Potrivit art. 470 alin. 2 si alin. 3 NCPC, la cererea de apel se va atasa dovada achitarii taxelor de timbru, sub sanctiunea nulitatii cererii. Cum, in cauza, apelantii nu au depus chitanta in original, pentru a dovedi ca suma achitata reprezinta taxa de

Decizie nr. 922 din data de 07.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia

Potrivit art. 470 alin. 2 si alin. 3 NCPC, la cererea de apel se va atasa dovada achitarii taxelor de timbru, sub sanctiunea nulitatii cererii. Cum, in cauza, apelantii nu au depus chitanta in original, pentru a dovedi ca suma achitata reprezinta taxa de timbru platita in aceasta cauza, si, avand in vedere ca in chitanta trimisa prin fax nu exista nicio mentiune din care sa rezulte ca taxa de timbru s-a achitat pentru cererea de apel formulata in prezentul litigiu, Curtea constata intemeiata exceptia netimbrarii apelului.


Sec?ia I civila - Decizia civila nr.922/7 iunie 2016

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr. ../…/2015, reclamanta I.V. a solicitat, in contradictoriu cu paratii F.P. si SC M.L. SRL infiintarea sechestrului judiciar asupra bunului imobil situat in ...., inscris in CF .... (casa, trei camere, curte si gradina) si desemnarea reclamantei, detinatoarea bunului, in calitate de administrator-sechestru.
Paratii au depus intampinare prin care au invocat exceptiile inadmisibilitatii, autoritatii de lucru judecat si a lipsei capacitatii de exercitiu si folosinta a reclamantei, si au formulat cerere reconventionala prin care au solicitat obligarea reclamantei-parata reconventionala la plata sumei de 10.000 lei reprezentand prejudicii materiale si morale cauzate prin introducerea cererii de sechestru judiciar.
Prin sentinta civila nr.../2016, Tribunalul Hunedoara a admis actiunea, a dispus infiintarea sechestrului judiciar asupra imobilului situat in ... avand CF nr. ....(casa, trei camere si gradina) si inscrierea sechestrului judiciar in cartea funciara si a desemnat-o pe reclamanta administrator sechestru.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:
Cu privire la exceptiile invocate de parati, Tribunalul a apreciat ca sunt neintemeiate.
Referitor la exceptia inadmisibilitatii cererii de infiintare a sechestrului judiciar, s-a retinut ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate, raportat la art. 973 al. 1 NCPC, intrucat intre parti exista pendinte un proces ce face obiectul dosarului nr…/…/2015 al Tribunalului Hunedoara, avand ca obiect constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de vanzare nr. 1785 autentificat de SPN DR.
In ceea ce priveste exceptia autoritatii de lucru judecat fata de sentinta civila nr…/2015 a Tribunalului Hunedoara (dosar nr…/…/2013), s-a retinut ca aceasta este neintemeiata, intrucat obiectul litigiului din acest dosar a fost diferit fata de cel din prezenta cauza.
Referitor la exceptiile lipsei capacitatii de exercitiu si folosinta a reclamantei, raportat la disp. art. 56-57 NCPC, s-a constatat ca in cauza nu s-a facut dovada ca reclamanta ar fi lipsita de folosinta drepturilor sale civile, astfel exceptiile au fost privite ca neintemeiate.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanta a retinut ca in speta sunt intrunite toate conditiile de admisibilitate a cererii de infiintare a sechestrului judiciar, conform art. 973 al. 1 NCPC, cata vreme s-a facut dovada existentei unui proces intre parti cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului in cauza, precum si a faptului ca reclamanta este cea care locuieste efectiv in imobil si se ocupa de administrarea acestuia, paratii neintrand efectiv in stapanirea imobilului, desi acesta se afla in procedura de executare silita, aspect recunoscut chiar prin intampinarea depusa la dosar.
Referitor la cererea reconventionala formulata de parati, s-a retinut ca este neintemeiata, intrucat acestia nu au facut dovada pretinselor prejudicii materiale si morale aduse lor prin formularea cererii de infiintare a sechestrului judiciar, astfel ca a fost respinsa.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel paratii, solicitand desfiintarea hotararii atacate cu consecinta respingerii cererii de infiintare a sechestrului judiciar, ca inadmisibila.
La termenul din 07.06.2016, intimata, prin mandatar, a invocat exceptia netimbrarii cererii de apel.
Deliberand asupra acestei exceptii, Curtea a constatat urmatoarele:
Apelantii au fost citati cu mentiunea de a timbra apelul cu taxa de timbru de 50 de lei.
Pentru termenul din data de 24.05.2016, apelantii au transmis prin fax chitanta ...., din care rezulta ca SCA ..... a achitat suma de 50 lei, cu titlu de taxa judiciara de timbru, aratand ca urmeaza a depune originalul.
Prin incheierea de la termenul din 24.05.2016, Curtea a dispus citarea apelantilor cu mentiunea de a depune originalul chitantei, sub sanctiunea anularii apelului, dar apelantii nu au facut dovada indeplinirii acestei obligatii.
Potrivit art. 470 alin. 2 si alin. 3 NCPC, la cererea de apel se va atasa dovada achitarii taxelor de timbru, sub sanctiunea nulitatii cererii. Cum, in cauza, apelantii nu au depus chitanta in original, pentru a dovedi ca suma achitata reprezinta taxa de timbru platita in aceasta cauza, si, avand in vedere ca in chitanta trimisa prin fax nu exista nicio mentiune din care sa rezulte ca taxa de timbru s-a achitat pentru cererea de apel formulata in prezentul litigiu, Curtea constata intemeiata exceptia analizata.


Sursa: Portal.just.ro