Termenul de prescriptie prevazut de articolul 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei. Momentul de la care incepe sa curga.
Termenul de prescriptie prevazut de articolul 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei a inceput sa curga de la data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat aparitia starii de insolventa si care - in speta - coincide cu momentul depunerii de lichidator a raportului din 8.04.2003, prin intermediul caruia a adus la cunostinta creditorilor ca este in imposibilitate de a intocmi raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa, deoarece administratorii statutari nu i-au predat documentele contabile. Raportand aceste considerente motivelor invocate ca temei al atragerii raspunderii personale - netinerea contabilitatii in conformitate cu legea si nepredarea actelor contabile - curtea a retine ca in mod corect prima instanta a stabilit ca moment de inceput al curgerii prescriptiei data la care recurenta a cunoscut aceste imprejurari.
(decizia nr. 317 din 21 iunie 2010)
Prin sentinta comerciala nr. 5/S/ 12.01.2010, pronuntata de Tribunalul Iasi - judecator sindic a fost admisa exceptia prescriptiei dreptului la actiune si s-a respins, ca fiind prescrisa , actiunea promovata de Comitetului creditorilor debitoarei SC "P3V" S.R.L., prin presedintele sau, in contradictoriu cu paratii BDZ si AG, avand ca obiect stabilirea raspunderii personale a paratilor.
Judecatorul sindic a aprobat raportul final propus de lichidator judiciar LC 2003. In temeiul dispozitiilor art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei s-a dispus inchiderea procedurii insolventei debitorului SC "P3V" S.R.L. si radierea debitorului din registrul comertului.
In temeiul dispozitiilor art.136 din Legea privind procedura insolventei, a fost descarcat lichidatorul judiciar LC 2003 SPRL, de orice indatoriri si responsabilitati.
In temeiul dispozitiilor art.135 din Legea privind procedura insolventei, s-a dispus notificarea sentintei debitorului, creditorilor, Directiei Generale a Finantelor Publice Iasi si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Iasi pentru efectuarea mentiunii de radiere, prin publicarea in Buletinul procedurilor de insolventa.
Pentru a se pronunta astfel, judecatorul sindic a retinut urmatoarele:
1. Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiunea avand ca obiect atragerea raspunderii personale, exceptie ce se solutioneaza cu prioritate, conform disp. art. 137 Cod procedura civila:
Potrivit art. 139 din Legea 85/2006, actiunea prevazuta la art. 138 se prescrie in termen de trei ani de la data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat aparitia starii de insolventa, dar nu mai devreme de doi ani de la data hotararii de deschidere a procedurii. Asadar, art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei leaga momentul inceperii curgerii prescriptiei de "data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat aparitia starii de insolventa".
Dispozitiile art. 139 reglementeaza un moment de natura subiectiva - data la care a fost cunoscuta persoana care a cauzat starea de insolventa, precum si un moment de natura obiectiva - data la care trebuia cunoscuta acea persoana, stabilindu-se, astfel, un moment de certitudine cu privire la inceperea curgerii termenului de prescriptie, de natura a da valoare principiului previzibilitatii normei juridice sanctionatoare, in vederea garantarii dreptului la aparare, ca valenta esentiala a unui acces efectiv la justitie. In reglementarea actuala, chiar daca persoana sau persoanele care au cauzat starea de insolventa nu au fost cunoscute de catre persoanele cu vocatie la promovarea actiunii in raspundere, termenul incepe sa curga din momentul in care acestia trebuiau sa cunoasca persoanele responsabile. Se instituie asadar implicit o obligatie activa in sarcina acestor persoane - administratorului/lichidatorului judiciar si creditorilor - in a identifica persoanele responsabile de ajungerea debitorului in stare de insolventa.
Daca pentru practicianul in insolventa desemnat sa administreze procedura momentul de natura obiectiva decurge, in reglementarea actuala, din prevederile art. 59 din Legea nr. 85/2006, practicianul fiind obligat, in termenul stabilit de judecatorul-sindic, termen care nu va putea depasi 60 de zile de la desemnarea sa, sa prezinte un raport asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia insolventei debitorului, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila, pentru creditori acest moment de natura obiectiva poate fi anterior declansarii procedurii insolventei. Atat titularul cererii de chemare in judecata cat si ceilalti creditori ai debitorului inscrisi in tabelul intocmit de lichidatorul judiciar au avut cunostinta despre faptele invocate in cuprinsul cererii vizand stabilirea raspunderii personale a paratului inca din cursul lunii martie 2003, moment la care a fost depusa la dosar cererea reclamantului, de inscriere in tabelul creditorilor, cerere la care a fost anexat procesul-verbal din 14.03.2003. Nu are relevanta faptul ca practicianul in insolventa desemnat in cauza nu a intocmit raportul cu privire la cauzele insolventei sau/si persoanele carora le-ar putea fi imputabila si nici ca acesta s-a aflat intr-o imposibilitate obiectiva de a intocmi acest raport, in conditiile in care nu i-au fost predate actele si documentele, de catre administratorii statutari, deoarece si aceasta din urma imprejurare a fost adusa la cunostinta creditorilor, prin raportul depus la 08.04.2003.
Esential, sub aspectul inceperii curgerii termenului de prescriptie, ramane momentul aparitiei in procedura a datelor si informatiilor in raport cu care se cunoaste efectiv sau ar trebui sa se cunoasca persoana raspunzatoare.
Astfel, analizand procedura in intregul ei, fata de aspectele invocate de reclamant in actiunea avand ca obiect atragerea raspunderii, a apreciat instanta ca motivele invocate in cuprinsul cererii, respectiv netinerea contabilitatii in conformitate cu legea si nepredarea documentelor contabile, au fost cunoscute inca din anul 2003. Pe cale de consecinta, exceptia prescriptiei dreptului la actiune se dovedeste a fi intemeiata.
2. Cu privire la propunerea lichidatorului de inchidere a procedurii, in conditiile art. 131 din legea 85/2006, judecatorul sindic a constatat ca debitorul aflat in insolventa nu mai detine bunuri sau elemente de patrimoniu, care sa asigure acoperirea creantelor, nu are disponibil in conturi bancare iar toate sumele obtinute pe parcursul derularii procedurii au fost distribuite creditorilor, conform planurilor aprobate de judecatorul sindic, astfel incat procedura este lipsita de obiect.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, cu urmatoarea motivare:
Instanta de fond a respins gresit actiunea, considerand-o prescrisa, apreciind ca aceasta a fost promovata cu mult peste termenul de 3 ani, prevazut de dispozitiile art. 139 Legea nr. 85/2006. Instanta de fond s-a aflat in eroare, nici un act din dosar neducand la concluzia ca DGFPJ stia cu certitudine - la o anumita data - cine este persoana a carei raspundere a solicitat sa fie angajata, respectiv administratorii societatii. Insasi instanta de fond foloseste termenul "apreciaza", deoarece nu se poate stabili data la care recurenta a cunoscut persoanele vinovate de aducerea societatii in stare de insolventa si - cu toate acestea - considera cererea de angajare a raspunderii ca fiind prescrisa.
In realitate, a sustinut recurenta, analizarea si determinarea persoanelor responsabile de ajungerea debitoarei in stare de insolventa s-a realizat abia in cadrul sedintei Adunarii creditorilor din data de 07.12.2007, sedinta ce a avut ca ordine de zi analizarea oportunitatii promovarii actiunii de atragere a raspunderii personale patrimoniale, creditorii prezenti - cu unanimitate de voturi - raportat la actiunile administratorilor, hotarand ca se impune promovarea actiunii privind atragerea raspunderii personale a organelor de conducere ale debitoarei. De la data de 07.12.2007, cand creditorii au hotarat oportuna promovarea cererii de autorizare a introducerii actiunii prevazute de art. 138 impotriva numitilor BDZ si AG, trebuia calculat termenul de 3 ani prevazut de dispozitiile art. 139 din Legea 85/2006 si nu plecand de la niste prezumtii. Mai mult, hotararea privind promovarea cererii de antrenare a raspunderii personale a organelor de conducere reflecta votul creditorilor ce insumeaza peste 88% din valoarea creantelor inscrise in tabloul creditorilor, DGFPJ, in calitate de presedinte a Comitetului creditorilor, promovand actiunea in numele creditorilor nicidecum in nume propriu.
A solicitat recurenta sa se constate ca instanta de fond, analizand cererea de autorizare formulata in temeiul dispozitiilor art. 138 alin. 3 din Legea 85/2006, a admis-o, considerand ca cererea de autorizare in vederea formularii actiunii de angajare a raspunderii personale este intemeiata, fapt pentru care a fost promovata cererea de antrenare a raspunderii personale a organelor de conducere nr. 7018 din 17.03.2008. In momentul admiterii cererii de autorizare, instanta a analizat daca cererea intruneste dispozitiile legale si a constatat ca sunt elemente care sa duca la promovarea unei actiuni fundamentate pe dispozitiile art. 138 alin. 3, in ciuda omisiunii lichidatorului in promovarea unei asemenea actiuni, fapt pentru care a admis cererea formulata in numele creditorilor. Or, respingerea actiunii, dupa ce aceeasi instanta de judecata a constatat ca sunt elemente si a autorizat promovarea unei actiuni pentru stabilirea raspunderii personale, apare ca o contradictie, ce duce de fapt la prejudicierea intereselor creditorilor in conditiile in care organele de conducere ale debitoarei au fost cele ce au cauzat aducerea acesteia in stare de faliment.
Analizand motivele de recurs formulate si raportandu-le la actele dosarului si la dispozitiile legale aplicabile in cauza, curtea a constatat ca recursul este nefundat, pentru considerentele expuse in continuare:
Sunt netemeinice toate sustinerile recurentei, referitoare la momentul la care a inceput sa curga termenul de prescriptie prevazut de dispozitiile art. 139 din Legea nr. 8572006. Sub acest aspect, nu se poate retine ca moment al inceperii curgerii prescriptiei ziua in care a avut loc adunarea creditorilor din 7.12.2007, care a avut pe ordinea de zi analizarea oportunitatii promovarii actiunii de atragere a raspunderii personale patrimoniale. Asa cum corect a retinut prima instanta, acest termen de prescriptie a inceput sa curga de la data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat aparitia starii de insolventa si care - in speta - coincide cu momentul depunerii raportului din 8.04.2003, prin intermediul caruia lichidatorul a adus la cunostinta creditorilor ca este in imposibilitate de a intocmi raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa, deoarece nu i-au fost predate documentele contabile de catre administratorii statutari. Raportand aceste considerente motivelor invocate ca temei al atragerii raspunderii personale - netinerea contabilitatii in conformitate cu legea si nepredarea actelor contabile - curtea a retinut ca in mod corect prima instanta a stabilit ca moment de inceput al curgerii prescriptiei data la care recurenta a cunoscut aceste imprejurari.
Asa fiind, in temeiul dispozitiilor art. 312 Cod procedura civila curtea a respins recursul si a mentinut - ca legala si temeinica - sentinta recurata.
4