Sanctiunea decaderii pentru neexercitarea dreptului la masuri reparatorii in termenul legal este prevazuta in mod expres in alin.5 al art.22 din Legea nr.10/2001 textul prevazand ca nerespectarea termenului pentru trimiterea notificarii atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent - deci pierderea dreptului subiectiv.
Termenul de decadere din dreptul substantial nu este susceptibil de repunere in termen - pentru ca sanctiunea decaderii are ca efect chiar pierderea dreptului subiectiv.
Dispozitiile art.103 alin.(1) Cod proc.civila au ca obiect un drept procedural si deci si decaderea priveste un drept procedural subsecvent sesizarii instantei de judecata, pe cand decaderea prevazuta de art.222 din Lg.10/20021 are in vedere un drept subiectiv.
Prin cererea inregistrata sub nr.12136/63/2009, reclamantul B.B.C. a solicitat in contradictoriu cu paratul Municipiul Craiova prin Primar, anularea dispozitiei nr.24523/14 septembrie 2009, prin care s-a respins cererea sa de restituire in natura a imobilului casa si teren, situat in Craiova.
A mai solicitat, in subsidiar, sa se constate indreptatirea sa la despagubiri legale, in ipoteza in care restituirea in natura nu este posibila si obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
In fapt, a aratat ca bunurile ramase in urma decesului bunicului B.C., in mod fraudulos au devenit proprietate de stat, considerandu-se ca provin dintr-o succesiune fara mostenitori legali sau testamentari, in conditiile in care se cunostea ca descendentii acestuia erau in viata si nici unul nu era renuntator la succesiune.
A mai aratat ca, tatal sau, fiind in inchisoare, nu a avut posibilitatea sa-si exprime valabil optiunea in privinta succesiunii autorului sau, iar prin decizia nr.910/1961 a Sfatului Popular al orasului Craiova s-a decis transmiterea in administrarea IRCL Craiova a imobilului, astfel cum apare inscris in Matricola pe cladiri nr.223/210.
A mai sustinut ca, la data de 21 martie 1978, s-a dispus expulzarea sa cu interdictia de a mai reveni in tara, iar in decembrie 1989 s-a luat aceeasi masura, cu interdictie de a reveni in tara timp de 5 ani si din aceste motive nu a avut cunostinta de imobilele ramase de pe urma bunicului.
Prin notificarea nr.312/N/2009 din 17 iulie 2009 s-a adresat paratului, solicitand restituirea in natura, si i s-a respins cererea considerand solutia nelegala, in raport de dispozitiile art. 103 C.pr.civ., fiind indreptatit sa solicite repunerea in termen.
A mai aratat ca a fost impiedicat de o imprejurare mai presus de vointa sa, fiind in imposibilitate obiectiva de a-si apara dreptul de proprietate asupra imobilului notificat iar din aceasta perspectiva este evidenta reaua credinta a autoritatilor care, dupa ce au fost sesizate cu cererea de retrocedare, au ridicat placuta memoriala existenta pe cladire. In finele cererii, a reiterat sustinerea privind masurile nelegale si dolosive de trecere a imobilului in patrimoniul statului.
La data de 17 noiembrie 2009, contestatorul a formulat cerere precizatoare prin care a intregit cadrul procesual al cererii sub aspectul partilor, solicitand introducerea in cauza in calitate de parati a Primarului Municipiului Craiova si Primariei Municipiului Craiova si a solicitat repunerea in termenul prevazut de dispozitiile art.22 alin.5 din Legea nr.10/2001.
Prin sentinta civila nr.423 din 15 decembrie 2009, pronuntata de Tribunalul Dolj in dosarul Nr.12136/63/2009 s-a respins contestatia.
Instanta a motivat ca s-a respins corect ca tardiva notificarea formulata de contestator intrucat nu a fost depusa in termenul prevazut de art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001.
A argumentat ca potrivit acestor dispozitii, persoana indreptatita trebuia sa notifice, in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a legii persoana juridica detinatoare pentru restituirea in natura a imobilului, termenul de 6 luni fiind prelungit succesiv de doua ori cu catre 3 luni prin OUG nr.109/2001 si OUG nr.145/2001 - astfel ca in raport de data intrarii in vigoare a Legii 10/2001 - termenul limita pentru depunerea notificarilor a fost data de 14 februarie 2002, iar reclamantul a formulat notificare dupa expirarea termenului.
S-a precizat ca termenul prevazut de art.22 din lege pentru depunerea notificarilor este un termen de decadere, natura juridica a termenului rezultand in mod incontestabil din dispozitiile alin.5 al art.22 din Lg.10/2001 care prevad in mod expres ca nerespectarea termenului atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent. S-a mai precizat ca fiind un termen de decadere, acesta nu este susceptibil de suspendare, intrerupere ori de repunere in termen.
Instanta a aratat si ratiunea pentru care s-a instituit aceasta natura a termenului -legiuitorul urmarind dinamizarea procedurilor de punere in aplicare si de finalizare a operatiunilor de retrocedare in natura sau prin echivalent a bunurilor trecute in proprietatea statului. A adaugat ca aceasta nu constituie un impediment in realizarea scopului Legii 10/2001 - lege cu caracter reparator si ca scopul propus de legiuitor poate fi atins cu conditia ca persoanele indreptatite sa se conformeze dispozitiile cu caracter imperativ ale legii prin care s-a stabilit termenul de formulare a cererilor.
A motivat instanta ca, in cazul dat nu sunt incidente nici dispozitiile art.18 din Decr.167/1958 si nici prevederile art.103 din Codul de procedura civila.
Impotriva sentintei a declarat apel reclamantul si a solicitat desfiintarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecarea pe fond a actiunii - considerand ca s-a retinut gresit tardivitatea notificarii si inadmisibilitatea cererii de repunere in termenul de formulare a notificarii.
A sustinut apelantul ca prima instanta trebuia sa uneasca exceptia cu fondul si sa procedeze la administrarea probelor solicitate de reclamant in combaterea exceptiei tardivitatii.
A mai sustinut apelantul ca instanta nu a interpretat corect nici prevederile art.103 alin.(1) Cod pr.civ. si nici sustinerile sale privind jurisprudenta invocata - respectiv decizia nr.3430 din 23 noiembrie 2000 a Sectiei de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Dezvoltand acest motiv de apel, reclamantul a aratat ca art.103 alin.1 Cod procedura civila se refera chiar la institutia decaderii si prevad ca neexercitarea oricarei cai de atac si neindeplinirea oricarui act de procedura in termenul legal atrage decaderea afara de cazul cand - partea dovedeste ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai presus de vointa ei, sustinand ca s-a aflat intr-o asemenea imprejurare si prin probatoriul solicitat a urmarit sa probeze aceasta imprejurare.
In concret a aratat ca autoritatile locale si Statul Roman nu numai ca nu
l-au instiintat de existenta imobilului revendicat si de preluarea lui prin decizia 910/1961 a Sfatului Popular - dar au urmarit cu viclenie sa-l impiedice in depistarea imobilului dislocand piatra comemorativa, cu numele matusii sale - celebra cantareata Ioana Radu, de pe frontispiciul cladirii.
Privitor la decizia nr.3430/23 noiembrie 2000 a ICCJ - Sectia de contencios administrativ si fiscal - a aratat ca releva o situatia similara - instanta retinand ca au caracterul jurisdictional al cailor de atac si contestatiile prevazute de Legea 105/1997 chiar daca se formuleaza in faza procedurii administrative si ca principiile generale si institutiile procedurii civile, printre care si cea a repunerii in termen sunt aplicabile.
A argumentat apelantul ca intrucat si Legea 10/2001 prevede o faza administrativa urmata de cai de atac - situatia ar fi similara cu cea din decizia invocata.
Referitor la imprejurarea mai presus de vointa sa care l-a impiedicat in formularea notificarii - a aratat ca averea autorului sau a fost preluata abuziv prin Decizia nr.910/1961 - ca mostenire vacanta in urma expulzarii mostenitorilor autorului din tara, intre acestia fiind si reclamantul, iar dupa schimbarea regimului, spre a fi impiedicat sa depisteze imobilul ce a apartinut autorului sau, autoritatile locale au inlaturat placa comemorativa aflata pe cladire.
Apelul este nefondat.
Prima instanta a retinut corect tardivitatea notificarii formulata de reclamant in temeiul Legii nr.10/21001, a stabilit corect natura termenului in care trebuie formulata notificarea ,a interpretat si aplicat corect dispozitiile de drept material si normele procedurale referitoare la institutia decaderii.
Conceptul de decadere are o larga utilizare in practica judiciara exprimand ideea de sanctiune determinata de neexercitarea dreptului inlauntrul unui anumit interval de timp.
Decaderea este intalnita insa nu numai in dreptul procesual ci si in dreptul substantial.
In dreptul substantial, conceptul de decadere evoca intervalul inlauntrul caruia titularul unui drept subiectiv este obligat de lege sa-l exercite intr-un anumit termen ori intr-un anumit mod sub sanctiunea stingerii. Desi nu este reglementata ca atare in legislatia civila ideea de decadere este presupusa ori de cate ori legea stabileste un termen pentru exercitarea unui drept subiectiv.
Dreptul la masuri reparatorii reglementat prin Legea nr.10/2001 este un drept subiectiv. Prin art.22 din lege s-a prevazut un termen limita pentru exercitarea acestui drept - termen prelungit succesiv prin cele doua acte normative mentionate in considerentele sentintei pana la data de 14 februarie 2002.
Sanctiunea decaderii pentru neexercitarea acestui drept in termenul legal este prevazuta in mod expres in alin.5 al art.22 din legea 10/2001 - textul prevazand ca nerespectarea termenului pentru trimiterea notificarii atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent - deci pierderea dreptului subiectiv.
Termenul de decadere din dreptul substantial nu este susceptibil de repunere in termen - pentru ca sanctiunea decaderii are ca efect chiar pierderea dreptului subiectiv.
Dispozitiile art.103 alin.(1) Cod pr.civila nu sunt aplicabile in speta.
Aceste dispozitii au ca obiect un drept procedural si deci si decaderea priveste un drept procedural subsecvent sesizarii instantei de judecata, pe cand decaderea prevazuta de art.22 din Lg.10/2001 arte in vedere un drept subiectiv.
Sanctiunea afecteaza numai indirect dreptul la actiune, respectiv doar pierderea unor facilitati procesuale care restrang uneori posibilitatile de punere in valoare a dreptului subiectiv.
Notificarea formulata in temeiul Legii 10/2001 nu constituie un act procedural subsecvent investirii instantei, ci chiar cererea de valorificare a unui drept subiectiv, a dreptului la masuri reparatorii, astfel ca, in mod corect prima instanta nu a retinut incidenta art.103 Cod proc.civila in solutionarea exceptiei privind tardivitatea notificarii.
Decizia nr.3430/2000 a sectiei de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu poate avea efecte in cauza, pe de o parte pentru ca in sistemul nostru de drept jurisprudenta nu constituie izvor de drept, iar pe de alta parte, pentru ca situatiile de fapt nu sunt similare, intrucat in acel litigiu s-a pus in discutie repunerea in termenul de formulare a unei contestatii - deci a unei cai de atac, pe cand in prezenta cauza se discuta tardivitatea cererii pentru acordarea de masuri reparatorii , a unei cereri pentru valorificarea unui drept subiectiv, dupa cum am aratat.
Cum termenul de decadere din dreptul substantial nu admite repunerea in termen, devenea inutila administrarea de probatorii in solutionarea unei cereri inadmisibile.
Fata de toate aceste considerente si in baza art.295 c.pr.civ. urmeaza a se respinge, ca nefondat, apelul.