DECIZIE nr. 579/2009

DECIZIE nr. 579 din 14 aprilie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 301 și art. 336 din Codul de procedură civilă

Intrare în vigoare 22 iunie 2009

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Carmen-Cătălina Gliga - procuror Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 301 și art. 336 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială Romenergo - S.A. din București în Dosarul nr. 3.275/4/2007 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 31 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 3.275/4/2007, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 301 și art. 336 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială Romenergo - S.A. din București. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul consideră că prevederile criticate aduc atingere principiului egalității în drepturi și liberului acces la justiție. Astfel, dispozițiile art. 310 din Codul de procedură civilă nu asigură posibilitatea reală ca subiectele de drept vizate de o hotărâre judecătorească să fie efectiv înștiințate despre aceasta, întrucât nu li se comunică hotărârea decât dacă au fost părți în proces. Or, modalitatea de reglementare a instituției recursului și a momentului de la care începe să curgă termenul de recurs pentru persoanele cărora nu li s-a comunicat hotărârea este contrară principiilor constituționale enunțate. Se încalcă și dreptul de proprietate garantat de art. 44 din Constituție, deoarece se ajunge la situația inechitabilă în care proprietatea unei persoane juridice este grevată prin înregistrarea unui sediu, dispusă prin hotărârea care autorizează constituirea unui sindicat, fără ca persoana care este proprietara imobilului să fi fost citată în proces. În ceea ce privește dispozițiile art. 336 alin. 3 din Codul de procedură civilă, acestea încalcă prevederile constituționale ale art. 16 și 21, întrucât nu prevăd expres că recursul poate fi formulat de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost parte în proces. Tribunalul București - Secția a III-a civilă apreciază excepția ca fiind neîntemeiată. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată. Cu privire la obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că, deși a fost sesizată cu prevederile art. 301 și art. 336 din Codul de procedură civilă, din analiza notelor scrise ale autorului excepției și a motivelor invocate, critica vizează doar dispozițiile art. 301 și art. 336 alin. 3 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conținut: - Art. 301: "Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 284 alin. 2-4 se aplică în mod corespunzător."; - Art. 336 alin. 3: "Recursul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea cererii." Autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 16, 21, 44 și 53, precum și în art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține că, prin Decizia nr. 998 din 6 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 19 decembrie 2007, a constatat că dispozițiile art. 336 alin. 3 din Codul de procedură civilă reprezintă norme de procedură privind soluționarea recursului în materia procedurii necontencioase, iar conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul stabilește prin lege competența instanțelor de judecată și procedura în fața acestora, evident și cu respectarea celorlalte prevederi sau principii constituționale. Faptul că, în temeiul textului de lege criticat, în materie necontencioasă recursul poate fi declarat de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea cererii, nu încalcă, ci dă expresie principiului prevăzut de art. 21 din Constituție, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Într-o atare împrejurare, pentru terțul care nu a fost citat și nici nu a participat la desfășurarea procedurii grațioase, termenul de recurs, în temeiul art. 338 alin. 1 coroborat cu art. 301 din Codul de procedură civilă, este de 15 zile și începe să curgă de la pronunțare, aceasta fiind singura posibilitate de a i se recunoaște dreptul la calea de atac, de vreme ce încheierea nu se comunică celui care nu a participat la soluționarea cererii. Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. Așa fiind, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluționarea procesului cu celeritate, în absența lui calea de atac putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine cât privește raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească, afectând astfel grav stabilitatea și securitatea care trebuie să le caracterizeze. De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum și art. 129, care prevede că "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispozițiilor constituționale invocate mai sus. Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art. 301 și art. 336 din Codul de procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 301 și art. 336 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială Romenergo - S.A. din București în Dosarul nr. 3.275/4/2007 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 14 aprilie 2009. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 22 iunie 2009

HOTĂRÂRE nr. 701 din 10 iunie 2009

HOTĂRÂRE nr. 701 din 10 iunie 2009 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009 al Companiei Naționale "Poșta Română" - S.A., la care Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale îndeplinește atribuțiile pe care statul român le...

DECIZIE nr. 581 din 14 aprilie 2009

DECIZIE nr. 581 din 14 aprilie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă și ale art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale