Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Masuri asiguratorii prevazute de codul de procedura fiscala. Inscrierea in cartea funciara a sechestrului. Opozabilitate. Decizie nr. 886 din data de 28.10.2008
pronunțată de Curtea de Apel Craiova


Prin cererea inregistrata sub nr. 8146/215/05.04.2007, contestatorul P.C., in contradictoriu cu intimatii Ministerul Finantelor Publice prin Administratia Financiara a Municipiului Craiova si SC COREMI SA Craiova, prin lichidator judiciar SC RECO REORGANIZARE SRL, a formulat contestatie la executare impotriva procesului-verbal de sechestru conform dosarului de executare nr. 3638/2001 al Ministerului Finantelor Publice, in baza caruia a fost instituit sechestrul asupra a 54 de camere din imobilul situat in Craiova, cartier Valea Rosie, str. Henri Coanda, nr. 85, camin nr. 4B, jud. Dolj, proprietate a SC COREMI SA, din care face parte si camera nr.13 proprietate a contestatorului, solicitand instantei radierea sechestrului.
A motivat contestatorul ca , potrivit prevederilor art. 138 alin. 2 din Codul de procedura fiscala, sunt exceptate de la urmarire imobilele care au un regim juridic special, acestea neputand fi supuse vanzarii pentru valorificarea creantelor creditorilor asupra debitorilor care au in patrimoniu bunuri de acest gen.
Ca, prin Legea nr. 85/1992 dreptul de proprietate asupra imobilelor construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat anterior adoptarii Legii nr. 85/3992 este limitat, in sensul ca acestea se pot vinde decat titularilor contractelor de inchiriere si numai daca acestia solicita.
Prin urmare, vanzarea la licitatie catre alte persoane decat cele susmentionate, in scopul valorificarii unor creante ale creditorilor persoanei ce are in patrimoniu astfel de locuinte nu este posibila, acest gen de locuinte avand un regim juridic special, si anume regimul juridic la care face trimitere Codul de procedura fiscala.
Mai mult, in baza unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, parata SC COREMI SA Craiova a fost obligata sa-i vanda contestatorului in conditiile Legii nr.85/1992 locuinta din Craiova, cart. Valea Rosie, bl. 4B, ap. 13, care in prezent este sechestrata
In acelasi timp contestatorul a invederat ca S.C.COREMI S.A. a refuzat sa primeasca pretul datorat, fiind astfel obligat sa uzeze de procedura ofertei reale de plata prevazuta de art. 1114-1116 Cod Civil si art. 584-586 Cod civil, consemnand la CEC pretul locuintei in valoare de 12.370.000 ROL.
A mai aratat contestatorul ca dreptul sau de proprietate asupra locuintei a fost constatat prin sentinta civila nr. 6131/08.06.2005 a Judecatoriei Craiova, ramasa definitiva si irevocabila, iar prin certificatul din data de 29.01.2007 eliberat de BEJ B. M.E., s-a confirmat faptul ca lichidatorul judiciar SC RECO REORGANIZARE SRL a ridicat suma consemnata la CEC, reprezentand pretul locuintei.
In aceste conditii, contestatorul a mai precizat ca o eventuala mentinere a sechestrului ar duce la o imbogatire fara justa cauza a SC COREMI SA, intrucat imobilul a iesit din patrimoniul debitoarei si ca atare, nu mai poate fi indisponibilizat, avand loc o subrogatie reala cu titlu particular, debitoarea incasand pretul de vanzare de la cumparator, in locul valorii instrainate.
Prin intampinarea formulata la data de 20.04.2007, intimata Administratia Financiara Craiova a solicitat respingerea contestatiei la executare ca neintemeiata si mentinerea sechestrului asupra apartamentului nr. 13 din Caminul 4B sustinand ,in esenta, ca a instituit la data de 31.11.2001, sechestrul asiguratoriu asupra Caminului 4B, situat in Craiova, cartier Valea Rosie, str. Henri Coanda, nr. 85, activ al debitoarei sale SC COREMI SA, prin procesul-verbal de sechestru nr. 3638, fiind inscris ca ipoteca legala in cartea funciara cu nr. provizoriu 30180, partea a III-a.
Intimata a mai precizat ca A.F.P. Craiova nu a trecut niciodata la continuarea executarii silite asupra debitoarei acesteia, SC COREMI SA. Intimata a mai sustinut ca instituirea sechestrului de catre aceasta, a fost intocmita cu respectarea dispozitiilor Codului de procedura fiscala, aceste active figurand la momentul respectiv in patrimoniul SC COREMI SA.
Prin sentinta civila nr.15222 din 12 noiembrie 2007, pronuntata de Judecatoria Craiova in dosarul nr. 8146/215/2007, a fost respinsa contestatia la executare formulata de contestatorul P. C., in contradictoriu cu intimatii Ministerul Finantelor Publice prin Administratia Finantelor Publice a Municipiului Craiova, SC COREMI SA prin lichidator judiciar SC "RECO REORGANIZARE" SRL Craiova si Administratia Finantelor Publice a Contribuabililor Mijlocii din cadrul D G F P DOLJ Craiova.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut ca imobilul nu a apartinut statului, ci S.C. COREMI S.A., societate cu capital privat care a intrat ulterior in procedura falimentului, in cauza nefiind aplicabile dispozitiile Legii nr. 85/1002
Impotriva acestei sentinte a declarat apel contestatorul , aratand ca sechestrul a fost aplicat cu incalcarea prevederilor legale.
A sustinut ca hotararea judecatoreasca prin care debitorul bugetar a fost obligat sa-i vanda locuinta este anterioara datei la care s-a infiintat sechestrul si, deoarece vanzarea a fost facuta in temeiul unui act normativ (ce cuprinde obligatia de a vinde ) si a unei hotarari judecatoresti, in cauza nu se mai aplica dispozitiile art. 37 din O.G. nr. 61/2002, dobanditorului de buna credinta nu i se poate opune existenta unei masuri asiguratorii asupra imobilului.
Apelantul a mai sustinut ca, fiind titularul dreptul de proprietate, este in masura sa ceara rectificarea sau stergerea oricaror inscrieri in actele de publicitate imobiliara, ce nu corespund situatiei juridice a imobilului.
Intimatul Ministerul Finantelor Publice, prin Directia Generala a Finantelor Publice DOLJ a formulat intampinare, invocand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si exceptia inadmisibilitatii cererii formulate de catre contestator in fata instantei de apel, aceea de a dispune radierea sechestrului inscris de A F P .
Pe fond, a solicitat respingerea apelului ca neintemeiat.
Prin decizia civila nr.379 din 01 iulie 2008, pronuntata de Tribunalul Dolj in dosarul nr.8146/215/2007, s-a respins apelul declarat de apelantul contestator P. C., impotriva sentintei civile nr. 15222 din 12.11.2007, pronuntata de Judecatoria Craiova in dosarul nr. 8146/215/2007, in contradictoriu cu intimatii MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, prin Administratia Financiara Craiova, S.C. COREMI S.A. prin lichidator judiciar S.C. RECO REORGANIZARE S.R.L. si ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A CONTRIBUABILILOR MIJLOCII DIN CADRUL D.G.F.P. DOLJ.
Pentru a se pronunta astfel, s-a retinut ca reclamantul nu este cumparator de buna credinta, in conditiile in care la data introducerii actiunii pentru constatarea valabilitatii vanzarii, sechestrul fusese deja instituit si notat in cartea funciara, astfel incat, ipoteca a continuat sa existe asupra intregului imobil, chiar daca a fost platita o parte din datorie.
S-a facut aplicarea dispozitiilor art. 126 Cod pr. fiscala, retinandu-se ca nu au incetat motivele pentru care a fost dispusa masura asiguratorie.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P. C., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivele de recurs s-a sustinut, in esenta, ca hotararea prin care a fost obligat debitorul bugetar sa vanda locuinta catre reclamant este anterioara datei la care a fost infiintat, vanzarea imobilului catre reclamant facandu-se in temeiul unei hotarari judecatoresti, ceea ce echivaleaza o executare silita.
S-a aratat ca in speta nu sunt aplicabile dispozitiile art.37 din O.G. nr.61/2002 si nici art. 126 Cod pr. fiscala, dat fiind faptul ca reclamantului, ca dobanditor de buna credinta in temeiul unei obligatii legale constatata prin hotarare judecatoreasca, nu i se poate opune existenta unei masuri asiguratorii asupra imobilului.
In drept s-au invocat dispozitiile art.304 pct.9 Cod pr. civila.
Recursul este fondat.
Potrivit art.33 din O.G. 61/2002, act normativ in vigoare la data cand a fost infiintat sechestrul asiguratoriu, creditorul bugetar poate dispune ca masura asiguratorie, sechestrul asupra bunurilor mobile sau imobile proprietatea debitorului sau, iar potrivit art.37 din acelasi act normativ, inscrierea sechestrului asigurator face opozabil sechestrul tuturor acelora care, dupa inscrierea sa, dobandesc un drept asupra imobilului. Actele de dispozitie incheiate dupa inscrierea sechestrului in cartea funciara sunt lovite de nulitate, potrivit aceluiasi text.
Dispozitiile aratate au fost reluate in noul cod de procedura fiscala, in vigoare la data formularii actiunii de fata, in Cap.VI din Titulul VIII, fiind reglementate masurile asiguratorii, printre care sechestrul asiguratoriu reglementat de arr.125 alin.2, necesitatea inscrierii acestuia in cartea funciara (alin.7), opozabilitatea fata de terti (alin.8).
Aceste prevederi legale au caracter special si trebuie aplicate nuantat in speta, dat fiind faptul ca vanzarea imobilului catre reclamant s-a facut in temeiul unei hotarari judecatoresti, echivaland cu o executare silita.
Hotararea prin care a fost obligat debitorul bugetar sa vanda locuinta catre reclamant, este anterioara datei la care a fost infiintat sechestrul, (sentinta civila nr.24016/2001 a Judecatoriei Craiova), obligatia impusa unitatii vanzatoare fiind necesar sa fie adusa la cunostinta creditorului bugetar, atunci cand s-a solicitat luarea masurii asiguratorii, iar dobandirea dreptului de proprietate a fost constatata prin hotarare judecatoreasca in anul 2005, (sentinta civila nr.9219 din 28 sept.2005 a Judecatoriei Craiova).
Daca s-ar aplica dispoz.art.37 din O.G. 61/2002 (art.125 alin.8 din OG nr.92/2003 aprobata prin Lg.210/2005), instrainarea intervenita dupa infiintarea sechestrului, ar fi nula absolut, insa, vanzarea fiind facuta in temeiul unui act normativ (ce cuprinde obligatia de a vinde) si a unei hotarari judecatoresti, este evident ca norma cu caracter special din materia executarii creantelor bugetare, nu este aplicabila.
Opozabilitatea fata de terti a sechestrului la care face referire art.37 din O.G. 61/2002 este instituita prin lege, pentru a proteja drepturile creditorului bugetar si a opri actele de dispozitie care ar duce la micsorarea patrimoniului debitorului, (facand imposibila incasarea creantei bugetare ) si este strans legata de nulitatea absoluta ce loveste actul de instrainare prevazuta in teza II a art.37.
In conditiile in care vanzarea s-a facut silit de catre instanta, cunoscandu-se instituirea sechestrului, nulitatea absoluta nu mai opereaza, iar opozabilitatea fata de terti ramane fara efect juridic.
Aceasta inseamna ca reclamantului, ca dobanditor de buna credinta, in temeiul unei obligatii legale constatata prin hotarare judecatoreasca, nu i se poate opune existenta unei masuri asiguratorii asupra imobilului.
Asadar, in speta nu sunt aplicabile nici dispoz.art.126 Cod pr. fiscala, care prevad posibilitatea ridicarii sechestrului doar de catre creditorul bugetar, la data incetarii motivelor ce au dus la inscrierea masurii asiguratorii, existand posibilitatea ca si dobanditorul, in conditiile speciale aratate, sa ceara ridicarea sechestrului.
Analizand actiunea din aceasta perspectiva se constata ca este aplicabil in speta art.35 din Lg.7/1996, deoarece dupa data cand sechestrul asigurator a fost instituit si inscris in cartea funciara, s-a schimbat proprietarul imobilului, iar instrainarea, asa cum s-a aratat, nu poate fi lovita de nulitate in conditiile legii speciale.
Cat timp sechestrul se poate infiinta si apoi executa numai asupra bunurilor imobile ale debitorului, iar imobilul in litigiu nu mai apartine acestuia, este lipsit de eficienta juridica a se pastra un sechestru care nu mai poate fi executat si care nu este opozabil reclamantului.
Reclamantul este titularul unui drept de proprietate si trebuie sa aiba posibilitatea de a exercita cu privire la bunul sau toate atributele specifice acestui drept, fiind in masura sa ceara rectificarea sau stergerea oricaror inscrieri in actele de publicitate imobiliara care nu corespund realitatii, adica situatiei juridice a imobilului.
Intre reclamant si creditorul bugetar care a dispus infiintarea sechestrului asigurator nu exista nici un fel de raport obligational, iar respectivul creditor este in imposibilitate de a executa sechestrul.
In atare conditii, a mentine un sechestru fara efecte juridice si inscrierea acestuia in cartea funciara, este lipsit de temei legal, contravenind reglementarilor in vigoare cu privire la exercitarea dreptului de proprietate de catre reclamant.
In consecinta, constatand ca instantele au facut o gresita aplicare a dispozitiilor codului de procedura fiscala, ale O.G. 61/2002 si ale art.35 din Legea nr.7/1996, in baza art.312 Cod pr. civila se va admite recursul, fiind incident motivul de modificare prevazut de art.304 pct.9 Cod pr. civila.
Se vor modifica ambele hotarari in sensul admiterii contestatiei.
Se va dispune ridicarea sechestrului instituit asupra imobilului proprietatea contestatorului.

5

Sursa: Portal.just.ro