Reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa si se constata prin incheiere data fara drept de apel, potrivit art. 246 alin. 1 si 2 Cod procedura civila.
Daca actiunea introductiva de instanta cuprindea doua cereri, din care numai una era evaluabila in bani- cu o valoare de pana la 100.000 lei si asupra celeilalte, reclamantul a inteles sa renunte la judecata, hotararea pronuntata este supusa recursului, in conditiile prevazute de art. 282 ind. 1 Cod procedura civila.
1. Prin sentinta civila nr. 1522/2008 pronuntata de Judecatoria Craiova, s-a respins actiunea precizata formulata de reclamantul GN, in contradictoriu cu paratii SC ESP SRL si BGI.
Pentru a se pronunta astfel, au fost avute in vedere urmatoarele:
In sedinta publica, reclamantul a precizat catimea pretentiilor, in sensul ca a solicitat obligarea in solidar a paratelor la plata sumei de 10.000 lei ce reprezinta daune morale, rezultate in urma publicarii articolului din cotidianul “ES". Ulterior, oral in sedinta publica, reclamantul a precizat ca renunta la capatul de cerere privind dreptul la replica si a solicitat obligarea celor doi parati numai la daune morale.
Din analiza disp. art. 998 si urm Cod civil , s-a concluzionat ca raspunderea delictuala, in general presupune existenta sau intrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii: prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu.
Victima faptei ilicite care solicita obligarea autorului prejudiciului la reparare, conform principiului inscris in art. 1169, este tinuta sa faca dovada existentei conditiilor raspunderii civile delictuale.
In speta, reclamantul nu a dovedit prejudiciul moral cauzat de paratul jurnalist, expresiile folosite in articolul semnat de acesta, nefiind de natura sa-i afecteze onoarea si reputatia.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen legal, reclamantul, solicitand admiterea recursului si pronuntarea unei solutii juste.
In motivarea recursului, reclamantul a sustinut ca instanta de fond nu a analizat articolul care l-a calomniat si care ii aduce prejudicii morale si materiale, nu a analizat dreptul la replica pe care l-a scris si nu a fost publicat si nici probele administrate, respectiv declaratiile martori. Reclamantul a precizat ca nu a mai solicitat si publicarea dreptului la replica, fiind tardiva, dar ca nu a renuntat la cerere.
In sedinta publica, fata de precizarea reclamantului ca nu a renuntat la capatul de cerere privind dreptul la replica si constatand ca cererea formulata nu este evaluabila patrimonial, tribunalul a calificat drept apel calea de atac.
2. Prin decizia civila nr. 24/ 2009 pronuntata de Tribunalul Dolj, s-a respins apelul declarat.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a avut in vedere urmatoarele considerente:
Avand in vedere pozitia oscilanta a reclamantului pe parcursul procesului cu privire la obligarea ziarului la publicarea dreptului la replica, tribunalul a retinut lipsa de interes a acestuia pentru acest capat de cerere, intrucat nu a apelat sentinta in ceea ce priveste renuntarea la judecarea capatului de cerere privind publicarea dreptului la replica, nu a justificat interes pe tot parcursul procesului si publicarea nu ii mai procura nici un folos practic, dupa cum el insusi a sustinut.
Conditiile angajarii raspunderii civile delictuale a paratului pentru prejudiciul moral creat reclamantului de catre parati, sunt cele reglementate de dispozitiile art. 998-999 din Codul civil si au fost in mod corect analizate de instanta de fond. In speta, tribunalul a apreciat ca faptul ilicit nu poate fi retinut, intrucat s-a stabilit ca afirmatiile paratului despre implicarea reclamantului in litigii civile nu au caracter cert, actual si de nereparat si nu au adus atingere cinstei, onoarei, reputatiei, demnitatii si prestigiului acestuia.
3. Impotriva acestei hotarari judecatoresti a declarat recurs reclamantul, criticand decizia pentru nelegalitate.
Recursul s-a admis ca fondat, dar pentru considerentele ce se vor arata in continuare, avand prioritate in examinare motivul de ordine publica invocat de Curte si pus in dezbaterea partii prezente in conditiile art. 306 alin. 2 Cod procedura civila.
1. Preliminar analizarii acestui motiv de recurs, s-au impus urmatoarele precizari:
Prin actiunea introductiva de instanta, reclamantul a solicitat obligarea paratilor la publicarea dreptului la replica si obligarea in solidar a acestora la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune materiale si morale.
In sedinta, reclamantul si-a precizat in scris cererea in pretentii, reducand catimea de la 100.000 lei la 10.000 lei numai cu titlu de daune morale, nefiind foarte clar redata pozitia sa cu privire la cererea avand ca obiect obligarea publicarii dreptului la replica.
In orice caz, in aceasta privinta, reclamantul a lamurit pe deplin instanta si a exprimat clar si fara echivoc vointa de a nu mai investi instanta cu acest capat de cerere, restrangand in acest mod actiunea.
Lamurirea in acest sens a fost exprimata in sedinta si consemnata la termenul din sedinta publica in incheierea de dezbateri de la acea data, ocazie cu care se consemneaza sustinerile partilor, iar reclamantul a pus in final concluzii numai asupra cererii privind daunele morale.
Mai mult, prima instanta s-a pronuntat exclusiv asupra actiunii asa cum a fost precizata si restransa raportat la cadrul procesual cu privire la obiect, respectiv numai asupra cererii de obligare a paratilor la plata de daune morale, motivand solutia dispusa in aceleasi limite.
Din modul de redactare a incheierii de dezbateri , dar si a sentintei - rezulta de asemenea ca, prima instanta s-a socotit investita dupa ce a luat act de renuntare, cu un cadru procesual restrans cu privire la obiect, apreciind totodata ca nefiind necesara aplicarea expresa in sensul motivarii in drept, a disp. art. 246 alin. 1 Cod procedura civila, potrivit carora reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa.
Dar, este consemnata in incheierea din sedinta publica, exprimarea de vointa a reclamantului, asa cum s-a aratat in precedent, in conditiile art. 264 alin. 2 Cod procedura civila, instanta procedand in consecinta la deliberare, dupa amanarea pronuntarii , in sensul pronuntarii in limitele a ceea ce s-a cerut.
In orice caz, la dosar nu rezulta ca reclamantul nemultumit ar fi formulat vreo cerere privind indreptarea unor eventuale erori materiale strecurate in incheierea de dezbateri cu privire la sustinerile partilor, potrivit disp. art. 281 alin. 1 Cod procedura civila.
De asemenea, fiind evident ca instanta s-a pronuntat numai asupra cererii si a motivat ca urmare, solutia pronuntata privind daunele morale , nu apare la dosar formulata vreo cerere de completare a hotararii in temeiul art. 281 ind. 2 Cod procedura civila, in masura in care reclamantul ajungea la concluzia ca a fost inteles gresit de instanta, ca nu a intentionat sa renunte la judecata unei cereri, astfel ca instanta efectiv ar fi omis sa se pronunte asupra capatului de cerere avand ca obiect obligatia de a face.
Mai mult, nici prin cererea de recurs, direct sau indirect, reclamantul nu face vreo referire cu privire la eventuala confuzie pe care ar fi facut-o instanta cu privire la declaratia verbala facuta in sedinta si consemnata in incheiere, respectiv la neanalizarea si/sau nepronuntarea asupra cererii respective, cu toate consecintele ce decurg de aici, stiut fiind ca instanta de control judiciar nu se poate pronunta pentru prima oara asupra unei cereri, aceasta analizand doar modul de solutionare a cererii de catre prima instanta, solutie pe care o desfiinteaza/caseaza sau o modifica.
Dimpotriva, in finalul cererii de recurs, reclamantul explica de ce nu a mai solicitat publicarea dreptului la replica.
In aceiasi ordine de idei, desi la termenul de la 19 mai 2008 in fata tribunalului, reclamantul a sustinut ca a mentinut si capatul de cerere privind dreptul la replica, dar ca totusi, nu este de acord cu calificarea caii de atac din recurs in apel, dar la termenul de la 19 ianuarie 2009 a declarat verbal si a motivat ca "renunta" la acest capat de cerere, desi instanta de control judiciar nu avea de solutionat o cerere de chemare in judecata, ci o cale de atac.
De notat in aceasta privinta este faptul ca tribunalul insusi, evident ca nu ia act in vreun fel de aceasta renuntare. In considerentele deciziei analizeaza pentru prima oara si direct cererea, ca fiind lipsita de interes, mentionand in acelasi timp ca reclamantul nu a apelat sentinta cu privire la renuntarea la judecata, contrar dispozitiilor art. 246 alin. 2 Cod procedura civila rap. la art. 299 alin. 1 Cod procedura civila, intrucat calea de atac in acest caz este cea a recursului, pentru ca in final, prin respingerea apelului, tribunalul pastreaza motivand, o sentinta care nu cuprinde vreo solutie data asupra acestui capat de cerere.
In consecinta, toata discutia se reduce la lamurirea acestei chestiuni, respectiv a stabilirii clare si fara echivoc a limitelor investirii instantei cu privire la obiect si a faptului daca prima instanta ce a solutionat actiunea, s-a pronuntat in aceste limite.
Or, raspunsul corect la aceasta intrebare este cel aratat in precedent, avand in vedere toate argumentele expuse, din care rezulta fara dubiu care a fost vointa reala a reclamantului in aceasta privinta, in sensul restrangerii pretentiilor initiale numai la cererea avand ca obiect daunele morale a caror catime o si reduce la suma de 10.000 lei si de renuntare la judecata cererii privind dreptul la replica.
Un argument final in sustinerea acestei concluzii, care exprima si mai limpede reprezentarea pe care a avut-o reclamantul asupra limitelor investirii primei instante, il mai constituie si sustinerea din finalul recursului de astazi - alineat antepenultim, in care se arata ca publicarea tardiva a dreptului la replica este ineficienta si ca nepublicarea voluntara de catre ziar i-a produs prejudicii, explicitand ca daunele au fost solicitate si din aceasta perspectiva.
2. Asa fiind, in mod gresit tribunalul a recalificat calea de atac promovata ca fiind apel, judecand ca urmare, in compunerea unui complet format de doi judecatori.
Valoarea obiectului in litigiu, la data promovarii actiunii, este de 100.000 lei, asa cum rezulta din cererea de chemare in judecata.
Potrivit dispozitiilor legale prev. de art. 2821 alin. 1 cod procedura civila, in vigoare la data pronuntarii hotararii primei instante, asa cum au fost modificate prin Legea 195/ 26 mai 2004, de aprobare cu modificari a OUG 58/2003 si ulterior prin art. I pct. 40 din Legea 219/2005 - nu sunt suspuse apelului hotararile judecatoresti date in prima instanta in litigii al caror obiect au o valoare de pana la 100.000 lei inclusiv, in materie civila.
Termenul de litigiu desemneaza procesele si cererile, respectiv toate actiunile cu caracter patrimonial, in principal prin faptul ca obiectul priveste un drept evaluabil in bani.
De altfel, in acest sens s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 32/2008 data in recurs in interesul legii, in interpretarea si aplicarea disp. art. 282 ind. 1 alin. 1 Cod procedura civila, in vederea determinarii competentei materiale de solutionare in prima instanta si in caile de atac.
Asadar, unde legea nu distinge, nici judecatorul nu poate face o asemenea operatiune, aplicand textul in interpretarea sa teleologica, in acord cu scopul si obiectul reglementarii.
Prin urmare, actiunea in pretentii vizand plata unor despagubiri banesti pentru acoperirea unui prejudiciu fie si de natura morala, este o actiune cu caracter patrimonial, avand continut economic si obiectul asupra caruia poarta litigiul, este evaluabil in bani.
Pe cale de consecinta, hotararea pronuntata de prima instanta, avand in vedere valoarea obiectului litigiului, nu era supusa apelului, ci numai recursului, potrivit disp. art. 299 alin. 1 teza I cod procedura civila, asa cum corect s-a stabilit in prima instanta.
In ceea ce priveste competenta de solutionare a caii de atac a recursului, sunt aplicabile dispozitiile legale de procedura in vigoare la , respectiv ale art. 2 pct. 3 cod procedura civila potrivit carora, tribunalele solutioneaza recursul declarat impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii, care potrivit legii, nu sunt supuse apelului, in compunere de 3 judecatori, conform art. 54 alin. 2 L. 304/2004 privind organizarea judiciara.
Pe cale de consecinta, decizia recurata a fost gresit pronuntata de tribunal ca instanta de apel si in complet de doi judecatori, cu nesocotirea unor dispozitii legale cu caracter imperativ de procedura si de organizare judiciara, care afecteaza de nelegalitate hotararea pronuntata, fiind incidente cazurile de casare prev. de art.304 pct. 1 si 5 cod procedura civila.
In baza art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza II cod procedura civila, s-a admis ca fondat recursul reclamantului, s-a casat decizia astfel pronuntata si s-a trimis cauza spre solutionare in recurs aceleiasi instante, Tribunalului Dolj - competent material in solutionarea acestei cai de atac.
Fata de prioritatea in examinare a acestui motiv de recurs si de solutia care s-a impus, nu s-au mai analizat celelalte motive invocate de recurentul reclamant privind fondul cauzei.
1