DECIZIE nr. 6 din 26 ianuarie 1994
DECIZIE nr. 6 din 26 ianuarie 1994 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
DECIZIE nr. 32 din 13 aprilie 1994 referitoarea la pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate ridicată de Zsoldi Irimie în Dosarul nr. 773/1993 al Tribunalului Botoșani cu care Curtea Constituțională a fost sesizată prin Încheierea din 6 mai 1993
Notă
*) Definitivă prin nerecurare.
Florin Bucur Vasilescu - președinte Ioan Muraru - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Raul Petrescu - procuror Constantin Burada - magistrat-asistent Pe rol pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate ridicată de Zsoldi Irimie în Dosarul nr. 773/1993 al Tribunalului Botosani cu care Curtea Constituțională a fost sesizată prin Încheierea din 6 mai 1993 a instanței respective.
Dezbaterile au avut loc în ședința din 30 martie 1994, concluziile avocatului Zsoldi Irimie, ale Uniunii avocaților din România și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea cu aceeași dată când Curtea, având nevoie de timp pentru dezbatere, a aminat pronunțarea la 6 aprilie și apoi la 13 aprilie 1994.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ, având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin acțiunea civilă formulată de Zsoldi Irimie împotriva Baroului de avocați Botosani, potrivit procedurii contenciosului administrativ, reglementată de Legea nr. 29/1990, aceasta a solicitat Tribunalului Botosani anularea adresei nr. 34 din 1 martie 1993 prin care i s-a interzis exercitarea în continuare a profesiei de avocat până la prezenta decizie de sistare a pensiei și, respectiv, a adresei nr. 4 din 5 aprilie 1993, prin care s-a revocat decizia de înscriere ca avocat definitiv în Baroul de avocați Botosani, emise de pârât, cu obligarea acestuia la plata unor daune lunare generate de împiedicarea desfășurării activității în avocatura.
Cererea a format obiectul Dosarului nr. 773/1993 al Tribunalului Botosani, iar la termenul de 6 mai 1993, reclamantul a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 lit. a) și ale art. 5 lit. c) și g) din Decretul-lege nr. 90/1990 privind unele măsuri pentru organizarea și exercitarea avocaturii în România, precum și a dispozițiilor art. 5 și art. 49 lit. c) din Decretul nr. 251/1978 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților.
În susținerea excepției, reclamantul avocat Zsoldi Irimie a arătat, în esenta, ca dispozițiile art. 4 lit. a) și ale art. 5 lit. c) și g) din Decretul-lege nr. 90/1990 privind unele măsuri pentru organizarea și exercitarea avocaturii în România sunt neconstituționale, întrucît, contravin art. 73 alin. (1) și (3) din Constituție și au dat posibilitatea Consiliului Uniunii avocaților din România sa adopte unele hotărâri vadit nelegale și discriminatorii. De asemenea, considera ca dispozițiile art. 5 din Decretul nr. 251/1978 prin care se interzice menținerea în avocatura a pensionarilor Casei de Pensii a Avocaților sau primirea celor din alte sectoare de activitate și, respectiv, ale art. 49 lit. c) potrivit cărora plata pensiei se suspenda pe timpul cît pensionarul a fost reprimit într-un colegiu de avocați, sunt contrare principiilor constituționale privind egalitatea în drepturi a cetățenilor (art. 16), munca și protecția socială a muncii (art. 38), nivelul de trai (art. 43), restrîngerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți (art. 49), precum și Legea nr. 2/1991 privind cumulul de funcții.
Tribunalul Botosani, prin Încheierea din 6 mai 1993, a suspendat judecarea cauzei și, în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, a trimis spre soluționare Curții Constituționale. Exprimindu-și opinia, potrivit art. 23 alin. (5) din aceeași lege, considera ca "în soluționarea excepției de neconstituționalitate se pot avea în vedere reglementările noii legi de exercitare a avocaturii, aflată în cursul adoptării sale".
În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 s-au solicitat punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului.
În punctul sau de vedere, Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate invocată nu poate fi supusă controlului constituționalității, întrucît se referă la acte normative adoptate înainte de intrarea în vigoare a Constituției, iar pe fond trebuie respinsă, actele normative respective neputind fi considerate abrogate implicit, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) din Constituție.
Cele două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
Ținând seama de excepția de neconstituționalitate ridicată, de opinia tribunalului, de punctul de vedere al Guvernului, de susținerile părților, de dispozițiile constituționale invocate, precum și de prevederile Decretului nr. 251/1978 și ale Decretului-lege nr. 90/1990, se rețin următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, al art. 23 și următoarele din Legea nr. 47/1992 și potrivit practicii sale constante, Curtea constata ca este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată, întrucît, chiar dacă dispozițiile legale contestate sunt anterioare Constituției, raporturile juridice stabilite pe baza lor sunt posterioare intrării în vigoare a acesteia.
Art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 251/1978 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, ce fac obiectul controlului, prevede că "În colegiile de avocați nu pot fi mentinuti pensionari ai Casei de Asigurări a Avocaților sau primiți pensionari din alte sectoare de activitate".
Art. 38 alin. (1) din Constituție prevede că "Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei și alegerea locului de muncă sunt libere".
În același sens sunt și dispozițiile art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, care prevede că "Statele părți la prezentul pact recunosc dreptul la munca ce cuprinde dreptul pe care îl are orice persoană de a obține posibilitatea să-și câștige existenta printr-o munca liber aleasă sau acceptată și vor lua măsuri potrivite pentru garantarea acestui drept".
Din examinarea art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 251/1978 rezultă ca dispozițiile sale încalcă principiul consacrat de Constituție, în temeiul căruia nici o lege nu poate îngrădi dreptul la munca și libertatea în alegerea profesiei sau a locului de muncă, precum și ale art. 20 din legea fundamentală.
Totodată, se constată că prevederile respective contravin și art. 43 alin. (2) din Constituție care menționează, printre alte drepturi ale cetățenilor, dreptul la pensie. Într-adevăr, interdicția primirii în avocatura a pensionarilor din alte sectoare de activitate este contrară prevederilor constituționale, întrucît aceasta reprezintă o încălcare a drepturilor subiective ale persoanelor: dreptul la pensie (preexistent) și, respectiv, dreptul decurgind din exercitarea profesiei de avocat.
În același timp, în aprecierea constituționalității dispozițiilor contestate trebuie avute în vedere și prevederile art. 49 din Constituție potrivit cărora exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrîns numai prin lege și numai dacă aceasta se impune pentru motivele expres și limitativ prevăzute în alin. (2) din Constituție.
În raport de considerentele expuse, se retine ca prevederile art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 251/1978, teza a II-a privind interdicția primirii în avocatura a pensionarilor din alte sectoare de activitate contravin principiilor consacrate de Constituție referitoare la drepturile fundamentale la munca, la alegerea libera a profesiei și la pensie, astfel încât, prin admiterea excepției de neconstituționalitate, urmează a se constată că dispozițiile respective sunt abrogate potrivit art. 150 din Constituție.
Constatarea abrogării numai a tezei a II-a din alin. 1 al art. 5 din decretul menționat mai sus este conformă prevederilor art. 23 alin (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora excepția de neconstituționalitate poate viza numai acele dispoziții legale de care depinde judecarea cauzei.
Pentru același considerent nu poate fi promovata nici excepția de neconstituționalitate a art. 49 lit. c) din Decretul nr. 251/1978 care prevede că plata pensiei se suspenda pe timpul cît pensionarul a fost reprimit într-un colegiu de avocați, deoarece, în speta, reclamantul Zsoldi Irimie nu se afla în aceasta situație fiind pensionar provenit din alt sector de activitate și primit în avocatura pe bază de concurs. De altfel, scopul urmărit de reclamant prin excepția ridicată a fost realizată prin admiterea ei, în parte, astfel încât nu mai prezintă interes, sub aceste aspecte, pentru cel în cauza.
Prin excepția de neconstituționalitate invocată s-a susținut ca și art. 4 lit. a), art. 5 lit. c) și g) din Decretul-lege nr. 90/1990 privind unele măsuri pentru organizarea și exercitarea avocaturii în România ar fi contrare prevederilor art. 73 alin. (1) și (3) din Constituție potrivit cărora inițiativa legislativă aparține Guvernului, deputaților, senatorilor sau unui număr de 250.000 de cetățeni cu drept de vot. Sub acest aspect, nu se poate însă retine ca ar exista o contradictie între dispozițiile contestate și prevederile art. 73 din Constituție spre a se putea constata ca ele sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție. În acest sens, trebuie observat ca, deși printre atribuțiile Congresului și ale Consiliului Uniunii avocaților din România sus menționate și acelea de a stabili liniile generale de dezvoltare a avocaturii și de a elabora proiecte de acte normative privind profesia de avocat, dispozițiile respective nu le conferă dreptul de a sesiza Parlamentul cu un proiect de lege sau cu o propunere legislativă.
Adoptarea acestor reglementări cu caracter intern a fost necesară pentru exercitarea profesiei în condițiile nou-create, după decembrie 1989, antrenarea avocaților în formularea de propuneri pentru noua lege a avocaturii și a codurilor de procedura cu privire la dreptul de apărare și, eventual, sensibilizarea subiectelor de inițiativa legislativă. De altfel, redactarea unui anteproiect de act normativ nu poate avea eficienta decît prin promovarea lui de către factorii investiti de Constituție cu inițiativa legislativă. Rezultă deci ca ele nu contravin principiilor constituționale, astfel ca excepția nu poate fi primită.
Cît privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de reclamantul Zsoldi Irimie, aceasta urmează a fi soluționată de către instanța care judeca procesul în fond, singura în măsura sa aprecieze cuantumul integral al acestora.
Având în vedere considerentele arătate, prevederile art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 23 și următoarele din Legea nr. 47/1992, ale art. 5 și art. 49 din Decretul nr. 251/1978, precum și ale art. 4 lit. a) și ale art. 5 lit. c) și g) din Decretul nr. 90/1990,
Admite, în parte, excepția de neconstituționalitate invocată de reclamantul avocat Zsoldi Irimie în fața Tribunalului Botosani, în Dosarul nr. 773/1993, trimisa de către acesta Curții Constituționale prin Încheierea din 6 mai 1993 și, în consecința:
1. Constata ca dispozițiile art. 5 alin. 1, teza a II-a, referitoare la primirea în avocatura a pensionarilor din alte sectoare de activitate din Decretul nr. 251/1978 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, fiind contrare art. 38, 43 și 49 din Constituție.
2. Respinge excepția referitoare la art. 49 din Decretul nr. 251/1978 și al art. 4 lit. a) și art. 5 lit. c) și g) din Decretul-lege nr. 90/1990 privind unele măsuri pentru organizarea și exercitarea avocaturii în România.
3. Problema cheltuielilor de judecată urmează a fi soluționată de către instanța de judecată pe rolul căreia se afla dosarul în cauza.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13 aprilie 1994.
PREȘEDINTE, Florin Bucur Vasilescu
Magistrat-asistent, Constantin Burada
DECIZIE nr. 6 din 26 ianuarie 1994 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii
DECIZIE nr. 42 din 4 mai 1994 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 32/1968
DECIZIE nr. 71 din 5 iulie 1994 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 34 din Legea nr. 80/1992 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor
DECIZIE nr. 34 din 27 aprilie 1994 referitoare la excepția de neconstituționalitate a Ordinului ministrului finanțelor nr. 1363/1993
DECIZIE nr. 40 din 4 mai 1994 referitoare la soluționarea recursului formulat de Asociația de locatari Parcul Tineretului nr. 2 Sibiu, împotriva Deciziei nr. 6 din 26 ianuarie 1994 a Curții Constituționale
DECIZIE nr. 79 din 14 iulie 1994 referitoare la soluționarea recursului declarat de Banca "Dacia Felix" - S.A. Cluj-Napoca împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 34 din 27 aprilie 1994
DECIZIE nr. 59 din 18 mai 1994 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 175 alin. 1 lit. b) din Codul muncii
Acest site folosește cookie-uri. Detalii