Deschiderea procedurii insolventei la cererea creditorilor. Creanta constata printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila. Autoritate de lucru judecat. Consecinte
Legea nr. 85/2006 - art. 31 raportat la art. 3 pct. 1, 6 si 12
Codul civil - art. 1200 pct. 4, art. 1201 si art. 1202
Codul de procedura civila - art. 166
Potrivit Legii insolventei creditorul nu poate declansa procedura decat pentru creante certe, lichide si exigibile. Caracterul cert al creantei vizeaza atat existenta acesteia, cat si cuantumul sau, iar caracterul lichid al creantei presupune ca intinderea acesteia, avand ca obiect o suma de bani, sa fie determinata sau determinabila. In plus, creanta trebuie sa fie exigibila, adica sa fie ajunsa la scadenta.
Principiul autoritatii de lucru judecat corespunde necesitatii de stabilitate juridica si ordine sociala, fiind interzisa readucerea in fata instantelor a chestiunii litigioase deja rezolvate si nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 din C.E.D.O., deoarece dreptul de acces la justitie nu este unul absolut, ci el poate cunoaste limitari, decurgand din aplicarea altor principii.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 1465 din 19 iulie 2011, dr. C.B.N.
Prin sentinta comerciala nr. 187/JS din 17 februarie 2011 pronuntata in dosarul nr. 5992/115/2010 judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Caras-Severin a respins contestatia formulata de debitoarea Intreprinderea Individuala C din loc. Pirvova, jud. Caras-Severin, fata de cererea creditoarei S.C. A S.R.L. Caransebes, deschizand procedura insolventei, cu toate consecintele care rezulta din adoptarea unei asemenea masuri.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs debitoarea, solicitand desfiintarea ei si, in urma rejudecarii cauzei, respingerea cererii introductive.
Prin decizia civila nr. 1465 din 19 iulie 2011 Curtea de Apel Timisoara a respins recursul formulat de debitoarea Intreprinderea Individuala C din loc. Pirvova, jud. Caras-Severin, impotriva sentintei comerciale nr. 187/JS din 17 februarie 2011 pronuntata de Tribunalul Caras-Severin in dosarul nr. 5992/115/2010 in contradictoriu cu creditoarea intimata S.C. A S.R.L. Caransebes.
In considerente s-a aratat ca instanta de control judiciar este tinuta sa analizeze daca tribunalul, prin judecatorul-sindic, a pronuntat o hotarare temeinica si legala, precum si daca in cauza este incident vreunul dintre motivele de modificare ori de casare prevazute de art. 304 pct. 1-9 din Codul de procedura civila.
Prin recursul formulat debitoarea a sustinut, in esenta, ca hotararea atacata este nelegala si netemeinica intrucat cererea creditoarei in mod gresit a fost admisa de tribunal, in speta nefiind indeplinite toate conditiile necesare deschiderii procedurii insolventei, in sensul ca creanta reclamata, pe de o parte, nu ar fi certa, facturile nr. 184 si 185 din 2 septembrie 2008 emise de societatea intimata fiind stornate in luna octombrie 2008, iar pe de alta parte, ca desi ea este confirmata printr-o hotarare judecatoreasca, sentinta ar fi abuziva si ilegala, rezultat al unei erori judiciare, care incalca normele dreptului intern si al celui comunitar.
Potrivit art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, modificata, in vigoare la data inregistrarii cererii introductive, prin creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei se intelege creditorul a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 90 de zile, iar conform pct. 1 al aceluiasi articol, insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile, ea fiind prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 90 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori. Articolul 31 din acelasi act normativ statueaza ca orice creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii colective impotriva unui debitor prezumat in insolventa poate introduce o cerere introductiva, in care va preciza: a) cuantumul si temeiul creantei; b) existenta unei garantii reale, constituite de catre debitor sau instituite potrivit legii; c) existenta unor masuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului; d) declaratia privind eventuala intentie de a participa la reorganizarea debitorului, caz in care va trebui sa precizeze, cel putin la nivel de principiu, modalitatea in care intelege sa participe la reorganizare, anexand, totodata, documentele justificative ale creantei si ale actelor de constituire de garantii. Nu in ultimul rand, potrivit pct. 12 al art. 3, valoarea-prag reprezinta cuantumul minim al creantei necesara pentru a putea fi introdusa cererea creditorului, ea fiind de 45.000 lei, iar pentru salariati, de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat.
Ca atare, dispozitiile legale privind procedura insolventei se aplica daca sunt indeplinite cele doua conditii de fond prevazut de art. 1 si art. 3 pct. 1 din legea amintita, respectiv debitorul sa aiba calitatea de comerciant, sa fie o societate agricola, un grup de interes economic sau orice alta persoana juridica de drept privat care desfasoara si activitati economice, si debitorul sa se afle in insolventa.
Debitoarea recurenta este o intreprindere individuala si este stiut faptul ca intreprinderile individuale sunt, potrivit dispozitiilor O.U.G. nr. 44/2008, modificata, intreprinderi economice, adica o activitatea economica desfasurata in mod organizat, permanent si sistematic, combinand resurse financiare, forta de munca atrasa, materii prime, mijloace logistice si informatie, pe riscul intreprinzatorului, in cazurile si in conditiile prevazute de lege, iar intreprinzatorul persoana fizica titular al intreprinderii individuale este comerciant de la data inregistrarii sale in registrul comertului (art. 23). De asemenea, art. 26 din acelasi act normativ statueaza ca persoana fizica titulara a intreprinderii individuale raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune, daca acesta a fost constituit, si, in completare, cu intreg patrimoniul, iar in caz de insolventa, va fi supusa procedurii simplificate.
Insolventa debitorului fiind o conditie a aplicarii procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, modificata, cel care solicita declansarea acestei proceduri trebuie sa administreze dovezi din care sa rezulte: neplata la scadenta a datoriilor si lipsa lichiditatilor, iar pentru a veni in sprijinul creditorilor legiuitorul roman, prin art. 3 pct. 1 lit. a), a prezumat starea de insolventa a patrimoniului debitorilor in situatia in care acestia, dupa 90 de zile de la scadenta, nu au platit datoria fata de unul sau mai multi creditori. Insolventa nu se caracterizeaza prin starea de fond generala proasta a afacerilor comerciantului in cauza sau existenta unui pasiv mai mare decat activul patrimonial al debitorului chemat in judecata, adica insolvabilitatea sa, ci printr-o lipsa a fondurilor banesti necesare pentru acoperirea datoriilor exigibile. Incetarea platilor trebuie sa aiba un caracter de generalitate si sa constituie indiciul exterior si manifestarea dezordinii si neputintei comerciantului de a executa obligatiile scadente asumate, de unde rezulta ca aceasta trebuie privita ca un fapt complex supus interpretarii si aprecierii judecatorului-sindic.
Insolventa este strans legata de incapacitatea de plata, privita ca incetare efectiva a platilor. Aceasta incapacitate exprima starea patrimoniului debitorului, care face imposibila plata datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile. Asadar, insolventa semnifica insuficienta reala a lichiditatilor, absenta fondurilor banesti necesare platii obligatiilor scadente. Atunci cand, indiferent din ce motiv, debitorul nu reuseste sa produca lichiditati intr-un ritm adaptat obligatiilor asumate (pentru ca, spre exemplu, elementele active ale patrimoniului sau nu sunt lichide sau, fiind investite in operatii de lunga durata, nu pot fi afectate platii datoriilor), el se gaseste in insolventa ca urmare a incapacitatii sale de a plati, adica de a-si onora creditorii cu sumele pe care le datoreaza, aceasta stare subzistand si atunci cand lipsa lichiditatilor isi are sorgintea in blocajul financiar.
In conformitate cu Legea nr. 85/2006, modificata, creditorul nu poate declansa procedura decat pentru creante certe, lichide si exigibile, conditii reglementate de art. 379 din Codul de procedura civila, care se aplica, potrivit art. 149 din lege, si in aceasta materie, cel din urma text statuand ca dispozitiile Legii insolventei se completeaza, in masura compatibilitatii lor, cu cele ale Codului de procedura civila, Codului civil, Codului comercial si ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolventa, publicat in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000. Caracterul cert al creantei vizeaza atat existenta acesteia, cat si cuantumul sau, iar caracterul lichid al creantei presupune ca intinderea acesteia, avand ca obiect o suma de bani, sa fie determinata sau determinabila. In plus, creanta trebuie sa fie exigibila, adica sa fie ajunsa la scadenta, toate aceste conditii fiind indeplinite in speta.
In mod corect judecatorul-sindic a retinut ca din inscrisurile depuse la dosar de creditoarea intimata reiese ca aceasta detine o creanta certa, lichida si exigibila de mai mult de 90 de zile, al carei cuantum este mai mare de 45.000 lei. Astfel, caracterul cert al creantei rezulta fara putinta de tagada din cuprinsul sentintei civile nr. 83 din 17 martie 2009 a Judecatoriei Bozovici, ramasa irevocabila si investita cu formula executorie, hotarare prin care debitoarea recurenta a fost somata, ca in termen de 20 zile de la ramanerea ei irevocabila, sa plateasca creditoarei suma de 54.979,79 lei reprezentand cumulul valorii facturilor nr. 184 si 185 din 2 septembrie 2008, precum si penalitatile de intarziere aferente perioadei 02.10.2008-27.01.2009, la care se adauga 839,30 lei cheltuieli de judecata.
In aceste conditii, Curtea apreciaza ca apararile recurentei privitoare la stornarea facturilor nr. 184 si 185 din 2 septembrie 2008, la faptul ca lucrarile nu au fost executate conform proiectului tehnic, iar alte lucrari nici macar nu au fost realizate, fiind incalcat programul de control, precum si la eronata apreciere a instantelor de judecata, care nu s-au bazat pe vreo expertiza de specialitate, ceea ce ar fi dus la obligarea "abuziva si ilegala" a debitoarei de catre Judecatoria Bozovici de a plati suma de 54.979,79 lei, nu pot fi primite. De asemenea, nici afirmatia ca sentinta civila nr. 83 din 17 martie 2009 a Judecatoriei Bozovici ar fi o eroare judiciara, care incalca normele dreptului intern si al celui comunitar, si ca ar fi un abuz ca prin procedura speciala reglementata de O.G. nr. 5/2001 recurenta sa fie obligata sa-i plateasca creditoarei S.C. A S.R.L. Caransebes lucrari executate neconform cu proiectul tehnic si lucrari inexistente, facturate prin incalcarea prevederilor programului de control, fara prezentarea certificatelor de conformitate ale materialelor utilizate, nu poate fi acceptata, cele statuate prin aceasta hotarare, devenita irevocabila, intrand in puterea lucrului judecat, cu toate consecintele care rezulta dintr-o asemenea imprejurare, creanta intimatei fiind confirmata de catre o instanta romana.
Cum creanta pe care aceasta hotarare judecatoreasca o confirma, desi contestata de societatea debitoare potrivit dispozitiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, nu a fost achitata pana la momentul pronuntarii in fond, in mod corect judecatorul-sindic a apreciat ca recurenta este in incetare de plati si a dispus deschiderea procedurii insolventei impotriva sa.
Autoritatea de lucru judecat cunoaste doua manifestari procesuale, aceea de exceptie procesuala (conform art. 1201 si art. 166) si aceea de prezumtie, mijloc de proba de natura sa demonstreze ceva in legatura cu raporturile juridice dintre parti (potrivit art. 1200 pct. 4 si art. 1202 alin. (2) din Codul civil). Daca in manifestarea sa de exceptie procesuala (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natura sa opreasca a doua judecata), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente pretinsa de art. 1201 din acelasi cod, nu tot astfel se intampla atunci cand acest efect important al hotararii se manifesta pozitiv, demonstrand modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre parti, fara posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune intr-un al doilea proces care are legatura cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, fara posibilitatea de a mai fi contrazis. Aceasta reglementare a autoritatii de lucru judecat in forma prezumtiei vine sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotararii judecatoresti. Cum, potrivit art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) din Codul civil, in relatia dintre parti aceasta prezumtie are caracter absolut, inseamna ca nu se poate introduce o noua actiune in cadrul careia sa pretinda stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecatoreste anterior.
In timp ce exceptia are la baza regula ca o actiune nu poate fi judecata decat o singura data (non bis in idem), impunand conditia identitatii de actiuni, care, potrivit legii, reclama acelasi obiect, aceeasi cauza si aceleasi parti, astfel ca interzice judecata repetata a aceleiasi pricini si, deci, are efect peremptoriu, indeplinind functia extinctiva, prezumtia se intemeiaza pe regula ca o constatare (nu neaparat in sens de solutie privind raporturile litigioase dintre parti) facuta printr-o hotarare definitiva nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotarare. Asadar, spre deosebire de exceptie, aceasta din urma reclama diversitate de actiuni si identitate de chestiuni.
Principiul autoritatii de lucru judecat corespunde necesitatii de stabilitate juridica si ordine sociala, fiind interzisa readucerea in fata instantelor a chestiunii litigioase deja rezolvate si nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, deoarece dreptul de acces la justitie nu este unul absolut, ci el poate cunoaste limitari, decurgand din aplicarea altor principii. Curtea de la Strasboug a statuat in mod constant ca principiul sigurantei raporturilor juridice este unul din elementele fundamentale ale suprematiei dreptului si prevede, printre altele, ca un litigiu solutionat in mod definitiv de catre o instanta de judecata sa nu mai poata fi supus rejudecarii.