DECIZIE nr. 483/2024

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, excepție ridicată direct de către Avocatul Poporului și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.220D/2019.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru Avocatul Poporului, doamna Linda Zenovia Timofan, cu delegație depusă la dosar. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Avocatului Poporului, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă, arătând că, ulterior ridicării acesteia, textul de lege criticat a fost abrogat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.

4. Având cuvântul asupra excepției de neconstituționalitate, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acesteia ca devenită inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Adresa nr. 21.535 din 2 decembrie 2019, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 9.970 din 2 decembrie 2019, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituție și al art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt constituționale în măsura în care încetarea plății stimulentului de inserție are loc doar în perioada în care beneficiarul nu mai realizează venituri supuse impozitului, ulterior putând fi reluată plata acestui stimulent. În acest sens se arată că dispozițiile legale criticate dispun încetarea plății stimulentului de inserție pentru toată perioada acordării lui în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010, chiar și în situația în care beneficiarul este obligat să își ia concediu pentru îngrijirea copilului bolnav doar pentru un scurt timp, care nu ar acoperi întreaga perioadă acordată de actul normativ menționat. Prin urmare, în ipoteza în care concediul pentru îngrijirea copilului bolnav a fost efectuat pentru câteva zile, în care nu s-au realizat venituri supuse impozitului, angajatul va fi sancționat și nu va mai beneficia de stimulentul de inserție pentru toată perioada stabilită de lege pentru acordarea acestui stimulent.

7. Se apreciază că măsura încetării de drept a plății stimulentului de inserție, în această ipoteză, nu este rezonabilă și transformă stimulentul de inserție într-o simplă noțiune teoretică, iluzorie, încălcându-se astfel art. 53 din Constituție. Totodată, măsura este disproporționată, iar o soluție echitabilă ar impune reluarea plății stimulentului de inserție, când încetează situația care a creat-o, respectiv când încetează concediul pentru îngrijirea copilului bolnav.

8. Se invocă nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010, potrivit căreia aceasta asigură o aplicare corespunzătoare a prevederilor Directivei 2010/18/UE de punere în aplicare a Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului și de abrogare a Directivei 96/34/CE, care a fost adoptată în scopul încercării de a reconcilia viața profesională cu cea personală a lucrătorilor, și se arată că, în sens contrar acestui deziderat, prevederea legală criticată permite mamei să își întrerupă activitatea profesională pentru a se consacra îngrijirii copilului doar cu sancționarea acesteia, respectiv încetarea plății stimulentului de inserție, pentru toată perioada în care acesta s-ar acorda, dacă nu ar fi intervenit forța majoră, respectiv îmbolnăvirea copilului.

9. În acest sens se arată că măsura încetării de drept a plății stimulentului de inserție reprezintă o restrângere a nivelului de trai, care se impune a fi analizată, prin efectuarea unui test de proporționalitate, respectiv dacă această soluție legislativă este rezonabilă, proporțională cu obiectivul urmărit și nu transformă dreptul la un nivel de trai în unul iluzoriu/teoretic. Se invocă cele statuate în jurisprudența Curții Constituționale referitoare la principiul proporționalității și se apreciază că, deși măsura legală criticată este justificată de un scop legitim, din perspectiva faptului că în perioada concediului pentru îngrijirea copilului bolnav angajatul nu realizează venituri impozabile, astfel încât nu îndeplinește condițiile legale pentru acordarea stimulentului de inserție, totuși, măsura legală criticată este nejustificată, dat fiind faptul că încetarea plății stimulentului de inserție intervine chiar și în situația în care copilul nu a împlinit vârsta legală pentru care se acordă această măsură de protecție socială, însă mama a beneficiat în această perioadă de concediu pentru îngrijirea copilului bolnav. În același timp, se arată că măsura legală criticată este una disproporționată, excesivă și contrară scopurilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 și contravine obligației statului de a acorda beneficii de securitate socială, din cauza suprapunerii statutului de angajat cu cel de părinte întors în câmpul muncii, înainte de împlinirea vârstei legale a copilului, respectiv a perioadei pentru care se acordă stimulentul de inserție. Astfel, se susține că încetarea plății stimulentului de inserție pentru toată perioada acordării lui constituie o reglementare mai puțin favorabilă pentru angajatele mame care au revenit în câmpul muncii și care, în ipoteza în care au nevoie de concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, sunt sancționate cu încetarea plății stimulentului de inserție, pentru toată perioada acordării acestuia.

10. În concluzie, se apreciază că restrângerea exercițiului nivelului de trai, rezultată ca efect al dispozițiilor legale criticate, reprezintă o măsură disproporționată, în raport cu rațiunile avute în vedere de legiuitor, și creează un dezechilibru sub aspectul protecției acordate mamelor aflate în câmpul muncii și care au nevoie de concediu de îngrijire a copilului bolnav, pentru o perioadă scurtă de timp, fiind astfel înfrânte prevederile art. 47 alin. (1) din Constituție.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) și ale art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10, 29, 32 și 33 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit actului de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, în redactarea anterioară modificării acestora prin prevederile art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 8 aprilie 2021. La data sesizării Curții Constituționale, prevederile legale criticate aveau următorul cuprins: „(1) Dreptul la stimulentul de inserție prevăzut la art. 7 încetează cu ziua următoare celei în care:

b) beneficiarul nu mai realizează venituri supuse impozitului și nici nu se află în concediul pentru creșterea copilului;“. În aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituționalitate dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, și având în vedere criticile de neconstituționalitate formulate, urmează a fi supuse controlului de constituționalitate dispozițiile legale în redactarea anterioară modificării prin art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2021.

15. În opinia Avocatului Poporului, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai și ale art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, ulterior sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, prevederile art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 au fost modificate prin dispozițiile art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2021 și au în prezent următorul cuprins:

(1) Dreptul la stimulentul de inserție prevăzut la art. 7 încetează începând cu ziua următoare celei în care:

a) copilul a împlinit vârsta de 3 ani, respectiv 4 ani în cazul copilului cu dizabilități;

b) a avut loc decesul copilului.

(2) Dreptul la stimulentul de inserție prevăzut la art. 7 se suspendă începând cu ziua următoare celei în care se constată:

a) una dintre situațiile prevăzute la art. 16 alin. (2), cu excepția lit. i);

b) beneficiarul nu mai realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 3 și solicită concediul pentru creșterea copilului;

c) copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități și beneficiarul nu mai realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 3.

(3) În situația persoanelor îndreptățite aflate în plata stimulentului de inserție care solicită concediile medicale prevăzute la art. 2 alin. (1), cu excepția celui prevăzut la lit. c), din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, plata stimulentului de inserție nu se suspendă.

17. De asemenea, Curtea mai reține că, potrivit art. II alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 21 martie 2020,

(1) Acordarea stimulentului de inserție prevăzut la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, se efectuează fără întrerupere, pe o perioadă de 90 zile în cazul persoanelor care, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se află în una sau mai multe dintre următoarele situații:

a) beneficiază de concediile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), b) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare;

b) beneficiază de concediul prevăzut de Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ;

c) se află în perioada prevăzută la art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) li s-a suspendat ori le-a încetat raportul de muncă ori de serviciu, ca urmare a instituirii situației de urgență în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În cazul în care, după perioada prevăzută la alin. (1), persoana îndreptățită realizează venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, atunci stimulentul de inserție se acordă, potrivit legii, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani sau 4 ani în cazul copilului cu dizabilitate.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică corespunzător și în cazul persoanelor care beneficiază de indemnizația prevăzută la art. 32 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Prevederile alin. (1) se aplică și persoanelor care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se află în plata stimulentului de inserție, cu respectarea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, aprobată prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare.

18. Prin urmare, în prezent dispozițiile art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2021, nu mai prevăd drept cauză de încetare a dreptului la stimulentul de inserție prevăzut la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 ipoteza normativă care constituie obiectul criticii de neconstituționalitate formulate în cauză. Dimpotrivă, în prezent, dispozițiile art. 17 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, cu modificările și completările ulterioare, prevăd în mod expres că, în situația în care persoanele îndreptățite aflate în plata stimulentului de inserție solicită concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav [concediu prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare], plata stimulentului de inserție nu se suspendă. Prin urmare, susținerile autorului excepției au rămas fără obiect.

19. Prin Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragrafele 44 și 45, Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 „nu poate fi interpretată în același fel ca în cazul Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, întrucât soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate direct de Avocatul Poporului se face în cadrul unui control abstract de constituționalitate“ (a se vedea și Decizia nr. 1.167 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011, receptată și menținută prin Decizia nr. 549 din 15 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 24 septembrie 2015, paragraful 16), ceea ce înseamnă că Avocatul Poporului ridică o excepție de neconstituționalitate distinct de orice procedură judiciară, așadar, în lipsa vreunui litigiu, el neavând de apărat vreun drept subiectiv [a se vedea, cu privire la caracterul abstract al controlului exercitat în condițiile art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție, Decizia nr. 163 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 4 aprilie 2013, iar cu privire la condiționările și implicațiile unui control abstract de constituționalitate mutatis mutandis Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 33]. Mai mult, Curtea a statuat că, în cadrul acestui control abstract de constituționalitate, nu se poate determina dacă actul normativ abrogat produce în continuare efecte juridice asupra unor raporturi juridice concrete, evaluare care se poate face doar atunci când este vorba de o excepție ridicată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial (a se vedea Decizia nr. 1.167 din 15 septembrie 2011 sau Decizia nr. 549 din 15 iulie 2015, paragraful 16, precitate), ceea ce demonstrează inaplicabilitatea Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, menționată mai sus. Prin urmare, în această din urmă ipoteză. Curtea a condiționat exercitarea controlului de constituționalitate, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție, de existența în fondul activ al legislației a actului de reglementare primară criticat de Avocatul Poporului, așadar, implicit, a soluției legislative cuprinse în acesta; numai în măsura în care soluția legislativă a fost menținută, la data pronunțării Curții, în actul normativ criticat, acesta poate fi analizat pe fond în condițiile textului constituțional antereferit (a se vedea în acest sens, mutatis mutandis, Decizia nr. 549 din 15 iulie 2015, paragrafele 16-22). Curtea a mai statuat că, la momentul judecării excepției de neconstituționalitate (excepție ridicată de Avocatul Poporului - s.n.), cerința constituțională esențială este aceea ca actul normativ conținând soluția legislativă criticată să fie în vigoare, respectiv să facă parte din fondul activ al legislației ( Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017, paragraful 46, precitată; a se vedea în același sens și Decizia nr. 90 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 3 iulie 2020, paragrafele 20 și 21).

20. În cauza de față, reținând că soluția legală criticată a fost abrogată implicit și nu face parte din dreptul pozitiv și având în vedere și că abrogarea textului criticat a survenit după sesizarea Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29, 32 și 33 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, în redactarea anterioară modificării acestora prin prevederile art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Avocatului Poporului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

pentru MARIAN ENACHE,

în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie