DECIZIE nr. 500/2007

DECIZIE nr. 500 din 29 mai 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 190 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

Intrare în vigoare 19 iunie 2007

Ion Predescu - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Tudorel Toader - judecător Ion Tiucă - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 190 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Diesel Club" - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 11.472/211/2006 al Judecătoriei Cluj-Napoca, precum și de Societatea Comercială "Club Flash" - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 11.471/211/2006 al aceleiași instanțe. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 305 D/2007 la Dosarul nr. 164 D/2007, care a fost primul înregistrat, având în vedere că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate este identic. Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexării dosarelor. Reținând identitatea de obiect, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea celor două dosare. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele: Prin încheierile din 22 ianuarie 2007 și 16 februarie 2007, pronunțate în dosarele nr. 11.472/211/2006 și nr. 11.471/211/2006, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 190 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Diesel Club" - S.R.L. din Cluj-Napoca și de Societatea Comercială "Club Flash" - S.R.L. din Cluj-Napoca într-un litigiu având ca obiect soluționarea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 190 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 45 și 135 din Constituție, deoarece "îngrădesc în mod indubitabil exercitarea dreptului fundamental privind libertatea economică, fiind în același timp contrare principiilor fundamentale care guvernează activitatea economică. Practic un agent economic diligent și de bună-credință poate fi pus în situația de a răspunde contravențional pentru neglijența unui alt participant la procesul economic. Această situație poate interveni [

] dacă un comerciant achiziționează niște produse accizabile supuse marcării, purtând marcaje corespunzătoare, dar, pe parcursul desfășurării activității economice [

], respectivele marcaje cad sau se dezlipesc parțial". Judecătoria Cluj-Napoca apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată, arătând că reglementările criticate nu încalcă prevederile art. 45 și 135 din Constituție, "ci stabilesc limite de exercitare a liberului schimb, cu luarea în considerare a intereselor generale ale societății, de protejare împotriva evaziunii fiscale, împiedicând implicit și concurența neloială în ceea ce privește produsele accesibile supuse marcării". Contravenția prevăzută de textul de lege criticat este, în opinia instanței, "o măsură proporțională ca gravitate cu importanța intereselor ce se doresc a fi protejate, cadrul legal astfel instituit fiind restrictiv, dar nu nefavorabil valorificării produselor respective". În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând, în esență, că dispozițiile legale criticate nu pun în discuție restrângeri ale accesului liber la o activitate economică și nu încalcă dispozițiile constituționale privind libertatea comerțului. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 190 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 26 septembrie 2005, care au următorul cuprins: "Constituie contravenții următoarele fapte: [

]

c) deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII din Codul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false."

În susținerea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia apreciază că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 45 privind libertatea economică și ale art. 135 din Constituție privind economia. Examinând excepția de neconstituționalitate, se constată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții, în raport cu prevederile art. 45 și 135 din Constituție, prin Decizia nr. 119 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 23 martie 2006. Prin această decizie, Curtea, respingând excepția de neconstituționalitate, a constatat că textul legal criticat stabilește faptul că deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, constituie contravenție. De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit art. 203 din Codul fiscal, responsabilitatea marcării revine antrepozitarilor autorizați [persoana fizică sau juridică autorizată de autoritatea fiscală competentă, în exercitarea activității acesteia, să producă, să transforme, să dețină, să primească și să expedieze produse accizabile, într-un antrepozit fiscal - art. 163 lit. e) din Codul fiscal] sau importatorilor. Totodată, Codul fiscal, la art. 296^1 alin. (1) lit. h), stabilește că marcarea cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării ori deținerea în antrepozitul fiscal a produselor marcate în acest fel constituie infracțiune. Astfel, coroborând textele legale de mai sus, Curtea a constatat că atât cel ce marchează cu marcaje false produsele accizabile supuse marcării sau deține în antrepozitul fiscal produse marcate în acest fel, cât și cel care deține în afara antrepozitului fiscal sau comercializează pe teritoriul României produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, necorespunzător marcate sau cu marcaje false sunt sancționați, prima faptă constituind infracțiune, iar cea de-a doua contravenție. Este, de altfel, o soluție legislativă care sancționează aceste fapte săvârșite cu vinovăție, orice încălcare a legii impunând o sancțiune în raport cu gravitatea faptei săvârșite. Totodată, în aceeași decizie, Curtea a constatat că aceste măsuri au fost instituite pentru a lupta eficient împotriva evaziunii fiscale, ceea ce nu îngrădește cu nimic libertatea comerțului și nici protejarea intereselor naționale în activitatea economică, ci, dimpotrivă, stabilește un cadru legal, clar și precis în care să se desfășoare schimburile comerciale, cu protejarea intereselor economice naționale. Astfel, măsura în cauză protejează și concurența loială, neîngăduind intrarea pe piață a unor produse accizabile care eludează cadrul legal în domeniu. De altfel, accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertății economice cu specificarea faptelor ilicite prejudiciabile pentru societate sau terți. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții, atât soluția pronunțată prin decizia menționată, cât și considerentele care au fundamentat-o sunt valabile și în prezenta cauză. Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 190 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Diesel Club" - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 11.472/211/2006 al Judecătoriei Cluj-Napoca, precum și de Societatea Comercială "Club Flash" - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 11.471/211/2006 al aceleiași instanțe. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 29 mai 2007. PREȘEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent, Florentina Geangu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 19 iunie 2007

DECIZIE nr. 509 din 29 mai 2007

DECIZIE nr. 509 din 29 mai 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 lit. b) și ale art. 11 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de ma...

DECIZIE nr. 510 din 29 mai 2007

DECIZIE nr. 510 din 29 mai 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

DECIZIE nr. 508 din 29 mai 2007

DECIZIE nr. 508 din 29 mai 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 252/2003 privind registrul unic de control și art. 10 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agen...

DECIZIE nr. 467 din 17 mai 2007

DECIZIE nr. 467 din 17 mai 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 5 din Legea nr. 236/2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau...