Decizie de sanctionare disciplinara. Continut. Sanctiunea aplicabila pentru lipsa unor mentiuni
C. muncii, art. 268 alin. (2) lit. a), c)
Decizia de sanctionare disciplinara trebuie sa cuprinda elementele enumerate de dispozitiile art. 268 alin. (2) lit. a) si c) din Codul Muncii, respectiv descrierea faptei si motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat sau motivele pentru care, in conditiile prevazute de art. 267 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea disciplinara prealabila. Lipsa unuia dintre ele atrage nulitatea absoluta a masurii dispuse de catre angajator.
Pentru a fi indeplinita cerinta de la art. 268 alin. (2) lit. a) din Codul muncii, in decizie trebuie descrisa in concret si amanuntit fapta pentru care reclamantul a fost sanctionat disciplinar, iar nu generic. Descrierea detaliata a faptei, care constituie abatere disciplinara, este necesara pentru ca instanta de judecata sa poata aprecia in concret, circumstantiat si riguros asupra legalitatii masurii de sanctionare, apreciere care nu se poate realiza in absenta unei astfel de descrieri.
Potrivit art. 268 alin. (2) lit. c) Codul Muncii, chiar daca apararile salariatului ar consta doar in negarea faptelor ce i se imputa, decizia de sanctionare trebuie sa cuprinda mentiunea ca angajatul neaga savarsirea faptelor retinute de comisia de cercetare ca fiind abateri disciplinare, fara a argumenta aceasta negare si fara a propune probe in apararea sa.
Curtea de Apel Timisoara,
Sectia litigii de munca si asigurari sociale,
Decizia civila nr. 1152 din 16 iulie 2009
Prin sentinta civila nr. 293/16.02.2009, Tribunalul Arad a admis exceptia nulitatii deciziei de concediere nr. 31394/31.10.2008, pentru neindeplinirea cerintelor prevazute de art. 68 alin. (2) lit. a) si lit. c) din Codul Muncii, a admis actiunea reclamantului S.D., a anulat decizia de concediere nr. 31394/31.10.2008, emisa de catre parata S.C. "D.P.R." S.R.L. Sannicolaul-Mare, a dispus reintegrarea reclamantului in postul detinut anterior concedierii si a obligat parata sa plateasca reclamantului drepturile salariale ce i se cuveneau cu incepere de la data desfacerii contractului individual de munca pana la reincadrarea efectiva, precum si la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata partiale.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a apreciat intemeiata partial exceptia nulitatii absolute a deciziei de concediere pentru neindeplinirea conditiilor prevazute de art. 268 alin. 2 literele a, c si f din Codul Muncii, in conditiile in care, in cuprinsul deciziei de concediere, parata face trimitere la referatul de abateri nr. 31381/31.10.2008, fara a descrie fapta ce a constituit abatere disciplinara. Descrierea faptei nu se regaseste nici in referatul de cercetare disciplinara, ceea ce contravine art. 268 alin. (2) lit. a) Codul Muncii.
In decizia contestata, parata nu a evidentiat motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de reclamant in timpul cercetarii disciplinare, concretizate in procesul verbal nr. 31381/31.10. 2008, incalcandu-se astfel prevederile art. 268 alin. (2) lit. c) din Codul Muncii.
Prima instanta a apreciat ca dispozitiile art. 268 alin. (2) lit. f) din Codul Muncii nu au fost incalcate de catre parata, deoarece in decizie a fost indicat tribunalul de resedinta al reclanantului, care este unul singur si identificabil, dovada ca reclamantul a introdus actiunea la instanta competenta.
Totodata, a considerat ca onorariul avocatial este prea mare in raport cu munca depusa de catre avocat si a redus onorariul avocatial de la 1500 lei la 500 lei.
In termen legal, impotriva sentintei civile mentionate, au declarat recurs reclamantul si parata, recursuri inregistrate la Curtea de Apel Timisoara sub nr. 5010/108/2008.
Parata a declarat recurs, in termen legal, impotriva sentintei civile nr. 293/16.02.2009 a Tribunalului Arad, solicitand modificarea in tot a hotararii recurate, in sensul respingerii actiunii, cu cheltuieli de judecata.
Recursul a fost intemeiat in drept pe dispozitiile art. 3041 raportate la cele ale art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
In motivarea cererii de recurs se arata ca in mod gresit instanta de fond a solutionat cauza pe exceptia nulitatii, deoarece decizia de sanctionare mentioneaza faptele savarsite, abaterile constand in nerespectarea repetata a procedurilor de lucru si calitate. Tribunalul Suprem, prin deciziile nr. 1157/1964 si 122/1969, a apreciat ca decizia este valabila daca nu detaliaza faptele imputate, ci le indica cu destula claritate pentru a cunoaste temeiurile masurii luate.
Cu privire la fondul litigiului, se sustine ca gravitatea faptei, care reprezinta abatere disciplinara, este foarte mare, deoarece este vorba de o actiune repetata. In cursul cercetarii disciplinare, reclamantul nu a inteles sa se apere si sa explice motivul savarsirii faptelor de neindeplinire a procedurilor de lucru si de calitate. Astfel, aplicarea masurii celei mai aspre a fost luata atat datorita gravitatii faptei, cat si indiferentei cu care reclamantul a continuat sa trateze importanta actiunilor sale.
Prin recursul declarat, in termen legal, reclamantul a solicitat modificarea in parte a sentintei atacate, in sensul obligarii paratei la plata integrala a cheltuielilor de judecata.
Reclamantul invedereaza instantei ca, desi actiunea a fost admisa in totalitate, in mod nelegal parata a fost obligata la cheltuieli de judecata partiale. Reducand onorariul de avocat, prima instanta nu a motivat care au fost considerentele pentru care a procedat astfel, iar solutionarea cauzei pe exceptie nu diminueaza volumul mare de munca al avocatului, care a avut in vedere inclusiv apararile de fond in momentul formularii actiunii. Pe de alta parte, suportarea cheltuielilor de catre reclamant a fost un efort, in conditiile in care si sotiei lui i-a fost desfacut contractul de munca.
Parata a depus intampinare la recursul reclamantului, prin care solicita respingerea acestuia ca neintemeiat, raportat la situatia de fapt existenta, invederata atat in fata instantei de fond, cat si in cuprinsul recursului.
Reclamantul a depus intampinare la recursul paratei, aratand ca instanta de fond a solutionat in mod corect cauza pe exceptia nulitatii, deoarece din decizie nu rezulta fapta care constituie abatere disciplinara si nu este suficient sa se indice prevederile din regulament care ar fi fost incalcate. Descrierea generala a faptei nu permite verificarea acesteia. Pe de alta parte, in cuprinsul deciziei de sanctionare nu se face referire nici la eventualele aparari, nici la motivul pentru care ar fi fost inlaturate acestea, desi toate elementele prevazute de art. 268 din Codul Muncii trebuie sa se regaseasca in mod obligatoriu in continutul deciziei de concediere si nu in alte acte intocmite de angajator anterior sau ulterior aplicarii sanctiunii disciplinare.
In ceea ce priveste fondul cauzei sustine ca nu a savarsit nici o abatere disciplinara, intrucat a indeplinit atributiile in baza unui plan de lucru, pe care i l-a predat angajatorul si pe care l-a respectat in totalitate.
Parata a depus, la dosar, concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului declarat de ea, modificarea sentintei recurate in sensul respingerii actiunii, precum si respingerea recursului declarat de catre reclamant, aratand ca reclamantul, in indeplinirea atributiilor specifice postului, a savarsit o abatere disciplinara grava, motiv pentru care atitudinea sa a fost sanctionata, in urma procedurii de cercetare disciplinara, cu desfacerea contractului individual de munca, pentru motive disciplinare. Aplicarea sanctiunii celei mai dure s-a dispus nu numai datorita efectelor negative foarte grave pe care societatea le-a suferit, ci mai ales datorita caracterului repetat al abaterilor de la normele de calitate si de lucru. Se sustine ca reclamantul a continuat sa trateze cu indiferenta importanta actiunilor sale, dand dovada de dezinteres total fata de importanta procedurii de cercetare disciplinara si fata de gravitatea faptelor savarsite. Datorita abaterii savarsite, o serie de salariati au fost pusi in situatia imposibilitatii desfasurarii activitatii.
A mai invederat instantei ca reclamantul nu a contestat, cu ocazia cercetarii, savarsirea abaterii disciplinare, ca a respectat toate normele legale imperative referitoare la efectuarea cercetarii disciplinare prealabile, precum si cele referitoare la procedura aplicarii unei sanctiuni disciplinare, fiind respectate dispozitiile art. 268 lit. a) si c) din Codul Muncii. Existand abaterea disciplinara nu poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata.
Analizand recursul paratei, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozitiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 Cod de procedura civila, Curtea a apreciat recursul acesteia neintemeiat, pentru considerentele ce vor fi redate in continuare.
In mod corect prima instanta a solutionat cauza pe exceptia nulitatii absolute a deciziei de concediere, motivat de faptul ca, sub aspect formal, aceasta nesocoteste dispozitiile art. 268 alin. (2) lit. a) si c) din Codul Muncii.
Pentru a fi legala, este necesar ca decizia de sanctionare sa cuprinda toate elementele enumerate de dispozitiile art. 268 alin. (2) Codul Muncii. Lipsa unuia dintre ele atrage nulitatea absoluta a masurii dispuse de catre angajator.
Privind mentiunea de la litera a, in decizie trebuie descrisa in concret fapta pentru care reclamantul a fost sanctionat. Descrierea detaliata a faptei este necesara pentru a se aprecia in concret, circumstantiat si riguros asupra legalitatii masurii de sanctionare, apreciere care nu se poate realiza in absenta unei astfel de descrieri.
Formularea "nerespectarea repetata a procedurilor de lucru si de calitate" nu este de natura a preciza in ce a constat aceasta nerespectare si in ce mod au fost incalcate dispozitiile art. 5.1 lit. g) din Regulamentul de ordine interioara al unitatii, astfel incat nu se poate verifica existenta unei abateri disciplinare.
Nici cerintele art. 268 alin. (2) lit. c) Codul Muncii nu sunt indeplinite in speta. Chiar daca apararile salariatului ar consta doar in negarea faptelor ce i se imputa, decizia de sanctionare trebuie sa cuprinda mentiunea ca angajatul neaga savarsirea faptelor retinute de comisia de cercetare ca fiind abateri disciplinare, fara a argumenta aceasta negare si fara a propune probe in apararea sa.
Fata de cele de mai sus, in baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a respins recursul paratei ca neintemeiat.
Examinand recursul declarat de catre reclamant prin prisma motivelor invocate, a dispozitiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 C.proc.civ., Curtea a apreciat recursul intemeiat si l-a admis pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
In mod gresit instanta de fond a dispus reducerea onorariului avocatial cu motivarea ca este prea mare in raport cu munca depusa de avocat.
Conform art. 274 alin. (3) C.proc.civ., "judecatorii au dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute in tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori va constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat".
Aceste conditii pentru reducerea onorariului avocatial nu sunt indeplinite in speta, in conditiile in care: actiunea a fost motivata atat pe exceptia nelegalitatii, cat si pe aspecte de netemeinicie; avocatul a formulat raspuns la intampinare, la care a anexat si extras din practica judiciara; cauza a avut mai multe termene de judecata, la care reprezentantul reclamantului s-a prezentat si a combatut verbal apararile paratei. Astfel, volumul de activitate al avocatului justifica onorariul perceput, onorariu care a si fost achitat in totalitate de catre reclamant.
Fata de cele de mai sus, in baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a admis recursul reclamantului si a modificat in parte sentinta recurata, in sensul obligarii paratei la plata integrala a onorariului avocatial, in cuantum de 1500 lei, si a mentinut in rest dispozitiile hotararii atacate.