Procedura insolventei. Conditiile pentru deschidere. Incalcarea principiului disponibilitatii. Consecinte
Legea nr. 85/2006 - art. 31, raportat la art. 1, art. 3 pct. 1, 6 si 12
C. proc. civ. - art. 129, art. 304 pct. 9, art. 316, raportat la art. 294
In mod gresit judecatorul-sindic a retinut ca si conditia valorii-prag ar fi indeplinita, chiar daca la data inregistrarii cererii de chemare in judecata aceasta era sub limita impusa de Legea nr. 85/2006, modificata, fiind vorba de suma ce reprezinta strict valoarea facturilor, fara calcularea penalitatilor de intarziere, cu motivarea ca potrivit contractului de leasing utilizatorul are obligatia de a plati ratele de leasing si primele de asigurare restante cu penalitati de intarziere. Ca atare, in momentul calcularii lor si adaugarii la suma de 20.548,24 lei, pentru care societatea intimata a inteles sa formuleze cererea introductiva, va fi indeplinita limita de prag stabilita de art. 3 pct. 12 din lege.
Prin aceasta apreciere prima instanta a pronuntat o hotarare cu aplicarea gresita a legii, incalcand principiul disponibilitatii, care desemneaza, in sens material, dreptul partii de a dispune de obiectul procesului, si anume ca ea determina limitele judecatii si obiectul acesteia, iar in sens procesual, dreptul partii de a dispune de mijloacele procedurale acordate de lege.
(Decizia civila nr. 80 din 19 ianuarie 2010, Sectia comerciala, dr. C.B.N.)
Prin sentinta comerciala nr. 1320 din 22 octombrie 2009 pronuntata in dosarul nr. 4619/30/2009 judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Timis a admis cererea formulata de creditoarea S.C. V S.A. Arad si, in temeiul art. 33 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, a deschis procedura insolventei - procedura generala - impotriva debitoarei S.C. T S.R.L. Timisoara, in calitate de administrator judiciar desemnand S.C.P. I S.P.R.L. Timisoara. De asemenea, in conformitate cu art. 61, raportat la art. 33 alin. (7), instanta a dispus notificarea deschiderii procedurii insolventei de catre administratorul judiciar debitoarei, creditorilor, Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Timis, urmand ca notificarea sa fie publicata si in Buletinul procedurilor de insolventa, autorizand practicianul sa se adreseze registrului comertului pentru inregistrarea cuvenitelor mentiuni cu privire la debitoare, stabilind, totodata, si termenele prevazute de art. 62 alin. (1).
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs debitoarea, criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate, solicitand modificarea ei in tot, in sensul respingerii cererii creditoarei.
Prin decizia civila nr. 80 din 19 ianuarie 2010 Curtea de Apel Timisoara a admis recursul debitoarei S.C. T S.R.L. Timisoara si a modificat in tot sentinta comerciala nr. 1320 din 22 octombrie 2009 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 4619/30/2009, in sensul ca a respins cererea creditoarei S.C. V S.A. Arad avand ca obiect deschiderea procedurii insolventei.
Pentru a decide astfel instanta de control judiciar a retinut ca prin recursul formulat societatea debitoare a sustinut, in esenta, ca hotararea atacata este netemeinica si nelegala intrucat cererea creditoarei in mod gresit a fost admisa de tribunal, in speta nefiind indeplinite toate conditiile necesare declansarii procedurii insolventei, in sensul ca creanta reclamata de intimata S.C. V S.A. Arad nu atinge valoarea-prag impusa de lege.
Potrivit art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, astfel cum a fost ea modificata prin Legea nr. 277 din 7 iulie 2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei si pentru modificarea lit. c) a art. 6 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 486 din 14 iulie 2009, in vigoare la data inregistrarii cererii introductive, prin creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei se intelege creditorul a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 de zile, iar conform pct. 1 al aceluiasi articol, insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile, ea fiind prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori. Articolul 31 din acelasi act normativ statueaza ca orice creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii colective impotriva unui debitor prezumat in insolventa poate introduce o cerere introductiva, in care va preciza: a) cuantumul si temeiul creantei; b) existenta unei garantii reale, constituite de catre debitor sau instituite potrivit legii; c) existenta unor masuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului; d) declaratia privind eventuala intentie de a participa la reorganizarea debitorului, caz in care va trebui sa precizeze, cel putin la nivel de principiu, modalitatea in care intelege sa participe la reorganizare, anexand, totodata, documentele justificative ale creantei si ale actelor de constituire de garantii. Nu in ultimul rand, potrivit pct. 12 al art. 3, cunatumul minim al creantei, pentru a putea fi introdusa cererea creditorului, este de 30.000 lei, iar pentru salariati, de 6 salarii medii pe economie.
Ca atare, dispozitiile legale privind procedura insolventei se aplica daca sunt indeplinite cele doua conditii de fond prevazut de art. 1 si art. 3 pct. 1 din legea amintita, respectiv debitorul sa aiba calitatea de comerciant, sa fie o societate agricola, un grup de interes economic sau orice alta persoana juridica de drept privat care desfasoara si activitati economice, si debitorul sa se afle in insolventa.
Debitoarea recurenta este o societate comerciala cu raspundere limitata si este stiut faptul ca societatile constituite cu respectarea formalitatilor prevazute de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile ulterioare, au calitate de comerciant de la data inmatricularii in registrul comertului.
Insolventa debitorului fiind o conditie a aplicarii procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, modificata, cel care solicita declansarea acestei proceduri trebuie sa administreze dovezi din care sa rezulte: neplata la scadenta a datoriilor si lipsa lichiditatilor, iar pentru a veni in sprijinul creditorilor legiuitorul roman, prin art. 3 pct. 1 lit. a), a prezumat starea de insolventa a patrimoniului debitorilor in situatia in care acestia, dupa 30 de zile de la scadenta, nu au platit datoria fata de unul sau mai multi creditori. Insolventa nu se caracterizeaza prin starea de fond generala proasta a afacerilor comerciantului in cauza sau existenta unui pasiv mai mare decat activul patrimonial al debitorului chemat in judecata, adica insolvabilitatea sa, ci printr-o lipsa a fondurilor banesti necesare pentru acoperirea datoriilor exigibile. Incetarea platilor trebuie sa aiba un caracter de generalitate si sa constituie indiciul exterior si manifestarea dezordinii si neputintei comerciantului de a executa obligatiile scadente asumate, de unde rezulta ca aceasta trebuie privita ca un fapt complex supus interpretarii si aprecierii judecatorului-sindic, impunandu-se o delimitare clara intre conceptul de "insolventa" si cel de "insolvabilitate", trasarea unei asemenea linii de demarcatie fiind necesara si datorita faptului ca nu putini dintre debitori contesta imprejurarea ca s-ar afla in stare de insolventa invocand existenta in patrimoniul lor a unor active prin a caror valorificare s-ar putea obtine acoperirea creantei reclamate de creditori.
Insolventa este strans legata de incapacitatea de plata, privita ca incetare efectiva a platilor. Aceasta incapacitate exprima starea patrimoniului debitorului, care face imposibila plata datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile. Asadar, insolventa semnifica insuficienta reala a lichiditatilor, absenta fondurilor banesti necesare platii obligatiilor scadente. Atunci cand, indiferent din ce motiv, debitorul nu reuseste sa produca lichiditati intr-un ritm adaptat obligatiilor asumate (pentru ca, spre exemplu, elementele active ale patrimoniului sau nu sunt lichide sau, fiind investite in operatii de lunga durata, nu pot fi afectate platii datoriilor), el se gaseste in insolventa ca urmare a incapacitatii sale de a plati, adica de a-si onora creditorii cu sumele pe care le datoreaza.
In conformitate cu Legea nr. 85/2006, modificata, creditorul nu poate declansa procedura decat pentru creante certe, lichide si exigibile, conditii reglementate de art. 379 din Codul de procedura civila, care se aplica, potrivit art. 149 din lege, si in aceasta materie, cel din urma text statuand ca dispozitiile Legii insolventei se completeaza, in masura compatibilitatii lor, cu cele ale Codului de procedura civila, Codului civil, Codului comercial si ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolventa, publicat in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000. Caracterul cert al creantei vizeaza atat existenta acesteia, cat si cuantumul sau, iar caracterul lichid al creantei presupune ca intinderea acesteia, avand ca obiect o suma de bani, sa fie determinata sau determinabila. In plus, creanta trebuie sa fie exigibila, adica sa fie ajunsa la scadenta, toate aceste conditii fiind, fara niciun dubiu, indeplinite in speta.
Totusi, in mod gresit judecatorul-sindic a retinut ca si conditia valorii-prag ar fi indeplinita in cauza, chiar daca la data inregistrarii cererii de chemare in judecata aceasta era sub limita impusa de Legea nr. 85/2006, modificata, fiind vorba de suma ce reprezinta strict valoarea facturilor, fara calcularea penalitatilor de intarziere, desi potrivit art. 12.1 din contractele de leasing, utilizatorul se obliga sa restituie vehiculele in trei zile lucratoare, de la data constatarii situatiei de fapt, pe cheltuiala sa, avand obligatia de a plati ratele de leasing si primele de asigurare restante cu penalitati de intarziere. Ca atare, in momentul calcularii lor si adaugarii la suma de 20.548,24 lei, pentru care societatea intimata a inteles sa formuleze cererea introductiva, determinata la data de 30 iunie 2009, va fi indeplinita limita de prag stabilita de lege, ceea ce inseamna ca creditoarea indeplineste si conditia prevazuta de art. 3 pct. 12 din Legea insolventei.
Mai intai, trebuie retinut faptul ca in speta nu sunt incidente cazurile de recurs prevazute de art. 304 pct. 6-8 din Codul de procedura civila, intrucat nu ne aflam in situatia in care tribunalul s-ar fi pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori nu s-ar fi pronuntat asupra unui lucru cerut (plus petita ori ultra petita), ca expresie a principiului disponibilitatii si a obligatiei instantei de a se pronunta asupra tuturor cererilor deduse judecatii, nici in situatia in care judecatorul-sindic nu si-ar fi motivat hotararea de deschidere a procedurii insolventei, sentinta recurata necuprinzand motive contradictorii sau straine de natura pricinii si nici in ipoteza incalcarii principiului inscris in art. 969 din Codul civil, potrivit caruia conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.
Cu toate acestea, Curtea apreciaza ca motivul de recurs aratat la pct. 9 al art. 304 este intemeiat, hotararea pronuntata de prima instanta, desi nu este lipsita de temei legal, a fost data cu aplicarea gresita a legii. O hotarare este lipsita de temei legal atunci cand, din modul cum este redactata, nu se poate determina daca legea a fost sau nu corect aplicata, lipsa de temei legal netrebuind a fi confundata cu violarea legii sau cu nemotivarea. Lipsa de baza legala a hotararii inseamna absenta unei norme juridice care sa poata constitui premisa majora a silogismului judiciar fata de solutia data. Cu alte cuvinte, urmeaza a se constata, pe de o parte, ca hotararea nu este motivata in drept (daca ea este motivata, dar gresit, atunci viciul consta in violarea legii, cu nuantele ei - gresita interpretare sau aplicare a legii), iar pe de alta parte, ca nu exista in legislatia in vigoare o norma juridica aplicabila ca premisa majora pentru concluzia la care s-a ajuns in cauza.
Criticile recurentei privitoare la faptul ca hotararea atacata a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, adica cu nesocotirea, de regula, a unei norme de drept substantial ori cu interpretarea eronata a normei juridice aplicabile sunt pe deplin justificate. Pentru a fi in prezenta primei ipoteze trebuie intrunite urmatoarele conditii: a) legea pretins violata sa existe si sa fie in vigoare la momentul judecatii; b) sa existe o contradictie intre considerentele si dispozitivul hotararii; c) viciul sa se afle in dispozitivul hotararii, care contravine exigentelor legii stabilite corect in considerente. In schimb, pentru a fi in prezenta celei de-a doua ipoteze, trebuie ca instanta, recurgand la textele de lege aplicabile litigiului, sa le fi dat o gresita interpretare sau faptele retinute sa fi fost gresit calificate, in raport cu exigentele textelor de lege, ipoteza care se regaseste in speta.
Astfel, chiar daca creditoarea in cuprinsul cererii introductive nu a facut nicio referire la cuantumul penalitatilor de intarziere pe care debitoarea i le-ar datora in temeiul art. 12.1 din contractele de leasing, ci din contra, a mentionat in mod expres ca la data de 30 iunie 2009 societatea chemata in judecata figureaza in evidentele sale contabile cu o restanta totala de 20.548,24 lei, aceasta suma reprezentand paguba inregistrata ca urmare a nerespectarii obligatiilor comerciale contractuale legal asumate, judecatorul-sindic a considerat ca creanta reclamata, impreuna cu penalitatile de intarziere prevazute in contractele de leasing, depaseste valoarea-prag stabilita de art. 3 pct. 12 din Legea insolventei, modificata, respectiv suma de 30.000 lei. Prin aceasta apreciere este fara putinta de tagada ca prima instanta a pronuntat o hotarare cu aplicarea gresita a legii, incalcand principiul disponibilitatii, care desemneaza, in sens material, dreptul partii de a dispune de obiectul procesului, si anume ca ea determina limitele judecatii si obiectul acesteia (art. 129 alin. ultim din Codul de procedura civila), iar in sens procesual, dreptul partii de a dispune de mijloacele procedurale acordate de lege, principiu care trebuie corelat cu exigentele celorlalte principii ale procesului civil, intre care legalitatea, egalitatea partilor, rolul activ al instantei, exercitarea drepturilor procesuale cu buna-credinta.
Apararile intimatei in sensul ca in mod corect tribunalul a retinut ca si penalitatile de intarziere calculate in temeiul art. 15 din O.G. nr. 51/1997, republicata, pana in momentul introducerii cererii, precum si avansul platit executorului judecatoresc si toate celelalte cheltuieli ocazionate de actele de executare in cuantum de 4.411,33 lei, sume avansate de creditoare, dar care nu au mai fost facturate recurentei intrucat acestea urmau sa fie recuperate in urma executarii, dupa cum prevede art. 3711 din Codul de procedura civila, trebuie adaugate la debitul principal nu pot fi primite raportat la dispozitiile art. 294, la care face trimitere art. 316 din acelasi cod, in calea de atac neputand fi incalcata regula tantum devolutum quantum judicatum, potrivit careia in apel sau in recurs nu pot fi formulate cereri noi sau modificate elementele pe care prima instanta le-a avut in vedere la darea solutiei. De altfel, tot partea recunoaste faptul ca pentru respectivele sume nu au fost pana in prezent emise facturi catre debitoare, intrucat prin facturarea penalitatilor s-ar genera doar obligatii fiscale fata de bugetul de stat, fara a mai fi posibila recuperarea sumelor de bani, ceea ce afecteaza caracterul cert al acestor creante.
Desi intimata a invocat tardivitatea recursului, ea nu a motivat in niciun fel de ce considera ca cererea de recurs nu ar fi fost introdusa in termenul prevazut de lege (10 zile de la comunicarea hotararii, comunicare care a avut loc la 12 noiembrie 2009), desi aceasta a fost inregistrata la Tribunalul Timis la data de 23 noiembrie 2009, astfel ca exceptia nu este intemeiata.
Fata de cele aratate, vazand si prevederile art. 312 din Codul de procedura civila, Curtea a admis recursul debitoarei si a dispus modificarea in tot a hotararii atacate, respingand cererea de chemare in judecata.