DECIZIE nr. 410/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 alin. (3) lit. a) din Codul penal, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Vasile Bandrabul în Dosarul nr. 3.593/324/2018* al Judecătoriei Tecuci. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 814D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Arată că autorul acesteia critică modul de interpretare și aplicare a legii de către organele judiciare, precum și modul de stabilire a gradului de rudenie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 2 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.593/324/2018*, Judecătoria Tecuci a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 alin. (3) lit. a) din Codul penal, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Vasile Bandrabul cu ocazia soluționării unei cauze penale în care autorul excepției a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 220 alin. (1) și alin. (3) lit. a) din Codul penal.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, deoarece Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, prin care acestea au fost modificate, a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale ale art. 115 alin. (4) și (6), aceasta afectând instituțiile fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție. De asemenea, sunt încălcate și prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, care stabilesc că reglementările în domeniul penal se fac doar prin lege organică. În continuare, susține că Guvernul nu motivează în concret urgența modificării art. 220 alin. (3) din Codul penal, deși avea această obligație potrivit art. 115 din Constituție.

6. În ceea ce privește dispozițiile art. 220 alin. (3) lit. a) din Codul penal, apreciază că acestea contravin prevederilor art. 26 alin. (2) din Constituție, în condițiile în care actul sexual cu persoana vătămată a fost liber consimțit, iar în prezent conviețuiește cu aceasta, având împreună un copil minor. Totodată, dispozițiile criticate nu stabilesc în mod clar și precis gradul de rudenie al minorului față de major, ceea ce în domeniul legilor penale nu este permis.

7. Judecătoria Tecuci apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Având în vedere gravitatea și consecințele pe care le angajează infracțiunile privitoare la viața sexuală sau în strânsă legătură cu aceasta, în care sunt implicate persoane vătămate minore, legiuitorul a reglementat, în privința acestora, un standard de protecție mai înalt, prin prezumarea vătămării ce li se aduce, tocmai pentru a împiedica celelalte persoane să profite de vulnerabilitatea lor. Opțiunea legiuitorului de a incrimina un astfel de comportament este pe deplin justificată, deoarece pune în pericol dezvoltarea sexuală normală a minorului între 15 și 18 ani, prin lezarea valorilor morale ce asigură ocrotirea lui. Norma juridică analizată are un conținut previzibil, este redactată cu suficientă precizie, astfel încât destinatarii ei au posibilitatea să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea normei și să își adapteze conduita.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 220 alin. (3) lit. a) din Codul penal, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Prevederile legale criticate au fost modificate prin art. I pct. 10 din Legea nr. 217/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și pentru modificarea art. 223 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1012 din 30 octombrie 2020. Ulterior, dispozițiile criticate au fost abrogate prin art. I pct. 17 din Legea nr. 217/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și a Legii audiovizualului nr. 504/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 11 iulie 2023. Așa fiind, Curtea constată că, în cauză, sunt criticate dispozițiile art. 220 alin. (3) lit. a) din Codul penal, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 217/2020.

12. În continuare, Curtea observă că prin Legea nr. 217/2023 legiuitorul, pe lângă abrogarea anumitor articole, a reglementat modificarea și completarea altora, precum și introducerea unor noi articole în cuprinsul Codului penal. Având în vedere modificările legislative ce au intervenit asupra dispozițiilor penale, Curtea constată că nu are competența de a stabili legea penală mai favorabilă, aceasta fiind o chestiune care ține de interpretarea și aplicarea legii de către instanțele de judecată. Așadar, Curtea Constituțională se pronunță cu privire la constituționalitatea legilor, și nu cu privire la aplicarea lor concretă în cauze penale.

13. Așa fiind, în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la condiția ca textul criticat să fie „în vigoare“, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, natura dispozițiilor criticate și obiectul dosarului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, Curtea apreciază că dispozițiile criticate îndeplinesc condiția de a fi „în vigoare“, putând analiza constituționalitatea acestora.

14. De asemenea, Curtea observă că autorul excepției de neconstituționalitate formulează criticile dintr-o perspectivă intrinsecă, ce vizează dispozițiile art. 220 alin. (3) lit. a) din Codul penal, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 217/2020, precum și dintr-o perspectivă extrinsecă, ce vizează modalitatea de adoptare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016.

15. Astfel, având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 220 alin. (3) lit. a) din Codul penal, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 217/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și pentru modificarea art. 223 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în ansamblul său. Dispozițiile art. 220 alin. (3) lit. a) din Codul penal, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 217/2020, au următorul conținut: „Fapta prevăzută în alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 15 și 18 ani, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi dacă:

a) minorul este membru de familie al majorului.“

16. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la cerințele de calitate a legii, art. 26 cu privire la viața intimă, familială și privată, art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la categoriile de legi și art. 115 alin. (4) și (6) referitor la delegarea legislativă.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016, în ansamblul său, din perspectiva lipsei motivării urgenței în preambulul acesteia, Curtea constată că Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență în următoarele condiții, întrunite în mod cumulativ: existența unei situații extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței. Situațiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun și au un caracter obiectiv, în sensul că existența lor nu depinde de voința Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgență. Ordonanța de urgență nu constituie o alternativă aflată la discreția Guvernului, prin care acesta și-ar putea încălca obligația sa constituțională de a asigura, în vederea îndeplinirii programului său de guvernare, reglementarea prin lege, de către Parlament, a relațiilor ce constituie obiectul acestei reglementări (a se vedea Decizia nr. 61 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 11 iulie 2023, paragraful 35).

18. De asemenea, inexistența sau neexplicarea urgenței reglementării situațiilor extraordinare constituie în mod evident o barieră constituțională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanțe de urgență. A decide altfel înseamnă a goli de conținut dispozițiile art. 115 din Constituție privind delegarea legislativă și a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgență acte normative cu putere de lege, oricând și - ținând seama de împrejurarea că prin ordonanță de urgență se poate reglementa și în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu (a se vedea Decizia nr. 527 din 10 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 9 februarie 2023, paragraful 13).

19. Plecând de la aceste premise, Curtea reține că, prin Decizia nr. 405 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 29 octombrie 2019, paragrafele 15 și 16, a reținut că, potrivit preambulului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 și notei de fundamentare a acestui act normativ, Guvernul a emis ordonanța de urgență criticată, având în vedere existența la momentul de timp respectiv a două motive principale. Primul motiv evidențiat de Guvern constă în numărul relativ mare de texte din Codul de procedură penală declarate de Curtea Constituțională ca fiind neconstituționale și pentru care termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție pentru punerea în acord cu Legea fundamentală expirase, ceea ce putea determina interpretări diferite în jurisprudență cu privire la normele procesual penale aplicabile, de natură a afecta drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor. Cel de-al doilea motiv îl reprezintă necesitatea transpunerii unor acte comunitare - cu impact inclusiv asupra dreptului procesual penal -, față de unele directive existând, de altfel, proceduri de „infringement“, unele dintre ele aflate în stadii avansate, ceea ce putea duce la condamnarea României de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

20. De asemenea, Curtea a reținut că în nota de fundamentare care însoțește Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, în secțiunea a 2-a („Motivul emiterii actului normativ“), la pct. 2 („Schimbări preconizate“), subpunctul III, sunt prezentate și o serie de alte modificări ale Codului de procedură penală, scopul urmărit de legiuitorul delegat fiind asigurarea corelărilor între diverse instituții de drept procesual penal și clarificarea unor aspecte controversate în practica judiciară, inclusiv a unor aspecte care pun probleme de neconstituționalitate, în vederea îndeplinirii cerințelor cu privire la calitatea legii, așa cum se desprind acestea din jurisprudența Curții Constituționale.

21. În acest context, Curtea observă că în preambulul ordonanței de urgență criticate Guvernul a făcut referire la necesitatea implementării, printre altele, a Directivei 2011/93/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile și de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului, precum și a Directivei 2012/29/UE de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului, la momentul adoptării actului normativ criticat existând în derulare proceduri de infringement aflate în fază avansată, demarate de neimplementarea de către statul român a acestor acte europene.

22. Așa fiind, contrar celor susținute de autorul excepției de neconstituționalitate - în sensul absenței oricărei mențiuni cu privire la urgența modificării dispozițiilor art. 220 alin. (3) lit. a) din Codul penal -, Curtea observă că legiuitorul delegat a precizat elementele care stau la baza adoptării actului normativ, urgența fiind motivată corespunzător în cuprinsul ordonanței de urgență criticate.

23. În ceea ce privește critica potrivit căreia adoptarea acestei ordonanțe de urgență s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (1) din Constituție, legiuitorul delegat neputând modifica o lege organică, Curtea apreciază că aceasta nu este întemeiată. Referitor la acest aspect, Curtea a reținut, de exemplu, prin Decizia nr. 894 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 februarie 2022, paragrafele 21 și 22, că interdicția reglementării de către Guvern în domeniul legii organice privește numai ordonanțele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, această interdicție decurgând direct din art. 115 alin. (1) al Legii fundamentale. O asemenea limitare nu este prevăzută însă de alin. (4) al art. 115 din Constituție referitor la ordonanțele de urgență, care nu reprezintă o varietate a ordonanței emise în temeiul unei legi speciale de abilitare, ci reprezintă un act normativ adoptat de Guvern în temeiul unei prevederi constituționale, care îi permite acestuia, sub controlul strict al Parlamentului, să facă față unor situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. În consecință, a conchis Curtea, ordonanțele de urgență pot fi emise de Guvern și în domeniul legilor organice, restricția pentru această categorie de legi nefiind prevăzută decât pentru ordonanțele emise în baza unei legi de abilitare, conform art. 115 alin. (1) din Constituție.

24. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 alin. (3) lit. a) din Codul penal, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 217/2020, Curtea reține că autorul excepției apreciază că textul criticat nu stabilește în mod clar și precis gradul de rudenie al minorului față de major, ceea ce în domeniul legilor penale nu este permis.

25. Curtea constată că legiuitorul a instituit, la alin. (3) al art. 220 anterior menționat, o variantă agravată a infracțiunii de act sexual cu un minor, cu patru modalități alternative de săvârșire. Astfel, legiuitorul a apreciat că fapta prezintă o gravitate sporită dacă a fost săvârșită atunci când minorul este membru de familie al majorului; minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația deosebit de vulnerabilă a acestuia, ca urmare a unui handicap psihic sau fizic ori ca urmare a unei situații de dependență; fapta a pus în pericol viața minorului; a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.

26. Referitor la lipsa de claritate a sintagmei „membru de familie“, Curtea observă că, în jurisprudența sa, a reținut că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și de clar pentru a putea fi aplicat ( Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Totodată, Curtea a precizat, în jurisprudența sa, că dispozițiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra previzibilității acestora ( Decizia nr. 92 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 14).

27. Curtea, prin Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020, paragraful 37, a constatat că există mai multe metode interpretative, și anume literală, extensivă, restrictivă, gramaticală, sistematică, istorică, teleologică sau logică. Or, sensul normei poate fi înțeles/dedus prin metodele interpretative. Dacă în urma parcurgerii metodelor interpretative se ajunge la concluzia că textul legal este neclar/ imprecis/imprevizibil, atunci se poate constata încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție. Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile criticate nu pot fi interpretate strict gramatical și izolat de ansamblul actului normativ din care fac parte, respectiv Codul penal, și că sensul prevederilor legale analizate avut în vedere de legiuitor este cel care decurge din interpretarea lor sistematică, prin coroborarea acestora cu restul normelor din cuprinsul Codului penal (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 509 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1077 din 13 noiembrie 2020, paragraful 20).

28. Or, analizând dispozițiile penale, se poate observa că legiuitorul a definit, în cadrul art. 177 din Codul penal, noțiunea de „membru de familie“. Astfel, coroborând prevederile Codului penal, este evident că sintagma „membru de familie“ din cuprinsul art. 220 alin. (3) lit. a) din Codul penal are semnificația prevăzută de legiuitor la art. 177 din același act normativ.

29. În continuare, Curtea reține că celelalte susțineri ale autorului excepției nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, ci reprezintă chestiuni de fapt care își vor găsi soluționarea în fața instanțelor de drept comun, și nu în fața Curții Constituționale.

30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile Bandrabul în Dosarul nr. 3.593/324/2018* al Judecătoriei Tecuci și constată că dispozițiile art. 220 alin. (3) lit. a) din Codul penal, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 217/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și pentru modificarea art. 223 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în ansamblul său, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Tecuci și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 septembrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu