Procedura insolventei. Inchidere ca urmare a lichidarii tuturor bunurilor. Contestatie la tabelul de creante
Legea nr. 85/2006, art. 129, art. 132 alin. (2)
O procedura de faliment va fi inchisa atunci cand judecatorul-sindic a aprobat raportul final, cand toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite si cand fondurile nereclamate au fost depuse la banca. In urma unei cereri a lichidatorului, judecatorul-sindic va pronunta o sentinta, inchizand procedura, iar in cazul persoanelor juridice dispunand si radierea acestora.
Cu toate ca printr-o hotarare a judecatorului-sindic a fost admisa contestatia creditoarei impotriva tabelului definitiv intocmit de lichidatorul judiciar, constatandu-se ca institutia contestatoare are fata de debitoare o creanta de 141.475 lei, dispunandu-se inscrierea sa cu respectiva suma, iar practicianul, atat in tabelul definitiv consolidat, cat si in planul de distributie a inscris creditoarea cu suma de 80.235,31 lei, atata timp cat recurenta, contrar prevederilor Legii insolventei, nu a sesizat niciodata tribunalul in legatura cu aceasta imprejurare si nici nu a formulat obiectiuni la raportul final in conformitate cu art. 129, criticile sale nu pot fi primite, neputandu-se incalca principiul omisio medio in materia exercitarii mijloacelor si a cailor procesuale.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 705 din 12 mai 2009
Prin sentinta comerciala nr. 982/J.S. din 18 decembrie 2008 pronuntata in dosarul nr. 3678/115/2000 judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Caras-Severin a respins obiectiunile formulate de creditoarea A Bucuresti impotriva raportului final din 20 noiembrie 2008 intocmit de lichidatorul judiciar M S.P.R.L. Resita, prin care s-a propus inchiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. P S.R.L. Otelu Rosu, dispunand, totodata, in baza art. 132 din Legea nr. 85/2006, inchiderea procedurii insolventei societatii debitoare, precum si radierea acesteia din registrul comertului.
Impotriva sentintei de mai sus au declarat recurs creditoarele D Caras-Severin si A Bucuresti, prima institutie solicitand, in principal, casarea hotararii atacate ca fiind nelegala si netemeinica, si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante pentru ca lichidatorul sa modifice tabelul definitiv consolidat in sensul de a o inscrie cu o creanta in cuantum de 141.475 lei, astfel cum el a fost obligat prin sentinta civila nr. 463 din 7 decembrie 2004 a Tribunalului Caras-Severin, urmand a reface si distributia fondurilor obtinute din lichidare conform legii, iar in subsidiar modificarea sentintei si a tabelului definitiv consolidat in sensul inscrierii creditoarei cu suma mentionata, urmand a se dispune distribuirea diferentei ce i s-ar fi cuvenit recurentei proportional cu creanta detinuta, iar cealalta solicitand modificarea sentintei atacate in sensul admiterii obiectiunilor sale si, pe cale de consecinta, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei pana la recuperarea tuturor datoriilor pe care S.C. P S.R.L. Otelu Rosu le are de achitat creditorilor.
Prin decizia civila nr. 705 din 12 mai 2009 pronuntata in dosarul nr. 3678/115/2000 Curtea de Apel Timisoara a respins recursurile celor doua creditoare impotriva sentintei comerciale nr. 982/J.S. din 18 decembrie 2008 pronuntata de Tribunalul Caras-Severin in dosarul nr. 3678/115/2000.
Pentru a hotari astfel instanta de control judiciar a retinut ca in speta nu este incident cazul de recurs prevazut de pct. 9 al art. 304 din Codul de procedura civila, hotararea de inchidere a procedurii insolventei debitoarei S.C. P S.R.L. Otelu Rosu nefiind lipsita de temei legal ori data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, cum fara temei sustin recurentele.
Astfel, fata de cele aratate de lichidatorul judiciar M S.P.R.L. Resita prin raportul final depus la dosarul de prima instanta la termenul de judecata din 20 noiembrie 2008, in care acesta a propus inchiderea procedurii colective declansata in conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995, republicata, si continuata sub imperiul Legii nr. 85/2006, modificata, pe seama debitoarei S.C. P S.R.L. Otelu Rosu, deoarece intregul patrimoniu al falitei a fost valorificat si ca nu mai sunt alte surse pentru obtinerea de lichiditati in scopul indestularii creditorilor care s-au inscris la masa credala pana la acoperirea integrala a creantelor ce au fost declarate, in procedura de lichidare fiind obtinuta suma totala de 61.088,75 lei, care a fost distribuita intre creditori si pentru acoperirea cheltuielilor aferente procedurii si ca, fata de probele existente la dosar, in cauza nu sunt indeplinite conditiile pentru antrenarea raspunderii administratorului social B.V. conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, in mod corect judecatorul-sindic a facut aplicarea prevederilor art. 132 alin. (2) din legea mentionata, dispunand inchiderea procedurii insolventei.
Acest text de lege statueaza fara echivoc ca o procedura de faliment va fi inchisa atunci cand judecatorul-sindic a aprobat raportul final, cand toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite si cand fondurile nereclamate au fost depuse la banca. In urma unei cereri a lichidatorului, judecatorul-sindic va pronunta o sentinta, inchizand procedura, iar in cazul persoanelor juridice dispunand si radierea acestora.
In ceea ce priveste angajarea raspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei potrivit art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, aceasta se poate face, ca regula, numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, si numai ca exceptie in conditiile alin. (3) al acestui articol (conform caruia comitetul creditorilor poate cere judecatorului-sindic sa fie autorizat sa introduca actiunea prevazuta la alin. (1), daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, in raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica ori daca acesta a omis sa formuleze actiunea prevazuta la alin. (1) si raspunderea persoanelor la care se refera alin. (1) ameninta sa se prescrie). Intrucat alin. (1) al art. 138 statueaza ca, in cazul in care in raportul intocmit in conformitate cu dispozitiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, creditorii nemaiavand potrivit actualei reglementari calitatea procesuala activa de a solicita aplicarea acestor dispozitii fata de membrii organelor de conducere ai debitoarei, sustinerile legate de problema aplicarii art. 138 din lege nu pot fi primite.
Criticile recurentei A Bucuresti nu sunt fondate in conditiile in care, in conformitate cu textul mentionat, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati; d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati; g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori. Potrivit alin. (3), comitetul creditorilor poate cere judecatorului-sindic sa fie autorizat sa introduca actiunea prevazuta la alin. (1), daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, in raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica ori daca acesta a omis sa formuleze actiunea in raspundere impotriva persoanelor la care se refera alin. 1 si aceasta ameninta sa se prescrie.
Actiunea in raspundere civila delictuala fundamentata pe acest text de lege are un dublu temei de fapt: starea de insolventa a societatii comerciale, asociata cu savarsirea uneia dintre faptele expres si limitativ enumerate de legiuitor. Raspunderea civila intemeiata pe art. 138, fiind o raspundere civila delictuala speciala (atipica) trebuie sa fie indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevazute de aceasta norma sa raspunda cu averea persoana pentru datoriile societatii pe care au condus-o, si anume: fapta respectiva sa fi condus la ajungerea societatii in stare de incetare de plati, prin aceasta fapta sa se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor, intre fapta comisa si prejudiciu sa existe o legatura cauzala, un raport de cauzalitate, in sensul ca acea fapta a provocat acel prejudiciu si, nu in ultimul rand, vinovatia autorului.
In prezenta cauza lichidatorul judiciar M S.P.R.L. Resita a aratat in mod expres ca nu intelege sa formuleze cerere de antrenare a raspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei intimate, considerand ca in speta nu sunt aplicabile dispozitiile art. 138 din lege, iar sustinerile recurentei A Bucuresti referitoare la aratarea de catre practician in cuprinsul raportului final ca nu au fost depuse documentele contabile ale debitoarei nu au niciun corespondent cu realitatea. De altfel, atat din adresa nr. 689/12.12.2000, cat si din raportul nr. 36/14.01.2002 intocmite de administratorul judiciar S.C. E S.R.L. Resita, initial desemnat, rezulta fara putinta de tagada ca fostul administrator social a prezentat, chiar daca cu intarziere, actele contabile solicitate de practician, acte care ulterior au stat si la baza intocmirii unui raport cu privire la situatia economico-financiara a debitoarei si la propunerea unui plan de reorganizare judiciara care, din pacate, a esuat.
Cum in prima instanta lichidatorul judiciar nu a solicitat judecatorului-sindic sa dispuna angajarea raspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, iar comitetul creditorilor nu a cerut autorizarea instantei pentru introducerea actiunii in raspundere, ci doar creditoarea A Bucuresti a formulat prezentul recurs criticand hotararea tribunalului sub acest aspect, solicitand modificarea hotararii atacate in sensul admiterii obiectiunilor sale si, pe cale de consecinta, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei pana la recuperarea tuturor datoriilor pe care S.C. P S.R.L. Otelu Rosu le are de achitat creditorilor, Curtea constata ca cererea sa nu poate fi primita, fiind exclusiv culpa creditorilor ca nu au dat dovada de rol activ in derularea procedurii colective si nu au solicitat autorizarea judecatorului-sindic in temeiul alin. 3 al art. 138, desi comitetul a fost desemnat inca din anul 2007, dupa cum rezulta din raportul de activitate nr. 63/26.02.2007, prezentat la termenul de judecata din 1 martie 2007.
Chiar daca scopul dispozitiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 este acela de a pune la indemana creditorilor o procedura speciala prin care sa-si poata acoperi creantele de la persoanele vinovate de ajungerea societatii in stare de insolventa, afirmatiile acestei recurente privitoare la instituirea unor prezumtii de culpa si de cauzalitate intre fapta si prejudiciu nu au nicio baza legala.
Cu toate ca statul roman, reprezentat prin A Bucuresti, a suferit un prejudiciu a carui existenta certa este stabilita prin constatarea faptului ca societatea debitoare a ajuns in incetare de plati si ca impotriva acesteia a fost declansata procedura insolventei, imposibilitatea recurentei de a recupera creanta cedata de Casa de Asigurari de Sanatate Caras-Severin nu constituie o premisa suficienta care sa determine instanta sa oblige in mod automat fostul administrator social la plata datoriilor, cum in mod eronat sustine creditoarea, aceasta forma de raspundere neputand fi dispusa decat in conditiile statuate de art. 138, conditii care in cazul de fata, asa cum s-a aratat mai sus, nu se regasesc. Mai mult decat atat, prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 contin in mod implicit cerinta culpei membrilor organelor de conducere ale societatii comerciale ajunsa in incetare de plati, aspect ce rezulta si din natura juridica a acestei forme de raspundere - o raspundere civila delictuala, legiuitorul folosind in textul legii expresia "au cauzat" starea de insolventa, si nu pe aceea de "a contribui", ca in vechea reglementare.
Institutiile recurente au avut cunostinta despre raportul final al lichidatorului judiciar prin care acesta propunea inchiderea procedurii colective fata de debitoarea S.C. P S.R.L. Otelu Rosu, tuturor creditorilor fiindu-le comunicat un exemplar al raportului, insotit de planul de distributie, potrivit borderoului pentru trimiteri de corespondenta cu serviciul suplimentar "Recomandat", prezentate in serie, nr. 21/24.11.2008, raportul fiind afisat si la usa tribunalului, asa cum pretind dispozitiile art. 129 din lege.
In ceea ce priveste recursul creditoarei D Caras-Severin, Curtea retine ca, intr-adevar, prin sentinta civila nr. 463 din 7 decembrie 2004 a Tribunalului Caras-Severin a fost admisa contestatia acestei creditoare impotriva tabelului definitiv al creditorilor intocmit de lichidatorul judiciar S.C. E S.R.L. Resita, constatandu-se ca institutia contestatoare are fata de societatea debitoare o creanta bugetara certa, lichida si exigibila in cuantum total de 141.475 lei, dispunandu-se inscrierea sa cu respectiva suma. Totusi, lichidatorul, atat in tabelul definitiv consolidat anexat distributiei partiale propusa la termenul de judecata din 23 noiembrie 2006 si in cel atasat raportului de activitate din 24 septembrie 2008, cat si in planul de distributie anexat raportului final a inscris aceasta creditoare cu suma de 80.235,31 lei, si nu cu suma modificata conform sentintei mentionate.
Insa, atata timp cat recurenta, contrar prevederilor Legii insolventei, nu a sesizat niciodata judecatorul-sindic in legatura cu aceasta imprejurare si nici nu a formulat obiectiuni la raportul final in conformitate cu art. 129, care statueaza fara echivoc ca dupa ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecatorului-sindic un raport final insotit de situatiile financiare finale, copii de pe acestea urmand sa fie comunicate tuturor creditorilor si debitorului, precum si afisate la usa tribunalului, judecatorul-sindic trebuind sa convoace adunarea creditorilor in termen de maximum 30 de zile de la afisarea raportului, creditorii putand formula obiectii cu cel putin 5 zile inainte de data convocarii, la sedinta judecatorul-sindic urmand sa solutioneze, prin incheiere, toate obiectiunile la raportul final, care va fi aprobat sau va dispune, daca este cazul, modificarea corespunzatoare a acestuia, instanta constata ca criticile sale nu pot fi primite, neputandu-se incalca principiul omisio medio in materia exercitarii mijloacelor si a cailor procesuale.
Pe de alta parte, sunt neintemeiate sustinerile creditoarei in sensul ca prin aceasta omisiune a practicianului, in calitate de reprezentanta a statului, ar fi fost vatamata in drepturile sale legitime in conditiile in care distribuirea fondurilor obtinute din lichidare depindea de valoarea creantei D Caras-Severin care, fiind mai mare, ar fi determinat si o suma mai mare de distribuit catre acest creditor, intrucat in speta s-a putut distribui doar suma de 51.178,76 lei, astfel: 10.000 lei onorariul practicianului pentru intreaga procedura, recurentei suma de 26.753 lei, iar creditoarei A Bucuresti suma de 14.247 lei, restul de 178,76 lei reprezentand comisioane bancare. Este adevarat ca art. 124 si 125 din lege statueaza ca sumele de distribuit intre creditori in acelasi rang de prioritate vor fi acordate proportional cu suma alocata pentru fiecare creanta, prin tabelul mentionat la art. 108 alin. 2 lit. d) - tabelul definitiv consolidat. Titularilor de creante dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai dupa deplina indestulare a titularilor de creante din categoria ierarhic superioara, potrivit ordinii prevazute la art. 123, in cazul insuficientei sumelor necesare acoperirii valorii integrale a creantelor cu acelasi rang de prioritate, titularii acestora urmand sa primeasca o cota falimentara, reprezentand suma proportionala cu procentul pe care creanta lor il detine in categoria creantelor respective. Cum insa, toate sumele rezultate din lichidare au fost distribuite doar celor doua institutii recurente, banii ajungand in cele din urma tot in bugetul general consolidat, statul roman nu a fost prejudiciat in vreun fel.
Fata de cele retinute, sentinta atacata fiind temeinica si legala, iar recursurile institutiilor creditoare nefondate, vazand si prevederile art. 312 alin. (1) din Codul de procedura civila, Curtea a dispus respingerea acestora ca atare.