Masurile asiguratorii adoptate de organul fiscal, in conditiile si cu procedura reglementata de O.G. nr. 92/2003, republicata, cu modificarile ulterioare nu constituie acte frauduloase, aflate sub incidenta dispozitiilor art. 80 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006, intrucat organul fiscal nu face altceva decat sa se prevaleze de o prerogativa legala, in vederea asigurarii recuperarii creantelor bugetare pe care le detine impotriva debitorului. Or, exercitarea unui drept nu poate fi, in sine, vatamatoare pentru altii, decat daca imbraca forma unui abuz (qui suo iure utitur neminem laedit).
Prin sentinta civila nr. 1925 din 24 septembrie 2012 pronuntata in dosarul nr. 2730/30/2012/a2 judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Timis a respins actiunea in anulare formulata de S.C.P. C S.P.R.L. Timisoara, in calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. T S.R.L. Timisoara, in contradictoriu cu creditoarea intimata D.G.F.P. Timis.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs S.C.P. C S.P.R.L. Timisoara, in calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. T S.R.L. Timisoara, solicitand modificarea ei, in sensul admiterii actiunii in anularea proceselor-verbale de sechestru nr. 17, 18 si 19 din data de 11.04.2012 incheiate de D.G.F.P. Timis si mentinerea creantei acesteia ca fiind bugetara.
Prin decizia civila nr. 2164 din 10 decembrie 2012 Curtea de Apel Timisoara a respins recursul declarat de S.C.P. C S.P.R.L. Timisoara, in calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. T S.R.L. Timisoara, impotriva sentintei civile nr. 1925 din 24 septembrie 2012 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 2730/30/2012/a2 in contradictoriu cu creditoarea intimata D.G.F.P. Timis.
Pentru a decide astfel, instanta de control judiciar a retinut ca in mod corect judecatorul-sindic a apreciat ca cererea de anulare a constituirilor de garantii reale efectuate de institutia creditoare in data de 11 aprilie 2012 este neintemeiata, dispunand respingerea acesteia, in conditiile in care organul fiscal nu a facut altceva decat sa se prevaleze de o prerogativa legala, in vederea asigurarii recuperarii creantelor bugetare pe care le detine impotriva societatii debitoare. Or, dupa cum este cunoscut, exercitarea unui drept nu poate fi, in sine, vatamatoare pentru altii, decat daca imbraca forma unui abuz (qui suo iure utitur neminem laedit).
Este adevarat ca, sub acest aspect, organul fiscal - ca reprezentant al statului - se afla intr-o situatie privilegiata, in raport cu ceilalti participanti la procedura, dar o atare pozitie de superioritate juridica (consacrata, de altfel, prin lege) este specifica raporturilor de drept public, cum sunt si raporturile juridice de drept fiscal in cauza, si nu poate fi considerata ca reprezentand un abuz.
Chiar Legea insolventei recunoaste un caracter privilegiat creantelor fiscale, statuand ca nu sunt supuse procedurii de verificare creantele bugetare rezultand dintr-un titlu executoriu necontestat in termenele prevazute de legi speciale [art. 66 alin. (2), situand creditorii bugetari pe o pozitie prioritara in cazul distribuirilor de sume (art. 123 pct. 4], constituind creantele bugetare intr-o categorie aparte creante pentru votarea unui plan de reorganizare [art. 100 alin. 3 lit. c)] etc.
Mai mult decat atat, prin dispozitiile art. 129 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, legiuitorul a prevazut ca aceste masuri (poprirea si sechestrul asigurator - cu efectul unei garantii reale) pot fi luate si inainte de emiterea titlului de creanta, inclusiv in cazul efectuarii de controale sau al antrenarii raspunderii solidare. Masurile asiguratorii dispuse atat de organele fiscale competente, cat si de instantele judecatoresti ori de alte organe competente, daca nu au fost desfiintate in conditiile legii, raman valabile pe toata perioada executarii silite, fara indeplinirea altor formalitati. Odata cu individualizarea creantei si ajungerea acesteia la scadenta, in cazul neplatii, masurile asiguratorii se transforma in masuri executorii".
Este evident, asadar, ca daca legiuitorul a conferit posibilitatea instituirii unor astfel de masuri chiar inainte de emiterea titlului de creanta fiscala (in perioada de verificare a situatiei fiscale de debitorului), atunci a fortiori trebuie recunoscut dreptul organului fiscal de a institui masuri asiguratorii in vederea realizarii respectivelor creante in orice moment ulterior emiterii titlului.
Fata de cele ce preced, Curtea a concluzionat ca masurile asiguratorii adoptate de organul fiscal, in conditiile si cu procedura reglementata de O.G. nr. 92/2003, republicata, cu modificarile ulterioare (de altfel, recurentul nici nu a sustinut ca masura de constituire a garantiei nu ar fi fost adoptata in conformitate cu Codul de procedura fiscala), nu constituie acte frauduloase, aflate sub incidenta dispozitiilor art. 80 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006, modificata, respingand recursul practicianului.