LEGE nr. 209 din 12 noiembrie 2026
LEGE nr. 209 din 12 noiembrie 2026 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin în contextul evoluției pestei porcine africane
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
HOTĂRÂRE nr. 969 din 12 noiembrie 2026 pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Construire stadion, municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița"
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se reaprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire stadion, municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale județul Dâmbovița, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
București, 12 noiembrie 2026.
Nr. 969.
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Construire stadion,
municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița“
Titular: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Beneficiar: • Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., pe perioada realizării investiției • unitatea administrativ-teritorială județul Dâmbovița, după finalizarea investiției
Amplasament: municipiul Târgoviște, bulevardul Regele Ferdinand nr. 11 (fost bd. Regele Carol nr. 51), județul Dâmbovița
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) 425.195
mii lei
din care C
M 319.642
mii lei
Valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A. (inclusiv TVA) 366.699
mii lei
din care C
M 269.072
mii lei
Valoarea finanțată de unitatea administrativ-teritorială județul Dâmbovița (inclusiv TVA) - [cheltuieli neeligibile și cofinanțarea de 25%
prevăzută la art. 2 alin. (6) din anexa nr. 3 la Ordonanța Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.“ - S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările și completările ulterioare] 58.496
mii lei
din care C
M 50.570
mii lei (în prețuri valabile la data de 31.07.2025, 1 euro = 5,0764 lei)
Valoarea totală rest de executat a investiției (inclusiv TVA) 234.142
mii lei
din care C
M 171.318
mii lei
Din care:
Valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de
Investiții „C.N.I.“ - S.A. (inclusiv TVA) 185.447
mii lei
din care C
M 128.164
mii lei
Valoarea rest de executat finanțată de unitatea administrativ-teritorială județul Dâmbovița (inclusiv TVA) - [cheltuieli neeligibile și
cofinanțarea de 25% prevăzută la art. 2 alin. (6) din anexa nr. 3 la Ordonanța Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei
Naționale de Investiții „C.N.I.“ - S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările și completările ulterioare] 48.695
mii lei
din care C
M 43.154
mii lei
Eșalonarea investiției: - Anul I
INV/CM 202.122/155.292 mii lei - Anul II
INV/CM 32.020/16.026 mii lei
Capacități: - suprafața desfășurată 36.559,80 mp - regim de înălțime
Sp
P
3E
Durata totală de execuție a investiției - 42 de luni, din care durata rest de executat - 13 luni
Factori de risc Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-3/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției Finanțarea obiectivului de investiții se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale județul Dâmbovița, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
LEGE nr. 209 din 12 noiembrie 2026 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin în contextul evoluției pestei porcine africane
DECRET nr. 837 din 11 noiembrie 2026 pentru promulgarea Legii privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin în contextul evoluției pestei porcine africane
LEGE nr. 211 din 12 noiembrie 2026 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de căpșune
DECRET nr. 839 din 11 noiembrie 2026 pentru promulgarea Legii privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de căpșune
HOTĂRÂRE nr. 968 din 12 noiembrie 2026 pentru modificarea art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 768/2021 pentru desemnarea operatorilor medicali și a unităților sanitare colaboratoare pentru elicopterele aflate în administrarea Inspectoratului General de...
HOTĂRÂRE nr. 970 din 12 noiembrie 2026 privind acordarea statutului de instituție de spectacole de importanță națională Teatrului Evreiesc de Stat
Acest site folosește cookie-uri. Detalii