Calificarea caii de atac in functie de valoarea imobilului. Criterii
C. proc. civ., art. 112, art. 2821
Potrivit art. 2821 C. proc. civ., nu sunt supuse apelului hotararile judecatoresti date in prima instanta, printre altele, in litigii a caror obiect are o valoare de pana la 100.000 lei.
Astfel, ori de cate ori pe calea actiunii in justitie se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea litigiului este posibila si necesara, iar aceasta evaluare se face de catre reclamant.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila,
Decizia civila nr. 788 din 5 octombrie 2009
Prin decizia civila nr. 788 din 5 octombrie 2009, Curtea de Apel Timisoara a admis recursul declarat de reclamantii D.A. si D.S. impotriva Deciziei civile nr. 468/18.05.2009 a Tribunalului Timis, pe care a casat-o si a trimis cauza la Tribunalul Timis pentru judecarea recursului.
Pentru a pronunta aceasta solutie, Curtea a avut in vedere considerentele ce in continuare sunt evidentiate.
Obiectul cererii de chemare in judecata l-a constituit solicitarea reclamantilor de a se constata ca, odata cu imobilul constructie inscris in CF nr. 9068 Timisoara, nr. top. 26714, constand in casa si curte, cu gradina in suprafata de 386 mp., situate in Timisoara, str. Vulturilor nr. 33, cumparate in baza Legii nr. 112/1995 prin contractul de vanzare-cumparare nr. 10986/17.12.1996, au dobandit si dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 386 mp., inscris in CF nr. 9068 Timisoara; sa dispuna rectificarea CF nr. 9068 Timisoara in sensul radierii dreptului de proprietate al statului asupra terenului de 386 mp. aferent imobilului si inscrierii dreptului de proprietate al reclamantilor in baza Legii nr.112/1995.
La fila 16 din dosarul primei instante reclamantii au precizat ca valoarea imobilului in litigiu este de 11.000 lei noi.
Potrivit art. 112 C. proc. civ. reclamantul trebuie sa precizeze in cererea de chemare in judecata obiectul cererii si valoarea lui, dupa pretuirea reclamantului.
Articolul 132 C. proc. civ. stabileste la punctul 2 ca cererea de chemare in judecata nu se socoteste modificata atunci cand reclamantul mareste sau micsoreaza catimea obiectului cererii.
In cauza de fata valoarea obiectului cererii a fost "pretuita" de reclamanti, in prima instanta, la suma de 11.000 lei noi, iar sub aspectul competentei, Curtea urmeaza sa ia in calcul valoarea stabilita in cererea initiala, aceasta cerere "legand instanta".
Criteriile in functie de care se determina competenta de atributiune a instantelor judecatoresti sunt: natura litigiului si valoarea interesului litigios.
Valoarea interesului litigios este cea stabilita de reclamant in cererea de chemare in judecata, asadar la momentul cererii introductive de instanta.
Prin decizia nr. 32 din 2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a stabilit ca procesul poate fi evaluabil in bani ori de cate ori structura raportului juridic de drept substantial, dedus judecatii, cuprinde un drept patrimonial, real sau de creanta. Cu alte cuvinte, ori de cate ori pe calea actiunii in justitie se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibila si necesara.
Cum in speta de fata, obiectul litigiului a fost evaluat de reclamanti, in prima instanta, la suma de 11.000 lei, iar potrivit art. 282 ind. 1 C. proc. civ. nu sunt supuse apelului hotararile judecatoresti date in prima instanta, in litigiile al caror obiect are o valoare de pana la 100.000 lei, Curtea a conchid ca in mod gresit tribunalul a solutionat cauza ca si instanta de apel.