DECIZIE nr. 197/2026

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, raportat la art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Eduard Sorin Gârboiu și de Fabrica de caserole - S.R.L. din Focșani în Dosarul nr. 895/44/2021 al Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 315D/2022.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, având în vedere că aceasta nu este motivată. În ceea ce privește dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, apreciază că acestea sunt constituționale, sens în care invocă Decizia nr. 262 din 17 mai 2022.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Decizia penală nr. 1/R din 28 ianuarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 895/44/2021, Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, raportat la art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Eduard Sorin Gârboiu și de Fabrica de caserole - S.R.L. din Focșani într-o cauză penală aflată în etapa camerei preliminare, în care s-au formulat cereri și excepții referitoare, printre altele, la raportul de constatare întocmit în cauză de specialistul Direcției Naționale Anticorupție.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că în cursul urmăririi penale nu a fost efectuată o expertiză judiciară, iar în cursul judecății o astfel de expertiză va fi administrată doar dacă instanța o încuviințează, deoarece dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu reglementează obligativitatea efectuării unei expertize. Or, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când apărarea contestă rapoartele specialiștilor, aceasta trebuie să aibă o oportunitate de a le contesta în mod efectiv prin apelarea la opiniile alternative ale unor experți independenți. Invocă Hotărârea din 27 martie 2014, pronunțată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, și Hotărârea din 8 octombrie 2015, pronunțată în Cauza Korošec împotriva Sloveniei.

6. În consecință, dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală care permit instanței și organului de urmărire penală să refuze efectuarea unei expertize, în condițiile în care se contestă raportul specialistului Direcției Naționale Anticorupție, încalcă dreptul la un proces echitabil. Termenul „poate“ din cuprinsul dispozițiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală este neconstituțional, deoarece efectuarea unei expertize independente ar trebui să fie obligatorie atunci când se contestă rapoarte ale specialiștilor angajați în cadrul organelor de urmărire penală.

7. Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu neagă dreptul suspectului sau al inculpatului de a solicita efectuarea unei expertize, ci lasă la aprecierea organelor judiciare utilitatea efectuării ei, indiferent dacă această necesitate este impusă de nelămurirea organului judiciar sau de susținerile părților prin care acestea contestă raportul de constatare. Instanța judecătorească nu este obligată să adopte concluziile raportului de constatare sau chiar de expertiză, iar valoarea lor probantă nu este prestabilită de dispozițiile Codului de procedură penală, acestea fiind supuse, conform art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Soluția juridică potrivit căreia efectuarea expertizei nu este obligatorie în ipoteza reglementată la art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil prin soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit dispozitivului actului de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, raportat la art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală. Din analiza notelor scrise ale autorilor excepției și a considerentelor actului de sesizare se observă că, în realitate, obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, raportat la art. 97 alin. (2) lit. e) și art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: – art. 11 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002:

(1) În cadrul Direcției Naționale Anticorupție sunt numiți, prin ordin al procurorului șef al acestei direcții, cu avizul ministerelor de resort, specialiști cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală.

(2) Specialiștii prevăzuți la alin. (1) au calitatea de funcționar public și își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control nemijlocit al procurorilor din Direcția Națională Anticorupție. Specialiștii au drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru funcționarii publici, cu excepțiile menționate în prezenta ordonanță de urgență. De asemenea, specialiștii beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, cu modificările și completările ulterioare.;

– art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală: „Proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace:

e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă.“;

– art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală: „După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize.“

12. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textele legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 11 alin. (1) și (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorii acesteia sunt nemulțumiți, în esență, de faptul că, potrivit dispozițiilor criticate, se lasă la aprecierea organului judiciar dispunerea unei expertize. Curtea observă că a mai analizat anterior critici de neconstituționalitate identice cu cele formulate în prezenta cauză, apreciind că acestea nu sunt întemeiate.

14. Astfel, prin Decizia nr. 262 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 7 septembrie 2022, Decizia nr. 461 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 5 octombrie 2020, Decizia nr. 851 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 25 februarie 2021, Decizia nr. 504 din 2 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 10 martie 2023, Decizia nr. 297 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 18 iunie 2015, și Decizia nr. 729 din 21 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 16 februarie 2018, Curtea a reținut că prevederile legale criticate, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, dispun cu privire la posibilitatea efectuării unei expertize, atunci când concluziile raportului de constatare sunt contestate. În redactarea anterioară modificării prin ordonanța mai sus menționată, efectuarea unei expertize era obligatorie dacă părțile contestau concluziile raportului de constatare. Așa fiind, Curtea a reținut că, în cauza dedusă judecății, autoarea excepției a apreciat că, prin modificarea astfel operată, îi sunt afectate dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, fiind lăsată la discreția organului judiciar dispunerea efectuării unei expertize.

15. Curtea a constatat că o astfel de critică nu poate fi primită, deoarece dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu refuză dreptul suspectului/inculpatului sau al oricărei alte persoane interesate de a contesta concluziile raportului de constatare, ci conferă organului judiciar competența de a aprecia utilitatea efectuării unei expertize. Împrejurarea că, subsecvent constatării, efectuarea unei expertize este condiționată de aprecierea necesității sale, indiferent că această necesitate este impusă de nelămurirea organului judiciar ori de aspectele inserate de părți în momentul contestării raportului de constatare, nu este de natură să aducă atingere dreptului la apărare al părților, care au posibilitatea de a formula cereri în fața organului de urmărire penală și instanțelor judecătorești, de a solicita administrarea oricăror probe în apărarea lor, inclusiv de a solicita efectuarea unei expertize și de a exercita căile de atac prevăzute de lege.

16. Prin urmare, Curtea a reținut că, după finalizarea raportului de constatare, concluziile acestuia pot fi contestate de părți sau de subiecții procesuali principali, în această situație organul judiciar putând dispune efectuarea unei expertize. De asemenea, Curtea a constatat că se poate dispune efectuarea unei expertize și atunci când, deși raportul de constatare nu este contestat, față de complexitatea cauzei, organul judiciar apreciază că este necesară întocmirea unui raport de expertiză. Totodată, după finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesar, se poate solicita opinia unui expert. Așa fiind, s-a arătat că ceea ce guvernează necesitatea dispunerii unei expertize sau necesitatea solicitării opiniei unui expert este principiul referitor la aflarea adevărului, consacrat de art. 5 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căruia „Organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului“.

17. Totodată, Curtea a reținut că, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, rapoartele de constatare sunt mijloace de probă prin care se obține o probă care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Or, în acord cu art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală, „Cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare“, sens în care respingerea sa se poate dispune atunci când proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii, când se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă, când proba nu este necesară, când proba este imposibil de obținut, când cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită și atunci când administrarea probei este contrară legii [ art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală ].

18. Așa fiind, Curtea a reținut că organul de urmărire penală sau instanța de judecată nu are obligația de a adopta concluziile raportului de constatare sau chiar de expertiză, iar valoarea probantă a acestora nu este prestabilită de Codul de procedură penală, acestea fiind supuse, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Așadar, toate probele, inclusiv cele tehnico-științifice, trebuie raportate la ansamblul probator.

19. Prin urmare, Curtea a constatat că nu poate fi primită critica potrivit căreia organele judiciare se pronunță în mod discreționar asupra necesității administrării unei expertize în cauză, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, dispunerea condamnării se poate realiza doar atunci când acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest fapt conferă procedurii caracter echitabil, deoarece, pe lângă faptul că, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului/inculpatului, principiul liberei aprecieri a probelor nu este absolut, fiind mărginit de existența unor mijloace compensatorii care să asigure existența unui echilibru suficient între acuzare și apărare. În acest sens, în Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunțată în Cauza Cottin împotriva Belgiei (paragraful 29), Curtea de la Strasbourg a reamintit că unul dintre elementele unei proceduri echitabile în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este caracterul contradictoriu al acesteia: fiecare parte trebuie să aibă, în principiu, posibilitatea nu doar de a prezenta elementele necesare apărării sale și succesului pretențiilor sale, ci și de a lua cunoștință și de a discuta toate dovezile sau observațiile prezentate judecătorului, în scopul de a influența decizia instanței (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 18 martie 1997, pronunțată în Cauza Mantovanelli împotriva Franței, paragraful 33, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei, paragraful 31, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Vermeulen împotriva Belgiei, paragraful 33, și Hotărârea din 18 februarie 1997, pronunțată în Cauza Niderost-Huber împotriva Elveției, paragraful 24). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunțată în Cauza Cottin împotriva Belgiei, paragraful 30, a subliniat că este de competența instanțelor naționale să evalueze dovezile pe care le-au obținut și pertinența celor pe care părțile doresc să le prezinte, de vreme ce Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu reglementează regimul probelor ca atare. Cu toate acestea, sarcina Curții este să stabilească dacă procedura în ansamblu, inclusiv modul în care au fost luate probe, a respectat caracterul echitabil impus de art. 6 paragraful 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 12 iulie 1988, pronunțată în Cauza Schenk împotriva Elveției, paragraful 46). Ca atare, Curtea a afirmat (paragraful 30) că principiul contradictorialității, ca și celelalte garanții procedurale prevăzute la art. 6 paragraful 1, are ca scop o procedură în fața unei instanțe. Esențial este faptul că părțile pot participa într-o manieră adecvată la procedura în fața instanței (a se vedea, mutatis mutandis, și Hotărârea din 19 iulie 1995, pronunțată în Cauza Kerojärvi împotriva Finlandei, paragraful 42 - final).

20. Or, în faza de urmărire penală, suspectul/inculpatul are, între altele, dreptul de a consulta dosarul, de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei, persoana vătămată și partea civilă au dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepții și de a pune concluzii, precum și dreptul de a adresa întrebări experților, iar partea responsabilă civilmente își exercită drepturile în limitele și în scopul soluționării acțiunii civile (a se vedea art. 81 și următoarele din Codul de procedură penală ).

21. Curtea a reținut că, tot astfel, în cursul procedurii de cameră preliminară, părțile interesate pot formula cereri și excepții privitoare la verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

22. Mai mult, Curtea a constatat că, în acord cu art. 374 alin. (5), (6) și (9) din Codul de procedură penală, în faza de judecată, președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, iar în cazul în care se propun probe, trebuie să se arate faptele și împrejurările ce urmează să fie dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv, în ceea ce privește martorii și experții, identitatea și adresa acestora. Aceasta, întrucât, potrivit art. 100 alin. (2) din același cod, „în cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale“, sens în care, în procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [a se vedea și art. 103 alin. (2) din același cod]. Totodată, procurorul, persoana vătămată și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești, iar, după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente, se procedează la administrarea probelor încuviințate [a se vedea și art. 374 alin. (9) și art. 376 alin. (3) din același cod].

23. Așa fiind, Curtea a reținut că prevederile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece partea interesată beneficiază de garanțiile dreptului la un proces echitabil, sens în care eventualele dificultăți cauzate apărării prin limitarea drepturilor sunt suficient contrabalansate de procedurile urmate de autoritățile judiciare, putând susține în fața instanței de judecată toate apărările necesare în condiții de contradictorialitate cu acuzarea.

24. În concluzie, Curtea a constatat că împrejurarea că nu este obligatorie efectuarea unei expertize, în cazul în care concluziile raportului de constatare sunt contestate, are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil prin soluționarea cu celeritate a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar permite prelungirea nejustificată a soluționării cauzei printr-o simplă contestare a raportului, cu toate că dispunerea unei expertize nu este utilă cauzei, fiind lămurite toate aspectele cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.

25. Curtea a constatat că lăsarea de către legiuitor la aprecierea organelor judiciare a necesității dispunerii efectuării unei noi expertize, după finalizarea raportului de constatare, reprezintă o aplicare a rolului activ pe care acestea îl au în cadrul procesului penal, în scopul aflării adevărului, astfel cum acesta este reglementat la art. 5 din Codul de procedură penală, și nu o manieră de a încălca, prin dispozițiile legale criticate, principiul legalității și standardele calității legii, astfel cum acestea sunt reglementate la art. 1 alin. (5) și art. 23 alin. (12) din Constituție și la art. 7 din Convenție.

26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția pronunțată de Curte prin deciziile precitate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Eduard Sorin Gârboiu și de Fabrica de caserole - S.R.L. din Focșani în Dosarul nr. 895/44/2021 al Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, raportat la art. 97 alin. (2) lit. e) și art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 martie 2026.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu