ACTIUNE IN ANULAREA ACTELOR JURIDICE SUBSECVENTE. PROPRIETATE. IMOBIL INSTRAINAT SUCCESIV DE MOSTENITORII PERSOANELOR CARE, PRINTR-O HOTARARE JUDECATOREASCA IREVOCABILA, REDOBANDISERA DREPTUL DE PROPRIETATE, HOTARAREA FIIND ULTERIOR CASATA ... Decizie nr. 1186 din data de 02.07.2009
pronunțată de Curtea de Apel Oradea

ACTIUNE IN ANULAREA ACTELOR JURIDICE
SUBSECVENTE. PROPRIETATE. IMOBIL INSTRAINAT
SUCCESIV DE MOSTENITORII PERSOANELOR CARE, PRINTR-O HOTARARE JUDECATOREASCA IREVOCABILA, REDOBANDISERA DREPTUL DE PROPRIETATE, HOTARAREA FIIND ULTERIOR CASATA DE INSTANTA SUPREMA, URMARE ADMITERII UNUI RECURS IN ANULARE. INCIDENTA DISPOZITIILOR ART. 1 DIN PROTOCOLUL I AL CONVENTIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI.
In speta, parata avea facultatea sa vanda imobilul in baza dreptului conferit printr-o hotarare judecatoreasca care dobandise putere de lucru judecat anterior momentului in care instanta suprema, admitand recursul in anulare, a dispus casarea sentintei, retinand in esenta necompetenta absoluta a jurisdictiilor de a transa litigii civile avand ca obiect actiunile in revendicare promovate de fostii proprietari.
Prin faptul ca hotararea Curtii Supreme de Justitie a anulat hotararea judecatoreasca irevocabila care atribuia antecesorilor reclamantei imobilul litigios desi hotararea respectiva fusese executata sub aspectul inscriptiunilor de carte funciara, iar ca urmare a punerii ei in executare imobilul a fost instrainat succesiv, a existat o ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantei si respectiv al dobanditorilor subsecventi ai imobilului, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. I al Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
Decizia nr. 1186/2009-R
din 02.07.2009 ( dosar nr. 4237/111/2001) Prin sentinta civila nr. 534/P din data de 06.10.2000, pronuntata in dosar nr. 2741/2000, Tribunalul B. a admis actiunea formulata de Consiliul Local al mun. O. si cererile de interventie ale intervenientilor A. E., V. M. X. E., X.N., C. I., C. G. P. I. si in consecinta a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare nr. 3725/95, 5653/96, 4361/1996 si a dispus rectificarea de carte funciara in sensul restabilirii dreptului de proprietate in favoarea Statului Roman asupra imobilului situat in O., str. B., nr. 14, inscris in CF nr. 11061 Oradea, nr. top. 194/7, 207/11 reprezentand in natura casa si teren in suprafata de 352 mp.
Au fost obligati paratii in solidar in favoarea intervenientilor la 3.000.000 lei cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei hotarari au declarat apel C. G., C. I., G. M., I. S. si P. A. solicitand schimbarea in totalitate a sentintei in sensul respingerii actiunii si a cererii de interventie.
Prin decizia civila nr. 18/2001-A din data de 19.04.2001, pronuntata in dosar nr. 477/2001, Curtea de Apel O. a admis ca fondat apelul declarat de C. G., C. I., G. M., I. S. si P. A. impotriva sentintei civile nr. 534 din 6 octombrie 2000 pronuntata de Tribunalul B., pe care a desfiintat-o si a trimis cauza la aceeasi instanta pentru o noua judecare, tinand seama de considerentele prezentei decizii.
Prin sentinta civila nr.72/C/ 11.02.2002 pronuntata de Tribunalul B. in dosar nr.4237/R/2001, a fost respinsa actiunea completata introdusa de reclamantul Consiliul Local O. impotriva paratilor P. A., I. S., C. G., C. I., G. M., cat si cererile de interventie in interes propriu formulate de A. E., V. M., X. E. , X. N. toate referitoare la constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare cumparare autentificate sub nr.3725/1995, 5653/1995 si 4361/1996, incheiate intre parti, precum si la rectificarea CF in sensul restabilirii dreptului de proprietate in favoarea Statului Roman cu privire la imobilul din O., str. B., nr.14 judetul B. inscris in CF nr.11061 O. cu nr.top.19417 si 207/11, in natura casa si teren in suprafata de 352 mp, au fost obligati reclamanta si intervenientii in solidar la 2.500.000 lei in favoarea paratei G. M. si la 4.400.000 lei in favoarea paratilor C. G., C. I. cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut, din actele si lucrarile dosarului, in primul rand faptul ca reclamanta si intervenientii nu mai justifica interes legitim in redobandirea anumitor drepturi, cu atat mai mult cu cat a intrat in vigoare Legea nr.10/2001, iar interesul care a justificat pornirea procesului nu mai subzista cata vreme se tinde la a se introduce in proprietatea statului un bun pe care chiriasii prin cererile lor de interventie, vor sa-l cumpere, ceea ce in prezent este imposibil. In al doilea rand s-a apreciat ca, daca s-ar admite actiunea , s-ar incalca prevederile art.1 si 7 din Legea nr.10/2001, ale caror dispozitii sunt aplicabile si actiunilor in curs de judecata , iar potrivit art.48, hotararile anterioare , chiar definitive,nu au autoritate de lucru judecat si nu influenteaza drepturile fostului proprietar de a primi imobilul. Pe de alta parte, recursul in anulare nu are nici un efect asupra transferurilor de proprietate ce au avut loc anterior promovarii procedurii acestuia, in speta instrainarile atacate avand loc in perioada 7 februarie 1995 - 1 august 1996 ,iar decizia Curtii Supreme de Justitie invocata este din 28 septembrie 1998. De asemenea s-a constatat ca buna credinta a cumparatorilor nu a fost si nu poate fi contestata cu deplin temei, astfel ca in atare conditii, actiunea de fond si cererile de interventie prin care se tinde a se anula acte de vanzare cumparare succesive - in justificarea interesului chiriasilor pentru a achizitiona imobilul nu au putut fi acceptate , actiunea fiind lipsita de interes si, cum in prezent fiinteaza o lege speciala de reglementare a restituirii proprietatilor, nu sunt intrunite conditiile pentru a se constata nulitatea absoluta a unor acte juridice indicate in petitul actiunii.
Impotriva acestei sentinte, in termen si cu respectarea formelor legale, au formulat apel reclamantul Consiliul Local O., intervenientii V. M., A. E., X. N. si X. E. si parata P. I.
Prin decizia civila nr. 20 din 11.06.2002, pronuntata in dosar nr. 1762/2002, Curtea de Apel O. a respins ca nefondate apelurile civile declarate de reclamantul Consiliul Local O., intervenientii V. M., A. E., X. N. si X. E. si parata P. I., impotriva sentintei civile nr. 72/C din 11.02.2002, pronuntata de Tribunalul B., pe care a mentinut-o in totul.
A obligat partile apelante sa plateasca partii intimate suma de 4.000.000 lei cheltuieli de judecata in apel.
Impotriva acestei decizii, in termen legal au declarat recurs Consiliul Local O., intervenientii V. M., A. E., X. N. si X. E., solicitand casarea in temeiul art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila.
Prin decizia civila nr. 2441 din data de 28.03.2005, pronuntata in dosar nr. 3798/2002, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursurile declarate de Consiliul Local O., intervenientii V. M., A. E., X. N. si X. E., impotriva deciziei civile nr. 20 din 11.06.2002 a Curtii de Apel Oradea pe care a casat-o si a trimis cauza aceleasi instante pentru rejudecarea apelurilor.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta a avut in vedere urmatoarele considerente:
Potrivit art. 314 din codul de procedura civila, Curtea Suprema de Justitie hotaraste asupra fondului pricinii in toate cazurile in care caseaza hotararea atacata numai in scopul aplicarii corecte a legii la imprejurari de fapt ce au fost deplin stabilite.
In speta, s-a apreciat ca imprejurarile de fapt nu au fost deplin stabilite.
Prin cererea de chemare in judecata Consiliul Local al Municipiului O. a investit instanta cu solutionarea unui prim capat de cerere si anume constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare cumparare prin care terenul in suprafata de 352 mp si constructia situate in O., str. B., nr. 14, inscris in CF nr. 11061 O., nr. top. 194/7 si nr. 207/11 sub B 11 si anume: actul prin care V. S. V. a vandut catre I. S., la data de 7 februarie 1995; cel prin care I. S. a vandut catre C. I. la data de 25 iulie 1996; cel prin care C. I. si sotul acesteia C. G. a vandut catre G. M.
Din copia foii de proprietate depusa la filele 17 - 19 dosar nr. 4237/2001 rezulta ca in cartea funciara, la data de 18 martie 1937 a fost intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu pentru U. N. si sotia sa M. F. R.; la data de 2 iulie 1946 a fost intabulat dreptul de proprietate pentru N. A. si sotia sa P. I. in baza contractului de vanzare cumparare din 8 mai 1946, la data de 18 martie 1959 a fost intabulat, in baza Decretului nr. 92/1950 dreptul de proprietate cu titlu de nationalizate in favoarea Statului Roman.
Prin sentinta civila nr. 7045 din 31 octombrie 1994 a fost admisa actiunea formulata de V. S. V., a fost constatata nulitatea absoluta a incheierii de intabulare privind trecerea in proprietatea statului cu titlu de nationalizare a imobilului in litigiu si s-a dispus restabilirea situatiei anterioare de carte funciara. Ulterior, prin decizia civila nr. 1346 din 16 aprilie 1997 Curtea Suprema de Justitie a admis recursul in anulare declarat de procurorul general, a casat sentinta civila nr. 7045 din 31 octombrie 1994 a Judecatoriei O. si a respins actiunea formulata de V. S. V. impotriva Consiliului Local al Municipiului O.
Cum potrivit art. 311 din Codul de procedura civila hotararea casata nu are nici o putere, rezulta ca vanzatoarea V. S. V., in calitate de succesoare a parintilor sai N. A. si P. I., nu a redobandit dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu.
Reclamantul a invocat drept temei al actiunii principiul potrivit caruia resoluto jure dantis resolvitur jus accipients si a sustinut ca desfiintarea titlului vanzatorului duce si la desfiintarea titlurilor subdobanditorilor.
Instantele de fond si de apel, incalcand principiul disponibilitatii, nu s-au pronuntat in limitele in care au fost investite si au considerat aplicabil in speta un act normativ, Legea nr.10/2001, pe care reclamantul nu l-a invocat drept temei juridic al actiunii.
S-a apreciat ca se impune trimiterea cauzei la instanta de apel pentru rejudecare si fata de imprejurarea ca la dosar nu exista dovezi din care sa rezulte ca vanzatoarea V. S. V. a decedat si, in aceasta situatie, probe care sa ateste calitatea numitei P. I. de succesoare a acesteia, in calitate de fiica adoptiva, cum sustine prin petitia aflata in dosarul de recurs.
Prin decizia civila nr. 147/2006-A din data de 17.10.2006, pronuntata in dosar nr. 103/2006, Curtea de Apel a respins ca nefondate apelurile civile declarate de apelantul reclamant CONSILIUL LOCAL O. cu sediul in O. Piata U. nr. 1 judetul B., de apelanta parat P. I., cu domiciliul in Oradea str. A. O. nr. 4 bl. Pb 69 ap. 6 judetul B. si de apelantii intervenienti A. E., cu domiciliul in O. str. B. nr. 14 ap. 1 judetul B., V. M. (decedata) - prin K. C., cu domiciliul necunoscut, X. N., X. E., ambii cu domiciliul in O. str. B. nr. 14 ap. 4 judetul B., in contradictoriu cu intimatii parati G. S. (fost I. I.), cu domiciliul in O. str. N. P. nr. 13 judetul B., C. G., C. I. ambii cu domiciliul in Oradea str. M. E. nr. 28 judetul B. si G. M., cu domiciliul in G. str. G. nr. 44 judetul T., impotriva sentintei civile nr. 72/C din 11 februarie 2002 pronuntata de Tribunalul B., pe care a mentinut-o in intregime.
A obligat partile apelante sa plateasca partilor intimate G. M., C. G. si C. I., suma de 700 ron cheltuieli de judecata in apel
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de apel a avut in vedere urmatoarele considerente:
Prin decizia civila nr. 2441 din 28 martie 2005, Inalta Curte de Casatie si Justitie Bucuresti a admis recursurile declarate de CONSILIUL LOCAL al mun. O. si de intervenientii V. M., A. E., X. N., X. E., a casat hotararea atacata si a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor.
Doua sunt motivele care au determinat aceasta solutie: primul, incalcarea de catre instantele de fond si apel a principiului disponibilitatii, in sensul ca acestea au considerat aplicabil in speta un act normativ (Legea nr. 10/2001) pe care reclamantul nu l-a invocat drept temei juridic al actiunii si al doilea, inexistenta la dosar a unor dovezi privind decesul numitei V. S.-V. si a calitatii de succesoare a numitei P. I..
Referitor la acest din urma aspect, este de remarcat faptul ca la dosarul nr. 2741/2000 al Tribunalului B., se afla la fila 10 certificatul de deces al numitei V. S.-V., din care rezulta ca aceasta a decedat la data de 17 martie 2000, de asemenea, in prezentul dosar sunt depuse decizia nr. 2052/1963 privind infierea cu efecte depline a intimatei P. I. (fosta V., fosta P.) de catre numitii V. C. si V. S.-V., precum si certificatul de nastere al acesteia.
Referitor la primul aspect criticat, acela al cadrului procesual, este de retinut faptul ca apelantii sunt aceia care au solicitat a se constata dreptul de proprietate al Statului Roman asupra imobilului in litigiu, astfel ca instantele trebuiau sa verifice conditiile in care statul si-a inscris dreptul de proprietate in CF, respectiv indreptatirea fostilor proprietari la redobandirea imobilului.
Ori, o astfel de verificare nu putea fi facuta decat prin prisma dispozitiilor legale in vigoare la data solutionarii cauzei, respectiv a Legii nr. 10/2001.
Se invoca de apelanti decizia nr. 1346 din 16 aprilie 1997 a Curtii Supreme de Justitie, prin care s-a admis recursul in anulare promovat de procurorul general si s-a respins actiunea in revendicare formulata de fostii proprietari, motivat cu depasirea atributiilor puterii judecatoresti.
Aceasta decizie, ca de altfel si altele de aceeasi natura, a avut un caracter conjunctural, instanta suprema insasi schimbandu-si jurisprudenta in materie, prin decizia plenului din 28 septembrie 1998, ca urmare a condamnarii repetate a Romaniei de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
Prin urmare, nu se poate da eficienta acestei decizii, care este contrara Conventiei Europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in materia garantarii proprietatii, conventie pe care Romania a ratificat-o si care este direct aplicabila in dreptul intern.
Pe de alta parte, reclamanta si intervenientii au solicitat a se constata nulitatea absoluta a intabularii de sub B- 5 si 6 ca fiind facuta fraudulos, prin folosirea unor acte false.
Este de mentionat in primul rand faptul ca o astfel de cerere depaseste cazul procesual stabilit prin cererea introductiva si de interventie, fiind o cerere noua, formulata pentru prima data in apel, mai precis cu ocazia rejudecarii in apel, dupa casarea cu trimitere, ceea ce contravine dispozitiilor articolului 294 (1) Cod de procedura civila.
Trecand peste acest aspect, trebuie remarcat ca intabularea mai sus evocata a fost facuta in baza unei hotarari judecatoresti a Tribunalul B. - sectia tutelara (nr. 1143/1946), prin care a fost validat contractul de vanzare-cumparare din 08 mai 1946, avand ca obiect dobandirea imobilului in litigiu de catre numitii N. A. si I. de la proprietarii U. N. si N. F.
Nu se poate considera ca aceasta inscriptie s-a facut in baza unui titlu nevalabil, cata vreme contractul in discutie a fost cenzurat de o instanta judecatoreasca, printr-o hotarare intrata in puterea lucrului judecat.
Faptul ca hotararea mai sus evocata, respectiv contractul in discutie, nu au putut fi prezentate, nu pot conduce prin ele insele la concluzia ca respectivul act juridic nu ar fi existat in realitate.
Nici imprejurarea ca fostii proprietari apar pe lista evreilor exterminati in lagarele de concentrare in 1942, respectiv in 1945, nu poate conduce automat la concluzia mai sus evocata: astfel, pe de o parte nu exista certitudine deplina in privinta acuratetei datelor de deces datorita imprejurarilor exceptionale in care acesta s-a produs, iar pe de alta parte, nu poate fi exclusa nici posibilitatea incheierii contractului de catre un succesor al proprietarilor tabulari.
Pe fondul incertitudinilor mai sus evocate si, mai ales, a imprejurarii ca actul juridic in discutie a fost cenzurat de o instanta, printr-o hotarare intrata in puterea lucrului judecat, apare ca nefondata cererea apelantilor de invalidare a unei inscriptii tabulare facuta in urma cu 60 de ani.
Referitor la buna credinta a cumparatorilor succesori ai imobilului, corect a retinut instanta de fond ca aceasta este prezumata, prezumtie care nu a fost rasturnata de reclamant si intervenienti.
De altfel, la data cumpararii, imobilul era inscris in cartea funciara pe numele vanzatorilor, inscrierea facand, potrivit principiului publicitatii imobiliare, dovada deplina a proprietatii.
Faptul ca prin decizia civila nr. 1346 din 16 aprilie 1997, Curtea Suprema de Justitie a respins actiunea in revendicare a numitei V. S.-V., nu are relevanta sub aspectul bunei credinte a cumparatorilor, cata vreme ea este ulterioara contractelor de vanzare-cumparare mai sus evocate, contracte care au fost incheiate in perioada 1995 - 1996.
De altfel, este de remarcat faptul ca nici reclamantul si nici intervenientii nu au solicitat notarea procesului in cartea funciara si nici suspendarea executarii hotararii pana la solutionarea recursului in anulare.
In fine, privitor la apelul paratei P. I., este de mentionat faptul ca acesta este nemotivat si nesustinut.
Fata de considerentele mai sus retinute, Curtea, in temeiul articolului 296 Cod procedura civila, a respins apelurile declarate, iar in temeiul articolului 274 Cod de procedura civila, a obligat apelantii la 700 Ron cheltuieli de judecata in apel in favoarea intimatilor G. M., C. G. si C. I., reprezentand onorariu avocatial in apel, recurs si la rejudecarea apelului.
Impotriva acestei decizii intervenientii A. E., X. N. si X. E., precum si reclamantul Consiliul Local al municipiului O. au declarat recurs solicitandu-se in primul recurs la care s-a facut referire, casarea deciziei si trimiterea cauzei spre o noua judecata in vederea respectarii deciziei de casare a Inaltei Curti, in vederea stabilirii pe deplin a imprejurarilor de fapt. Consiliul Local al municipiului O. a solicitat modificarea deciziei recurate, precum si a sentintei in sensul admiterii actiunii privind constatarea nulitatii absolute a celor trei contracte de vanzare cumparare incheiate in 1995 si 1996, precum si a contractului de vanzare cumparare din 8 mai 1946, cu consecinta restabilirii dreptului de proprietate in favoarea Statului Roman.
Prin Decizia civila nr.6828 din 18 octombrie 2007 data de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosar nr.16407/1/2006 s-au admis recursurile declarate de reclamantul Consiliul Local al Municipiului O. si de intervenientii X. E. , X. N. impotriva deciziei nr.147/A/ din 17 octombrie 2006 a Curtii de Apel O. - Sectia civila, si s-a casat decizia atacata si a fost trimisa cauza spre rejudecare la Tribunalul B. pentru rejudecarea apelurilor.
Pentru a pronunta aceasta hotarare Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut printre altele urmatoarele:
Judecarea apelului a avut loc la data de 17.10.2006, dupa intrarea in vigoare a Legii nr.219/14.07.2005, iar potrivit acesteia , apelurile aflate pe rolul curtilor de apel la data intrarii in vigoare a legii si care potrivit acesteia sunt de competenta tribunalului se trimit la tribunale.
Potrivit art. II (1) din Legea nr.219/2005 caile de atac se judeca de instantele competente potrivit legii. Aceasta este o dispozitie tranzitorie speciala, derogatorie de la prevederile generale cuprinse in art.725 c.pr.civ., in temeiul careia toate caile de atac se judeca potrivit competentei stabilita de legea noua.
Si cum aceasta era in vigoare la data judecarii apelului, rezulta ca hotararea recurata a fost data cu incalcarea competentei altei instante , fiind incidente astfel prevederile art.304 pct.3 c.pr.civ.
Recursul a fost admis numai in sensul celor aratate, fara a se analiza criticile de fond aduse hotararii, conform art.312 alin.1,2,3 cu referire la art.304 pcz.3 c.pr.civ. in sensul casarii deciziei recurate si trimiterii cauzei la Tribunalul B. pentru rejudecarea apelurilor.
Prin decizia civila nr. 461/A din data de 25.09.2008, pronuntata in dosar nr. 4237./111/2001, Tribunalul B. a respins apelul civil formulat de apelanta P. I., dom. in loc. O., str.A. O., nr. 4, bl. PB69, ap. 6, judetul B. in calitate de mostenitoare a paratei V. S. V. si admite ca fondate apelurile civile formulate de apelantul - reclamant Consiliul Local al Mun. O., cu sediul in O., Piata U., nr. 1, judetul B., intervenientii - apelanti V. M. decedata prin mostenitoarea K. C., cu domiciliul NECUNOSCUT, A. E., dom. in loc. O. str. B. nr. 14, ap. 1, judetul B., X. E., dom. in loc. O., str. B. nr. 14, ap. 4, judetul B. X. N., dom. in loc. O. str.B. nr. 14, ap. 4, judetul B. in contradictoriu cu intimatii G. S. fost I. I., dom. in loc. O., str. N. P., nr. 13, judetul B., C. G., dom. in loc. O., str.M.E., nr. 28, judetul B., C. I. dom. in O., str. M.E., nr. 28, judetul B. si G. M., dom. in loc. G., str. G., nr. 44, judetul T., impotriva sentintei civile nr.72/2002, pronuntata de Tribunalul B. in dosar nr.4237/R/2001 pe care a schimbat-o in totalitate in sensul ca:
A admis actiunea formulata de CONSILIUL LOCAL al Mun. O. impotriva paratilor P. I. in calitate de mostenitoare a paratei V. S. V., G. S. fost I. I., C. G., C. I. si G. M..
A admis cererile de interventie in interes propriu formulate de intervenientii A. E., dom. in loc. O., str. B., nr. 14, ap. 1, judetul B., X. E., X. N., V. M. decedata prin mostenitoarea K. C., si in consecinta:
A constatat nulitatea absoluta a absoluta a contractelor de vanzare cumparare autentificate sub nr.3725/07.02.1995, nr.5653/25.07.1996 si nr.4361/01.08.1996.
A dispus restabilirea situatie de carte funciara de sub B7 privind imobilul situat in O. str. B. nr.14 inscris in Cf nr.11061 O. cu nr.top. 194/7, 207/11 in natura casa si teren in suprafata de 352 mp.
A obligat intimata G. M. la cheltuieli de judecata in cuantum de 1500 lei in favoarea apelantilor intervenienti A. E. si X. N.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta a avut in vedere urmatoarele considerente:
Imobilul in litigiu situat in O. str. B. nr.14 inscris in Cf nr.11061 O. cu nr.top. 194/7, 207/11 a constituit proprietatea numitilor U. N. si sotia U. F. R., care si-au inscris dreptul de proprietate cu titlu de cumparare in parti egale la data de 18 martie 1937.
Numitii N. A. si sotia N. I. si-au intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului sub B5 si 6 , in baza contractului de vanzare -cumparare din 08 mai 1946 , iar ulterior Statul Roman , la data de 18 martie 1959 cu titlu de nationalizare in baza decretului nr.92/1950.
Prin sentinta civila nr.7045/31.10.1994 a Judecatoriei O. s-a admis actiunea formulata de parata V. S. V. , decedata ulterior , fiica fostilor proprietari tabulari N., si s-a constatat nulitatea absoluta a incheierii de intabulare privind trecerea in proprietatea Statului Roman cu titlu de nationalizare a imobilului in litigiu si s-a dispus restabilirea situatiei anterioare de CF, retinandu-se ca preluarea de catre stat a imobilului a fost si este abuziva.
Aceasta hotarare a fost casata prin decizia civila nr.1346/16.04.1997 a fostei Curti Supreme de Justitie urmare a admiterii recursului in anulare declarat de Procurorul General, astfel incat aceasta hotarare nu mai are nici o putere potrivit art.311 C.pr.civ.
Chiar daca ulterior procedura recursului in anulare, a fost abrogata de catre legiuitor, prin O.U.G. nr. 58/2003, hotararile pronuntate in cadrul acestei proceduri isi mentin in continuare valabilitatea , neexistand nici o prevedere legala care sa le lipseasca de valabilitate.
Prin sentinta apelata, prima instanta a retinut incidenta in cauza a dispozitiilor Legii nr.10/2001,insa cu privire la aceasta chestiune , Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr.2441/28.03.2005,obligatorie si la rejudecarea prezentului apel, a retinut ca instantele de fond si de apel au incalcat principiul disponibilitatii si nu s-au pronuntat in limitele in care au fost investite ,considerand aplicabil in speta un act normativ , pe care reclamantul nu l-a invocat drept temei juridic al actiunii, ceea ce a constituit unul din motivele de casare cu o prima trimitere a cauzei la instanta de apel pentru rejudecare.
Pe de alta parte , faptul ca pe parcursul solutionarii cauzei a intrat in vigoare Legea nr.10/2001, care a instituit o procedura speciala reparatorie in privinta imobilelor trecute abuziv in proprietatea statului, cu titlu sau fara titlu, nu justifica respingerea actiunii in constatarea nulitatii contractelor de vanzare-cumparare si rectificare de carte funciara, nefiind incidenta cauzei date , prin actiune se solicita anularea unor contracte de vanzare cumparare succesive incheiate de pretinsul proprietar dupa obtinerea sentintei civile nr.7045/31.10.1994 a Judecatoriei O. si nu anularea unor contracte la care face referire art.45 din legea nr.10/2001.
Potrivit art.315 alin.1 C.pr.civ. , in caz de casare hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecatorii fondului.
Din dosarul nr.4967/P/1997 al Parchetului de pe langa Judecatoria O., reiese ca prin rezolutia din 24.06.1998 s-a dispus neinceperea urmaririi penale cu privire la intimata V. S. V., intrucat in sarcina acesteia nu se poate retine comiterea vreuneia dintre infractiunile reclamate.
Din cuprinsul rezolutiei reiese ca desi organele de urmarire penala au facut cercetari, contractul de vanzare -cumparare care a stat la baza inscrierii dreptului de proprietate in CF al numitilor N. nu a putut fi descoperit nici in Arhivele Directiei Judetului B. a Arhivelor Nationale si nici numita V. V. nu a putut prezenta inscrisul respectiv ,iar din cercetarile efectuate a reiesit ca actul de vanzare - cumparare nu putea fi incheiat de catre parti la data de opt mai 1946, intrucat la acea data cei doi vanzatori proprietari erau decedati.
Astfel numita U. F. a decedat, gazata in lagarul de concentrare nazist de la A. in anul 1942, impreuna cu cei doi copii minori M.-T. si N. in varsta de 8, respectiv 6 ani (fila 58 dosar penal), iar sotul acesteia , U. N. , a decedat in lagarul nazist de la M. la data de 26 februarie 1945 (fila 59 dosar penal), decesul acestora fiind confirmat de o serie de organizatii internationale evreiesti .
Parchetul de pe langa Judecatoria O., a apreciat ca in aceste conditii numitii U. N. si F. nu puteau semna actul de instrainare, insa in privinta acestor infractiuni de fals, nu se poate dispune inceperea urmaririi penale deoarece a intervenit prescriptia, care inlatura raspunderea penala, iar pe de alta parte numitii N. A. si I. au decedat in anul 1977, respectiv 1980.
In cauza nu s-a facut nici dovada existentei vreunui succesor al celor doi soti U. , care sa necesite aprobarea sectiei tutelare a Tribunalului B., din actele dosarului rezulta ca acestia au fost deportati impreuna cu cei doi copii minori, care au fost exterminati impreuna cu parintii lor in lagarele naziste.
Chiar V. S. V., in declaratia data in dosarul penal (fila 14) , a facut precizarea ca parintii sai au cumparat "casa toata" de la U. N. in anul 1946, ceea ce practic era imposibil, fostii proprietari fiind decedati la data respectiva, situatie in care inscrierea in coala funciara a dreptului de proprietate al sotilor Nemes s-a facut in baza unui titlu nevalabil, inscris pe care il apreciaza in raport de cele aratate ca fiind un fals.
Tot prin decizia de casare nr.2441/28.03.2005 a Inaltei Curti de Casatie de Justitie se retine cu caracter obligatoriu pentru instanta de rejudecare faptul ca vanzatoarea V. S. V., in calitate de succesoare a parintilor sai N. A. si P.I. , nu a redobandit dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu.
Aceasta dupa pronuntarea hotararii si-a inscris dreptul de proprietate in cartea funciara in baza certificatului de mostenitor nr.2209/16.12.1994, insa nu a incercat sa intre in posesia imobilului , trecand la instrainarea acestuia numitului I. S. cu pretul de 50.000lei prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr.3725/07.02.1995 de catre fostul Notariat de Stat Judetean B..
Ulterior I. S. prin contractul autentificat sub.nr.5653/25.07.1996 de catre Biroul Notarului Public D. &V. vinde imobilul intimatei C. I. casatorita cu C. G. cu pretul de 12 milioane lei, iar la numai cateva zile ulterior, respectiv la data de 01.08.1996 acestia la randul lor il instraineaza intimatei G. M. prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr.4361/1991 de catre Biroul Notarului Public G. B. cu pretul de 10 milioane lei inferior pretului anterior platit.
Tribunalul a apreciat ca din modul in care s-a derulat incheierea acestor contracte de vanzare cumparare, in mod succesiv la intervale de timp relativ scurte,au incercat sa creeze aparenta unei bune credinte, insa din modul concret in care s-au incheiat fara ca nici unul din cumparatori sa intre sau sa fi incercat sa intre in posesia imobilului, posesie pe care nu a avut-o nici vanzatoarea ,ca nu au vizionat imobilul inainte de cumparare, atitudine greu de acceptat pentru niste persoane care cumpara un imobil cu o astfel de valoare, de pretul fictiv inserat in acestea raportat la valoarea indicata de catre apelanta Palatin Ileana in notificare respectiv de 2.300.000.000 lei ,reiese ca reaua credinta a cumparatorilor la incheierea acestora este una evidenta, impunandu-se constatarea nulitatii acestora.
Raportat la situatia concreta aratata , tribunalul a apreciat ca situatia de carte funciara in care nu era notat nici un litigiu cu privire la imobil nu este suficienta prin ea insasi a retine buna credinta a cumparatorilor.
In ce priveste intervenientii apelanti, instanta a apreciat ca acestia au un interes personal si direct in ceea ce priveste cererea de interventie in interes propriu , interes ce rezida din calitatea lor de chiriasi a imobilului, calitate ce le confera o serie de drepturi mai avantajoase in ce priveste contractele de inchiriere pe care le au si pe care si le vor putea mentine in continuare, potrivit legislatiei in vigoare ,in situatia in care imobilul revine in proprietatea statului.
Cu privire la apelul apelantei Palatin Ileana, instanta a retinut ca pe de-o parte imobilul a iesit din patrimoniul antecesoarei sale V. S. V. decedata la data de 17 martie 2000 si care potrivit deciziei nr.2052/1963 a adoptat-o cu efecte depline, urmare a vanzarii acestuia catre I. S., iar in prezenta cauza ea ca succesoare a acesteia nu poate avea decat drepturile si obligatiile procesuale ale acesteia ce deriva din calitatea sa procesuala de parata, iar prin hotararea apelata fiind respinsa actiunea ,nu i s-a adus nici o atingere ,astfel incat apelul acesteia este si lipsit de interes.
Fata de cele aratate tribunalul in baza art.296 c.pr.civ. a respins apelul civil formulat de apelanta P. I. in calitate de mostenitoare a paratei V. S. V. si a admis ca fondate apelurile civile declarate de apelanta reclamanta Consiliul Local al mun.O. , intervenientii apelanti V. M. decedata prin mostenitoarea K. C., A. E., X. E. , X. N., in contradictoriu cu intimatii G. S. fost I. I., C. G., C. I. si G. M., impotriva sentintei civile nr.72/2002, pronuntata de Tribunalul B. in dosar nr.4237/R/2001 pe care o va schimba in totalitate in sensul ca va admite actiunea formulata de CONSILIUL LOCAL al mun. O. impotriva paratilor P. I. in calitate de mostenitoare a paratei V. S. V. ,G. S. fost I. I., C. G., C. I. A , G. M., a admis cererile de interventie in interes propriu formulate de intervenientii A. E., X. E. , X. N., V. M. decedata prin mostenitoarea K. C., si in consecinta a constatat nulitatea absoluta a contractelor de vanzare cumparare autentificate sub nr.3725/07.02.1995, nr.5653/25.07.1996 si nr.4361/01.08.1996, a dispus restabilirea situatie de carte funciara de sub B7 privind imobilul situat in in O. str. B. nr.14 inscris in Cf nr.11061 O. cu nr.top. 194/7, 207/11 in natura casa si teren in suprafata de 352 mp.
In baza art.274 c.pr.civ a obligat parata intimata G. M. aflata in culpa procesuala sa plateasca apelantilor intervenienti A. E. si X. N. suma de 1500 lei cheltuieli de judecata in apel , constand in onorariu avocat.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs G. M. si I. S..
Recurenta G. M. a solicitat admiterea recursului, in principal casarea deciziei cu trimitere pentru rejudecare, iar in subsidiar modificarea deciziei in sensul respingerii integrale a apelurilor intimatilor si mentinerea sentintei civile nr. 72/2001:
In motivarea cererii de recurs, sunt invederate urmatoarele:
- decizia atacata s-a pronuntat impotriva unei persoane decedate, fiind lipsita de capacitate procesuala, astfel la data de 19 august 2008 a decedat parata C. I., succesorul testamentar cu titlu universal al acesteia, G. E., nefiind citat;
- apelantul reclamant Consiliul Local al Municipiului S. M. este o entitate lipsita de personalitate juridica, dar si de capacitatea de exercitiu procesuala, fiind inapta sa stea in nume propriu in instanta;
- instanta a incalcat legea prin ignorarea puterii lucrului judecat in decizia recurata, inscrierea in CF a sotilor U. facandu-se pe baza unui titlu valabil, validat expres printr-o hotarare judecatoreasca, iar instanta de apel a retinut ca imobilul nu ar fi trecut legal in patrimoniul succesoarei sotilor Nemes, parata V. S.;
- instanta de apel a invocat ca sursa a indicatiilor obligatorii decizia nr. 2441/2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie desi nu era legata de cele mentionate in aceasta, ci era legata de cele dispuse prin decizia nr. 6828/2007 a aceleasi instante, care nu contine nici o referire la aplicabilitatea dispozitiilor Legii nr. 10/2001 la cauza de fata;
- in cazul de fata, Legea nr. 10/2001 a aparut si a intrat in vigoare ulterior promovarii actiunii, fiind imposibil ca reclamanta sau oricare dinte parti sa fi avut in vedere dispozitiile ei;
- instanta de apel a incalcat principii elementare ale dreptului civil, cum sunt prezumarea bunei credinte, puterea de lege a contractelor legal facute, principiul efectului constitutiv de drept real a inscrierilor in CF;
- instanta a apreciat ca prezumtia legala de buna credinta ar putea fi rasturnata, fara sa administreze vreo proba noua, ignorand probatoriul amplu administrat de instantele de fond.
In drept sunt invocate dispozitiile art. 969, 1169 si 1899 Cod civil, art. 17(1) si 34 lit. a Decretului - Lege nr. 115/1938, art. 124 si 147 alin. 4 din Constitutia Romaniei si art. 41 - 43 respectiv art. 304 pct. 4, 5, 9 si art. 315 Cod procedura civila.
Recurentul I. S. a solicitat admitere recursului si modificarea hotararii recurate in sensul respingerii apelului si mentinerea sentintei apelate nr. 72/2002 pronuntata de Tribunalul B. cu consecinta mentinerii ca valabil a contractului incheiat intre V. S. V. si recurent.
In motivarea cererii de recurs, sunt invocate urmatoarele aspecte:
- recurentul invoca exceptia absoluta a lipsei interesului intervenientilor in nume propriu, ei fiind chiriasi ai imobilului, ca atare nu manifesta nici un interes actual, nefiind altceva decat detentori precari;
- contractul incheiat de recurent cu mostenitoarea V. este deplin valabil, astfel prin raportate la principiul "error communis facit jus" si avand in vedere inscrierea din CF privitoare la sentinta civila nr. 7045/1994, iar apoi la intabularea lui V. S. din decembrie 1994 in calitate de mostenitoare a sotilor N., recurentului nu-i poate fi imputabila nici i culpa sau rea-credinta in incheierea contractului;
- art. 1899 alin. 2 din codul civil prevede ca buna credinta este prezumata, iar reaua-credinta trebuie dovedita de cel care o invoca, astfel faptul ca in imobil locuiesc alte persoane nu poate ridica suspiciuni cu privire la titlul proprietarului, aceasta imprejurare nefiind de natura a rasturna buna-credinta a cumparatorului, nepredarea imobilului neputand fi calificata drept viciu de nelegalitate;
- fata de data inscrierii dreptului de proprietate al recurentului in CF nr. 11061 O. sub B.11, in data de 07.02.1995, promovarea actiunii in rectificarea cartii funciare la data de 30.07.1998 apare ca fiind facuta cu depasirea termenului prevazut de art. 37 din Decretul - Lege nr. 115/1938, fiind deci prescrisa.
In drept sunt invocate dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Intimata A. E., prin intampinare si memoriul formulat in completarea acesteia, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, cu motivarea ca prin numeroase probe s-a dovedit fara echivoc ca imobilul a fost proprietatea numitilor U. N. si F., care au decedat in mod tragic impreuna cu doi copii minori in lagarele naziste, prin Rezolutia Parchetului din 24.06.1998 constatandu-se ca a fost imposibil in fapt ca sotii U. N. si F.A. sa fi putut incheia la 8 mai 1946 pretinsul contract de vanzare-cumparare, inscris la B.5 - B.6 prin care sa se fi transmis legal dreptul lor de proprietate in favoarea sotilor N. A. si sotia nascuta P. I., intrucat la 8 mai 1946 acestia nu mai existau, ca atare inscrierea din CF de sub B.5 si B.6 este o fictiune, fraudarea fiind realizata prin infractiunea de fals pentru care a intervenit prescriptia raspunderii penale si decesul sotilor N., beneficiarii falsului, iar consecinta legala a acestui adevar, constatat doar in anul 1998, dupa cercetarile Parchetului, o constituie faptul ca, prin efectul legii, respectiv a art. 680 din Codul civil, imobilul a trecut in proprietatea Statului, incepand cu decesul lui U. N., decedat la 26.02.1945. Referitor la exceptia absoluta a lipsei interesului invocat de intervenienta in interes propriu, intimata arata ca exceptia este vadit nefondata, sens in care face trimitere la prevederile exprese ale art. 9 din Legea nr. 112/1995, drepturile intimatei ca si chiriasa in imobil fiind intarite si de Legea nr. 10/2001. Cat priveste contractul nr. 3725/07.02.1995, acesta este facut in frauda legii, intrucat sentinta civila nr. 7045/1994 a Judecatoriei Oradea a fost casata prin Decizia civila nr. 1346 din 16.04.1997 a Curtii Supreme de Justitie, iar referitor la exceptia privind prescrierea cererii de rectificare CF, aceasta este nefondata, cererea fiind subsecventa astfel ca isi produce efectul numai dupa ramanerea definitiva si irevocabila a deciziei civile nr. 461/A/2008 a Tribunalului B..
Intimata sustine, de asemenea, ca sustinerile recurentei G. M. in sensul ca decizia atacata este daca cu grava incalcare a formelor de procedura sunt nefondate si inadmisibile, fiind nesocotite prevederile art. 723 Cod procedura civila, deoarece nu se poate reprosa nimic instantei, neexistand temei pentru criticarea acesteia care a citat partile potrivit art. 85 Cod procedura civila. Referitor la Legea nr. 10/2001, intimata arata ca aceasta nu are nici o aplicare si nimeni nu a cerut aplicarea ei, deoarece nici macar N. A. si I. nu au contestat nationalizarea, ci din contra, cunoscand realitatea fraudei, au abandonat imobilul inca din anul 1969. Cat priveste critica privind incalcarea de catre instanta de apel a principiilor privind prezumarea bunei credinte si puterea de lege a contractelor legal facute, intimata sustine ca s-a dovedit prin probele de la dosar ca toti participantii la transmiterea succesiva a dreptului de proprietate au urmarit doar crearea aparentei de buna credinta, astfel cum a retinut si instanta de apel.
Intimatul X. N., prin concluziile verbale formulate, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Examinand decizia recurata prin prisma motivelor de recurs, precum si din oficiu, instanta retine urmatoarele:
In primul rand, referitor la motivul de recurs axat pe problema casarii deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, este de subliniat ca recurenta G. M. aduce in discutie o pretinsa neregularitate procedurala care priveste o alta parte din proces, neregularitate care nu a fost invocata de succesorii acesteia. Intr-adevar, la data pronuntarii deciziei recurate, intimata C. I. era decedata, decesul acesteia survenind anterior, respectiv la data de 21.07.2008, fara insa ca, odata cu instiintarea instantei de apel, sa se fi depus actul de deces, iar ulterior, mostenitorii defunctei nu au inteles a invoca incidentul procesual mai sus invocat, or este indeobste cunoscut ca neregularitatile de natura celei mai sus mentionata poate fi ridicata numai de partea ocrotita prin norma incalcata.
Nu poate fi acceptat nici motivul ce vizeaza lipsa capacitatii de exercitiu a reclamantului Consiliul Local al Municipiului O., pe motiv ca ar fi lipsit de personalitate juridica, astfel este de observat ca litigiul de fata a fost promovat in anul 1998, problema invocata trebuind a fi examinata din perspectiva capacitatii procesuale a autoritatilor si institutiilor publice reglementata de Legea administratiei publice locale atunci in vigoare, respectiv Legea nr. 69/1991. Edificatoare sunt prevederile art. 5 din aceasta lege, potrivit carora autoritatile administratiei publice, prin care se realizeaza autonomia locala in comune si orase, sunt consiliile locale, ca autoritati deliberative, si primarii ca autoritati executive, situatie in care, potrivit dispozitiilor legale mentionate, procesul trebuia legat de consiliul local, astfel cum in mod corect s-a procedat in speta.
Cat priveste exceptia privind lipsa interesului in promovarea cererii deduse judecatii, exceptia se dovedeste a fi nefondata in conditiile in care intervenientii justifica un interes potrivit prevederilor art. 52 din Codul de procedura civila, interesul sesizarii instantei de catre acestia fiind data de situatia lor de chiriasi intr-un imobil care a constituit proprietatea statului, iar ulterior anului 1994 imobilul respectiv a devenit proprietatea unor persoane fizice in conditii care sunt apreciate de catre intervenienti ca fiind nelegale.
Referitor la exceptia privind prescrierea actiunii in rectificare de CF, invocata de recurentul I. S., motivul adus in sustinerea acesteia nu poate fi primit, avand in vedere ca dreptul la promovarea actiunii in rectificare CF s-a nascut la data de 16 aprilie 1997, odata cu pronuntarea Deciziei nr. 1437/1997 a Curtii Supreme de Justitie, fiind respectate prevederile art. 36 si 37 din Legea nr. 115/1938 privind prescrierea actiunii in rectificare.
In ceea ce priveste motivele de recurs vizand fondul pricinii este necesara reliefarea urmatoarelor aspecte:
Prin sentinta civila nr. 7045 pronuntata de Judecatoria O. la data de 31 octombrie 1994, la cererea reclamantei V. S. V., s-a constatat nulitatea absoluta a incheierii de intabulare privind trecerea in proprietatea statului cu titlu de nationalizare a imobilului inscris in cartea funciara nr. 1061 O., cu nr. top. 194/7 si 207/11 care in natura reprezinta casa cu 352 mp teren, situat in O., str. B., nr. 14. Aceasta sentinta a fost casata ulterior printr-o hotarare a instantei supreme data asupra unui recurs in anulare declarat de procurorul general, cu consecinta respingerii actiunii formulate de V. S. V. impotriva Consiliului Local O..
In intervalul de timp cuprins intre data pronuntarii sentintei mai sus aratate si cea la care s-a decis casarea respectivei hotarari, imobilul inscris in CF nr. 1061 O. cu nr. top. 194/7 si 207/11 a facut obiectul unor vanzari succesive, dupa ce, in prealabil, in baza sentintei pronuntate de judecatorie, in cartea funciara a fost efectuata sub B.9 operatiunea de reinscriere a dreptului de proprietate in favoarea vechilor proprietari de sub B.5 si 6, cu radierea inscrierii de sub B 7efectuata in favoarea Statului Roman.
Astfel, o prima vanzare a survenit la data de 7 februarie 1995, cand prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 3725 din 7 februarie 1995, V. S. V., mostenitoarea fostilor proprietari tabulari de sub B 5 si B.6, a vandut imobilul numitului I. S.. Urmatoarea instrainare a imobilului a avut loc cu aproximativ un an mai tarziu, respectiv la data de 25 iulie 1996, prin contractul autentic nr. 5653 incheiat intre I. S., in calitate de vanzator si C. I., casatorita cu C. G., in calitate de cumparatoare. Acestia din urma au instrainat la randu-le imobilul aflat in litigiu in favoarea cumparatoarei G. M., sens in care a fost incheiat contractul autentificat sub nr. 4361 din data de 1 august 1996.
Revenind la sentinta civila nr. 7075/2004 a Judecatoriei O., prin care s-a constatat nulitatea absoluta a incheierii in baza careia fusese intabulat dreptul de proprietate in favoarea Statului Roman, este de subliniat ca dispozitiile acestei sentinte au fost puse in executare, astfel sub B.9 din cartea funciara nr. 11061 Oradea a fost efectuata la data de 8 decembrie 1994 operatiunea de restabilire a situatiei anterioare de CF, in sensul restabilirii dreptului de proprietate in favoarea vechilor proprietari de sub B.5-6.
Este de notat totodata caracterul irevocabil al hotararii mai sus mentionate si care dobandise autoritatea de lucru judecat anterior momentului in care instanta suprema, prin decizia nr. 1346 din 16 aprilie 1997, admitand recursul in anulare, a dispus casarea sentintei, retinand in esenta necompetenta absoluta a jurisdictiilor de a transa litigii civile avand ca obiect actiunile in revendicare promovate de fostii proprietari, sens in care in considerentele deciziei s-a subliniat ca instanta de judecata nu putea dispune schimbarea titularilor dreptului, o atare atributie revenind in exclusivitate puterii legislative.
In contextul anterior relevat, se cuvine a se face precizarea ca, pana la hotararea Curtii Supreme de Justitie, reclamanta din cauza in care s-a pronuntat sentinta civila nr. 7075/2004, avea un "bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in conditiile in care sentinta a stabilit ca imobilul din litigiu a fost nationalizat cu incalcarea Decretului nr. 92/1950 si a constatat, cu efect retroactiv, ca titularii dreptului inscris in CF anterior trecerii imobilului in proprietatea Statului sunt proprietarii lui legitimi, dreptul acestora, astfel recunoscut, nefiind revocabil. De altfel, reclamanta, ulterior pronuntarii sentintei despre care s-a facut vorbire mai sus, s-a putut bucura de bunul dobandit cu titlu de mostenire de la antecesorii sai, in favoarea carora s-a restabilit dreptul de proprietate, ca si proprietar legitim, iar in exercitarea prerogativelor dreptului ei de proprietar a hotarat instrainarea imobilului in favoarea cumparatorului I. S., incheind in acest sens contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 3725 din 7 februarie 1995.
Prin faptul ca hotararea Curtii Supreme de Justitie a anulat hotararea judecatoreasca definitiva care atribuia antecesorilor reclamantei imobilul litigios, desi hotararea respectiva fusese executata sub aspectul inscriptiunilor de carte funciara, iar ca urmare a punerii ei in executare imobilul a fost instrainat succesiv, a existat o ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantei V. S. V. si respectiv al dobanditorilor subsecventi ai imobilului, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1, mai mult, avand in vedere ca sentinta civila aflata in discutie era o hotarare irevocabila, deci care dobandise autoritate de lucru judecat si care, in plus, fusese executata, a fost infrant principiul securitatii raporturilor juridice, cunoscut fiind ca unul din elementele fundamentale ale preeminentei dreptului, ca element al patrimoniului comun al statelor parti, este principiul securitatii raporturilor juridice, care reclama, intre altele, ca solutia data in mod definitiv unui litigiu de instantele judecatoresti sa nu mai fie pusa in discutie.
In jurisprudenta CEDO s-a statuat, in mod repetat ca prin admiterea recursurilor in anulare introduse in mai multe cauze de procurorul general, care dispunea, in baza art. 330 din Codul de procedura civila, de puterea de a ataca o hotarare definitiva, nefiind tinut de nici un termen, astfel incat hotararile judecatoresti puteau fi oricand puse in discutie, Curtea Suprema de Justitie a sters in intregime proceduri judiciare care se finalizasera prin hotarari judecatoresti irevocabile, fiind infrant astfel principiul securitatii raporturilor juridice, din cauza carui fapt, dreptul reclamantilor la un proces echitabil in sensul art. 6 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului a fost incalcat.
Relevante sunt in sensul sus aratat hotararile pronuntate in cauzele B. ( din 28.10.1999), G. ( din 30.09.2008), M. I. G. SA, G. ( din 07.02.2008), S. ( din 04.11.2008), B. ( din 17.12.2002), L. ( din 04.03.2008, T. ( din 04.11.2008 etc., cauze in care au fost invocate chestiuni similare celei in cauza si in care Curtea Europeana a concluzionat ca a avut loc incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1, datorita rejudecarii solutiei pronuntate definitiv intr-un litigiu si privarii reclamantilor de bunurile de care beneficiau la sfarsitul procedurii, ce au urmat unui recurs in anulare, constatand totodata ca, prin admiterea cererii, Curtea Suprema de Justitie a neglijat un intreg proces legal care se incheiase cu o hotarare judecatoreasca care era " res judicata" si care, mai mult decat atat, fusese executata.
Reclamanta V. S. V. din cauza aflata in discutie si mai apoi recurentii din prezentul litigiu se afla intr-o situatie similara celor din cauzele enumerate mai sus, hotararea instantei supreme, in ipoteza in care i s-ar da eficienta, avand drept consecinta privarea lor de dreptul de proprietate, dobandit asupra imobilului, in sensul frazei a doua din primul paragraf din art. 1 din Protocolul nr. 1 al Conventiei Europene.
In speta, V. S. V., in baza dreptului conferit prin prima hotarare, avea facultatea sa dispuna de imobil, inclusiv deci de a-l vinde, astfel cum s-a si intamplat in speta. Prin urmare, survenienta hotararii instantei supreme, date astfel cum s-a relevat constant in cadrul jurisprudentei CEDO cu violarea articolului 6 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, respectiv a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, nu este de natura a schimba datele problemei, respectiv sa conduca la radierea din cartea funciara a dreptului restabilit in favoarea antecesorilor reclamantei si respectiv a dreptului acesteia inscris sub B.10.
De altfel, este de observat ca prin cererea introductiva de instanta s-a solicitat constatarea nulitatii contractelor de vanzare cumparare in baza carora au fost efectuate in cartea funciara inscrierile de sub B11, 14-15 si 16, iar in ipoteza admiterii actiunii imobilul ar reveni in patrimoniul proprietarului de sub B.10, deci nicidecum in proprietatea Statului Roman, inscris anterior sub B.7, in conditiile in care nici prin cererea initiala si nici prin cererea de interventie instanta nu a fost sesizata cu o actiune in radierea inscrierilor de sub B 10 si B.9.
O atare sesizare a fost formulata abia in cursul judecatii cauzei in apel, fiind inadmisibila, facuta cu incalcarea dispozitiilor art. 294 alin. 1 din Codul de procedura civila, potrivit cu care " in apel, nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu se pot face alte cereri noi".
Desi obiectul actiunii de fata l-a constituit desfiintarea celor trei contracte de vanzare-cumparare, totusi prin apararile formulate pe parcursul procesului de catre partea reclamanta si respectiv de catre partile interveniente se insista asupra nelegalitatii intabularii efectuate sub B.5 si B.6 in favoarea sotilor N. A. si I.,or cata vreme instanta nu a fost sesizata legal cu o atare cerere - si aceasta fiind formulata abia in apel - rezulta cu claritate ca analizarea legalitatii inscrierii de sub B. 5 si 6 si respectiv a modului de dobandire de catre acestia a proprietatii asupra imobilului excede cadrului procesual al litigiului de fata. Pe de alta parte, intabularea dreptului de proprietate in favoarea sotilor N. fost efectuata in baza unei hotarari judecatoresti cu autoritate de lucru judecat si pusa asadar in executare, prin urmare, alaturi de considerentul sus-evocat si acest argument conjugat cu principiul efectului constitutiv de drepturi reale a inscrierilor in cartea funciara si respectiv principiul fortei probante a inscrierii in cartea funciara, conduc spre concluzia ca intabularea de sub B.5 si 6 efectuata in temeiul incheierii nr. 3302 din data de 1 iulie 1946 se bucura de prezumtia instituita de art. 32 si 33 ale Legii nr. 115/1938. In alta ordine de idei, nu este lipsita de importanta sublinierea faptului ca daca s-ar da eficienta deciziei de casare a instantei supreme, aceasta ar echivala cu infrangerea dispozitiilor inscrise in art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si respectiv in art. 1 din Protocolul la Conventie, contravenindu-se astfel prevederilor constitutionale cuprinse in art. 20 din legea fundamentala, care consacra prioritatea reglementarilor internationale.
Pe cale de consecinta, data fiind situatia nedesfiintarii dreptului proprietarei tabulare inscris sub B.10, este evident ca nu se mai pune problema aplicarii principiului potrivit cu care desfiintarea dreptului transmitatorului are ca efect si desfiintarea actelor juridice subsecvente, pentru ca sa devina necesara examinarea circumstantelor in care au fost incheiate contractele contestate in litigiul de fata.
De altminteri si in ipoteza in care nu ar fi avuta in vedere jurisprudenta CEDO in materie, si pe cale de consecinta, s-ar da eficienta Deciziei nr. 1346 din 16 aprilie 1997 a Curtii Supreme de Justitie, chiar si atunci nu s-ar putea retine reaua-credinta a paratilor din cauza in calitatea lor de dobanditori subsecventi au imobilului litigios, astfel cum in mod gresit a stabilit tribunalul.
Astfel, este de observat ca toate cele trei contracte contestate in instanta au fost incheiate inainte de momentul desfiintarii hotararii prin decizia de admitere a recursului in anulare, si chiar inainte de sesizarea instantei supreme in cadrul dosarului nr. 111/1997.
Or, dobandind imobilul in astfel de conditii, dobanditorii bunului sunt aparati de principiul bunei credinte si al publicitatii imobiliare, realizate prin intabularea in cartea funciara a dreptului consfintit prin hotararea judecatoreasca prin care s-a retrocedat imobilul fostilor proprietari.
In speta nu se poate retine ca actele de vanzare-cumparare ar fi avut loc prin fraudarea legii, in conditiile in care vanzatorii succesori ai imobilului au avut calitate de proprietari tabulari, calitate in care au facut acte de dispozitie - ce se inscrie in cuprinsul celor trei atribute ale dreptului de proprietate - cu privire la un bun ce se afla in patrimoniul lor. In aceleasi conditii, se poate considera ca dobanditorii imobilului au fost de buna-credinta la incheierea actului de vanzare cumparare, nesubzistand motive care sa-i fi indreptatit a crede ca persoanele care le-au instrainat bunul nu ar fi proprietarii acestuia.
Fata de considerentele ce preced, instanta in baza art. 312 alin. 1 si 3 din codul de procedura civila, a admis ca fondat recursul, a modificat in parte decizia in sensul respingerii apelurilor introduse de reclamantul Consiliul Local al Municipiului O. si de catre intervenientii din cauza, sentinta apelata urmand a fi pastrata in intregime. Totodata a fost mentinuta dispozitia din decizia recurata cu privire la respingerea apelului introdus de apelanta P. I.
In conformitate cu prevederile art. 274 din Codul de procedura civila, intimatul reclamant si intimatii intervenienti au fost obligati la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in recurs, reprezentand valoarea onorariului avocatial, in favoarea recurentei G. M., celelalte cheltuieli pretinse de aceasta prin cererea de recurs, reprezentand cheltuieli de judecata in fond, nefiind acordate, in conditiile in care aceasta a obtinut in prima instanta solutie favorabila, iar cheltuielile de judecata ocazionate de judecarea cauzei in fond i-au fost acordate.