DECIZIE nr. 439/1997

Ioan Muraru - președinte Viorel Mihai Ciobanu - judecător Nicolae Popa - judecător Lucian Stangu - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Paula C. Pantea - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Iotzu Alexandru împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997 *). --------------- Notă

*) Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 10 iulie 1997.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 octombrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 6 noiembrie 1997 și apoi, la data de 13 noiembrie 1997. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiției - Secția civilă, prin Încheierea din 29 noiembrie 1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Iotzu Alexandru. Prin Decizia nr. 20 din 30 ianuarie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluție s-a fundamentat pe Decizia Curții Constituționale nr. 96 din 24 septembrie 1996, definitivă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, prin care s-a statuat ca prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în măsura în care acestea se aplică hotărârilor pronunțate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993. Împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997 a declarat recurs, în termen legal, Iotzu Alexandru, cu motivarea ca limita interpretării, data de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, în sensul că dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în măsura în care acestea se aplică hotărârilor pronunțate înainte de 26 iulie 1993, este nelegală. Se apreciază ca neconstituționalitatea art. 330^1 din Codul de procedură civilă trebuie extinsă și la hotărârile judecătorești pronunțate după 26 iulie 1993, "până la acea data recursul în anulare promovat împotriva unor astfel de hotărâri fiind inadmisibil". Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este nefondat, iar excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă este lipsită de obiect, ca urmare a modificării textului prin Legea nr. 17/1997. Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele: Recursul declarat de Iotzu Alexandru este neîntemeiat și urmează a fi respins. În motivarea recursului s-a susținut ca interpretarea data de către Curtea Constituțională dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, este nelegală, deoarece neconstituționalitatea acestor dispoziții legale trebuie extinsă și la hotărârile judecătorești pronunțate după 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993, "până la acea data recursul în anulare promovat împotriva unor astfel de hotărâri fiind inadmisibil". Recursul în anulare a fost reintrodus în Codul de procedură civilă prin Legea nr. 59/1993, fiind reglementat de art. 330-330^4, sub titlul "Căile extraordinare de atac". Hotărârile judecătorești definitive, pronunțate anterior datei de 26 iulie 1993, când a intrat în vigoare Legea nr. 59/1993, au putut fi atacate de procurorul general pe calea recursului extraordinar, care putea fi soluționat și după intrarea în vigoare a Legii nr. 59/1993, în condițiile stabilite de art. V alin. 5 din această lege, iar prin art. V alin. 6, astfel cum a fost completat prin Legea nr. 65/1993, părților li s-a dat posibilitatea sa atace ele cu recursul prevăzut de Legea nr. 59/1993, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia, hotărârile rămase definitive în perioada 30 iunie 1992 - 26 iulie 1993. Tot acest ansamblu de reglementare, cu caracter tranzitoriu, are semnificatia imposibilității aplicării dispozițiilor procesuale relative la recursul în anulare hotărârilor pronunțate anterior datei la care Legea nr. 59/1993 a intrat în vigoare, adică 26 iulie 1993. În aceste condiții, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 96/1996, ca dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă ar fi neconstituționale doar dacă s-ar aplica hotărârilor pronunțate anterior datei de 26 iulie 1993, pentru ca s-ar încalcă principiul neretroactivitatii legii, prevăzut în art. 15 alin. (2) din Constituție. Aceasta soluție nu este contrară principiilor stabilite prin Decizia nr. 9/1994, deoarece și în cuprinsul considerentelor acesteia s-a reținut ca dispozițiile procesuale sunt, în principiu, de imediata aplicare și deci dreptul relativ la exercitarea căilor de atac este fixat de legea în vigoare, în momentul pronunțării. Prin decizia recurată se face trimitere la Decizia nr. 96/1996, care are caracter obligatoriu potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție și în care s-a reținut ca textul art. 330^1 din Codul de procedură civilă își conserva constituționalitatea în sensul arătat, evitandu-se astfel alte interpretări care ar avea drept rezultat aplicarea lui retroactivă, contrar art. 15 alin. (2) din Constituție. Ca urmare, nu poate fi primită susținerea recurentilor relativă la respingerea recursului în anulare ca inadmisibil, pentru ca inadmisibilitatea nu este o problemă de constituționalitate, singurul aspect care interesează contenciosul constituțional fiind raportarea prevederilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă la dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție. Fața de cele arătate, Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997 este temeinica și legală, neexistand motive care să determine casarea ei. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge recursul declarat de Iotzu Alexandru împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 1997. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof.univ.dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu