Inadmisibilitatea caii de atac promovata de unitatea administrativ teritoriala, ca persoana juridica distincta, in situatia in care nu a avut calitatea de parte in cauza. Prin sentinta civila nr.1108 din 3 iunie 2008, Tribunalul Mures a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Inspectoratului Scolar Judetean Mures, a Primarului Municipiului Tg-Mures, a Consiliului local al municipiului Tg-Mures, a admis actiunea civila formulata de reclamantii VT, DM, SE, prin reprezentant legal Sindicatul "Spiru Haret" Tg-Mures, in contradictoriu cu paratii Gradinita cu Program Prelungit "Raza de Soare" Tg-Mures, Inspectoratul Scolar Judetean Mures, Primarul municipiului Tg-Mures, Consiliul local al municipiului Tg-Mures, si drept consecinta:
-a obligat in solidar paratii la calcularea si la plata in favoarea fiecarei reclamant a unei despagubiri egale cu majorarile salariale prevazute de Legea nr.220/2007 pentru perioada 01.01.2007 - 20.07.2007.
- a dispus ca despagubirile mai sus mentionate sa fie actualizate in functie de rata inflatiei, calculata incepand cu data scadentei lunare a fiecarei diferente salariale si pana la data platii efective a debitului.
- a respins exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in garantie invocata de chematul in garantie Ministerul Economiei si Finantelor.
- a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a chematului in garantie Ministerul Economiei si Finantelor.
- a respins, ca inadmisibila, cererea de chemare in garantie formulata de Municipiul Tg-Mures in contradictoriu cu chematii in garantie Ministerul Economiei si Finantelor si Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut urmatoarele:
Cu referire la exceptiile invocate.
Inspectoratul Scolar Judetean Mures dispune de calitate procesuala pasiva, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, art.142 din Legea nr.84/1995, art.33 alin.7 si art.38 alin.5 din Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramura de invatamant, art.2, art.31 alin.2 si art.54 alin.2 din Contractul colectiv de munca unic la nivel de invatamant preuniversitar de stat pe judetul Mures, deoarece acest parat are atributii specifice angajatorului, inclusiv in asigurarea efectuarii legale a platii drepturilor banesti ale personalului didactic.
Consiliul local parat are calitate procesuala pasiva, conform art.15 alin.1 si art.19 din Legea nr.273/2006, art.13 alin.1 din O.U.G nr. 32/2001, art.16 din Normele aprobate prin H.G nr.2192/2004 si art.167 alin.3 din Legea nr. 84/1995, acest parat asigurand aprobarea in bugetul local a sumelor necesare platii drepturilor banesti solicitate de reclamanti.
Primarul parat dispune de calitate procesuala pasiva, conform art.63 alin.1 lit. c si alin.4 din Legea nr. 215/2001 si art. 20 alin.1 si alin. 4 din Legea nr. 500/2003, intrucat acest parat indeplineste functia de ordonator de credite in privinta sumelor solicitate de reclamanti.
Pe fondul cauzei instanta a retinut urmatoarele:
Reclamantii sunt incadrati la unitatea scolara parata, in functia de cadru didactic in invatamantul preuniversitar, avand grad didactic I, iar prin anexa nr. 2 a O.G. nr. 11/2007, au fost stabiliti coeficientii de multiplicare pentru personalul didactic din invatamantul preuniversitar, inclusiv pentru profesorii cu grad didactic I, incepand cu luna ianuarie 2007.
Prin Legea nr. 220/2007, anexa nr. 2 a O.G. nr. 11/2007 a fost aprobata cu modificari, fiind rectificati coeficientii de multiplicare pentru profesorii cu grad didactic I din invatamantul preuniversitar, fara a se modifica si prevederile art. 9 din O.G. nr. 11/2007 privind aplicarea noii salarizari a cadrelor didactice incepand cu luna ianuarie 2007.
In concluzie, prin Legea nr. 220/2007, legiuitorul a reglementat un raport juridic nou, de recalculare a drepturilor salariale, instituind drepturi salariale cu scadente viitoare, constand in majorari salariale, iar nu in confiscari abuzive ale unor drepturi salariale licit dobandite anterior, deci problema retroactivitatii nu se pune. Acelasi mecanism legislativ se intalneste si in ipoteza acordarii prin lege a unor despagubiri in favoarea unor anumite categorii de cetateni pentru prejudicii anterioare intrarii in vigoare a legii, sau in ipoteza reconstituirii unor drepturi (cum ar fi dreptul de proprietate). In toate cazurile, valorificarea beneficiului acordat de lege (executarea raportului juridic nou instituit) se face pentru viitor.
Deci, legea noua (Legea nr. 220/2007) nu se aplica faptelor si actelor juridice petrecute anterior intrarii ei in vigoare ("facta praeterita") constand in faptul prestarii muncii si in actul juridic al platii salariului pe perioada ianuarie - iulie 2007. Dimpotriva, Legea nr. 220/2007 reglementeaza o "facta pendentia" si o "facta futura", constand in situatia juridica noua recunoasterii unor debite salariale (corelative dreptului la majorarile salariale) si a scadentei acestora dupa intrarea in vigoare a legii noi, ca efect al rectificarii de catre legislativ a unor coeficienti de multiplicare salariala stabiliti initial de Guvern.
Insa, paratii au omis sa aplice prevederile Legii nr. 220/2007, incepand cu luna ianuarie 2007, incalcand si prevederile art. 154 - 155, art.161 - 164 alin.1 si 2 din Codul muncii, cauzand un prejudiciu salarial conform dispozitiilor art. 269 din Codul muncii.
Apreciind asupra celor de mai sus instanta s-a pronuntat in sensul aratat.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs Municipiul Tg.Mures prin Primar, invocand prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ.
In esenta recurentul a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive in sensul in care intre reclamanti si paratii Primarul Municipiului Tg-Mures si Consiliul local al municipiului Tg-Mures nu exista raporturi de munca. Pe de alta parte au fost invocate prevederile Legii nr.84/1995 si HG 2192/2004.
Recursul declarat este inadmisibil pentru urmatoarele considerente:
Potrivit disp.art.20 din Legea 215/2001 comunele, orasele, municipiile si judetele sunt unitati administrativ teritoriale in care se exercita autonomia locala si in care se organizeaza si functioneaza autoritati ale administratiei publice locale. Potrivit art.1 lit.d si e din aceeasi lege, autoritatile deliberative sunt reprezentate de consiliile locale, consiliile judetene etc, iar autoritatile executive de primarii comunelor, oraselor, municipiilor etc.
Din definitiile mai sus enuntate precum si din economia dispozitiilor art.21 din Legea 215/2001, rezulta ca unitatile administrativ teritoriale (comunele, orasele, municipiile si judetele) sunt persoane juridice distincte de autoritatile administratiei publice care se organizeaza si functioneaza in cadrul lor, au capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu, acestea putand fi reprezentate in justitie de primar sau respectiv presedintele consiliului judetean.
In prezenta cauza reclamantii au inteles sa cheme in judecata Primarul Municipiului Tg-Mures si Consiliul local Tg-Mures in calitatea lor de autoritati ale administratiei publice locale, autoritati care sunt organizate si functioneaza in unitatea administrativ teritoriala. Prin hotararea atacata instanta de fond a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive invocata de Primarul Municipiului Tg-Mures si Consiliul local al municipiului Tg-Mures. Exceptiile astfel solutionate au fost intemeiate in drept pe dispozitiile Legii nr.215/2001, Legii nr.500/2003, Legii nr.273/2006, OUG nr.32/2001 si HG nr.2192/2004 precum si dispozitiile Legii nr.84/1995 avandu-se in vedere textele legale incidente in vigoare in perioada in litigiu (01.09.2004 - la zi).
Potrivit dispozitiilor art.316 C.pr.civ., raportat la dispozitiile art.294 C.pr.civ., calea de atac impotriva hotararii pronuntate in prima instanta este rezervata persoanelor care au avut calitatea de parti la judecata cauzei in fond.
Din actele si lucrarile dosarului precum si din cererea de chemare in judecata, potrivit principiului disponibilitatii ce guverneaza procesul civil, rezulta fara putinta de tagada, imprejurarea ca in prezenta cauza unitatea administrativ teritoriala, persoana juridica distincta, respectiv Municipiul Tg-Mures, nu a avut calitatea de parte in proces si ca atare, nu putea formula recurs in prezenta cauza.
Avand in vedere cele de mai sus, vazand si dispozitiile art.316 rap. la art.294 C.pr.civ., curtea apreciaza ca inadmisibil recursul declarat de persoana juridica Municipiul Tg-Mures reprezentat prin Primar, impotriva hotararii pronuntate de instanta de fond.
Inadmisibilitatea caii de atac promovata de unitatea administrativ teritoriala, ca persoana juridica distincta, in situatia in care nu a avut calitatea de parte in cauza.
Decizie nr. 146/R din data de 11.02.2009
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures
Domeniu Despagubiri, penalitati |
Dosare Curtea de Apel Targu-Mures |
Jurisprudență Curtea de Apel Targu-Mures
Sursa: Portal.just.ro