In cazurile prevazute de art.61, anularea actelor se poate dispune daca la frauda a concurat numai fapta debitorului, cu exceptia prevazuta de art. 61 lit. c, unde legiuitorul cere cumularea intentiilor tuturor partilor implicate la incheierea actului. Frauda este prezumata si nu trebuie dovedita, trebuind doar ca actul sa fie incheiat in perioada suspecta de trei ani, cu sau fara intentia tuturor partilor implicate de a sustrage bunuri de la urmarirea creditorilor sau de a le leza acestora, in orice alt mod, drepturile.
Faptul ca inainte cu cateva luni de incheierea actului, societatea inregistra datorii mari, ca administratorul social si-a insusit suma rezultata din vanzare, ca imobilul a fost vandut la o valoare mult mai mica decat cea reala, demonstreaza ca debitoarea a avut reprezentarea, ca prin actul de vanzare-cumparare, accentueaza starea de incetare de plati si fraudeaza interesele creditorilor sai.
Anularea actului se impune cu atat mai mult cu cat, incheierea actului fraudulos s-a facut cu complicitatea sotului administratorului social, desi actul era anulabil si fara acest concurs.
Este anulabil si actul subsecvent pentru ca bunul a fost revandut la un pret sub valoarea reala, iar subdobanditorul nu a depus diligente minime la achizitionarea bunului pentru a putea sa cunoasca faptul ca transferul initial este susceptibil de a fi anulat.
Administratorul judiciar GV, a solicitat anularea actelor de vanzare-cumparare a bunurilor debitoarei SC AT SRL, efectuate de administratorul social, in dauna creditorilor, in perioada suspecta.
In motivare a aratat ca la 12 februarie 2002, debitoarea, prin administratorul social BM, a vandut prin actul autentificat sub nr.814, casa de vacanta si terenul aferent de 1079 m.p., situat in intravilanul comunei Isalnita, numitului BD, sotul administratorului social. Imobilul a fost vandut fara evaluare prealabila, cu suma de 240.000.000 lei si a devenit coproprietatea sotilor B. La data de 31 decembrie 2001, societatea avea datorii de 1.702.926.000 lei, astfel ca prin contractul de vanzare-cumparare efectuat s-a diminuat patrimoniul societatii in dauna creditorilor .
La data de 31 octombrie 2004, creditorul DGFP a solicitat de asemenea anularea contractului de vanzare-cumparare nr.841 /2001 cu aceeasi motivare ca si a administratorului judiciar .
La data de 19 ianuarie 2005, administratorul judiciar a solicitat introducerea in cauza a numitei MID si anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat intre dobanditorii BD si BM si subdobanditorul MID, incheiat la data de 22 septembrie 2004, avand ca obiect imobilul mentionat mai sus, ce urmeaza a fi readus in averea debitoarei.
Prin sentinta nr.40/F/2.03.2005 a Tribunalului Mehedinti, pronuntata in dosarul nr. 86/F/2/2004, s-a admis actiunea administratorului judiciar si a creditoarei DGFP si s-a dispus anularea contractelor de vanzare-cumparare nr.841/12 februarie 2002 si nr.3572/22 septembrie 2004 si aducerea la masa credala a intregului imobil, de catre MID sau contravaloarea acestuia in suma de 240.000.000 lei.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs BM, in calitate de administrator al debitoarei SC AT SRL si MID si BD in calitate de parati.
Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate, pentru urmatoarele considerente:
Starea de fapt, conform actelor existente, este de necontestat si anume ca la 20 februarie 2001, societatea debitoare a cumparat, platind suma de 241.000.000 lei, de la sotii M, imobilul compus din teren in suprafata de 1079 m.p., situat in intravilanul comunei Isalnita si constructia casa de vacanta. La data de 12 februarie 2002, imobilul de mai sus a fost vandut de catre societate, cu pretul de 240.000.000 lei, catre BD, sotul asociatului unic BM, insa, asa cum se precizeaza si in contractul de vanzare cumparare, prin aplicarea dispozitiilor art. 30 din Codul Familiei, imobilul a devenit bun comun al ambilor soti.
La data efectuarii acestei vanzari, societatea inregistra datorii de peste 500.000.000 lei, iar banii rezultati din vanzare au intrat in patrimoniul societatii, dar au fost insusiti de administratorul social sub forma de dividende si salarii, fara a exista dovezi ca erau si datorate de catre societate.
La data de 16 iunie 2004, prin sentinta nr.76/F pronuntata in dosarul nr. 86/F/2004, s-a deschis procedura prevazuta de Legea 64/1995, privind pe societatea debitoare, fiind desemnat administrator judiciar GV.
In timpul derularii procedurii, la data de 22 septembrie 2004, data cand este inregistrata si actiunea administratorului judiciar GV pentru anularea actului de vanzare-cumparare incheiat la 12 februarie 2002, s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare nr.3572 din 22 septembrie 2004 intre sotii B si recurenta parata MID.
Curtea apreciaza ca primul act de vanzare-cumparare a fost corect anulat de catre judecatorul-sindic, fiind indeplinite conditiile prevazute de art.61 (fost 45) din Legea 64/1995R.
Articolul 60 din Legea nr.64/1995 instituie regula pentru anularea actelor frauduloase in perioada suspecta, iar art.61 exceptia, in cazurile enumerate de acest din urma text anularea actelor putandu-se dispune chiar daca la frauda a concurat numai fapta debitorului, cu exceptia prevazuta de art. 61 lit. c unde legiuitorul cere cumularea intentiilor tuturor partilor implicate la incheierea actului, "de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile". Deci frauda este prezumata si nu trebuie dovedita, actul trebuie doar incheiat in perioada suspecta de trei ani, cu sau fara intentia tuturor partilor implicate de a sustrage bunuri de la urmarirea creditorilor sau de a le leza acestora, in orice alt mod, drepturile.
Faptul ca, inainte cu cateva luni de incheierea actului, societatea inregistra creante de peste 500.000.000 lei, ca administratorul social BM si-a insusit suma rezultata din vanzare cu titlu de dividende dar fara a exista actele prevazute de legea contabilitatii, ca imobilul a fost vandut la o valoare mult mai mica decat cea reala, demonstreaza ca debitoarea a avut reprezentarea, ca prin actul de vanzare-cumparare, accentueaza starea de incetare de plati si fraudeaza interesele creditorilor sai.
Incheierea actului fraudulos, in cazul in speta, s-a facut si cu complicitatea tertului BD, sotul administratorului social, asa cum a retinut si judecatorul-sindic (desi actul era anulabil si fara acest concurs pentru motivele expuse mai sus). Prin vanzarea-cumpararea imobilului apartinand societatii debitoare, administratorul social si cumparatorul, avand calitatea de soti, au devenit coproprietari si aceasta l-a determinat pe judecatorul-sindic sa faca trimiterea gresita la dispozitiile art.1307 C.civ, insa aceasta raportare gresita nu atrage nulitatea hotararii. Sustinerea recurentilor B, ca prin procesul verbal din 31 aug. 2004 al organului fiscal s-a mentionat ca actul incheiat este legal cu exceptia neplatii TVA-ului, nu poate fi retinuta, pentru ca nu organul fiscal are competenta stabilirii legalitatii unui act, ci instanta de judecata. Este irelevant si faptul ca debitoarea avea de recuperat sume de la alti creditori, pentru ca intentia de fraudare a intereselor creditorilor s-a derulat in modalitatea aratata mai sus.
Potrivit art. 65 din Legea nr.64/1995R "administratorul, lichidatorul sau comitetul creditorilor va putea intenta actiune pentru a recupera de la subdobanditor bunul, ori valoarea bunului transferat de catre debitor, daca subdobanditorul nu a platit valoarea corespunzatoare a bunului ( nu pretul convenit care poate fi inferior valorii reale) si cunostea sau trebuia sa cunoasca faptul ca transferul initial este susceptibil de a fi anulat". In cazul de fata, ambele conditii sunt indeplinite, pentru ca bunul a fost vandut cu 240.000.000 lei, deci nu la valoarea corespunzatoare, avand in vedere ca este vorba despre un imobil compus din teren in suprafata de 1079 m.p., o casa cu demisol cu parter si mansarda, asezata in zona turistica, pe malul fluviului Dunarea iar vanzarea cumpararea s-a facut dupa trei ani de la data achizitionarii bunului de catre societate, pastrandu-se acelasi pret cand este de notorietate ca valoarea bunurilor pe piata imobiliara a suferit o crestere spectaculoasa. Cea de-a doua conditie, este si ea indeplinita, pentru ca legiuitorul obliga pe subdobanditor sa depuna diligente minime la achizitionarea unui bun, folosind sintagma, ca trebuia sa cunoasca faptul ca transferul initial este susceptibil de a fi anulat. In cazul in speta, subdobanditorul MID avea posibilitatea sa consulte Cartea Funciara in care apar toate transferurile de proprietate in legatura cu imobilul respectiv si putea sa cunoasca ca impotriva societatii debitoare s-a deschis procedura prevazuta de Legea 64/1995, prin consultarea registrului comertului, la care s-a inregistrat hotararea de deschidere a procedurii si mai mult, din publicitatea care s-a efectuat atat de catre judecatorul-sindic (care dispune afisarea la usa instantei a sentintei de deschidere ) cat si de administratorul judiciar care si el, la randul sau, efectueaza o serie de notificari. Este culpa subdobanditoarei ca nu a depus minimul de diligenta, pentru a cunoaste situatia exacta a imobilului.
Din cele aratate mai sus, rezulta ca sanctiunea prevazuta de art.65 alin.1 din Legea 64/1995 se aplica si subdobanditorului, nemaifiindu-i aplicabile dispozitiile art.1898 si 1899 C.civ., invocate de catre recurenta, ci dispozitiile legii speciale.