DECIZIE nr. 442/1997

DECIZIE nr. 442 din 13 noiembrie 1997 referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 330 și următoarele din Codul de procedură civilă

Intrare în vigoare 6 februarie 1998

Ioan Muraru - președinte Costica Bula - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Paula C. Pantea - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Orleanu Anca Maria împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 55 din 19 martie 1997 *). --------- Notă

*) Decizia Curții Constituționale nr. 55 din 19 martie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 24 decembrie 1997.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 28 octombrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 6 noiembrie 1997 și apoi pentru data de 13 noiembrie 1997. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, pentru Încheierea din 20 decembrie 1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330 și următoarele din Codul de procedură civilă, ridicată de Orleanu Anca Maria. Prin Decizia nr. 55 din 19 martie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate invocată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Orleanu Anca Maria. Conform adresei depuse la dosar la data de 30 septembrie 1997, recurenta își retrage recursul declarat împotriva deciziei Curții Constituționale. Ținând seama de prevederile art. 267 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituțională ia act de cererea de renunțare la calea de atac, care nu este contrară prevederilor art. 26 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lic. c) din Constituție, al art. 13 alin. (1) A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992, al art. 267 din Codul de procedură civilă, precum și al art. 26 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, CURTEA În numele legii DECIDE: Ia act de retragerea recursului declarat de Orleanu Anca Maria împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 55 din 19 martie 1997. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 1997. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent Florentina Geangu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 6 februarie 1998