DECIZIE nr. 401/2026

DECIZIA nr. 401 din 30 aprilie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală

Intrare în vigoare 16 noiembrie 2026

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Nelu Bocancia - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Victor Soran și Adrian-Vasile Sucală în Dosarul nr. 1.846/117/2016/a2 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.963D/2021.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că există jurisprudență în acest sens, respectiv Decizia nr. 48 din 28 februarie 2023 și Decizia nr. 64 din 1 februarie 2024.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 8 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.846/117/2016/a2, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Victor Soran și Adrian-Vasile Sucală într-o cauză având ca obiect soluționarea apelurilor formulate de autori împotriva sentinței pronunțate de prima instanță prin care aceștia au fost condamnați la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și de falsuri în înscrisuri.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, în prealabil, autorii acesteia realizează o scurtă prezentare a istoricului reglementării procesual penale referitoare la valoarea probatorie a declarațiilor persoanelor acuzate de săvârșirea unei infracțiuni, apoi apreciază, în esență, că din interpretarea per a contrario a dispozițiilor de lege criticate rezultă calitatea de mijloc de probă necondiționat a declarațiilor părților și ale subiecților procesuali principali, ceea ce contravine exigențelor constituționale și convenționale evocate. Susțin că acuzația formulată împotriva acestora cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită se sprijină în măsură determinantă pe declarațiile și pe denunțurile formulate de către martori denunțători care au beneficiat de cauze de nepedepsire ca urmare a denunțurilor formulate.

6. Arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de martor are un sens autonom, intrând în această categorie orice persoană care furnizează declarații ce pot servi ca temei al condamnării, indiferent de calitatea procesuală atribuită potrivit legii naționale, fiind aplicabile în aceste cazuri garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 și paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Invocă, în acest sens, Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunțată în Cauza Lucà împotriva Italiei, paragraful 41. Susțin că nu pot fi înțelese rațiunile pentru care legiuitorul a atribuit valoare probatorie similară declarațiilor acuzaților și celor ale martorilor, în condițiile în care acuzații nu sunt expuși unei sancțiuni, chiar dacă nu declară adevărul, în timp ce martorii riscă să răspundă penal atunci când nu spun adevărul. Invocă Decizia nr. 10 din 17 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, și apreciază că este inechitabilă atribuirea unei valori probatorii necondiționate declarațiilor unui suspect sau ale unui inculpat cu privire la alt inculpat sau suspect. Arată că celui acuzat trebuie să i se garanteze posibilitatea de a se confrunta cu acuzatorul său, prin asigurarea prezenței acestuia din urmă în fața unei instanțe, în cadrul unei ședințe publice în care să fie ascultată mărturia acuzatoare. În caz contrar, se ajunge la o restrângere nejustificată a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 3 din Convenție, care presupune acordarea oportunității adecvate de audiere de către acuzat a unui martor a cărui declarație poate servi ca temei determinant al condamnării. Susține că dispozițiile de lege criticate reflectă inconsecvența legiuitorului în privința aptitudinii probatorii necircumstanțiate a declarațiilor inculpatului în cazul procedurii simplificate de judecată, nefiind suficientă simpla recunoaștere a comiterii faptei de către inculpat. Or, dacă declarația de recunoaștere a inculpatului nu poate întemeia în măsură determinantă o hotărâre de condamnare a acestuia, cu atât mai puțin o probă de asemenea natură nu poate fundamenta fără rezerve o condamnare a unui coinculpat, fără să fie încălcat dreptul la un proces echitabil. Atribuirea unei importanțe capitale declarației unui coacuzat este contrară exigențelor unei justiții echitabile, în înfăptuirea căreia nu este permisă răsturnarea prezumției de nevinovăție prin declarații făcute de persoane care sunt mânate de anumite interese, situație inevitabilă în privința coinculpaților, care, în mod firesc, urmăresc disculparea lor sau asigurarea unui regim sancționator favorabil. O protecție eficientă și reală a prezumției de nevinovăție presupune înlăturarea legislativă a situațiilor în care prezumția de nevinovăție poate fi răsturnată prin mijloace de probă cu privire la care există suspiciuni in abstracto, iar formal nu există instrumente de asigurare a fiabilității acestora.

7. Referitor la forța probantă a declarațiilor investigatorilor, colaboratorilor ori martorilor anonimi, arată că instanța de la Strasbourg a statuat că o hotărâre de condamnare nu se poate întemeia în măsură exclusivă sau determinantă pe declarațiile acestora, întrucât drepturile apărării, mai ales în componenta privitoare la posibilitatea de a interoga martorii acuzării, sunt prejudiciate prin imposibilitatea confruntării depline a acestor martori. Invocă, în acest sens, Hotărârea din 23 aprilie 1997, pronunțată în Cauza Van Mechelen și alții împotriva Olandei, paragrafele 54-55.

8. Apreciază că același neajuns există și în situația confruntării coinculpaților care formulează declarații acuzatoare, în privința acestora simpla facultate recunoscută de lege de a nu da declarații autoacuzatoare punând apărarea în imposibilitatea de a interoga pe deplin aceste categorii de subiecți procesuali, ceea ce constituie o limitare nejustificată a dreptului la apărare.

9. Constată că omisiunea includerii mijloacelor de probă reprezentate de declarațiile suspecților, ale inculpaților sau ale persoanelor vătămate în categoria celor care nu pot întemeia în măsură determinantă o hotărâre de condamnare conduce la o protecție insuficientă a drepturilor celui acuzat, ceea ce impune interpretarea și aplicarea lor în concordanță cu perspectiva oferită de prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

10. Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile criticate neaducând atingere art. 21 alin. (3) din Constituție și nici art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Arată că declarațiile suspectului, inculpatului și ale martorilor care au beneficiat de un avantaj ca urmare a denunțului formulat nu pot fi înlăturate ca mijloace de probă, întrucât aceste persoane au cunoștințe directe cu privire la cauza care se judecă.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

(3) Hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați.

15. În opinia autorilor excepției, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, astfel cum acestea se interpretează, în temeiul art. 20 din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 6 paragrafele 1, 2, 3 lit. d) și 4 lit. b) privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție și în art. 24 referitor la dreptul la apărare.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare cu cele formulate în prezenta cauză.

17. Astfel, prin Decizia nr. 64 din 1 februarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 19 august 2024, paragrafele 21-29, Curtea a reținut că, potrivit art. 104 din Codul de procedură penală, în cursul procesului penal, în condițiile prevăzute de lege, pot fi audiate următoarele persoane: suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, martorii și experții. De altfel, potrivit art. 97 alin. (2) din același act normativ, proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace:

a) declarațiile suspectului sau ale inculpatului; b) declarațiile persoanei vătămate; c) declarațiile părții civile sau ale părții responsabile civilmente; d) declarațiile martorilor; e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.

18. Totodată, Curtea a constatat că noul Cod de procedură penală consacră, ca și legea veche, sistemul liberei aprecieri a probelor. În baza principiului liberei sau intimei convingeri a judecătorului, acesta va aprecia liber mijloacele de probă administrate în cauză, neexistând o ordine de preferință, referitor la forța probantă a acestora. Totodată, organele judiciare au dreptul să aprecieze în mod liber atât valoarea, cât și credibilitatea fiecărei probe administrate; probele nu au o valoare a priori stabilită de legiuitor, importanța acestora rezultând în urma aprecierii lor de către organele judiciare consecutiv analizei ansamblului materialului probatoriu administrat în mod legal și loial în cauză. În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei se dispun doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. În acest context, Curtea a observat că legiuitorul, prin dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, a instituit unele limitări ale principiului liberei aprecieri a probelor, reglementând în acest sens că hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați. Curtea a constatat că din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală rezultă că celelalte mijloace de probă prin care au fost obținute probe directe pot conduce autonom, în mod determinant, la pronunțarea uneia dintre soluțiile enumerate mai sus care conțin constatarea faptului că o persoană a comis o infracțiune.

19. Curtea a reținut că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a subliniat că este de competența instanțelor naționale să evalueze dovezile pe care le-au obținut și pertinența celor pe care părțile doresc să le prezinte, de vreme ce Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu reglementează regimul probelor ca atare. Cu toate acestea, sarcina Curții Europene a Drepturilor Omului este de a stabili dacă procedura în ansamblu, inclusiv modul în care au fost luate probe, a respectat caracterul echitabil impus de art. 6 paragraful 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 12 iulie 1988, pronunțată în Cauza Schenk împotriva Elveției, paragraful 46). Ca atare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat că principiul contradictorialității, ca și celelalte garanții procedurale prevăzute la art. 6 paragraful 1 din Convenție, are ca scop o procedură în fața unei instanțe. Esențial este faptul că părțile pot participa într-o manieră adecvată la procedura în fața instanței (a se vedea, mutatis mutandis, și Hotărârea din 19 iulie 1995, pronunțată în Cauza Kerojärvi împotriva Finlandei, paragraful 42).

20. Or, în faza de urmărire penală, suspectul/inculpatul are, între altele, dreptul de a consulta dosarul, de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii, precum și de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei, persoana vătămată și partea civilă au dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepții și de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale/civile a cauzei, precum și de a adresa întrebări experților, iar partea responsabilă civilmente își exercită drepturile în limitele și în scopul soluționării acțiunii civile (a se vedea art. 81 și următoarele din Codul de procedură penală ). Tot astfel, în cursul procedurii de cameră preliminară, părțile interesate pot formula cereri și excepții privitoare la verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

21. Mai mult, în acord cu art. 374 alin. (5) și (6) din Codul de procedură penală, în faza de judecată președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, iar în cazul în care se propun probe, trebuie să se arate faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv, în ceea ce privește martorii și experții, identitatea și adresa acestora. Totodată, procurorul, persoana vătămată și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești - a se vedea art. 374 alin. (9) din Codul de procedură penală -, iar probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de părți sau de persoana vătămată pot fi administrate din oficiu de către instanță, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, instanța putând totodată să dispună din oficiu și administrarea de probe noi, justificat de același deziderat pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei - a se vedea art. 374 alin. (8) și (10) din Codul de procedură penală. De asemenea, după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente, se procedează la administrarea probelor încuviințate [a se vedea art. 376 alin. (3) din Codul de procedură penală ].

22. Aceasta întrucât, potrivit art. 100 alin. (2) din același cod, în cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale, sens în care, în procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [a se vedea și art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală ].

23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile anterior menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Victor Soran și Adrian-Vasile Sucală în Dosarul nr. 1.846/117/2016/a2 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și constată că dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 aprilie 2026.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Nelu Bocancia

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 16 noiembrie 2026

ORDIN nr. 270 din 12 noiembrie 2026

ORDIN nr. 270 din 12 noiembrie 2026 privind modificarea și completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 5.994/2024 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de...

ORDIN nr. 2322 din 6 noiembrie 2026

ORDIN nr. 2.322/C din 6 noiembrie 2026 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante corespunzătoare funcțiilor de execuție de specialitate criminalistică din cadrul Institutu...

REGULAMENT din 16 noiembrie 2026

REGULAMENT din 6 noiembrie 2026 de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante corespunzătoare funcțiilor de execuție de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistic...