DECIZIE nr. 269/2026

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Floarea Milovanovici în Dosarul nr. 4.188/257/2018/a21 al Tribunalului Sibiu - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.406D/2022.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 1.988D/2022, nr. 1.729D/2023, nr. 3.120D/2024 și nr. 3.413D/2024, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^1 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, excepție ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 25.146/197/2020/a2 al Tribunalului Brașov - Secția penală, de Daniela Gabriela Sava în Dosarul nr. 871/333/2023/a1.1 al Tribunalului Vaslui - Secția penală, de Liliana Teodoroiu și Liviu Gheorghe Teodoroiu în Dosarul nr. 6.398/99/2021*/a1 al Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, precum și de instanța judecătorească, din oficiu, și de Ciprian Constantin Cobzariu în Dosarul nr. 6.666/291/2022/a1.2 al Tribunalului Neamț - Secția penală.

4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu aceasta. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.988D/2022, nr. 1.729D/2023, nr. 3.120D/2024 și nr. 3.413D/2024 la Dosarul nr. 1.406D/2022, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 280 din 9 mai 2023. Arată, totodată, că încheierea de respingere a cererii de instituire a măsurilor asigurătorii poate fi atacată în temeiul art. 408 din Codul de procedură penală, iar dispozițiile art. 53 din Constituție nu sunt incidente în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin Decizia penală nr. 22 din 13 mai 2022, pronunțată în Dosarul nr. 4.188/257/2018/a21, Tribunalul Sibiu - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Floarea Milovanovici într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de instituire a sechestrului asigurător.

8. Prin Decizia nr. 160 din 18 aprilie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 25.146/197/2020/a2, Tribunalul Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^1 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de reprezentantul Ministerului Public într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de instituire a măsurii asigurătorii.

9. Prin Încheierea nr. 13 din 8 mai 2023, pronunțată în Dosarul nr. 871/333/2023/a1.1, Tribunalul Vaslui - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^1 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Daniela Gabriela Sava într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de instituire a măsurii asigurătorii.

10. Prin Decizia penală nr. 67 din 3 octombrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 6.398/99/2021*/a1, Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^1 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Liliana Teodoroiu și Liviu Gheorghe Teodoroiu într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii prin care s-au constatat legalitatea și temeinicia măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanțele procurorului, s-a menținut sechestrul asigurător și a fost respinsă cererea autorilor excepției de neconstituționalitate de ridicare a măsurii sechestrului asigurător. În cauză, instanța de judecată a invocat excepția tardivității formulării contestației împotriva acestei încheieri.

11. Prin Încheierea din 22 martie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 6.666/291/2022/a1.2, Tribunalul Neamț - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250^1 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată din oficiu de Tribunalul Neamț - Secția penală, precum și de Ciprian Constantin Cobzariu într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de instituire a măsurii asigurătorii a sechestrului.

12. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia fac trimitere la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 24 din 20 ianuarie 2016 și susțin, în esență, că dispozițiile art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care nu permit procurorului și părții civile, precum și altor persoane interesate (cum ar fi societățile de asigurare) să conteste încheierea de respingere a cererii de instituire a măsurilor asigurătorii dispuse de judecătorul de cameră preliminară sau de judecătorul fondului, în primă instanță. Susțin că soluția juridică criticată nu asigură un control de legalitate sau de temeinicie a unei astfel de încheieri, garanții care sunt asigurate în cazul admiterii cererii de dispunere a măsurilor asigurătorii. Arată, totodată, că textul de lege criticat creează o situație procesuală privilegiată pentru inculpat și pentru partea responsabilă civilmente și determină ineficiența rolului Ministerului Public, precum și încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil ale părții civile. Susțin că deși, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în materia măsurilor asigurătorii nu este obligatorie respectarea dublului grad de jurisdicție, întrucât măsura asigurătorie nu reprezintă fondul acuzației penale, legiuitorul român a reglementat acest drept, însă în mod inechitabil, prin protejarea interesului inculpatului sau a persoanelor care răspund civil pentru faptele inculpatului. Susțin, de asemenea, că, în aceste condiții, drepturile părții civile prevăzute la art. 249 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt lipsite de eficiență, partea civilă fiind lipsită de protecție împotriva arbitrarului și a eventualelor erori judiciare.

13. Totodată, autorii excepției de neconstituționalitate din Dosarul Curții Constituționale nr. 3.120D/2024 susțin că sintagma „în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare“ încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) și ale art. 21, astfel cum acestea se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin aceea că nu precizează explicit dacă termenul de 48 de ore privește minuta sau hotărârea motivată, deoarece este necesar ca legea procesual penală să pună la dispoziția părților, la data pronunțării hotărârii judecătorești, motivele în fapt și în drept care justifică soluția și care permit exercitarea efectivă a căii de atac. Invocă, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 233 din 7 aprilie 2021, paragrafele 54, 64, 86 și 88.

14. Tribunalul Sibiu - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Reține că, de lege lata, este admisibilă doar contestația împotriva actului organului judiciar prin care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii, nu și împotriva actului prin care s-a dispus respingerea cererii de instituire a unei astfel de măsuri, în acest fel partea civilă fiind lipsită de o garanție a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită, contrar dispozițiilor art. 16 și 21 din Constituție.

15. Tribunalul Brașov - Secția penală consideră că dispozițiile criticate aduc atingere art. 16 și 21 din Legea fundamentală, în condițiile în care o garanție procedurală importantă o constituie posibilitatea controlului asupra legalității și temeiniciei atât a soluționării cauzelor, cât și a măsurilor procedurale.

16. Tribunalul Vaslui - Secția penală apreciază că normele procesual penale criticate nu încalcă accesul liber la justiție, dreptul la apărare și dreptul la o cale de atac. Reține că legiuitorul nu a instituit un termen în care se poate formula o nouă solicitare de dispunere, de către judecătorul de cameră preliminară, a măsurilor asigurătorii față de patrimoniul inculpaților sau al părții responsabile civilmente, astfel încât dreptul de acces la justiție nu este îngrădit. Arată că încheierile pot fi atacate cu apel odată cu fondul cauzei, astfel că există posibilitatea oferită de legiuitor ca în calea ordinară de atac a apelului să fie supuse controlului legalității și temeiniciei dispozițiile primei instanțe, inclusiv de respingere a cererii de instituire a măsurilor asigurătorii asupra patrimoniului inculpaților sau părții responsabile civilmente. Reține, totodată, că legiuitorul este cel care poate introduce sau nu o cale efectivă de atac, iar aceste căi de atac sunt cele prevăzute de lege, conform art. 129 din Constituție.

17. Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că niciun element din conținutul textului legal criticat nu antamează vreo posibilă critică de neconstituționalitate prin raportare la articolele din Constituție invocate de contestatori, având în vedere maniera de reglementare a materiei incidente în speță. Astfel, arată că distincția prevăzută în textul legal (o copie a hotărârii sau, după caz, a minutei) vizează situațiile practice care pot fi incidente, astfel cum sunt reglementate în dispozițiile art. 406 din Codul de procedură penală, respectiv: (i) cazurile când rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care se va comunica pentru exercitarea căii de atac (ipoteza din speța în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate), indiferent de comunicarea ulterioară [prevăzută de art. 407 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală ] a hotărârii în întregul său, după motivare; (ii) cazurile când rezultatul deliberării nu se consemnează într-o minută, când hotărârea in extenso, motivată chiar la momentul pronunțării, se va comunica pentru exercitarea căii de atac. Or, în aceste condiții, nu mai era necesar ca legiuitorul să prevadă, în chiar cuprinsul dispozițiilor art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, că termenul de 48 de ore prevăzut pentru contestarea măsurilor asigurătorii curge de la pronunțarea sau comunicarea minutei încheierii (iar nu de la comunicarea hotărârii in extenso), în materia contestației măsurilor asigurătorii instanța nepronunțându-se asupra acțiunii penale sau a acțiunii civile, pentru a fi necesară redactarea hotărârii (in extenso) la momentul pronunțării (ceea ce ar fi făcut ca și comunicarea hotărârii in extenso să se realizeze în vederea exercitării căii de atac).

18. Tribunalul Neamț - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, apreciază că maniera în care este reglementată în prezent procedura contestării măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecății determină un vădit dezechilibru procesual între părțile din aceeași cauză penală, de natură să afecteze egalitatea acestora în fața legii. Totodată, aplicând mutatis mutandis argumentele expuse de Curtea Constituțională în motivarea Deciziei nr. 631 din 8 octombrie 2015, apreciază că restrângerea sferei soluțiilor care pot fi contestate cu privire la măsurile asigurătorii determină încălcarea dreptului de acces la justiție al părții civile, având în vedere faptul că aceasta nu are posibilitatea, ca inculpatul și partea responsabilă civilmente, de a contesta cele statuate de către judecătorul de la instanța de fond cu privire la respingerea cererii de luare a unor măsuri asigurătorii, deși ar justifica un interes legitim. De asemenea, reține că nici procurorului nu îi este recunoscut dreptul de a formula contestație împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea unei cereri de luare a măsurilor asigurătorii.

19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

20. Guvernul (în dosarele nr. 1.406D/2022 și nr. 1.729D/2023) apreciază că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă, întrucât în cauză este vorba despre o omisiune legislativă fără relevanță constituțională, iar, în subsidiar, neîntemeiată, având în vedere că opțiunea legiuitorului de a nu conferi posibilitatea contestării încheierii de respingere a cererii de luare a măsurilor asigurătorii se situează în interiorul marjei sale de apreciere, fiind justificată de rațiuni ce țin de asigurarea celerității soluționării cauzei. De asemenea, reține că respingerea, prin încheiere sau sentință, a unei cereri privitoare la luarea unor măsuri asigurătorii nu împiedică reiterarea sa ulterioară în fața aceleiași instanțe sau a instanței de control judiciar și, totodată, arată că situația încheierii de respingere a cererii de dispunere a măsurilor asigurătorii este diferită de cea a încheierii de admitere a unei astfel de cereri, motiv pentru care garanția reglementării unei căi de atac nu se impune și în această din urmă situație, o eventuală opțiune legislativă în acest sens intrând în marja de apreciere a legiuitorului. În lumina celor arătate, apreciază că normele procesual penale criticate nu aduc atingere principiului egalității în drepturi, fiind aplicabile fără excepție tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică, și nici accesului liber la justiție, cerința dublului grad de jurisdicție fiind imperativă doar în ipotezele în care se pune în discuție o acuzație în materie penală.

21. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

22. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

23. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, dispozițiile art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. I pct. 5 din Legea nr. 70/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 15 mai 2025. Însă, având în vedere cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală în forma în vigoare de la data sesizării instanței de contencios constituțional. Textul de lege criticat are următorul conținut: „(1) Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanța de judecată sau de instanța de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune, după caz, la judecătorul de cameră preliminară, instanța de judecată sau instanța de apel care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, după caz, judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară, respectiv instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.“

24. Autorii excepției de neconstituționalitate invocă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, ale art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) - (3) privind accesul liber la justiție, ale art. 23 privind libertatea individuală, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. Totodată, în temeiul art. 20 din Constituție, prin raportare la dispozițiile constituționale corespondente, sunt invocate și exigențele art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum și prevederile art. 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare.

25. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că a mai analizat dispozițiile art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin raportare la susținerea potrivit căreia acestea sunt neconstituționale în măsura în care nu permit procurorului și părții civile, precum și altor persoane interesate să conteste încheierea de respingere a cererii de instituire a măsurilor asigurătorii, fiind pronunțată Decizia nr. 280 din 9 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 4 august 2023, prin care excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.

26. În motivarea soluției sale, în paragrafele 13-26 din decizia precitată, Curtea a făcut referire la Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 12 aprilie 2016, invocată în susținerea excepției de neconstituționalitate, prin care a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală, care nu permite și contestarea măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, este neconstituțională. Curtea a reamintit că, pentru a pronunța această din urmă decizie, a constatat că excluderea de la controlul judecătoresc imediat a încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată dispune cu privire la măsuri asigurătorii în procesul penal determină o încălcare a accesului liber la justiție, întrucât, pe de o parte, persoanele interesate sunt private de o garanție procedurală efectivă pentru apărarea dreptului lor de proprietate afectat prin instituirea acestor măsuri, iar, pe de altă parte, se aduce atingere substanței dreptului statuat prin dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală în ipoteza în care măsura asigurătorie a fost dispusă în apel (paragraful 21). Prin aceeași decizie, Curtea a constatat că, în lipsa asigurării unui control judecătoresc eficient asupra măsurii de indisponibilizare a bunurilor în cursul unui proces penal, statul nu își îndeplinește obligația constituțională de a garanta proprietatea privată persoanei fizice/juridice. S-a arătat, totodată, că obligația de garantare se referă atât la îndatorirea statului de a se abține de la orice afectare a dreptului de proprietate privată, cât și la reglementarea din punct de vedere normativ a unor măsuri pozitive apte să asigure liniștita posesie, folosință și dispoziție asupra bunurilor. Or, crearea unui cadru normativ care fragilizează garanțiile pe care statul trebuie să le stabilească în privința atributelor dreptului de proprietate privată duce la nesocotirea obligației sale asumate prin textul Constituției și, implicit, la încălcarea dreptului de proprietate privată. De asemenea, Curtea a reținut că vulnerabilizarea proprietății private a persoanei are drept efect crearea unui regim de insecuritate juridică a acesteia, dreptul său de proprietate devenind iluzoriu (paragraful 30).

27. În urma pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 24 din 20 ianuarie 2016, precitată, prin prevederile art. II pct. 63 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, au fost introduse în cuprinsul Codului de procedură penală dispozițiile art. 250^1. Prin intervenția legislativă menționată, legiuitorul a reglementat contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecății, prevăzând prin art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală dreptul inculpatului, al procurorului sau al oricărei alte persoane interesate de a formula contestație împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanța de judecată sau de instanța de apel.

28. Curtea a reținut însă că ipoteza invocată în susținerea excepției este una diferită de cea avută în vedere de instanța de contencios constituțional cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 24 din 20 ianuarie 2016, întrucât se referă la respingerea de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată a cererii de dispunere a măsurilor asigurătorii, formulată de procuror sau de partea civilă, potrivit art. 249 alin. (1) și, respectiv, alin. (6) din Codul de procedură penală.

29. În această ipoteză, a nedispunerii măsurilor asigurătorii, Curtea a constatat însă, prin Decizia nr. 280 din 9 mai 2023, precitată, că nu are loc nicio restrângere a dreptului de proprietate privată al niciunui participant la procesul penal, motiv pentru care soluția și considerentele Deciziei nr. 24 din 20 ianuarie 2016 nu sunt incidente (paragraful 18).

30. Mai mult, Curtea a reținut că respingerea cererii de dispunere a măsurilor asigurătorii, formulată de procuror sau de partea civilă, conform art. 249 alin. (1) și, respectiv, alin. (6) din Codul de procedură penală, relevă convingerea judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată că bunurile avute în vedere nu vor fi ascunse, distruse, înstrăinate sau sustrase de la urmărire. Altfel spus, din circumstanțele cauzei nu rezultă indicii care să determine judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată să aprecieze că există riscul ca bunurile în cauză să facă obiectul unei operațiuni de ascundere, de distrugere, de înstrăinare sau de sustragere. Per a contrario, respingerea de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată a cererii prin care se solicită dispunerea măsurilor asigurătorii, formulată de procuror sau de partea civilă, semnifică existența certă și stabilă a unor bunuri mobile și/sau imobile a căror valoare permite recuperarea pagubei de către partea civilă, executarea pedepsei amenzii și plata cheltuielilor judiciare. De altfel, Curtea a reținut că motivele respingerii cererii prin care se solicită dispunerea măsurilor asigurătorii vor fi arătate de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată în cuprinsul încheierii pronunțate în acest sens (paragraful 19).

31. Pentru aceste considerente, Curtea a reținut că nu se impune, în vederea garantării dreptului de proprietate privată, reglementarea de către legiuitor a unei căi de atac împotriva încheierilor prin care sunt respinse cererile prin care se solicită luarea măsurilor asigurătorii promovate de procuror sau de partea civilă, similară contestației prevăzute la art. 250^1 din Codul de procedură penală. În acest sens, Curtea a subliniat faptul că dispozițiile art. 250^1 din Codul de procedură penală constituie o garanție a dreptului de proprietate privată în condițiile restrângerii exercițiului acestui drept fundamental prin dispunerea unor măsuri asigurătorii. Or, în cazul nedispunerii unei măsuri asigurătorii și, în consecință, al inexistenței unei astfel de restrângeri, reglementarea unei căi de atac distincte împotriva încheierilor la care se face referire în susținerea excepției de neconstituționalitate nu este necesară, o eventuală prevedere a unei asemenea căi de atac în cuprinsul Codului de procedură penală constituind opțiunea legiuitorului (paragraful 20).

32. Curtea a constatat că neluarea măsurilor asigurătorii ca urmare a respingerii cererii promovate în acest sens de către procuror sau de către partea civilă nu implică încălcarea dreptului de proprietate privată și nu discriminează partea civilă în raport cu suspectul, cu inculpatul sau cu partea responsabilă civilmente, întrucât participanții la procesul penal anterior menționați se află în situații diferite sub aspectul restrângerii dreptului lor de proprietate privată cu prilejul nedispunerii și, respectiv, al dispunerii măsurilor asigurătorii, potrivit celor mai sus arătate.

33. Pentru aceleași motive, Curtea nu a reținut nici încălcarea, prin textul legal criticat, a principiului egalității armelor, ca standard al dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituție, prin lipsa reglementării unei căi de atac împotriva încheierilor prin care sunt respinse cererile de luare a măsurilor asigurătorii. Mai mult, Curtea a subliniat că nimic nu împiedică procurorul sau partea civilă ca, în cazul respingerii cererii prin care se solicită instituirea măsurilor asigurătorii, să formuleze noi cereri în acest sens, pentru alte temeiuri decât cele învederate prin cererile formulate anterior, temeiuri pe care judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată va trebui să le analizeze, iar, în cazul respingerii acestor cereri, să arate în cuprinsul încheierilor pe care le pronunță motivul respingerii lor. De asemenea, Curtea a reținut că încheierile pronunțate de instanța de judecată cu prilejul respingerii cererilor formulate de procuror sau de partea civilă în scopul instituirii măsurilor asigurătorii pot fi atacate odată cu fondul, potrivit art. 408 alin. (2) din Codul de procedură penală, aspect ce constituie o altă garanție a drepturilor fundamentale invocate în prezenta cauză (paragrafele 22, 23 și 24).

34. Pentru aceste motive, Curtea nu a reținut încălcarea accesului liber la justiție al procurorului sau al părții civile și nici încălcarea dreptului la apărare al părții civile, ca urmare a nereglementării unei căi de atac împotriva încheierilor prin care este respinsă cererea de dispunere a măsurilor asigurătorii formulată de către aceștia. Totodată, Curtea a constatat că nereglementarea căii de atac la care se face referire în susținerea excepției de neconstituționalitate nu aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 129, în privința cărora Curtea Constituțională a reținut, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că exercitarea căilor de atac poate și trebuie să fie făcută doar în condițiile legii ( Decizia nr. 280 din 9 mai 2023, paragrafele 25 și 26). Prin aceeași jurisprudență, Curtea a statuat că accesul liber la justiție nu implică asigurarea accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații diferite (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, și Decizia nr. 121 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011).

35. Întrucât nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele Deciziei nr. 280 din 9 mai 2023 își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

36. Distinct de considerentele Deciziei nr. 280 din 9 mai 2023, Curtea reține că autorii prezentei excepții au indicat, ca temei constituțional al sesizării, și dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, ale art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 23 privind libertatea individuală. Examinând această susținere, Curtea constată că, în raport cu motivele invocate în sprijinul excepției de neconstituționalitate, textele indicate nu sunt relevante, neavând nicio concludență pentru soluționarea acesteia. De asemenea, Curtea constată că dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată nu se regăsește în prezenta cauză.

37. Curtea reține totodată că, în Dosarul nr. 3.120D/2024, autorii excepției au formulat și critica potrivit căreia sintagma „în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare“ încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5), precum și ale art. 21, astfel cum acestea se interpretează, în temeiul art. 20, prin prisma exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin aceea că nu precizează explicit dacă termenul de 48 de ore privește minuta sau hotărârea motivată, deoarece este necesar ca legea procesual penală să pună la dispoziția părților, la data pronunțării hotărârii judecătorești, motivele în fapt și în drept care justifică soluția și care permit exercitarea efectivă a căii de atac. În sensul celor susținute au fost invocate considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 233 din 7 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 17 mai 2021, paragrafele 54, 64, 86 și 88.

38. În raport cu criticile menționate, Curtea reține că instanța europeană de contencios al drepturilor omului a stabilit, în jurisprudența sa, că măsura sechestrului asigurător nu intră sub incidența prevederilor convenționale menționate. Aceasta vizează, în principal, garantarea executării unei eventuale creanțe ce va fi recunoscută în favoarea unor terți lezați prin infracțiunea ce constituie obiectul judecății. Astfel, instanța europeană a statuat că luarea, de sine stătător, a măsurii asigurătorii nu avea niciun impact asupra cazierului reclamantului. În aceste circumstanțe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că măsura asigurătorie nu poate fi privită ca o „acuzație în materie penală“ adusă reclamantului în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție (Decizia privind admisibilitatea din 18 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Dogmoch împotriva Germaniei). În aceste condiții, Curtea Constituțională constată că cele statuate prin Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2021, precitată, nu prezintă relevanță în ipoteza contestării încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de către instanța de judecată sau de către instanța de apel, câtă vreme, în pronunțarea deciziei precitate, instanța de control constituțional a avut în vedere hotărârea judecătorească prin care cauza este soluționată de prima instanță de judecată și/sau hotărârea judecătorească prin care instanța se pronunță asupra apelului, care reprezintă actele finale și de dispoziție ale instanței, prin care se soluționează cu autoritate de lucru judecat litigiul dintre părți.

39. Totodată, Curtea constată netemeinicia criticii potrivit căreia sintagma „în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare“ este contrară dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Termenul de formulare a contestației este de 48 de ore, calculat pe unități libere de timp, și curge de la pronunțare (pentru cei prezenți) sau de la comunicare (pentru cei lipsă), așa încât Curtea constată că dispozițiile de lege criticate sunt reglementate cu suficientă claritate și precizie.

40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Floarea Milovanovici în Dosarul nr. 4.188/257/2018/a21 al Tribunalului Sibiu - Secția penală, de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 25.146/197/2020/a2 al Tribunalului Brașov - Secția penală, de Daniela Gabriela Sava în Dosarul nr. 871/333/2023/a1.1 al Tribunalului Vaslui - Secția penală, de Liliana Teodoroiu și Liviu Gheorghe Teodoroiu în Dosarul nr. 6.398/99/2021*/a1 al Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, precum și de instanța judecătorească, din oficiu, și de Ciprian Constantin Cobzariu în Dosarul nr. 6.666/291/2022/a1.2 al Tribunalului Neamț - Secția penală și constată că dispozițiile art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării acestora prin art. I pct. 5 din Legea nr. 70/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Sibiu - Secția penală, Tribunalului Brașov - Secția penală, Tribunalului Vaslui - Secția penală, Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori și Tribunalului Neamț - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 martie 2026.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu