Potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, impotriva Dispozitiei prin care s-a raspuns notificarii formulate de persoanele interesate, acestea pot formula contestatie, care se solutioneaza de sectia civila a tribunalului in raza teritoriala a caruia isi are sediul unitatea detinatoare, o astfel de contestatie fiind deschisa numai beneficiarilor dispozitiei.
Dupa ramanerea definitiva a dispozitiei de restituire in natura a imobilului aceasta are valoarea juridica a unui inscris autentic, fiind in acest sens dispozitiile art. 25 alin 4 din Legea nr. 10/2001, poate fi inscrisa in cartea funciara si face dovada deplina a dreptului de proprietate. Prin urmare, Dispozitia este un act juridic civil, care produce efecte in planul dreptului de proprietate si devine opozabila tertilor prin inscrierea in evidentele funciare.
In atare situatie, tertii pot solicita constatarea nulitatii absolute a actului juridic civil, daca apreciaza ca anumite drepturi sau interese legitime le sunt lezate prin acesta.
La data de 28 ianuarie 2005, prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalul Dolj, Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ sub nr. 361/CA/2005, reclamantii D. I. si D. M. au chemat in judecata paratii Consiliul Local Craiova, Primaria Municipiului Craiova si Primarul Municipiului Craiova, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta, sa se constate nulitatea absoluta partiala a Dispozitiei nr.14726/2002 emisa de Primarul Municipiului Craiova si a procesului-verbal de punere in posesie nr. 14726 din 24 iunie 2002.
Prin incheierea din data de 21 februarie 2005 a fost scoasa cauza de pe rol si inaintata Sectiei Civile a Tribunalului Dolj, formandu-se dosarul nr. 1322/CIV/2005.
Prin sentinta nr. 396 din 16 iunie 2005 a fost declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Craiova.
La data de 30 septembrie 2005, reclamantii au formulat precizare, respectiv restrangerea actiunii , in sensul ca inteleg sa se judece doar cu paratii N. N., Primarul Municipiului Craiova si Consiliul Local al Municipiului Craiova .
La data de 13 martie 2006, paratul N. N. a formulat intampinare.
Prin sentinta civila nr.421 din 19 ianuarie 20007, pronuntata de Judecatoria Craiova in dosarul nr.421 din 19 ianuarie 2007, a fost admisa actiunea, s-a constatat nulitatea absoluta partiala a Dispozitiei nr. 4612/14 mai 2002 a Primarului Municipiului Craiova, precum si a procesului-verbal de punere in posesie nr. 14726/24 iunie 2002, in sensul cuprinderii in acestea numai a suprafetei de 386 m.p, in loc de 496 m.p. , suprafata situata in Craiova, str. Ana Ipatescu nr. 18-20.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut ca imobilul din str. Doamnei (actual Ana Ipatescu) nr. 18-20 a trecut in proprietatea statului in baza Decretului nr. 224/1951, conform sentintei civile nr. 5038/1954 pentru neplata impozitelor.
S-a mai retinut din raportul de expertiza ca terenul care putea fi restituit paratului prin Dispozitia nr. 4612/14 mai 2002, fiind liber, are suprafata de 386 m.p., iar suprafata delimitata de vecinatatile indicate in procesul-verbal de punere in posesie a paratului este de 446 m.p., incluzand si o suprafata de 60 m.p. care apartine reclamantilor, fiind posedata de acestia, asa cum reiese si din declaratiile martorilor audiati in cauza.
Instanta a mai retinut ca dispozitia sus amintita a fost emisa cu incalcarea dispozitiilor art. 10 alin. 1 si 2 din Legea nr. 10/2001 .
Impotriva sentintei au formulat apel paratii, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Prin decizia civila nr.522 din 20 octombrie 2007, pronuntata in dosarul nr. 4/215/2005, Tribunalul Dolj a respins apelurile, luand act ca intimatii reclamanti nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Instanta a inlaturat exceptia lipsei interesului reclamantilor in promovarea actiunii, avand in vedere ca prin actul emis paratului N. N., respectiv Dispozitia contestata nr.4612/2002, se aduce atingere dreptului de proprietate legal reconstituit reclamantilor prin Ordinul Prefectului nr. 305/1997, astfel ca pentru a preintampina o disputa litigioasa intre parti se impune a fi analizata legalitatea actelor detinute de acestea din perspectiva dispozitiilor legilor de retrocedare.
S-a constatat ca prima instanta a stabilit concret imprejurarea ca din suprafata la care erau indreptatiti paratii, numai terenul de 386 mp. era liber, restul fiind afectat de constructiile existente pe proprietatea reclamantilor intimati, proprietate a carei configuratie nu s-a modificat niciodata inca incepand din anul 1957 , atunci cand s-a si edificat.
Or, in conditiile date, autoritatea locala a depasit limitele investirii sale, prin restituirea in natura a unei suprafete afectate si a carei situatie juridica a fost irevocabil transata, prin Ordinul Prefectului nr. 305/1007.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs paratul N. N., motivand ca judecatoria s-a pronuntat diferit prin sentinta civila 1551/2003, ca T. C. nu a fost de buna credinta la data instrainarii imobilului , deoarece terenul apartinea autorilor recurentului, ca potrivit art. 2 alin 1 si 2 din Legea nr. 10/2001 persoanele ale caror imobile au fost preluate fara titlu isi pastreaza calitatea de proprietari.
Motivele de recurs au fost precizate la 26 martie 2008, fara a se adauga critici noi celor formulate in termenul de 15 zile de la comunicarea deciziei instantei de apel. Recurentul a sustinut ca nu exista nici un temei legal pentru nulitatea absoluta a Dispozitiei ce i-a fost emisa in procedura Legii nr. 10/2001. S-a aratat ca imobilul ce a facut obiectul notificarii a trecut in proprietatea statului in baza Decretului 224/1951, fiind preluat abuziv potrivit art. 2 lit. d din Legea nr. 10/2001, iar pentru suprafata de 540 m.p. a fost emis Ordin al Prefectului autorului reclamantilor abia in anul 1997, ceea ce nu are relevanta asupra litigiului de fata.
S-a aratat ca reclamantii nu aveau calitatea de a formula actiune avand ca obiect anularea dispozitiei primarului, lipsa legitimarii derivand din Legea nr. 10/2001, care nu confera tertilor dreptul de ataca in instanta Dispozitia de restituire, reclamantii avand doar posibilitatea de a promova actiunea in revendicare, daca pierdeau posesia terenului lor.
Intimatii reclamanti au formulat concluzii scrise, solicitand respingerea recursului.
Recursul nu este fondat pentru urmatoarele considerente.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, impotriva Dispozitiei prin care s-a raspuns notificarii formulate de persoanele interesate, acestea pot formula contestatie, care se solutioneaza de sectia civila a tribunalului in raza teritoriala a caruia isi are sediul unitatea detinatoare.
O astfel de contestatie este deschisa numai beneficiarilor dispozitiei, asa cum corect se sustine prin precizarea motivelor de recurs, insa actiunea de fata nu are caracterul unei contestatii, ci este o actiune in constatarea nulitatii absolute a Dispozitiei.
Dupa ramanerea definitiva a dispozitiei de restituire in natura a imobilului aceasta are valoarea juridica a unui inscris autentic, fiind in acest sens dispozitiile art. 25 alin 4 din Legea nr. 10/2001, poate fi inscrisa in cartea funciara si face dovada deplina a dreptului de proprietate. Prin urmare, Dispozitia este un act juridic civil, care produce efecte in planul dreptului de proprietate si devine opozabila tertilor prin inscrierea in evidentele funciare.
In atare situatie, tertii pot solicita constatarea nulitatii absolute a actului juridic civil, daca apreciaza ca anumite drepturi sau interese legitime le sunt lezate prin acesta.
Reclamantii nu au in speta posibilitatea formularii unei actiuni in revendicare, deoarece au posesia terenului lor, insa considera ca Dispozitia a fost in parte nelegal emisa, cu privire la suprafata de 60 m.p. teren, deoarece intimatului recurent i s-a atribuit o parte din terenul proprietatea reclamantilor.
Sustinerea recurentului de a li se pretinde reclamantilor sa astepte deposedarea de terenul asupra caruia pretind ca au un drept de proprietate si abia atunci sa promoveze o actiune in justitie, este nelegala si incalca dreptul de acces la instanta garantat de art. 21 din Constitutia Romaniei si aparat prin art. 6 din CEDO. Reclamantii au posibilitatea sa promoveze actiunea in constatarea nulitatii titlului de proprietate al recurentului daca apreciaza ca acesta le incalca drepturile lor, fara a astepta o atitudine activa din partea acestuia, prin care sa li se diminueze proprietatea.
Calitatea procesuala activa a reclamantilor exista, asadar, in ce priveste promovarea actiunii pentru constatarea nulitatii absolute a unui act juridic, actiune de drept comun, care nu trebuie confundata cu contestatia promovata in temeiul Legii nr.10/2001 impotriva Dispozitiei, inainte ca aceasta sa produca efecte pe planul dreptului de proprietate al persoanelor indreptatite.
Motivul de nulitatea al acestui act juridic este incalcarea dispozitiilor imperative ale art. 10 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care se pot restitui in natura numai acele terenuri care sunt libere de constructii, neocupate de obiective de investitii si care se gasesc la dispozitia unitatii notificate.
Reclamantii au invocat si au dovedit ca o parte din terenul asupra caruia autoritatea administrativa a dispus nu era la dispozitia acesteia, caz in care prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001 au fost gresit aplicate. Aplicarea normelor cu caracter reparator ale legii speciale se face prin raportare la regimul juridic al terenului existent la data intrarii in vigoare a legii ( 14 februarie 2001) ori la acea data terenul de 540 m.p. era deja atribuit reclamantilor, care au exercitat asupra lui dreptul de folosinta incepand cu anul 1957.
Astfel, actul de vanzare cumparare incheiat in anul 1942 ( fila 120) face dovada ca autorul recurentului a dobandit in proprietate doua loturi de teren invecinate, situate la nr. 18 si respectiv 20, cu suprafetele de 450 m.p. si respectiv 210m.p., in total 660 m.p. Acelasi total al suprafetei rezulta si din actele depuse la filele 122 si 125 privind evidenta fiscala a imobilului , cu diferenta ca pe parcele se consemneaza suprafetele de 360 m.p. si 300 m.p. calitatea recurentului de persoana indreptatita la aplicarea legii 10/2001 potrivit art. 4 si art. 2 lit. d din lege nu este contestata, acesta avand posibilitatea de a cere restituirea in natura a terenului preluat abuziv de stat, daca acest teren este liber.
Dispozitiile art. 2 alin 2 din legea 10/2001 nu degreveaza persoana indreptatita( fostul proprietar) de a formula notificare si a urma procedura specifica legii pentru restituirea terenului, deoarece dreptul de proprietate, se exercita, potrivit textului, numai dupa emiterea dispozitiei. Asadar, nu are relevanta asupra litigiului faptul ca terenul a apartinut anterior autorilor recurentului, cat timp sub aspectul aplicarii Legii nr. 10/2001 intereseaza daca la data aparitiei acestei legi trenul era liber.
La data aparitiei Legii nr. 10/2001 era la dispozitia primariei, ca teren liber, suprafata de 386 m.p. teren, deoarece restul terenului este ocupat de imobilele aflate in jur. Pentru reclamanti a fost emis in anul 1997 Ordin al prefectului, prin care s-a constituit proprietatea asupra unui teren de 540 m.p., ( in fapt, exista doar suprafata de 511 m.p.) iar prin hotarare judecatoreasca irevocabila s-a respins actiunea prin care recurentul a solicitat nulitatea absoluta partiala a acestui ordin.
Urmare a respingerii actiunii prin care se contesta valabilitatea actelor anterioare de atribuire a terenului in proprietate, este evident ca la dispozitia primariei se afla doar suprafata de 386 m.p., care putea face obiectul restituirii in natura, diferenta pana la 496 m.p., cat s-a consemnat in dispozitia 4612/2002, fiind atribuita nelegal, cu incalcarea dispozitiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, ceea ce justifica admiterea actiunii de fata.
Este nereala sustinerea recurentului privind contradictia dintre sentinta civila 1551/2003 a Judecatoriei Craiova si sentinta pronuntata in litigiul de fata, deoarece intre cele doua hotarari exista diferente asupra obiectului si cauzei litigiului iar respectiva hotarare a fost desfiintata in caile de atac, prin admiterea apelului si respingerea actiunii, conform deciziei civile 364/2005 a Tribunalului Dolj.
Buna sau reaua credinta a autorului reclamantilor, T. C. nu are relevanta in speta si nici nu a facut obiectul analizei la instantele de fond, astfel ca nu se poate pune in discutie in recurs.
Constatand ca dispozitiile legale au fost corect aplicate, motivele de recurs nefiind fondate, potrivit art. 312 Cod procedura civila, recursul urmeaza a fi respins.
5