Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contestatia in anulare speciala nu poate fi exercitata pentru remedierea unor greseli de judecata, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispozitii legale de drept substantial sau procedural si nu poate fi utilizata pentru reformarea unor g... Decizie nr. 156 din data de 31.10.2006
pronunțată de Tribunalul Braila

CONTESTATIE IN ANULARE.

Contestatia in anulare speciala nu poate fi exercitata pentru remedierea unor greseli de judecata, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispozitii legale de drept substantial sau procedural si nu poate fi utilizata pentru reformarea unor greseli de fond. Greseli materiale la care face referire art.318 Cod procedura civile trebuie apreciate in raport de datatele existente la dosarul cauzei la datat pronuntarii hotararii.

Prin contestatia in anulare inregistrata la aceasta instanta sub nr.949/113/2006, contestatoarea ROMEXTERRA BANK SA a solicitat anularea deciziei civile nr.109/RCOM/19.06.2006 a Tribunalului Braila si in contradictoriu cu intimatii Fatu Stan si Fatu Dorina, respingerea recursului si mentinerea ca legala si temeinica a sentintei civile nr.780/3.02.2006 a Judecatoriei Braila.
In motivarea contestatiei, contestatoarea a precizat ca intimatii au dat dovada de totala rea credinta prin neachitarea creditului contractat.
Dupa obtinerea titlului executor, executorul bancar a formulat doua cereri de incuviintare a executarii silite a celor doua titluri, cereri ce au facut obiectul dosarului nr.12275 si nr.12275/2004 aflate pe rolul Judecatoriei Braila, deoarece in care instanta s-a pronuntat prin doua incheieri cu privire la executarea silita a imobilelor situate in Braila, str.Golesti nr.7 si Golesti nr.20-22. Executorul judecatoresc a format doua dosare de executare silita nr.59/2004 si nr.60/2004.
Dupa obtinerea renuntarii executarii silite s-a declansat procedura de executare prin somarea debitorilor si publicarea de vanzare prin licitatie publica a garantiilor ipotecare. Intimatii au dat curs actiunilor de procedura, fiind prezenti personal la chemarile executorului bancar.
Arata contestatoarea ca au fost efectuate mai multe publicatii de vanzare in vederea vanzarii la licitatie a celor doua imobile incepand cu 18.02.2005 si in continuare pana in luna octombrie 2005 cand s-a incheiat licitatia prin adjudecare a imobilului din municipiului Braila, str.Golesti nr.7.
Publicatiile de vanzare au fost comunicate pe baza de semnatura debitorilor prin posta, au fost afisate conform procedurii instituite de art.504 al.3 Cod procedura civila.
Apreciaza contestatoarea ca instanta de recurs a fost in eroare atunci cand a anulat licitatia organizata si ca solutia este rezultatul unei greseli materiale prin neexecutarea corecta a tuturor probelor si a unei aprecieri speculative a unor probe. Se motiveaza ca in mod eronat s-a retinut cum ca nu este incheiere de incuviintare a executarii silite pentru imobilul din str.Golesti nr.7 cand de fapt sunt doua incheierii de incuviintare a executarii pentru cele doua imobile chiar daca dispozitivul acestora este generic - facand referire doar la contractul de credit nr.160/63/8.01.2006.
Dar contractul de credit include in clauzele sale si cele doua contracte de garantie imobiliara.
Necomunicarea primei publicatii de vanzare catre debitorul Fatu Stan are o valoare strict formala din moment ce anterior publicatiile de vanzare le-a fost comunicata celor doi debitori. Mai arata contestatoarea ca in mod gresit instanta de recurs a admis in totalitate recursul si a modificat in totalitate sentinta instantei de fond anuland formele de executare din dosar nr.59/2004 ce privea imobilul din str.Golesti nr.20-22, desi exista si dosar nr.60/2004 ce se refera la imobilul din str.Golesti nr.7, si-a motivat cererea pe disp.art.317 - art.321 Cod procedura civila.
Intimatu Fatu Stan si Fatu Dorina nu au formulat intampinare dar oral cu ocazia dezbaterilor au solicitat respingerea contestatiei in anulare motivat de faptul ca nu sunt intrunite conditiile art.318 Cod procedura civila, ca cele cercetate de contestatoare nu sunt greseli materiale ci mai degraba aspecte ce tin de judecata si care nu pot face obiectul analizei intr-o contestatie in anulare.
Din actele si lucrarile dosarului, tribunalul retine urmatoarele:
Prin decizia comerciala nr.109/RCOM/19.06.2006 a Tribunalului Braila s-a admis recursul declarat de recurentii Fatu Stan si Fatu Dorina in contradictoriu cu intimata ROMEXTERRA BANK SA, s-a modificat in tot sentinta civila nr.780/3.02.2006 a Judecatoriei Braila si in rejudecare s-a admis contestatia la executare si s-au anulat formele de executare in dosarul de executare nr.59/2004 a executorului bancar Popa Constantin.
In motivarea deciziei s-a retinut ca intimata - contestatoarea de fata, a avut incuviintarea executarii silite pentru imobilul din Braila str.Golesti nr.20-22 dar a procedat la executarea formelor de executare silita pentru imobilul din str.Golesti nr.7. Nu au fost comunicate debitorilor publicatiile de vanzare, acestea nu au fost afisate la locurile prevazute de art.504 al.3 Cod procedura civila, iar cu privire la debitoarea Fatu Dorina nu s-a efectuat vreun act de comunicare.
Ca o chestiune prealabila, trebuie precizat ca desi contestatoarea indica ca temei legal disp.art.317 - art.321 Cod procedura civila, in cuprinsul contestatiei face trimitere la contestatia in anulare speciala prev.de art.318 Cod procedura civila, respectiv la primul motiv - cand dezlegarea data recursului este rezultatul unei greseli materiale. Greseala materiala in senul art.318 Cod procedura civila reprezinta greseli evidente, involuntar realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei. Rezulta asadar ca sunt greseli materiale omiterea sau confundarea de catre instanta a unor elemente sau date importante din dosarul cauzei ( neobservarea existentei chitantei prin care a fost achitata taxa de timbru, recipisa de expediere a recursului in termen legal).
In consecinta, contestatia in anulare speciala nu poate fi exercitata pentru remedierea unor greseli de judecata, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispozitii legale de drept substantial sau procedural, nu poate fi utilizata pentru reformarea unor greseli de fond. Tot astfel trebuie subliniat ca greselile materiale trebuia apreciate in raport de datele existente la dosarul cauzei la data pronuntarii hotararii.
Dupa cum se poate observa, disp.art.318 Cod procedura civila are un camp limitat de aplicatie ele trebuind aplicate restrictiv pentru a nu deschide calea unui veritabil recurs la recursuri.
In cauza de fata, dincolo de motivele prezentate in contestatie si care tin de judecata recursului, de aprecierea probelor si de interpretarea unor dispozitii legale, trebuie precizat ca instanta de recurs nu a confundat nici-un element important al cauzei. Este adevarat ca in dosarul de fata, contestatoarea a prezentat doua cereri de incuviintare a executarii silite cu privire la imobilele proprietatea debitorilor si unde s-a pronuntat de catre Judecatoria Braila doua incheieri: Incheierea 1369 si Incheierea 1370. Insa ambele contin in dispozitivul lor mentiunea ca se incuviinteaza executarea silita a contractului de credit nr.160/63/8.01.2004, fara sa se specifice imobilul cu privire la care se va efectua executarea silita si nici titlul executoriu ce constituie temei al urmaririi silite. Incheierile respective nu au fost atacate de catre contestatoare cu apel ceea ce inseamna ca au ramas definitive si irevocabile. In atare situatie si avand in vedere dispozitivul, lapidar si incomplet al celor doua incheierii, in mod corect instanta de recurs a apreciat ca nu exista incuviintarea executarii silite pentru a putea avea un temei al urmaririi silite imobiliare a imobilului proprietatea debitorilor. Dar obiectul contestatiei la executare al debitorilor Fatu Stan si Fatu Dorina a fost anularea formelor de executare silita respectiv a publicatiilor de vanzare lunare si a licitatiilor efectuate, incepute impotriva imobilului - teren si constructie situat in Braila, str.Golesti nr.7.
Cercetand actele de executare efectuate de executorul bancar, instanta de recurs a concluzionat ca ele vizeaza un alt imobil - str.Golesti nr.20-22 si ca nici acelea nu au fost intocmite potrivit dispozitiilor procedurale.
Din acest motiv instanta de recurs a considerat ca intreaga executare silita privind imobilul situat in Braila, str.Golesti nr.7 este nelegala si a dispus anularea formelor de executare silita.
In atare situatie nu este vorba de nici o confuzie a instantei de recurs ci erorile respectiv nelegalatatile au fost create si savarsite de executorul bancar.
Asa fiind si retinand ca in cauza nu sunt intrunite conditiile disp.art.318 Cod procedura civila, tribunalul a respins contestatia in anulare.

Sursa: Portal.just.ro