DECIZIE nr. 585/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Nelu Bocancia - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 364 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vasile Nistor în Dosarul nr. 29.783/325/2019 al Tribunalului Timiș - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 985D/2021.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că dispozițiile criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia penală nr. 139/CONT din 28 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 29.783/325/2019, Tribunalul Timiș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 364 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Vasile Nistor într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate de acesta împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 364 alin. (4) teza finală, cu referire la sintagma „în prezența apărătorului [

] din oficiu“, din Codul de procedură penală, se susține că acestea sunt neconstituționale dacă se interpretează că prezența apărătorului din oficiu alături de deținut la locul de detenție nu este obligatorie. Totodată, se susține că dispozițiile criticate sunt lipsite de claritate și previzibilitate, nefiind corelate cu dispozițiile art. 90 și 91 din Codul de procedură penală. Arată că, potrivit dispozițiilor constituționale ale art. 24 și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța de judecată are obligația pozitivă de a asigura deținutului o apărare efectivă. Or, asigurarea unui avocat din oficiu nu presupune doar prezența acestuia în fața instanței, ci și obligația instanței de a verifica dacă acesta a luat legătura cu deținutul și dacă are posibilitatea să asigure o apărare eficientă.

6. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 404 alin. (7), cu privire la sintagma „pronunțarea s-a făcut în ședință publică“, din Codul de procedură penală, autorul susține că dispozițiile criticate constituie norma generală care ar trebui să se aplice inclusiv încheierilor din camera preliminară, ceea ce ar presupune ca și dispozitivul acestor hotărâri să cuprindă mențiunea „pronunțarea s-a făcut în ședință publică“. Autorul excepției susține că în cuprinsul dispozițiilor procesual penale nu există referiri la mențiunea că pronunțarea s-a făcut în camera de consiliu, deși această mențiune ar trebui să fie obligatorie în cazul încheierilor pronunțate în camera preliminară, sub acest aspect existând un vid legislativ.

7. Tribunalul Timiș - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 364 alin. (4) teza finală din Codul de procedură penală este întemeiată, câtă vreme dispozițiile criticate nu reglementează situația în care persoana încarcerată nu este prezentă în ședința de judecată, fiind audiată prin videoconferință, iar apărătorul se află la sediul instanței. Susține că imposibilitatea deținutului de a lua legătura în mod direct cu apărătorul determină o apărare formală, neconfidențială, care nu asigură respectarea dreptului la apărare. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 404 alin. (7) din Codul de procedură penală, apreciază că dispozițiile criticate au legătură cu soluționarea cauzei, dar, prin raportare la susținerile autorului, acestea nu sunt în contradicție cu dispozițiile art. 345 - 347 din Codul de procedură penală și nu contravin dispozițiilor constituționale invocate.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile art. 364 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură penală. Deși a fost sesizată de către instanța de judecată (prin dispozitivul deciziei de sesizare) doar cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 364 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură penală, Curtea se va pronunța și cu privire la art. 404 alin. (7) din Codul de procedură penală, dar cu care nu a fost sesizată, având în vedere că instanța judecătorească, dintr-o posibilă eroare materială, nu a sesizat instanța constituțională, prin dispozitiv, cu soluționarea acesteia, cu toate că în considerentele actului de sesizare a stabilit legătura acestora cu soluționarea cauzei în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate. Totodată, în raport cu motivele de neconstituționalitate formulate de autor prin notele scrise, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în realitate, dispozițiile art. 364 alin. (4) teza finală, cu referire la sintagma „în prezența apărătorului [

] din oficiu“, precum și ale art. 404 alin. (7), cu referire la sintagma „pronunțarea s-a făcut în ședință publică“, din Codul de procedură penală. Textele de lege criticate au următorul conținut: – Art. 364 alin. (4) teza finală:

(4) [

] În cazul în care inculpatul aflat în stare de deținere a solicitat să fie judecat în lipsă, instanța poate dispune, la cerere sau din oficiu, ca acesta să poată pună concluzii în cadrul dezbaterilor și să i se dea cuvântul prin intermediul videoconferinței, în prezența apărătorului ales sau din oficiu.;

– Art. 404 alin. (7):

(7) Dispozitivul trebuie să cuprindă mențiunea că hotărârea este supusă apelului, cu arătarea termenului în care acesta poate fi exercitat, indicarea datei în care hotărârea a fost pronunțată și a faptului că pronunțarea s-a făcut în ședință publică.

12. În susținerea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia invocă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, ale art. 16 alin. (1) referitor la principiul egalității în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, astfel cum acestea sunt interpretate, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 124 privind înfăptuirea justiției, ale art. 126 alin. (2) privind stabilirea prin lege a competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată și ale art. 127 privind principiul publicității ședințelor de judecată. Deși nu se invocă în mod expres, din motivarea autorului reiese că acesta critică și dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, din perspectiva calității legii.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea reține că aceasta ridică o problemă de admisibilitate dintr-o dublă perspectivă, și anume din punctul de vedere al legăturii dispozițiilor art. 364 alin. (4) teza finală, cu referire la sintagma „în prezența apărătorului [

] din oficiu“, și ale art. 404 alin. (7), cu referire la sintagma „pronunțarea sa făcut în ședință publică“, din Codul de procedură penală cu soluționarea cauzei în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, precum și din punctul de vedere al limitelor de competență a Curții Constituționale atunci când procedează la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate. În această situație, Curtea va analiza cu prioritate problema de admisibilitate expres consacrată de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv lipsa legăturii dispozițiilor legale criticate cu cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, întrucât, reținerea acesteia constituie un motiv dirimant, cu efect peremptoriu în ceea ce privește analiza celorlalte condiții de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, indiferent de natura acestora, precum și în ceea ce privește analiza pe fond a excepției.

14. Astfel, Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, în timp ce obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie normele procesual penale ce reglementează faza de judecată a procesului penal. În aceste condiții, Curtea constată că dispozițiile art. 364 alin. (4) teza finală, cu referire la sintagma „în prezența apărătorului [

] din oficiu“, și ale art. 404 alin. (7), cu referire la sintagma „pronunțarea s-a făcut în ședință publică“, din Codul de procedură penală, care reglementează cu privire la participarea inculpatului la judecată și drepturile acestuia, precum și conținutul dispozitivului hotărârii prin care instanța penală soluționează fondul cauzei nu au legătură cu cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

15. Curtea reține că unul dintre elementele care configurează regimul specific al excepțiilor de neconstituționalitate, condiționând admisibilitatea acestora, este caracterul concret al controlului pe care Curtea îl realizează în această situație, raportat la cauza în care a fost ridicată excepția. Legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului ( Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Potrivit instanței de contencios constituțional, incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat ( Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20). Dacă autorul excepției nu are un interes real, personal în promovarea acesteia, posibila admitere a excepției nu schimbă cu nimic situația acestuia, ci privește numai drepturile altor persoane ( Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, paragraful 20). Or, în cazul excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 364 alin. (4) teza finală, cu referire la sintagma „în prezența apărătorului [

] din oficiu“, și ale art. 404 alin. (7), cu referire la sintagma „pronunțarea s-a făcut în ședință publică“, din Codul de procedură penală nu rezultă o asemenea legătură a textului de lege criticat cu cauza concretă în care excepția de neconstituționalitate a fost ridicată, consecința fiind respingerea acesteia ca inadmisibilă, în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituțională în jurisprudența sa.

16. În subsidiar, cât privește prezenta excepție de neconstituționalitate, Curtea reține că există o problemă de admisibilitate prin raportare la limitele de competență a Curții Constituționale atunci când procedează la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate. În acest sens, Curtea observă că motivele de neconstituționalitate privesc, pe de o parte, interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 364 alin. (4) teza finală, cu referire la sintagma „în prezența apărătorului [

] din oficiu“, în sensul în care, pe tot parcursul judecății, inculpatul aflat în stare de deținere și care a solicitat să fie judecat în lipsă pune concluzii în cadrul dezbaterilor prin intermediul videoconferinței, în prezența apărătorului din oficiu, aflat alături de deținut, la locul de detenție, iar, pe de altă parte, au în vedere omisiunea reglementării, în cuprinsul încheierilor pronunțate în camera preliminară, a sintagmei „pronunțarea s-a făcut în ședință publică“, care se regăsește în conținutul art. 404 alin. (7) din Codul de procedură penală.

17. Curtea reamintește însă că modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor criticate de către organele judiciare, la care face referire autorul excepției și care constituie, în realitate, cauza nemulțumirii acestuia, nu poate constitui motiv de neconstituționalitate a textelor de lege criticate și, prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate, ci sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului. A răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

18. Totodată, Curtea constată că soluționarea aspectelor relevate de autor nu țin de competența sa, întrucât implică un act de legiferare, care intră în competența Parlamentului. Așadar, având în vedere art. 61 din Constituție și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, instanța constituțională nu poate modifica sau completa un text de lege, astfel că, din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 364 alin. (4) teza finală, cu referire la sintagma „în prezența apărătorului [

] din oficiu“, și ale art. 404 alin. (7), cu referire la sintagma „pronunțarea s-a făcut în ședință publică“, din Codul de procedură penală urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

19. Cât privește invocarea art. 1 alin. (5) din Constituție prin pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea reține că, în exercitarea controlului de constituționalitate, instanța constituțională are competența de a se pronunța asupra constituționalității legilor și ordonanțelor criticate prin raportare la dispozițiile sau principiile consacrate de Legea fundamentală, iar nu de a corobora sau corela diverse acte normative ce fac parte din dreptul intern. Cu privire la raportarea de către autorul excepției a dispozițiilor legale criticate la alte prevederi cuprinse în aceeași lege sau într-o altă lege, în jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele, aspect ce conduce, din această perspectivă, la inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 140 din 27 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 28 iulie 2025, paragraful 37, Decizia nr. 266 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 6 august 2020, paragraful 18, Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, paragraful 20, Decizia nr. 409 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, paragraful 23, și Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013).

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 364 alin. (4) teza finală, cu referire la sintagma „în prezența apărătorului [

] din oficiu“, precum și ale art. 404 alin. (7), cu referire la sintagma „pronunțarea s-a făcut în ședință publică“, din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vasile Nistor în Dosarul nr. 29.783/325/2019 al Tribunalului Timiș – Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Timiș - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 11 noiembrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Nelu Bocancia