Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Procedura insolventei. Conditiile formularii actiunii in raspundere. Existenta unor bunuri in averea debitoarei. Consecinte Decizie nr. 213 din data de 08.02.2011
pronunțată de Curtea de Apel Timisoara

Procedura insolventei. Conditiile formularii actiunii in raspundere. Existenta unor bunuri in averea debitoarei. Consecinte

Legea nr. 85/2006 - art. 131, art. 138

Presedintele comitetului creditorilor in urma hotararii adunarii creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor inscrise la masa credala pot introduce cererea de atragere a raspunderii patrimoniale, daca administratorul judiciar sau lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolventa a debitorului si/sau a hotarat ca nu este cazul sa formuleze actiunea in raspundere.
Cata vreme in evidentele organelor fiscale societatea falita apare inregistrata cu un mijloc de transport, adica cu un bun in proprietate, nu se poate, fara realizarea unor minime demersuri, afirma ca debitoarea nu detine bunuri in patrimoniu si, in consecinta, aplica dispozitiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, modificata, stiut fiind faptul ca inchiderea procedurii insolventei duce la descarcarea de indatoriri sau responsabilitati atat a judecatorului-sindic, cat si a practicianului numit in cauza, iar pana ce situatia acestui bun nu a fost lamurita, inchiderea procedurii este prematura, scopul legii (acoperirea pasivului debitorului) nefiind realizat.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 213 din 8 februarie 2011, dr. C.B.N.

Prin sentinta comerciala nr. 802/J.S. din 30 septembrie 2010 pronuntata in dosarul nr. 3710/115/2009 judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Caras-Severin, in urma respingerii obiectiunilor creditorului Consiliul Local R, in temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, modificata, a dispus inchiderea procedurii insolventei debitoarei S.C. P S.R.L. Resita, reprezentata prin lichidatorul judiciar S.C.P. M S.P.R.L. Timisoara, precum si radierea acesteia din registrul comertului. De asemenea, tribunalul a descarcat practicianul de orice indatoriri si responsabilitati cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garantii, actionari sau asociati, notificand, totodata, sentinta debitoarei, creditorilor, directiei teritoriale a finantelor publice si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Caras-Severin, pentru efectuarea mentiunii de radiere si in vederea publicarii in Buletinul procedurilor de insolventa.
Impotriva sentintei comerciale de mai sus au declarat recurs creditorii Consiliul Local R si Directia Generala a Finantelor Publice C. Prima recurenta a solicitat casarea hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a putea fi solicitat de catre comitetul creditorilor angajarea raspunderii materiale a administratorilor falitei, in timp ce a doua recurenta a solicitat modificarea ei in tot, in sensul admiterii obiectiunilor sale la raportul final intocmit de lichidatorul judiciar S.C.P. M S.P.R.L. Timisoara si continuarea procedurii de insolventa a S.C. P S.R.L. Resita pentru ca practicianul sa faca demersurile ce se impun in conformitate cu dispozitiile legale pentru a identifica mijlocul de transport cu care debitoarea figureaza in evidentele fiscale.
Prin decizia civila nr. 213 din 8 februarie 2011 Curtea de Apel Timisoara, desi a respins recursul creditoarei Directia Generala a Finantelor Publice C, l-a admis pe cel al creditorului Consiliul Local R si a casat sentinta comerciala nr. 802/J.S. din 30 septembrie 2010 a Tribunalului Caras-Severin, trimitand cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Pentru a decide astfel instanta de control judiciar a retinut ca in actuala reglementare alin. (3) al art. 138 din Legea insolventei prevede ca presedintele comitetului creditorilor in urma hotararii adunarii creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor inscrise la masa credala pot introduce actiunea prevazuta la alin. 1, daca administratorul judiciar sau lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolventa a debitorului si/sau a hotarat ca nu este cazul sa formuleze actiunea in raspundere, autorizarea judecatorului-sindic nemaifiind ceruta. Cum pe tabelul definitiv sunt inscrisi trei creditori, recurenta Directia Generala a Finantelor Publice C detinand 98,34% din totalul sumelor inscrise la masa credala a falitei S.C. P S.R.L. Resita, aceasta institutie fiind, potrivit celor afirmate de practician, si presedintele comitetului creditorilor, comitet desemnat inca din data de 24 iunie 2010, Curtea constata ca criticile sale referitoare la inchiderea prematura a procedurii de executare colectiva sunt neintemeiate, ceea ce determina respingerea recursului sau ca nefondat.
Totusi, recursul creditorului Consiliului Local R. va fi primit, intrucat in mod gresit prima instanta a respins obiectiunile acestuia cu privire la propunerea lichidatorului judiciar de inchidere a procedurii insolventei in temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, modificata.
Potrivit acestui text, in orice stadiu al procedurii, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si niciun creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, judecatorul-sindic va da o sentinta de inchidere a procedurii, prin care se dispune si radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat. Ratiunea instituirii de catre legiuitor a acestui caz de inchidere a procedurii insolventei este aceea ca scopul legii - acoperirea pasivului debitorului falit - nu mai poate fi realizat, in conditiile in care in averea debitorului nu exista nici macar valori patrimoniale care sa acopere cheltuielile administrative generate de desfasurarea procedurii. Exista, astfel, toate premizele pentru a considera ca efectuarea unor alte cheltuieli pentru continuarea procedurii - din fondul special de lichidare, constituit in conditiile art. 4 din lege - nu ar conduce, in mod rezonabil, la rezultate pozitive, nefacand altceva decat sa mareasca nejustificat cheltuielile administrative ale procedurii.
In speta, insa, o astfel de concluzie nu se justifica. Este adevarat ca toate notificarile trimise de practician atat debitoarei, la sediul social, cat si asociatilor si administratorului acesteia au fost restituite cu diverse mentiuni, iar fostul administrator nu i-a predat, contrar celor dispuse prin art. 35 din legea-cadru, actele si informatiile prevazute la art. 28 alin. (1). Dar, cata vreme in evidentele organelor fiscale societatea falita apare inregistrata cu un mijloc de transport, adica cu un bun in proprietate, nu se poate, fara realizarea unor minime demersuri, afirma ca debitoarea nu detine bunuri in patrimoniu si, in consecinta, cere aplicarea dispozitiilor art. 131 din acelasi act normativ, stiut fiind faptul ca inchiderea procedurii insolventei duce la descarcarea de indatoriri sau responsabilitati, cu privire la procedura, debitor si averea acestuia, creditori, titulari de garantii, actionari sau asociati atat a judecatorului-sindic, cat si a practicianului numit in cauza. Or, atata timp cat situatia acestui bun nu a fost lamurita, inchiderea procedurii este prematura, scopul legii (acoperirea pasivului debitorului) nefiind realizat.
In atare situatie, Curtea statueaza ca se impune casarea hotararii de inchidere a procedurii de executare colectiva a debitoarei intimate S.C. P S.R.L. Resita, cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare aceluiasi tribunal, pentru ca lichidatorul judiciar sa intreprinda demersuri in vederea identificarii unicului bun aflat, scriptic cel putin, in averea falitei, prin informari la Institutia Prefectului - Serviciul Regim Permise de Conducere si Inmatriculare Vehicule, iar ulterior, daca este cazul, la Politia Rutiera pentru a incerca identificarea autovehiculului in trafic, iar judecatorul-sindic se va preocupa sa desluseasca situatia juridica si de fapt a bunului debitoarei, urmarind mai apoi valorificarea lui, in conditiile legii, pentru acoperirea pasivului falitei.

Sursa: Portal.just.ro