Dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, recunoasterea si executarea silita a unei hotarari judecatoresti straine, pronuntate intr-un stat membru al CE, este supusa Regulamentului nr.44/2001 al Consiliului, iar dispozitiile Legii nr.105/1992 sunt aplicabile doar in masura in care nu contravin Regulamentului. Potrivit art. 39 alin.1 din Regulament, instanta competenta sa incuviinteze executarea silita a hotararii pe teritoriul unui al stat membru este tribunalul.
Calea de atac ce se poate exercita impotriva hotararii tribunalului este recursul. In textul original al art.43 alin.1 din Regulament, in limba engleza, se prevede ca hotararea prin care se analizeaza cererea de incuviintare a executarii "may be appealed" iar in varianta Ministerului Justitiei, textul este tradus in sensul ca oricare dintre parti poate declara apel. In realitate, textul original se refera la posibilitatea generala a partilor de a ataca hotararea pronuntata iar denumirea caii de atac este data de normele interne de procedura, potrivit art.159 alin.1 din Legea nr.105/1992. Norma interna de procedura in materie este OUG nr.119/2006, aprobata prin Legea 191/2007, privind unele masuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, care prevede in art.I2 art.1 ca cererile pentru incuviintarea executarii silite pe teritoriul Romaniei a hotararilor in materie civila si comerciala pronuntate intr-un alt stat membru al Uniunii Europene, in conditiile prevederilor Regulamentului nr.44/2001, sunt de competenta tribunalului, iar hotararea pronuntata poate fi atacata numai cu recurs.
Hotararea straina care instituie masuri asiguratorii, nu poate fi pusa in executare pe teritoriul Romaniei, cererea fiind inadmisibila deoarece, potrivit art.173 alin.2 din Legea 105/1992, "hotararile straine prin care s-au luat masuri asiguratorii si cele date cu executare provizorie nu pot fi puse in executare pe teritoriul Romaniei".
Prin sentinta nr.126 din 1 iunie 2010, pronuntata de Tribunalul Mehedinti - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ, in dosarul nr. 4351/101/2010, s-a admis cererea formulata de creditoarea V. 99 SA impotriva debitoarei SC M. SA si s-a incuviintat executarea hotararii judecatoresti nr.76/24.03.2010 emisa de Judecata Judeteana din orasul Pazardjic, Bulgaria.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs debitoarea, care a invocat nelegalitatea si netemeinicia si a sustinut ca cererea de incuviintare a executarii este prematura, inadmisibila si neintemeiata.
In drept, recurenta a invocat prevederile Regulamentului nr.44/2001, ale OUG 119/2009, ale Legii nr. 105/1992, precum si dispozitiile art.299 si urmatoarele Cod procedura civila.
Examinand actele si lucrarile cauzei prin prisma criticilor si apararilor formulate, in conformitate cu dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, Curtea gaseste exceptia inadmisibilitatii recursului nefondata, iar recursul fondat, pentru urmatoarele considerente:
Cu privire la cadrul juridic aplicabil spetei, Curtea retine ca Legea 105/1992 reprezinta dreptul comun in materia raporturilor de drept international privat.
Conform art.10, dispozitiile acestei legi sunt aplicabile in masura in care conventiile internationale la care Romania este parte nu stabilesc o alta reglementare.
Ca urmare, dupa aderarea Romaniei la Comunitatea Europeana, recunoasterea si executarea silita a unei hotarari judecatoresti straine, pronuntate intr-un stat membru al CE, este supusa Regulamentului nr.44/2001 al Consiliului, iar dispozitiile Legii nr.105/1992 sunt aplicabile doar in masura in care nu contravin Regulamentului.
Conform art.38 alin.1 din Regulament, hotararea pronuntata intr-un stat membru, executorie in statul in cauza, poate fi executorie intr-un alt stat membru atunci cand, la cererea uneia dintre partile interesate, a fost declarata executorie in statul respectiv.
Art.39 alin.1 prevede ca cererea se depune la instanta sau la autoritatea competenta, indicata pe lista din anexa II care, in Romania, este tribunalul.
Cu privire la calea de atac ce se poate exercita, in textul original, in limba engleza, al art.43 alin.1 din Regulament, se prevede ca hotararea prin care se analizeaza cererea de incuviintare a executarii "may be appealed".
In varianta de traducere depusa de catre intimata la dosar, textul art.43 alin.1 este tradus in sensul ca oricare dintre parti poate introduce o actiune. Verificand si varianta Ministerului Justitiei, Curtea a constatat ca textul este tradus in sensul ca oricare dintre parti poate declara apel.
In realitate, instanta retine ca textul original se refera la posibilitatea generala a partilor de a ataca hotararea pronuntata cu privire la declararea executorie a unei hotarari straine, iar denumirea caii de atac este diferita de la un stat la altul, conform normelor interne de procedura.
In Romania, art.159 alin.1 din Legea nr.105/1992 prevede expres ca in procesele privind raporturile de drept international privat instantele romane aplica legea procedurala romana, daca nu s-a dispus altfel in mod expres.
Normele de procedura aplicabile cu privire la calea de atac ce poate fi exercitata impotriva hotararii referitoare la declararea executorie a hotararii straine sunt reglementate de OUG nr.119/2006, aprobata cu modificari prin Legea 191/2007, privind unele masuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, care prevede in art.I2 art.1 ca cererile pentru incuviintarea executarii silite pe teritoriul Romaniei a hotararilor in materie civila si comerciala pronuntate intr-un alt stat membru al Uniunii Europene, in conditiile prevederilor Regulamentului nr.44/2001, sunt de competenta tribunalului, iar hotararea pronuntata poate fi atacata numai cu recurs.
Ca urmare, hotararea tribunalului cu privire la declararea executorie a hotararii straine este supusa recursului, iar hotararea pronuntata de Curte in recurs este irevocabila, neputand face decat obiectul cailor de atac mentionate in anexa IV, respectiv contestatia in anulare sau revizuirea, potrivit art.44 din Regulament.
In consecinta, exceptia inadmisibilitatii recursului declarat in cauza, invocata de intimata V. 99 SA, este nefondata, urmand a fi respinsa.
Pe fondul recursului, examinand hotararea straina, chiar daca traducerea este realizata in termeni improprii, caracteristici vorbirii obisnuite, si nicidecum in limbaj juridic, Curtea constata ca prin "determinarea" nr.76 pronuntata de "Judecata Judeteana din orasul Pazardjic", instanta bulgara nu a hotarat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre parti, ci a dispus masurii asiguratorii, mai precis instituirea unei popriri pe conturile M. SA pentru pretentii viitoare si ca hotararea era supusa cailor de atac interne.
Astfel, se constata ca instanta bulgara a instituit masuri asiguratorii, ce nu pot fi puse in executare pe teritoriul Romaniei, deoarece potrivit art.173 alin.2 din Legea 105/1992 "hotararile straine prin care s-au luat masuri asiguratorii si cele date cu executare provizorie nu pot fi puse in executare pe teritoriul Romaniei".
Ca urmare, cererea privind declararea executorie pe teritoriul Romaniei a "determinarii nr.76" este inadmisibila.