DECIZIE nr. 318/2001

Nicolae Popa - președinte Costica Bulai - judecător Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Lucian Stangu - judecător Șerban Viorel Stanoiu - judecător Ioan Vida - judecător Paula C. Pantea - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (5), ale art. 13 alin. (1) lit. a) și b), precum și ale art. 17-22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepție ridicată de Hoda Mahmud Jadoia Eluan Al-Jamili din Irak în Dosarul nr. 4.554/2001 al Judecătoriei Sectorului 6 București. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, invocand în acest sens jurisprudenta în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 11 mai 2001, pronunțată în Dosarul nr. 4.554/2001, Judecătoria Sectorului 6 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (5), ale art. 13 alin. (1) lit. a) și b), precum și ale art. 17-22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepție ridicată de Hoda Mahmud Jadoia Eluan Al-Jamili din Irak în Dosarul nr. 4.554/2001 al Judecătoriei Sectorului 6 București. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale, astfel: art. 9 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 este contrar dispozițiilor art. 49 și 23 din Constituție, deoarece actele Oficiului Național pentru Refugiati, efectuate în vederea stabilirii unei resedinte, nu sunt supuse controlului judecătoresc; art. 13 alin. (1) lit. a) și b) din ordonanța contravine art. 16 și 24 din Constituție, întrucât recursul nu este suspensiv de executare, iar "actele procedurale nu îi sunt comunicate solicitantului de azil într-o limbă cunoscută și nici nu i se desemnează în mod obligatoriu un avocat din oficiu"; art. 21 alin. (5) și (6) încalcă art. 16, 21 și 24 din Constituție, precum și art. 3, 13 și 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, deoarece, pe de o parte, sunt limitate soluțiile pe care le poate pronunța instanța în cadrul procedurii de soluționare a cererilor privind acordarea statutului de refugiat, depuse în punctele de frontieră, iar, pe de altă parte, termenul de 5 zile prevăzut de ordonanța împiedica pregătirea unei apărări eficiente. De asemenea, sunt criticate și dispozițiile art. 17, 18, 19, 20, ale art. 21 alin. (1)-(4) și ale art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, acestea fiind considerate contrare art. 16, 21, 24, 49 și 123 din Constituție, precum și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, întrucât cetățenii străini și apatrizii nu sunt egali în fața legii cu cetățenii români, deoarece nu beneficiază de procedura rezervată acestora din urma pentru contestarea măsurilor administrative. Mai mult, se apreciază ca reținerea solicitantului în zona de tranzit contravine reglementărilor constituționale, nefiind prevăzută posibilitatea contestarii legalității reținerii. Judecătoria Sectorului 6 București, exprimandu-și opinia, apreciază ca textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate. Astfel, se considera că nu se încalcă principiul egalității în drepturi a cetățenilor, deoarece art. 16 din Constituție se referă doar la cetățenii români, nefiind aplicabil în materia refugiatilor. De asemenea, nu se aduce atingere nici dreptului la apărare, întrucât prin textul de lege criticat se asigura dreptul solicitantului de azil de a fi asistat sau reprezentat de avocat și dreptul de a beneficia în mod gratuit de interpret. În legătură cu termenul relativ scurt în care trebuie soluționată cererea de acordare a statutului de refugiat, prevăzut la art. 21 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, instanța apreciază "ca fiind în favoarea solicitantului, pentru a limita pe cat posibil perioada în care acestuia nu îi este permis accesul pe teritoriul tarii, legislatiile altor tari europene prezentând dispoziții similare". În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În esenta, se arata ca dispozițiile legale criticate, reglementand condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea prin care strainul solicita acordarea statutului de refugiat, nu încalcă textele constituționale invocate. De asemenea, se arata ca "dreptul de a obține statutul de refugiat nu este un drept garantat de CEDO

". Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 9 alin. (5), ale art. 13 alin. (1) lit. a) și b), precum și ale art. 17-22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000. Autorul excepției de neconstituționalitate susține ca aceste texte de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 11 privind tratatele ratificate de Parlament, art. 16 referitor la egalitatea cetățenilor, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 49 privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 123 privind înfăptuirea justiției. În susținerea neconstitutionalitatii textelor de lege criticate se invoca și încălcarea dispozițiilor art. 3, 6, 13 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispoziții privind interzicerea torturii, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv și interzicerea discriminarii. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata următoarele: I. În legătură cu dispozițiile art. 20 și 21 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiatilor în România Curtea Constituțională s-a pronunțat într-o alta cauza având ca obiect aceste prevederi de lege, care au fost criticate sub aceleași aspecte și prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție și din acte internaționale ca și în cauzele de fața. Astfel, prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 11 iulie 2001, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (5) și ale art. 21 alin. (6) (referitoare la caracterul definitiv și executoriu de drept al hotărârii pronunțate în prima instanța) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, statuand, în esenta, ca aceste prevederi încalcă dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituție. Pentru a pronunța aceasta soluție Curtea a reținut ca, întrucât "hotărârea primei instanțe este definitivă și executorie, aceasta hotărâre urmează să fie pusă în aplicare imediat. Drept urmare, în exercitarea caii de atac a recursului (care nu este suspensiv de executare), solicitantul, nemulțumit de soluția de respingere a cererii sale de către prima instanța, nu va mai putea sa beneficieze efectiv de dreptul de a se apara în fața instanței de recurs". Ulterior pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 176 din 29 mai 2001 a fost adoptată Legea nr. 323 din 27 iunie 2001 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001, lege prin care a fost abrogat art. 20 alin. (6) din ordonanța, iar art. 20 alin. (5) și art. 21 alin. (6) au fost modificate. Ca urmare, prin Decizia nr. 209 din 28 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 25 octombrie 2001, Curtea Constituțională a constatat ca dispozițiile art. 20 alin. (5) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 nu mai pot constitui obiect al controlului de constituționalitate, iar excepțiile de neconstituționalitate referitoare la acestea au devenit inadmisibile, în temeiul prevederilor art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată. În temeiul acelorași dispoziții legale, prin Decizia nr. 238 din 5 iulie 2001, nepublicata, Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibila, și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000. II. Referitor la celelalte dispoziții legale criticate Curtea constata că nu contravin prevederilor constituționale invocate. De altfel, dispozițiile legale menționate au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 239 din 5 iulie 2001, nepublicata până la data pronunțării prezentei decizii, Curtea a constatat constituționalitatea art. 9 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, retinand ca restrangerea dreptului de libera circulație în cazul străinilor solicitanți ai statutului de refugiat este conformă cu dispozițiile constituționale, deoarece se realizează numai pentru motivele enumerate de text, care coincid cu cele prevăzute la art. 49 din Constituție. De asemenea, prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001 Curtea Constituțională a respins, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate privind aceste dispoziții din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și internaționale ca și în prezentul dosar. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce privește art. 22 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, CURTEA În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (5) și (6) și ale art. 21 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepție ridicată de Hoda Mahmud Jadoia Eluan Al-Jamili din Irak în Dosarul nr. 4.554/2001 al Judecătoriei Sectorului 6 București. 2. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (5), ale art. 13 alin. (1) lit. a) și b), ale art. 17-19, ale art. 20 alin. (1)-(4), ale art. 21 alin. (1)-(5) și ale art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepție ridicată de același autor în același dosar. Definitivă și obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 20 noiembrie 2001. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu ────────────────────