Litigii cu profesionisti. Procedura insolventei. Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea nr. 85/2006. Termenul de prescriptie
Natura juridica a raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei raspunderi speciale care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
Fiind vorba de o raspundere delictuala, inseamna ca, pentru a fi angajata, trebuie indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa), conditii care capata in aceasta situatie unele conotatii speciale.
Astfel, faptele ilicite trebuie sa apartina persoanelor desemnate in organele de conducere ale societatii debitoare, sa se regaseasca in randul celor enumerate in dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 si sa fi cauzat ajungerea debitoarei in stare de insolventa.
Termenul de prescriptie este de trei ani si nu s-a dovedit implinirea acestuia pana la momentul promovarii actiunii de catre lichidator, el incepand sa curga de la data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat aparitia starii de insolventa, dar nu mai tarziu de 2 ani de la data pronuntarii deschiderii procedurii.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 1288 din 12.06.2013)
Constata ca, prin sentinta civila nr. 36/21.01.2013 pronuntata de Tribunalul Teleorman - Sectia Civila in dosarul nr. 3930/87/2012, s-a admis cererea lichidatorului SCP T SI A SPRL si au fost obligati paratii C.M. si C.I.D., in calitate de fosti administratori, la suportarea pasivului societatii debitoare SC M S SRL in cuantum total de 2.111.498,06 lei.
Pentru a pronunta aceasta solutie, judecatorul sindic a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 138(1) lit. a), d) si e) din Legea nr. 85/2006, antrenarea raspunderii administratorului social intervine in situatia in care sunt identificate persoane carora le este imputabila starea de insolventa, in situatia in care au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara documente contabile sau nu au tinut o contabilitate in conformitate cu legea, precum si in situatia in care au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia.
Fiind vorba de o raspundere delictuala intr-o forma speciala este necesara indeplinirea conditiilor generale ale raspunderii civile delictuale prevazute de art. 998 – 999 Cod civil respectiv, fapta ilicita, prejudiciul si legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.
Astfel, modul in care s-a procedat la vanzarea bunurilor imobile, cat si prin pasivitatea manifestata in nerecuperarea sumelor datorate de partenerii de afaceri au fost considerate de instanta drept premise in care bunurile (creantele) au fost folosite in interesul persoanelor in favoarea carora a fost lasat sa curga termenul de prescriptie prevazut de lege, fapte ce se incadreaza in prevederile art. 138 lit. a).
De asemenea, fapta de netinere a contabilitatii in conformitate cu dispozitiile legale a fost apreciata in functie de prevederile legii nr. 82/1991 conform carora, potrivit art. 11, raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii revine administratorului.
Astfel, s-au retinut impotriva paratilor: lipsurile la inventar constatate cu ocazia inventarierii patrimoniului reprezentand imobilizari corporale cu valoare totala de inventar de 219.726 lei, din care imobilizari corporale in curs cu valoare totala de 15.641,16 lei, stocuri in valoare totala de 34.035 lei si disponibilitati banesti cu valoare totala de 1.162 lei; evidenta defectuoasa a creantelor in suma totala de 2.937.970 lei de recuperat de la clienti, eliminand astfel posibilitatea ca aceste resurse sa fie directionate spre investitii generatoare de beneficii economice viitoare, nedepunerea in termenele legale a declaratiilor fiscale la organele competente fiind sanctionata cu amenzi contraventionale; majorarea creantelor bugetare inscrise in tabelul definitiv consolidat de creante cu suma de 730.800 lei, reprezentand venituri provenite in urma vanzarii de bunuri catre SC M A D SRL, bunuri a caror provenienta nu a fost dovedita in conditiile legii, suma respectiva facandu-se venit la bugetul administratiei publice centrale, conform raportului de inspectie fiscala nr. 4117/29.06.2010; ingradirea dreptului creditorilor societatii de a-si realiza creantele pe calea executarii silite a bunurilor din patrimoniul societatii sau a conturilor bancare ale debitoare si indestularea creantelor acestora; nepermiterea conducerii societatii sa cuantifice in mod corect gradul de indatorare al societatii, situatia trezoreriei, expunerea societatii fata de riscuri, urmarirea creantelor de incasat precum si alte dezechilibre ale indicatorilor economici, ceea ce a condus in final la un grad de indatorare foarte ridicat in raport cu capacitatea societatii debitoare de achitare a obligatiilor a deturnat imaginea de ansamblu a patrimoniului debitoarei, neexistand o evidenta clara a situatiei rezultate in urma activitatii economice desfasurate cu rol decisiv in deteriorarea situatiei financiare a debitoarei.
Prin urmare, retinandu-se ca inregistrarile din situatiile financiare intocmite si raportate de debitoare nu corespund realitatii, s-a constatat incalcarea dispozitiilor art. 138 lit. d).
Cu referire la incalcarea dispozitiilor art. 138 lit. e) s-a apreciat ca atata vreme cat, la inventariere, bunurile, stocurile si disponibilitatile banesti evidentiate in situatiile financiare nu au fost identificate, sumele existente in casieria unitatii si cele obtinute din valorificarea stocurilor si bunurilor au fost insusite de parati
Prejudiciul in suma de 2.111.498,06 lei reprezenta intreaga masa pasiva a debitoarei ramasa neacoperita.
Legatura de cauzalitate dintre faptele comise si prejudiciul creat a fost determinata de conducerea defectuoasa a societatii, exercitarea atributiunilor cu rea credinta si in detrimentul debitoarei; tinerea unei evidente contabile in conformitate cu legea care sa reflecte in mod real situatia imobilizarilor corporale si a stocurilor avand ca finalitate cunoasterea in orice moment a activelor societatii falite, societatea debitoare, vazand valoarea ramasa neacoperita din creantele inscrise la masa credala si-ar fi redresat activitatea.
Tot astfel, valorificarea bunurilor aflate in patrimoniul debitoarei, existenta faptica a disponibilitatilor banesti, precum si tinerea unei evidente contabile in conformitate cu legea ar fi putut determina redresarea societatii
Vinovatia paratilor, in calitatea lor de administratori a fost constatata in temeiul art. 72 din Legea 31/1990 coroborat cu dispozitiile art. 1540 C.Civ., potrivit carora obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat iar mandatarul este raspunzator nu numai pentru dol, dar si de culpa comisa in executarea mandatului.
Prin urmare, s-a considerat ca administratorilor le revenea obligatia legala de recuperare a sumelor datorate de partenerii de afaceri, de tinere a contabilitatii in conformitate cu legea, de pastrare a unei clare evidente a bunurilor, stocurilor si disponibilitatilor banesti evidentiate in situatiile financiare pentru care nu exista argumente pertinente care sa sustina ideea nevalorificarii acestora in interes personal.
Impotriva acestei sentinte, paratii C.M. si C.I.D. au promovat recurs solicitand modificarea hotararii in sensul respingerii actiunii ca prescrisa sau, in subsidiar, ca neintemeiata.
In motivare, recurentii au invocat dispozitiile art. 139 din Legea nr. 85/2006 potrivit carora actiunea prevazuta de art. 138 s-ar prescrie intr-un termen de 2 ani de la data pronuntarii deschiderii procedurii.
Pe fond, recurentii au contestat faptele retinute in sarcina lor, detaliind pentru mai multe aspecte in parte, modalitatea de iesire din patrimoniu a diferitelor active ale societatii, evolutia litigiilor societatii privind recuperarea unor creante, sursa inregistrarilor din contabilitate.
In drept, au invocat dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 C.p.civ. si au solicitat aplicarea art. 3041 C.p.civ.
Prin intampinarea depusa la data de 14.05.2013, intimatul SCP T SI A SPRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea sentintei atacate ca legala si temeinica reluand in principal argumente deja retinute de judecatorul sindic.
Analizand hotararea atacata, prin prisma motivelor invocate, Curtea a retinut urmatoarele:
In ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor art. 139 din Legea nr. 85/2006, Curtea constata ca termenul de prescriptie este de trei ani nu s-a dovedit implinirea acestuia pana la momentul promovarii actiunii de catre lichidator, el incepand sa curga de la data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat aparitia starii de insolventa, dar nu mai tarziu de 2 ani de la data pronuntarii deschiderii procedurii. Argumentele recurentilor cu privire la acest aspect sunt rezultatul lecturarii eronate a textului de lege de natura a crea confuzie intre durata termenului de prescriptie si aprecierea momentului de la care acesta incepe a curge.
Pe fond, Curtea subliniaza ca raspunderea reglementata de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au cauzat ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
Natura juridica a raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei raspunderi speciale care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
Fiind vorba de o raspundere delictuala, inseamna ca, pentru a fi angajata, trebuie indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa), conditii care capata in aceasta situatie unele conotatii speciale.
Astfel, faptele ilicite trebuie sa apartina persoanelor desemnate in organele de conducere ale societatii debitoare, sa se regaseasca in randul celor enumerate in dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 si sa fi cauzat ajungerea debitoarei in stare de insolventa.
Lichidatorul a sustinut aplicarea dispozitiilor art. 138 lit. a), d) si e) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constata ca ipotezele reglementate de textele de lege mentionate mai sus nu se regasesc in cauza, contrar celor retinute de judecatorul sindic.
Astfel, potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecatorul-sindic putea dispune ca o parte a pasivului debitorului persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa, prin aceea ca ar fi tinut o contabilitate fictiva, ar fi facut sa dispara unele documente contabile sau nu ar fi tinut contabilitatea in conformitate cu legea.
In ceea ce priveste criticile lichidatorului cu privire la modalitatea de tinere a contabilitatii, Curtea apreciaza ca neindeplinirea obligatiei de a depunere a bilanturilor contabile sau a declaratiilor privind obligatiile de plata catre bugetul de stat nu pot fi asimilate neindeplinirii obligatiei de a tine contabilitatea in conformitate cu legea si nu sunt de natura sa determine aparitia insolventei, pentru a se face aplicarea dispozitiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, aceste fapte constituind o contraventie in conformitate cu dispozitiile legii contabilitatii, sanctionata ca atare.
Totodata, aspectele invocate de reclamant ce tin in esenta de dezinteresul si managementul defectuos, chiar daca ar fi cauzat pierderi in patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauza de tragere a raspunderii neregasindu-se printre cele prevazute de art.138 din lege.
In ceea ce priveste incidenta dispozitiilor art. 138 lit. a) si e) din lege, reclamantul ar fi trebuit sa dovedeasca, in concret, ca paratii au deturnat sau ascuns parte din activul societatii, simpla neidentificare faptica a unor active evidentiate scriptic in situatiile financiare neantrenand raspunderea fostilor administratori.
Din perspectiva actului de instrainare al unui imobil autentificat sub nr. 1170/10.06.2009, constatam ca efectele sale frauduloase au putut fi deja inlaturate prin anularea actului in temeiul art. 79-80 din Legea nr. 85/2006, iar bunul s-a intors in patrimoniul societatii, nemaiputandu-se retine o deturnare a acestui bun.
Pe de alta parte, neprezentarea tuturor documentelor contabile prevazute de art. 28 din lege, din care extrage prezumtia netinerii unei contabilitati in conditiile legii si a deturnarii bunurilor, nu ar putea ab initio atrage intrarea societatii debitoare in insolventa fiind vorba de o fapta ce ar fi avut loc dupa deschiderea dosarului de insolventa.
Pentru a putea fi angajata raspunderea patrimoniala a membrilor organelor de conducere ale unei societati supuse procedurii colective, lichidatorul ar fi trebuit sa dovedeasca atat savarsirea de catre fiecare intimat a faptelor reclamate, cat si legatura de cauzalitate dintre acestea si ajungerea societatii in stare de insolventa, in mod concret si nu doar prin simple afirmatii si prezumtii, cerinta nerealizata in cauza.
Simplele asertiuni ale reclamantului lichidator, nesustinute de nici o proba, nu erau suficiente pentru ca instanta sa angajeze raspunderea patrimoniala a paratilor, deoarece reclamantului ii revenea sarcina de a-si dovedi afirmatiile, in conditiile art. 1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atragea automat raspunderea membrilor organelor de conducere, intrucat legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societatii in stare de insolventa.
Prin urmare, apreciind ca nu se putea retine in sarcina intimatilor savarsirea faptelor prevazute de art. 138 lit. a), d) si e) din Legea nr. 85/2006, Curtea a constatat intemeiat recursul, conform art. 304 pct. 9 C.p.civ., si l-a admis.
Pe cale de consecinta, in temeiul art. 312(1) si (3) C.p.civ., a modificat in tot sentinta atacata in sensul respingerii ca neintemeiata a cererii de antrenare a raspunderii fostilor administratori.
In ceea ce priveste cererea recurentilor de acordare a cheltuielilor de judecata efectuate in calea de atac, Curtea a apreciat ca dispozitiile art. 274 C.p.civ. nu sunt incidente in cauza deoarece lichidatorul nu a actionat in nume propriu, cu antrenarea intereselor si patrimoniului propriu, ci in baza atributiilor legale recunoscute dupa desemnarea sa in cauza.