Despagubiri solicitate in baza Legii nr. 221/2009. Incidenta Deciziei nr. 6/2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie
-Legea nr. 221/2009: art. 5
-Inalta Curte de Casatie si Justitie: Decizia nr. 6/2013 (RIL)
In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, pot fi acordate despagubiri materiale numai pentru aceleasi categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparatie, respectiv Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legea nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, sub imperiul carora partea interesata sa nu fi obtinut deja o reparatie.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila,
Decizia civila nr. 1117 din 18 septembrie 2013, F.S.
Prin sentinta civila nr. 2017/19.06.2013 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 7634/108/2010 a fost admisa actiunea precizata formulata de reclamantul K.Z. impotriva paratului Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice Arad.
In consecinta, instanta a constatat caracterul politic al masurilor administrative abuzive luate fata de reclamant si parintii acestuia; a obligat paratul sa plateasca reclamantului 376.850 lei contravaloarea imobilelor confiscate si 72.354 lei contravaloarea bunurilor mobile confiscate conform rapoartelor de expertiza efectuate in cauza; a respins petitul privind obligarea paratului la plata daunelor morale.
Pentru a dispune astfel, instanta a avut in vedere ca, prin cererea din 12.11.2010, reclamantul K.Z., in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice Arad a solicitat constatarea caracterul politic al masurilor administrative abuzive la care a fost supus impreuna cu parintii sai, respectiv deportarea, stramutarea cu domiciliu obligatoriu, constatarea confiscarii de la bunicii sai materni a unui imobil situat in localitatea S., constand din casa cu teren, inscris in CF nr. 2, precum si doua conace, iar in temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, obligarea paratului la acordarea unor despagubiri in suma de 500.000 euro pentru prejudiciul moral suferit si la plata unor despagubiri in suma de 500.000 euro reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate de autoritatile regimul comunist.
In drept, a invocat dispozitiile art. 4 alin. (2), art. 5 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, precum si art. 2 alin. (1) lit. e), art. 3 lit. b), c) si d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, cu modificarile ulterioare.
La termenul de judecata din 26.09.2012, reclamantul a depus la dosar precizare de actiune prin care a solicitat, aditional capatului principal de cerere, acordarea si a unor despagubiri reprezentand echivalentul bunurilor care i-au fost confiscate ca efect al masurilor administrative dispuse impotriva sa.
Astfel, in temeiul art. 5 alin. (1) lit. b.) din Legea nr. 221/2009, a solicitat obligarea Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice la acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul material suferit prin confiscarea si exproprierea de la bunicul sau matern P.A. a unor bunuri imobile si mobile pe care le-a enumerat.
A sustinut ca toate aceste bunuri mobile si imobile au fost confiscate si expropriate in baza Decretului nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozitii din Legea nr. 187/1945 privind infaptuirea reformei agrare, nu au fost niciodata restituite reclamantului si nici nu i-au fost acordate despagubiri in echivalent.
In acelasi sens a mentionat si faptul ca desi in data de 21.01.2002 Primaria comunei A. a emis Dispozitia nr. 3 prin care i se oferea acestuia suma de 140.000 lei cu titlu de echivalent al imobilului solicitat, nici pana la momentul de fata nu a intrat in posesia acestei sume, motiv pentru care se considera indreptatit a solicita contravaloarea bunului imobil.
Analizand actiunea prin prisma motivelor de fapt invocate si a prevederilor legale incidente in cauza, tribunalul a constatat ca actiunea este fondata. Astfel, in ceea ce priveste capatul de cerere privind constatarea caracterului politic al masurilor abuzive dispuse impotriva reclamantului, Tribunalul a retinut ca, potrivit art. 4 alin. (2) si art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, pronuntata in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte savarsite inainte de data de 6 martie 1945 sau dupa aceasta data si care au avut drept scop impotrivirea fata de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, iar potrivit art. 4 alin. (2) din acelasi act normativ, persoanele care au facut obiectul unor masuri administrative, altele decat cele prevazute la art. 3, pot solicita instantei de judecata sa constate caracterul politic al acestora.
In raport de aceste prevederi legale si fata de probele administrate in cauza, tribunalul a apreciat ca deportarea si stramutarea reclamantului si a antecesorilor sai constituie o masura administrativa cu caracter politic in acceptiunea Legii nr. 221/2009, motiv pentru care acest capat de cerere a fost admis.
Cu privire la precizarea de actiune vizand acordarea unor despagubiri materiale cu titlu de echivalent al bunurilor confiscate ca efect al masurilor administrative, prima instanta a constatat ca pretentiile reclamantului au fost dovedite atat prin procesul-verbal de predare si luare in primire incheiat la data de 12.02.1949 si depus in probatiune la dosar, cat si prin expertiza de specialitate efectuata in cauza, motiv pentru care a admis si acest capat de cerere si a obligat paratul la plata catre reclamant a sumei de 376.580 lei, reprezentand contravaloarea imobilelor confiscate si a sumei de 72.534 lei, reprezentand contravaloarea bunurilor mobile confiscate conform rapoartelor de expertiza efectuate in cauza.
In ceea ce priveste cererea de acordare a daunelor morale, tribunalul a retinut ca prin Decizia nr. 1358/20 octombrie 2010, pronuntata de Curtea Constitutionala si publicata in Monitorul Oficial nr. 761/15 noiembrie 2010, s-a admis exceptia de neconstitutionalitate invocata in mai multe dosare de pe rolul Tribunalului Constanta si astfel s-a constatat neconstitutionalitatea prevederilor cuprinse in art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009.
Impotriva sentintei au declarat recursuri paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice Arad si Parchetul de pe langa Tribunalul Arad, care au criticat-o pentru netemeinicie si nelegalitate.
Paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice Arad a solicitat modificarea ei in parte, in sensul respingerii in tot a cererii de chemare in judecata.
In motivare a invocat ca obligarea sa la plata de despagubiri, este nelegala fata de Decizia nr. 6/2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
A invocat ca reclamantul nu a facut dovada confiscarii bunurilor pentru motive politice; ca raportul de expertiza a fost nelegal intocmit, din continutul acestuia nerezultand modul de stabilire a valorii bunurilor (preturile acestora fiind indicate de reclamant), valoarea fiind exagerata; ca bunurile nu mai exista in materialitatea lor; ca nu s-a tinut seama de obiectiunile pe care le-a formulat.
In drept, a invocat dispozitiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. pr. civ.
Parchetul de pe langa Tribunalul Arad a solicitat modificarea in parte a sentintei, in sensul respingerii cererii de obligare a paratului la plata contravalorii bunurilor mobile confiscate.
In motivare a invocat ca aceasta obligatie stabilita in sarcina paratului este nelegala fata de dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 si de cele statuate prin Decizia nr. 6/2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Examinand sentinta prin prisma criticilor formulate si in baza art. 3041 C. pr. civ., fata de dispozitiile art. 299 si urm. C. pr. civ., vazand si normele legale ce vor fi mai jos aratate, instanta a retinut urmatoarele:
In primul rand, respingerea capatului de cerere in despagubiri pentru prejudiciul moral nu a fost criticata, astfel ca instanta de recurs nu are a examina sentinta sub acest aspect.
In ceea ce priveste intinderea prejudiciului material suferit prin masura confiscarii, instanta a constatat ca prin Decizia nr. 6/2013 data de Inalta Curte de Casatie si Justitie asupra unui recurs in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial nr. 245/29.04.2013 si obligatorie pentru instante conform art. 3307 alin. (4) C. pr. civ. s-a statuat ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 - temei al cererii reclamantului - pot fi acordate despagubiri materiale numai pentru aceleasi categorii de bunuri care fac obiectul Legii nr. 10/2001 si Legii nr. 247/2005 sub imperiul carora partea interesata sa nu fi obtinut deja o reparatie.
Din examinarea considerentelor deciziei mentionate rezulta ca, in baza dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, pot fi solicitate despagubiri pentru terenuri si constructii, precum si pentru utilajele si instalatiile preluate odata cu imobilul (imobile prin natura si destinatie), nu si pentru alte categorii de bunuri.
Pe de alta parte, din continutul acelorasi considerente si al expunerii de motive a Legii nr. 221/2009 (expunere avuta in vedere si la pronuntarea sus-mentionatei decizii) rezulta ca este necesar ca, pentru bunurile solicitate in baza art. 5 alin. (1) lit. b), persoana indreptatita sa fi formulat notificare in baza legilor speciale, notificare ce sa nu fi fost solutionata.
Astfel, referitor la repararea prejudiciului material, expunerea de motive a legii are in vedere dificultatile legate de punere in aplicare a Legii nr.10/2001, dificultati ce au determinat ca persoane in varsta persecutate de regimul totalitar sa nu obtina pana la data elaborarii proiectului de lege vreo despagubire concreta.
Pe de alta parte, art. 5 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 prevede ca acordarea de despagubiri in conditiile alin. (1) lit. b) atrage de drept incetarea procedurilor de solutionare a notificarilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Or, atat acordarea de despagubiri in baza legilor speciale, cat si incetarea de drept a procedurilor derulate in baza acestor legi presupun legala investire a detinatorului (in sensul Legii nr. 10/2001 ori al Legii nr. 247/2005) cu notificarea ceruta de lege.
In cauza, reclamantul nu a invocat si nici nu a facut dovada ca ar fi solicitat in cadrul procedurilor speciale mentionate masuri reparatorii pentru bunurile mobile, astfel, ca, fata de cele statuate prin sus-mentionata decizie, nu pot fi acordate in prezenta cauza despagubiri pentru bunurile mobile, criticile recurentilor vizand acest aspect fiind intemeiate.
Sunt nefondate ca temeiuri de modificare a sentintei criticile paratului vizand evaluarea imobilelor, cata vreme reclamantul a facut dovada confiscarii acestora de la antecesorul sau, iar expertul a raspuns obiectiunilor paratului vizand raportul de expertiza, fara ca ulterior paratul sa mai formuleze alte obiectiuni in conditiile art. 212 alin. (2) C. pr. civ.
Mai mult, s-a constatat ca criticile din recurs vizand evaluarea imobilelor reprezinta o reluare a obiectiunilor formulate de parat la raportul de expertiza intocmit in prima instanta, obiectiuni la care expertul a raspuns, conform celor mai sus aratate.
Pentru aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 312 alin. (1), (2), (3) C. pr. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. pr. civ., instanta a admis recursurile declarate de paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice Arad si de Parchetul de pe langa Tribunalul Arad impotriva sentintei civile nr. 2017/19.06.2013 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr.7634/108/2010, a modificat in parte sentinta recurata si, in consecinta, a respins cererea de obligare a paratului la plata contravalorii bunurilor mobile confiscate formulata de reclamant si a mentinut in rest sentinta.