Indemnizatie de conducere aferenta functiei de conducator al compartimentului informatic din cadrul instantelor judecatoresti
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 490 din 5 mai 2009
Prin decizia nr.490/05.05.2009, pronuntata in dosarul nr.0655/45/2008, Curtea a mentinut sentinta civila nr. 72 din 14.10.2008, prin care s-a admis actiunea formulata de reclamantul C.S., parata fiind obligata la plata indemnizatiei de conducere aferente functiei de conducator al compartimentului informatic incepand cu data de 18.04.2008 si in continuare, pana la incetarea mandatului in aceasta functie de conducere, precum si a salariului de merit acordat pentru acest an.
Pentru a se pronunta aceasta solutie s-au retinut urmatoarele:
Conform art. 3 din Legea nr. 567/2004, modificat de art. I pct.14 din Legea nr. 97 din 2008 privind aprobarea O.U.G. nr.100/2007 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul justitiei, personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentaristi, grefieri arhivari, grefieri registratori si specialisti IT.
Ca atare, este fara echivoc faptul ca, odata cu redenumirea functiei, prin OG nr. 100/2007 s-a modificat doar criteriul de raportare al salariului de baza, functia de specialist I.T. facand parte, in continuare, din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instantelor. De altfel, chiar textul de lege invocat de recurenta, respectiv pct.16 al art.I din Legea nr.97/2008 statueaza prin teza a doua ca: " specialistii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie si ai Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, precum si specialistii in domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justitiei, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Inaltei Curti de Casatie si Justitie si al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie beneficiaza si de celelalte drepturi salariale prevazute de lege pentru categoria profesionala din care fac parte, dupa caz."
Ori, nu se poate sustine ca atat timp cat felul muncii nu s-a schimbat, aceasta fiind chiar afirmatia recurentei, deci atributiile reclamantului-intimat au ramas aceleasi, salariatul exercitand efectiv in continuare functia de conducator al compartimentului informatic in cadrul tribunalului, salariul acestuia poate fi practic diminuat, prin eliminarea indemnizatiei de conducere prevazuta de art.4 din OG nr.8/2007.
In acelasi sens, nu poate fi primit nici punctul de vedere al Ministerului Justitiei, invocat prin motivele de recurs de Curtea de Apel Iasi si exprimat prin adresa nr.48092/2008, conform caruia interpretarea dispozitiilor Legii nr.97/2008 are consecinta remunerarii unui informatician-sef cu un salariu egal cu al unui informatician cu functie de executie.
Pentru aceleasi argumente, Curtea a retinut ca reclamantului-intimat C.S. ii sunt in continuare aplicabile si dispozitiile art.14 din OG nr.8/2007 care reglementeaza acordarea salariului de merit pentru personalul auxiliar, asa cum corect a retinut si instanta de fond prin sentinta recurata.
Desi atat recurenta Curtea de Apel Iasi, cat si Ministerul Justitiei au considerat ca nici acesta nu mai poate fi acordat specialistilor IT, Curtea a retinut ca, din moment ce prin Legea nr.97/2008 nu a avut loc o desfiintare expresa a functiilor de conducere si nici nu au fost modificate dispozitiile legale ce prevad acordarea salariului de merit, ci, dimpotriva s-a mentionat ca specialistii din domeniul informatic pastreaza in continuare toate drepturile legale ale categoriei personalului auxiliar, reclamantul-intimat este indreptatit la acordarea acestuia.
Este reala sustinerea recurentei conform careia o lege primeaza unui ordin al ministrului, in speta Ordinului Ministrului Justitiei nr.1483/C/2008, insa nu se poate considera ca acest act administrativ a fundamentat solutia primei instante. Instanta de fond si-a argumentat hotararea pe dispozitiile Codului muncii, ale Legii nr.567/2004 republicata, ale OG nr.8/2007, ale Legii nr.97/2008, subliniind doar ca insusi ordinul ce a aprobat fisa postului pentru specialistii IT, emis la doua zile dupa decizia contestata, face vorbire de conducatorii compartimentelor informatice ale tribunalelor si curtilor de apel.
Indemnizatie de conducere aferenta functiei de conducator al compartimentului informatic din cadrul instantelor judecatoresti
Decizie nr. 490 din data de 05.05.2009
pronunțată de Curtea de Apel Iasi
Sursa: Portal.just.ro