Actiune in anulare act fraudulos promovata in temeiul art. 80 lit.b din Legea nr. 85/2006. Conditii de admisibilitate. Promisiune bilaterala de vanzare cumparare. Pierderea avansului platit de debitor nu reprezinta o prestatie care depaseste vadit pe cea primita in sensul art.80 lit.b, fiind evaluarea contractuala a despagubirilor in cazul neexecutarii culpabile a obligatiei asumate prin antecontract.
Textul art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006 are in vedere anularea (revocarea) actelor in care exista diferenta vadita de valoare intre prestatii in defavoarea debitorului.
Art. 80 alin.1 lit. b reglementeaza deci o situatie similara leziunii din dreptul comun numai sub aspectul prejudiciului, care este egal cu disproportia de valoare intre contraprestatii, cu diferenta ca prejudiciul nu se produce direct in patrimoniul debitorului, ci se reflecta asupra creditorilor.
Prin antecontractul de vanzare - cumparare promitentul vanzator isi asuma obligatia de predare a bunului si de incheiere a actului in forma autentica, iar promitentul cumparator isi asuma obligatia de plata a pretului si de incheiere a actului in forma autentica.
In contextul in care contractul de vanzare - cumparare in forma autentica nu se incheie din culpa promitentului cumparator, debitor ajuns ulterior in stare de insolventa, retinerea de catre promitentul cumparator a sumei reprezentand avans/pret are loc in temeiul clauzei penale prevazute in antecontractul de vanzare - cumparare si nu constituie o prestatie a debitorului care depaseste vadit pe cea primita.
Prin sentinta nr. 694 din 13.09.2011, Tribunalul Gorj -Sectia Comerciala a admis actiunea formulata de lichidatorul judiciar C. IPURL pentru debitoarea SC D. SRL in contradictoriu cu paratii C.C. - in calitate de administrator special si C.M.
A dispus anularea actului intitulat "antecontract de vanzare cumparare nr.1 din 20.07.2009" incheiat intre CM, in calitate de promitent vanzator si SC D. SRL, in calitate de promitent cumparator. A obligat parata CM sa restituie in patrimoniul debitoarei suma primita, respectiv 112.296 lei.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata CM, criticand-o ca netemeinica si nelegala.
Analizand recursul prin prisma materialului probator administrat si a dispozitiilor art. 79 si 80 din Legea nr. 85/2006, Curtea a admis recursul, a modificat sentinta in sensul ca a respins actiunea, retinand urmatoarele:
Potrivit art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006 administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic actiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii executate, realizate de debitor prin operatiuni comerciale in care prestatia debitorului depaseste vadit pe cea primita, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Textul are in vedere anularea (revocarea) actelor in care exista diferenta vadita de valoare intre prestatii in defavoarea debitorului.
Art. 80 alin.1 lit. b reglementeaza deci o situatie similara leziunii din dreptul comun numai sub aspectul prejudiciului care este egal cu disproportia de valoare intre contraprestatii, cu diferenta ca prejudiciul nu se produce direct in patrimoniul debitorului, ci se reflecta asupra creditorilor.
In cazul prevazut de art. 80 alin.1 lit. b frauda debitorului este prezumata de legiuitor, debitorul urmarind sau cel putin acceptand posibilitatea vatamarii creditorilor in beneficiul tertului cu care a contractat si caruia ii transfera o valoare patrimoniala mult mai mare in raport de prestatia efectiv primita de el.
In speta, dispozitiile art. 80 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2006 nu isi gasesc aplicabilitatea.
Nu se poate sustine ca debitorul prin incheierea antecontractului de vanzare - cumparare nr. 1 din 20.07.2009 a urmarit sau cel putin a acceptat posibilitatea vatamarii creditorilor sai in beneficiul tertului cumparator caruia i-a transferat suma de 112.296 lei.
Prin incheierea antecontractului de vanzare - cumparare debitorul a urmarit achizitionarea unui teren in suprafata de 1400 mp situat in extravilanul Municipiului Targu Jiu, tarlaua 125, parcela 4. Suma de 112.296 lei a fost achitata ca avans din pretul stabilit pentru achizitionarea terenului.
Ca urmare, prin antecontractul de vanzare - cumparare numita CM, in calitate de promitent vanzator, si-a asumat obligatia de predare a terenului si de incheiere a actului in forma autentica, iar debitorul, in calitate de promitent cumparator, si-a asumat obligatia de plata a pretului si de incheiere a actului in forma autentica.
Ulterior, in contextul in care contractul de vanzare - cumparare in forma autentica nu a fost incheiat din culpa promitentului cumparator, suma de 112.296 lei a fost retinuta de promitentul vanzator ca echivalent al folosintei terenului, pe perioada scursa de la intrarea in posesie si pana la data stabilita pentru transferul proprietatii prin act autentic, in conformitate cu clauza penala prevazuta in art.1 pct.5 a antecontractului de vanzare - cumparare nr. 1 din 20.07.2009.
In concluzie, in cauza nu este vorba de un act prin care sa se stabileasca prestatia de plata a sumei de 112.296 lei pentru contraprestatia folosintei unei suprafete de teren, prestatii a caror disproportie sa fie analizata, ci de evaluarea contractuala a unor despagubiri in cazul neexecutarii culpabile a obligatiilor asumate de debitor prin antecontractul de vanzare cumparare nr.1 din 20.07.2009.