Deschiderea procedurii insolventei la cererea creditorilor. Bilete la ordin neplatite. Consecinte. Hotarare judecatoreasca. Motivare
Legea nr. 85/2006, art. 31, art. 33, raportat la art. 3 pct. 1, 6 si 12
Legea nr. 58/1934, art. 61, art. 106
C. proc. civ., art. 260 alin. (1) pct. 5
Biletul la ordin este un titlu de credit, la ordin, formal si complet, care incorporeaza o obligatie abstracta, autonoma si neconditionata, de plata a unei sume de bani de catre semnatarii sai, tinuti solidar pentru executarea obligatiei. Biletul la ordin, desi incorporeaza obligatia si dreptul corelativ, nu cuprinde si cauza obligatiei, aceasta din urma fiind un element extern ce nu are nicio influenta asupra titlului de credit.
Raporturile juridice care preexista biletului la ordin explica si justifica emiterea acestor efecte de comert. Dar odata emis biletul la ordin, acesta trebuie privit prin el insusi, ca un titlu de sine statator, toate operatiile ulterioare care privesc biletul la ordin facand abstractie de existenta raporturilor fundamentale.
Judecatorul nu este obligat sa raspunda in mod expres fiecarui argument invocat de parti, fiind suficient ca din intregul hotararii sa rezulte ca a raspuns tuturor argumentelor in mod implicit, prin rationamente logice.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 1660 din 15 decembrie 2009
Prin sentinta comerciala nr. 2623 din 7 octombrie 2009 pronuntata in dosarul nr. 840/108/2009 judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins cererea de suspendare a judecatii formulata de debitoarea S.C. P S.R.L. Arad, luand act de renuntarea la judecarea cererii din dosarul conex nr. 220/1259/2009 depusa de creditoarea S.C. E S.R.L. Pitesti. De asemenea, instanta a respins contestatia debitoarei, admitand cererea creditoarei S.C. E S.R.L. Pitesti, dispunand, in temeiul art. 33 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii insolventei impotriva societatii debitoare, cu toate consecintele care rezulta din aceasta.
Impotriva sentintei de mai sus a declarat recurs societatea debitoare, solicitand modificarea in tot a hotararii atacate, in sensul admiterii contestatiei la cererea de deschidere a procedurii insolventei, cu consecinta respingerii actiunii introductive formulate de creditoarea intimata S.C. E S.R.L. Pitesti.
Prin decizia civila nr. 1660 din 15 decembrie 2009 pronuntata in dosarul nr. 840/108/2009 Curtea de Apel Timisoara a respins ca nefondat recursul debitoarei.
In considerente s-a retinut ca hotararea primei instante este temeinica si legala, in conformitate cu prevederile aplicabile in cauza, judecatorul-sindic stabilind in mod corect starea de fapt dedusa judecatii, aplicand in acelasi fel dispozitiile Legii nr. 85/2006.
Instanta de recurs este tinuta sa analizeze daca tribunalul, prin judecatorul-sindic, a pronuntat o hotarare temeinica si legala, precum si daca in cauza este incident vreunul dintre motivele de modificare ori de casare prevazute de art. 304 pct. 1-9 din Codul de procedura civila.
Prin recursul formulat debitoarea a sustinut, in esenta, ca hotararea atacata este nelegala intrucat in mod gresit, fara a-i fi analizate apararile, i-a fost respinsa de catre tribunal contestatia la cererea de deschidere a procedurii insolventei, cu consecinta admiterii cererii creditoarei avand acest obiect, desi in speta nu sunt indeplinite toate conditiile necesare declansarii procedurii colective, in sensul ca societatea nu se afla in stare de insolventa, creantele reclamate nefiind exigibile, situatie in care nu se poate aprecia ca neachitarea lor la scadenta ar fi consecinta incapacitatii sale de plata. Debitoarea desfasoara relatii comerciale ce presupun efectuarea periodica a platii unor sume semnificative, astfel ca nici sub acest aspect nu se poate retine existenta vreunei crize de lichiditate, refuzul de plata a unei sume neputand avea drept efect deschiderea procedurii concursuale, el nedovedind lipsa de fonduri disponibile cat timp apararea invocata de presupusul debitor este una intemeiata, procedura reglementata de Legea nr. 85/2006 neavand drept scop constrangerea la plata unor sume de bani.
In primul rand, se impune a se mentiona faptul ca sentinta atacata cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si cele pentru care s-au inlaturat apararile debitoarei din cuprinsul contestatiei sale la cererea introductiva, conform art. 261 alin.1 pct. 5 din Codul de procedura civila. Judecatorul nu este obligat sa raspunda in mod expres fiecarui argument invocat de parti, fiind suficient ca din intregul hotararii sa rezulte ca a raspuns tuturor argumentelor in mod implicit, prin rationamente logice.
In al doilea rand, trebuie avut in vedere ca, potrivit art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, modificata, in vigoare la data inregistrarii cererii de chemare in judecata, prin creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei se intelege creditorul a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 de zile, iar conform pct. 1 al aceluiasi articol, insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori. Articolul 31 din acelasi act normativ statueaza ca orice creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii colective impotriva unui debitor prezumat in insolventa poate introduce o cerere introductiva, in care va preciza: a) cuantumul si temeiul creantei; b) existenta unei garantii reale, constituite de catre debitor sau instituite potrivit legii; c) existenta unor masuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului; d) declaratia privind eventuala intentie de a participa la reorganizarea debitorului, caz in care va trebui sa precizeze, cel putin la nivel de principiu, modalitatea in care intelege sa participe la reorganizare, anexand, totodata, documentele justificative ale creantei si ale actelor de constituire de garantii. Nu in ultimul rand, potrivit pct. 12 al art. 3, valoarea-prag reprezinta cuantumul minim al creantei necesara pentru a putea fi introdusa cererea creditorului, ea fiind de 10.000 lei, iar pentru salariati, de 6 salarii medii pe economie. Ca atare, dispozitiile legale privind procedura insolventei se aplica daca sunt indeplinite cele doua conditii de fond prevazut de art. 1 si art. 3 pct. 1 din legea amintita, respectiv debitorul sa aiba calitatea de comerciant, sa fie o societate agricola, un grup de interes economic sau orice alta persoana juridica de drept privat care desfasoara si activitati economice, si debitorul sa se afle in insolventa.
Debitoarea recurenta este o societate comerciala cu raspundere limitata si este stiut faptul ca societatile constituite cu respectarea formalitatilor prevazute de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile ulterioare, au calitate de comerciant de la data inmatricularii in registrul comertului.
Insolventa debitorului fiind o conditie a aplicarii procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, modificata, cel care solicita declansarea acestei proceduri trebuie sa administreze dovezi din care sa rezulte: neplata la scadenta a datoriilor si lipsa lichiditatilor, iar pentru a veni in sprijinul creditorilor legiuitorul roman, prin art. 3 pct. 1 lit. a), a prezumat starea de insolventa a patrimoniului debitorilor in situatia in care acestia, dupa 30 de zile de la scadenta, nu au platit datoria fata de unul sau mai multi creditori. Insolventa nu se caracterizeaza prin starea de fond generala proasta a afacerilor comerciantului in cauza sau existenta unui pasiv mai mare decat activul patrimonial al debitorului chemat in judecata, adica insolvabilitatea sa, ci printr-o lipsa a fondurilor banesti necesare pentru acoperirea datoriilor exigibile. Incetarea platilor trebuie sa aiba un caracter de generalitate si sa constituie indiciul exterior si manifestarea dezordinei si neputintei comerciantului de a executa obligatiile scadente asumate, de unde rezulta ca aceasta trebuie privita ca un fapt complex supus interpretarii si aprecierii judecatorului-sindic.
Insolventa este strans legata de incapacitatea de plata, privita ca incetare efectiva a platilor. Aceasta incapacitate exprima starea patrimoniului debitorului, care face imposibila plata datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile. Asadar, insolventa semnifica insuficienta reala a lichiditatilor, absenta fondurilor banesti necesare platii obligatiilor scadente. Atunci cand, indiferent din ce motiv, debitorul nu reuseste sa produca lichiditati intr-un ritm adaptat obligatiilor asumate, el se gaseste in insolventa ca urmare a incapacitatii sale de a plati, adica de a-si onora creditorii cu sumele pe care le datoreaza.
In conformitate cu Legea nr. 85/2006, modificata, creditorul nu poate declansa procedura decat pentru creante certe, lichide si exigibile, conditii reglementate de art. 379 din Codul de procedura civila, care se aplica, potrivit art. 149 din lege, si in aceasta materie. Sub acest aspect, in mod corect judecatorul-sindic a retinut ca din inscrisurile depuse la dosar de creditoarea intimata rezulta fara putinta de tagada ca ea detine o creanta certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 de zile al carei cuantum este mai mare de 10.000 lei (cat era valoarea-prag la data introducerii cererii de chemare in judecata), ceea ce impune concluzia ca persoana juridica se afla in stare de insolventa, astfel cum este aceasta definita de litera a) pct. 1 al art. 3 din lege.
Astfel, caracterul cert al creantei, recunoscut de altfel de debitoare prin insasi cererea de recurs, rezulta atat din cuprinsul facturilor fiscale emise de creditoare ca urmare a livrarii catre debitoare a diferitelor cantitati de motorina, a caror valoare totala este de 623.285 lei, facturi ce i-au fost comunicate si acceptate la plata, stiut fiind faptul ca, potrivit art. 46 din Codul comercial, obligatiunile comerciale si liberatiunile se probeaza, printre altele, cu facturi acceptate, cat si din continutul biletelor la ordin emise, dupa cum insasi debitoarea o arata, in scopul garantarii achitarii creantei fata de furnizorul carburantului. Or, biletul la ordin constituie titlu executoriu, art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, care potrivit art. 106 se aplica si biletului la ordin, statuand urmatoarele: cambia are valoare de titlu executor pentru capital si accesorii. In mod judicios tribunalul a retinut ca, din analiza clauzelor celor doua contracte invocate de recurenta, precum si a celorlalte inscrisurile depuse la dosar, nu rezulta ca intre cele doua societati ar fi existat vreo intelegere in sensul ca pretul motorinei se va achita, in functie de posibilitatile debitoarei, cel tarziu pana in luna iulie 2009, aceasta aparare nefiind dovedita de parte, contrar exigentelor impuse de art. 1169 din Codul civil, potrivit caruia cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca, si de alin. 1 al art. 129 din Codul de procedura civila, care statueaza, de asemenea, ca partile au indatorirea ca, in conditiile legii, sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului, avand, totodata, obligatia sa indeplineasca actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa-si exercite drepturile procedurale conform dispozitiilor art. 723 alin. 1, precum si sa-si probeze pretentiile si apararile, simpla sustinere privitoare la neexigibilitatea creantei nefiind suficienta pentru a determina convingerea instantei ca cererea de deschidere a procedurii de executare colectiva nu ar fi intemeiata. De altfel, nici la termenul limita de plata indicat de debitoare, aceasta nu a achitat contravaloarea motorinei ce i-a fost livrata.
Criticile recurentei privitoare la completarea pretins abuziva a scadentei de plata a biletelor la ordin si introducerea lor in banca cu mult inainte de data scadentei, fara a tine seama de intelegerea dintre parti, nu pot fi primite, ele fiind neintemeiate raportat la caracterul abstract al acestui titlu, unul dintre avantajele practice ale biletului la ordin constand tocmai in faptul ca executarea lui nu cere o analiza a scopului sau cauzei actului juridic. Lasand la o parte faptul ca respectivele afirmatii nu au fost probate, trebuie avut in vedere ca titlurile comerciale de valoare sunt titluri abstracte. Cu alte cuvinte, aceste inscrisuri incorporeaza obligatia si dreptul corelativ, fara a cuprinde si cauza obligatiei, aceasta din urma fiind un element extern ce nu are nicio influenta asupra titlului de credit. Fiind un titlu comercial de valoare, biletul la ordin este un titlu de credit, la ordin, formal si complet, care incorporeaza o obligatie abstracta, autonoma si neconditionata, de plata a unei sume de bani de catre semnatarii sai, tinuti solidar pentru executarea obligatiei. Raporturile juridice care preexista biletului la ordin, cunoscute sub denumirea de raporturi fundamentale, explica si justifica emiterea acestor efecte de comert. Dar odata emis biletul la ordin, acesta trebuie privit prin el insusi, ca un titlu de sine statator. Toate operatiile ulterioare care privesc biletul la ordin fac abstractie de existenta raporturilor fundamentale. Acest lucru se datoreaza faptului ca biletul la ordin este un titlu formal si abstract, iar obligatiile nascute din acest titlu sunt independente de raportul juridic fundamental care a determinat emiterea lui.
Insasi debitoarea arata ca intre parti au existat mai multe discutii, negocierile concretizandu-se in doua contracte, unul de vanzare-cumparare si unul de comodat, dar care nu prezinta relevanta juridica in cauza, iar in ceea ce priveste contravaloarea lucrarilor de amenajare a carierei in primul contract s-a inserat clauza - art. 5.1.4. - ca vanzatorul recunoaste ca la cererea si cu acordul sau cumparatorul a realizat si realizeaza in continuare, referitor la cariera Radnuta, investitii constand in efectuarea caii de acces de la DN 7 pana la perimetrul de exploatare, platforma si instalarea retelei electrice, post de transformare 660 Kw etc., cuantumul acestor lucrari urmand sa fie stabilit pe baza devizelor intocmite de executanti si avizate de vanzator la incetarea contractului, la acel moment urmand sa i se deconteze debitoarei contravaloarea respectivelor investitii. Ca atare, cum corect a retinut si judecatorul-sindic, aspectele referitoare la investitiile efectuate sunt prematur formulate, costurile urmand a fi decontate numai la incetarea contractului, respectiv la 30 septembrie 2011.
Nu in ultimul rand, nici afirmatiile privitoare la ocuparea abuziva, incepand cu luna februarie 2009, de catre intimata creditoare, prin prepusii sai, iar in prezent prin persoane interpuse, a terenurilor ce fac obiectul contractului de comodat si instrainarea pietrei proprietatea paratei ori preluarea cu forta a utilajelor ce au facut obiectul comodatului, cu scopul de a bloca activitatea societatii recurente, nu au fost dovedite in vreun fel, astfel ca acestea nu pot fi avute in vedere de instanta.