DECIZIE nr. 885/2008

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepție ridicată de Rahed Mohamed Ali Wahaili în Dosarul nr. 718/302/2007 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul de limbă desemnat pentru a asigura traducerea în cauză, domnul Dalati Bassam. Magistratul-asistent informează Curtea că autorul excepției a transmis la dosar note scrise prin care solicită, pe de o parte, extinderea excepției de neconstituționalitate și asupra dispozițiilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, astfel cum rezultă din motivarea scrisă depusă la dosarul de fond, iar, pe de altă parte, admiterea excepției în această formă. Totodată, partea Oficiul Român pentru Imigrări a trimis la dosarul cauzei note scrise prin care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată. Președintele Curții solicită punctul de vedere al reprezentantului Ministerului Public asupra solicitării autorului excepției. Acesta arată că extinderea obiectului excepției de neconstituționalitate direct în fața Curții nu este permisă de prevederile Legii nr. 47/1992, întrucât cadrul procesual de judecată al excepției este cel stabilit prin încheierea de sesizare a instanței de judecată. Deliberând, Curtea respinge cererea de extindere a obiectului excepției formulată de autorul acesteia. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, indicând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 21 februarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 718/302/2007, Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Excepția a fost ridicată de Rahed Mohamed Ali Wahaili într-o cauză privind soluționarea unui recurs împotriva unei sentințe civile prin care a fost respinsă plângerea acestuia împotriva hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări prin care i-a fost anulată forma de protecție umanitară condiționată. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, prin aceea că permit intervenția unei autorități cu atribuții în domeniul securității naționale sau al ordinii publice, având ca efect anularea unei forme de protecție și, în consecință, expulzarea de pe teritoriul României, deschid calea arbitrariului în procedura de anulare a formei de protecție, cu încălcarea tuturor normelor și principiilor fundamentale indicate. Invocarea unui motiv de siguranță națională pentru solicitarea anulării formei de protecție determină ineficiența dreptului la apărare și a caracterului echitabil al procesului și blocarea accesului liber la justiție, deoarece, prin calitatea sa de petent, străinul trebuie să-și probeze nevinovăția, în condițiile în care intimatul nu are obligația de a motiva hotărârea, iar străinul nu cunoaște motivele de fapt concrete ce îi sunt imputate, acestea având caracterul de informații clasificate. Ingerința instituită de art. 102 din Legea nr. 122/2006 nu se substituie condițiilor prevăzute pentru restrângerea unui drept, deoarece aceasta nu este prevăzută de lege, în sensul că legea nu este previzibilă, nu apare ca întemeiată pe unul dintre motivele limitativ cuprinse la art. 8 paragraful 2 din Convenția europeană a drepturilor omului și, în plus, nu respectă nici cerința proporționalității. Astfel este încălcat însuși principiul preeminenței dreptului, consacrat în preambulul Convenției, dar și la art. 1 alin. (3) din Constituția României. Totodată, străinul căruia i se aplică procedura prevăzută de art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România se află într-o poziție procesuală net inferioară celui căruia i se aplică procedura prevăzută de art. 83 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, căruia instanța este obligată să-i aducă la cunoștință "faptele ce au stat la baza sesizării", încălcându-se principiul ubi eadem est legis ratio ibi eadem legis dispositio, întrucât diferența de tratament juridic nu se justifică. Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederile art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România sunt constituționale, având în vedere că acestea nu îngrădesc accesul liber la justiție al solicitantului de azil căruia i s-a anulat forma de protecție acordată, iar procedura instituită de art. 103 din aceeași lege presupune intervievarea acestuia, respectându-se astfel drepturile și libertățile sale. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat nu conține norme contrare dispozițiilor și principiilor fundamentale invocate. Cauzele privind acordarea azilului în România constituie situații speciale, în privința cărora legiuitorul este în măsură să stabilească reguli speciale de procedură, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție. Ca atare, în deplin acord cu prevederile art. 18 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia dreptul de azil se acordă și se retrage în condițiile legii, cu respectarea tratatelor și a convențiilor internaționale la care România este parte, legiuitorul suveran are dreptul de a stabili autoritățile competente să declanșeze și să propună procedura de încetare sau de anulare a formei de protecție acordate. În plus, Legea nr. 122/2006 prevede că beneficiarul formei de protecție să fie intervievat pentru clarificarea situației sale, iar împotriva hotărârii pronunțate în legătură cu încetarea sau anularea formei de protecție se poate formula plângere. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, având următoarea redactare: - Art. 102 - Declanșarea procedurii de încetare sau de anulare: "Procedura de încetare sau de anulare a formei de protecție acordate se declanșează de Oficiul Român pentru Imigrări din oficiu sau la propunerea uneia dintre instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale ori al ordinii publice." În motivarea excepției, autorul acesteia critică și Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, însă acest act normativ nu este menționat nici în cuprinsul încheierii de sesizare, în ceea ce privește opinia instanței în legătură cu excepția de neconstituționalitate ridicată în fața sa, și nici în dispozitivul acestei încheieri. Cum cadrul procesual specific excepției de neconstituționalitate îl reprezintă încheierea de sesizare - actul de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții -, rezultă că Legea nr. 182/2002, deși criticată, nu poate fi reținută drept obiect al excepției de neconstituționalitate, în caz contrar fiind încălcate prevederile art. 29 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Autorul excepției apreciază că dispozițiile art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România contravin următoarelor prevederi internaționale: art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu titlul marginal "Garanții procedurale în cazul expulzărilor de străini", art. 8 -"Dreptul la respectarea vieții private și de familie", art. 6 -"Dreptul la un proces echitabil", art. 13 - "Dreptul la un recurs efectiv" și art. 14 -"Interzicerea discriminării" din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceasta, intitulat "Interzicerea generală a discriminării", ratificat de România prin Legea nr. 103/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 2 mai 2006; în plus, sunt invocate următoarele dispoziții din Constituție: art. 1 alin. (3) referitor la valorile supreme ale statului român, printre care și principiul preeminenței dreptului, consacrat și în preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 18 alin. (2) potrivit căruia dreptul de azil se acordă și se retrage în condițiile legii, cu respectarea tratatelor și a convențiilor internaționale la care România este parte, și art. 21 -"Accesul liber la justiție". În motivarea excepției este invocată și neconstituționalitatea din prisma încălcării art. 148 alin. (2) din Constituție, referitor la principiul aplicării cu prioritate a prevederilor comunitare față de dispozițiile contrare din legile interne, întrucât apreciază că textul de lege criticat contravine art. 19 alin. (4) din Directiva 83/2004 a Consiliului Uniunii Europene privind standardele minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecție internațională și referitoare la conținutul protecției acordate. Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România reglementează declanșarea procedurii de încetare sau de anulare a formei de protecție acordate de către Oficiul Român pentru Imigrări din oficiu sau la propunerea uneia dintre instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale ori al ordinii publice. Autorul excepției apreciază aceste prevederi ca fiind contrare, în principal, principiilor preeminenței dreptului, egalității armelor, al proporționalității și al nediscriminării, precum și dreptului la apărare, dreptului la un proces echitabil, accesului liber la justiție, dreptului la respectarea vieții private și de familie și dreptului de azil, astfel cum sunt reglementate în Constituția României și în actele juridice internaționale invocate. Examinând criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea constată că acestea nu sunt întemeiate. Capitolul VI din Legea nr. 122/2006, intitulat "Procedura încetării sau anulării formei de protecție", prevede condițiile în care se aplică această măsură, procedura administrativă specifică, precum și căile de atac. Art. 102 dispune că procedura de încetare sau de anulare se declanșează de Oficiul Român pentru Imigrări din oficiu sau la propunerea uneia dintre instituțiile cu atribuții în domeniul siguranței naționale ori al ordinii publice, acesta fiind, în realitate, aspectul vizat de critica de neconstituționalitate, deoarece beneficiarul formei de protecție nu are acces la informațiile care au dus la înaintarea acestei propuneri, nu cunoaște motivele de fapt ce îi sunt imputate și, în consecință, nu se poate apăra eficient. Or, acele instituții cu atribuții în domeniul siguranței naționale sau al ordinii publice nu fac decât să propună organului competent în materie încetarea sau anularea formei de protecție acordate, pe baza informațiilor cumulate prin specificul activității lor și care justifică luarea acestei măsuri. Pe baza acestei propuneri, Oficiul Român pentru Imigrări va reanaliza situația persoanelor în cauză, prilej cu care, potrivit art. 103 din lege, le va solicita acestora prezentarea în vederea efectuării unui interviu pentru clarificarea situației. În orice fază a procedurii de încetare sau anulare a formei de protecție, beneficiarului îi sunt asigurate prin lege o serie de drepturi fundamentale, printre care: dreptul de a fi asistat de un avocat - art. 103 alin. (2) lit. a), de a beneficia de un interpret - lit. b) sau de a fi reprezentat și asistat de un reprezentant al organizațiilor neguvernamentale, române sau străine - lit. d). Totodată, dispoziția de părăsire a teritoriului țării nu intervine de plano, ci aceasta depinde, conform art. 104 alin. (3), de motivele care au stat la baza hotărârii de încetare sau de anulare a formei de protecție. Potrivit art. 105, împotriva acestei hotărâri străinul poate face plângere în condițiile prevăzute de Legea nr. 122/2006. Așadar, nu se poate reține lipsa accesului liber la justiție și restrângerea exercitării tuturor drepturilor și garanțiilor specifice unui proces echitabil, cum pretinde autorul excepției, câtă vreme, ulterior procedurii administrative de încetare sau de anulare a formei de protecție acordate, finalizate cu o hotărâre a Oficiului Român pentru Imigrări, urmează procedura jurisdicțională, în cadrul căreia se va pronunța o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Procedura legală prevăzută pentru încetarea sau anularea formei de protecție acordate respectă, prin urmare, dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora "Un străin care își are reședința în mod legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decât în temeiul executării unei hotărâri luate conform legii și el trebuie să poată:

a) să prezinte motivele care pledează împotriva expulzării sale; b) să ceară examinarea cazului său; c) să ceară să fie reprezentat în acest scop în fața autorităților competente sau a uneia ori a mai multor persoane desemnate de către această autoritate". Totodată, Curtea reține că nu se poate pretinde un regim juridic identic între cel aplicabil solicitanților de azil, prevăzut de Legea nr. 122/2006, și cel aplicabil străinilor, instituit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, deoarece este vorba despre două situații de fapt diferite, care implică adoptarea unor norme juridice reglementate prin acte normative deosebite. Prin urmare, nici criticile referitoare la încălcarea principiului nediscriminării nu sunt întemeiate. Cât privește susținerile autorului excepției referitoare la lipsa accesului străinului la informațiile pe baza cărora instituțiile cu atribuții în domeniul siguranței naționale sau al ordinii publice propun Oficiului Român pentru Imigrări încetarea sau anularea formei de protecție acordate, Curtea constată, pe de o parte, că aceasta nu este o problemă de constituționalitate, iar, pe de altă parte, regimul informațiilor clasificate, reglementat prin Legea nr. 182/2002, se justifică prin însăși importanța lor pentru siguranța națională. De altfel, atât Constituția României (art. 53), cât și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (de exemplu, art. 8) permit autorităților statului adoptarea măsurilor legale care, într-o societate democratică, sunt apreciate ca necesare pentru securitatea națională, siguranța publică, apărarea ordinii sau prevenirea faptelor penale or protejarea drepturilor și libertăților altora. În acest sens, de altfel, reglementează chiar și art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocat de autorul excepției în apărarea sa. În ceea ce privește susținerile autorului excepției referitoare la lipsa de previzibilitate a dispozițiilor legale criticate, apreciem că nu pot fi reținute, întrucât acestea conțin norme suficient de clare și precise, astfel încât cel în cauză este în măsură să adopte o conduită în conformitate cu cerințele legii. În sfârșit, referitor la pretinsa contradicție dintre dispozițiile art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România și prevederile art. 19 alin. (4) din Directiva Consiliului Uniunii Europene 2004/83/CE din 29 aprilie 2004 privind standardele minime pentru calificare și statutul cetățenilor țărilor terțe sau apatrizilor ca refugiați sau ca persoane aflate în nevoie de protecție internațională și conținutul protecției acordate, Curtea observă că acest act comunitar este transpus în planul legislației interne tocmai prin reglementarea Legii nr. 122/2006, astfel cum se menționează atât în expunerea de motive, cât și în finalul legii criticate. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepție ridicată de Rahed Mohamed Ali Wahaili în Dosarul nr. 718/302/2007 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 10 iulie 2008. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi