DECIZIE nr. 719/2007

DECIZIE nr. 719 din 13 septembrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 673^9 din Codul de procedură civilă

Intrare în vigoare 18 octombrie 2007

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 673^9 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Amalia Argentina Petrescu în Dosarul nr. 12.782/281/2006 al Judecătoriei Ploiești. La apelul nominal răspunde personal autoarea excepției, lipsă fiind cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, autoarea excepției susține că principiul egalității dintre soți prevăzut de art. 48 din Constituție trebuie interpretat în concordanță cu pactele internaționale, trebuind a fi avut în vedere interesul major al copilului. Prin modul de aplicare a textului de lege criticat se realizează o discriminare între soți, ceea ce contravine prevederilor art. 16 și 48 din Constituție. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile de lege criticate se aplică în mod egal tuturor părților din proces, fără a se încălca prevederile din Constituție invocate de autoarea excepției. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 22 ianuarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 12.782/281/2006, Judecătoria Ploiești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 673^9 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Amalia Argentina Petrescu. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 16 și 48 din Constituție. Judecătoria Ploiești consideră excepția de neconstituționalitate ca fiind întemeiată, arătând că, prin neluarea în considerație a cotei de contribuție efectivă a soților la dobândirea fiecărui bun în parte, se încalcă dispozițiile art. 48 din Constituție, referitoare la egalitatea dintre soți. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. Guvernul arată că textul de lege criticat determină cele mai importante criterii la care instanța trebuie să recurgă pentru formarea și atribuirea loturilor în cazul procesului de partaj. Criteriile enunțate de text consacră și o parte din criteriile de evaluare ce au fost statornicite deja și în jurisprudență. Pe de altă parte, este de remarcat faptul că legea nu enunță criteriile în mod limitativ, împrejurare care rezultă chiar din formularea finală a art. 673^9 din Codul de procedură civilă. Formarea loturilor se va face ținându-se seama de prevederile art. 741 din Codul civil, potrivit căruia, la compunerea loturilor, trebuie să se dea fiecărei părți, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură sau de aceeași valoare. Așadar, principiile înscrise în textul citat sunt esențiale în cadrul oricărei împărțeli, și nu doar în materia partajului succesoral. Ele urmăresc asigurarea egalități între copărtași, principiu care guvernează întreaga procedură a partajului și garantează în același timp echitatea acestuia. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 48 din Constituție, arată că textul constituțional consacră dreptul la căsătorie și întemeierea unei familii, conturând regimul general al exercitării acestuia, neavând legătură cu soluționarea cauzei. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 673^9 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul conținut: "La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea." În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor și art. 48 privind familia. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 182 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 11 iunie 2003, Curtea a observat că textul de lege criticat pentru neconstituționalitate stabilește criteriile de care instanța trebuie să țină seama la formarea și atribuirea loturilor pentru realizarea împărțelii judiciare. Examinând aceste criterii legale, Curtea a reținut că existența lor este justificată rațional și obiectiv, având finalitatea de a îndruma instanța tocmai pentru a evita arbitrarul în formarea loturilor și atribuirea lor acelor părți care au un drept de proprietate comună. Textul criticat nu prevede, prin reglementarea criteriilor, nici un fel de inegalitate sau discriminare, întrucât, fără a se crea vreo diferențiere, este aplicabil tuturor părților, în aceeași măsură. În consecință, Curtea a constatat că nu sunt încălcate dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 48 din Constituție, Curtea constată că textul constituțional consacră dreptul la căsătorie și întemeierea unei familii, conturând regimul general al exercitării acestuia, neavând legătură cu soluționarea cauzei. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 673^9 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Amalia Argentina Petrescu în Dosarul nr. 12.782/281/2006 al Judecătoriei Ploiești. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 13 septembrie 2007. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 18 octombrie 2007