Continut speta Despagubiri egale cu drepturile salariale
Prin Decizia nr. 728/A din 27 Noiembrie 2014, pronuntata in dosarul nr. 396/96/2013, de Curtea de Apel Targu Mures, Sectia a I civila, a fost respinsa exceptia inadmisibilitatii.
In temeiul prevederilor art. 513 alin. 4 din Codul de procedura civila, s-a admis cererea de revizuire formulata de revizuent, in contradictoriu cu societatea comerciala intimata, impotriva deciziei civile nr. 572/A din 26.09.2014 pronuntate de Curtea de Apel Tg.-Mures in dosarul nr. 2546/96/2013.
A fost schimbata in parte decizia atacata, in sensul ca societatea a fost obligata la plata catre apelant a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul apelant in calitate de salariat in perioada 07.06.2013 - 26.09.2014.
Au fost mentinute celelalte dispozitii ale deciziei atacate.
Intimata a fost obligata la plata catre revizuent a sumei de 1000 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.
Instanta de control judiciar a retinut Prin cererea de revizuire formulata si inregistrata pe rolul Curtii de Apel Targu-Mures la data de 11.11.2014 sub nr. 396/43/2014, revizuentul a solicitat schimbarea in parte a Deciziei nr. 572/A din 26.09.2014 pronuntate de Curtea de Apel Tg.-Mures, in dosarul nr. 2546/96/2013, in sensul obligarii intimatei parate la plata catre apelantul reclamant a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu toate celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat in calitate de salariat pentru perioada 01.06.2013 - 26.09.2014, data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care s-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 575 din 29.04.2013, precum si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata efectuate in calea de atac a revizuirii.
Prin Decizia nr. 572/A din 26.09.2014 a Curtii de Apel Tg.-Mures s-a admis apelul declarat de reclamant, impotriva Sentintei civile nr. 178 din 23 ianuarie 2014 a Tribunalului Harghita, pronuntate in dosarul nr. 2546/96/2013, s-a schimbat in parte sentinta atacata, in sensul ca s-a admis in parte actiunea in contradictoriu cu parata societate comerciala si s-a anulat Decizia nr. 575 din 29 aprilie 2013, emisa de Directorul General, fiind mentinute celelalte dispozitii ale hotararii. Totodata intimata a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata in suma de 1.000 lei, in favoarea reclamantului.
Prin decizia a carei revizuire se solicita instanta a dispus anularea deciziei de concediere, omitand a se pronunta asupra obligarii angajatorului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, desi era obligata sa o faca din oficiu, fiind astfel incident motivul de revizuire reglementat de art. 509 pct. 1 din Codul de procedura civila.
Instanta constata ca sunt intemeiate apararile formulate de intimata cu privire la data de la care i s-ar cuveni reclamantului despagubirile, retinand in acest sens ca aceasta este 07.06.2013, iar nu 01.06.2013 cum a solicitat revizuentul. Astfel, chiar daca in cuprinsul deciziei de concediere s-a mentionat ca data incetarii contractului individual de munca al reclamantului este 31.05.2013, termenul de preaviz a inceput sa curga numai la data comunicarii deciziei cu reclamantului, respectiv 10.05.2013, conform dovezii de comunicare aflata la fila 59 in dosarul primei instante, termenul implinindu-se la 07.06.2013. Aceasta imprejurare rezulta si din nota de lichidare depusa de reclamant la dosarul primei instante, in cuprinsul careia se specifica faptul ca incetarea contractului individual de munca a avut loc la data de 07.06.2013, aceasta fiind, prin urmare data de la care reclamantul avea dreptul la despagubiri.
In aceeasi ordine de idei, instanta urmeaza a inlatura argumentele intimatei expuse cu ocazia concluziilor pe fond, in sensul ca data de la care reclamantul ar avea dreptul la despagubiri ar fi data pronuntarii sentintei civile nr. 178 din 23.01.2014 de catre Tribunalul Harghita, pe considerentul ca de la acea data reclamantul se putea angaja, intrucat lipsirea salariatului de aceste drepturi reprezinta un prejudiciu efectiv suferit, indiferent daca intre data concedierii si cea a ramanerii definitive a hotararii prin care s-a anulat decizia de concediere a realizat sau nu venituri din alte surse. De vreme ce instanta de judecata a dispus anularea deciziei de concediere, intra in functiune principiul retroactivitatii, nulitatea producand efecte nu numai pentru viitor ci si pentru trecut, presupunand inlaturarea efectelor actului concedierii care s-au produs intre momentul la care concedierea a avut loc si cel al anularii sale. Din acest principiu decurge si prevederea legala privind obligativitatea acordarii despagubirilor angajatului egale cu drepturile de care a fost deposedat prin actul nelegal al angajatorului, nefiind nevoie de solicitarea salariatului in acest sens, acesta fiind un drept al sau la care nu ar putea renunta, in conformitate cu prevederile art. 38 din Codul muncii.