DECIZIE nr. 454/2009
DECIZIE nr. 454 din 31 martie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Antonia Constantin - procuror Benke Kâroly - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Elena Moisescu și Ion Vintilescu în Dosarul nr. 10.490/3/2008 al Curții de Apel București - Secția pentru minori și familie. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 19 noiembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 10.490/3/2008, Curtea de Apel București - Secția pentru minori și familie a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei decizii civile. În motivarea excepției se susține că dispozițiile legale criticate, stabilind competența de soluționare a apelului la instanța care s-a pronunțat și asupra fondului, sunt contrare exigențelor unui proces echitabil. Curtea de Apel București - Secția pentru minori și familie apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, care au următorul cuprins: "(1) Procesele în curs de judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor legal învestite, precum și căile de atac se judecă de instanțele competente, potrivit legii." Autorul excepției susține că textul legal criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. Totodată, în susținerea excepției sunt invocate și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil. Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele: Prin numeroase decizii, Curtea s-a pronunțat în sensul constituționalității dispozițiilor legale contestate. Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie 2006, și prin Decizia nr. 526 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 18 august 2006, Curtea a statuat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, astfel cum este consacrată prin dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție. De asemenea, s-a reținut că, deși prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competența materială, aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluția legislativă adoptată nu relevă niciun fine de neconstituționalitate. Astfel, dincolo de caracterul tranzitoriu al acestei reglementări, soluționarea aparține unor complete cu o compunere diferită, iar părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil. Neintervenind elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Elena Moisescu și Ion Vintilescu în Dosarul nr. 10.490/3/2008 al Curții de Apel București - Secția pentru minori și familie. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 31 martie 2009. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Benke Karoly
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 18 mai 2009
DECIZIE nr. 392 din 19 martie 2009
DECIZIE nr. 392 din 19 martie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal
DECIZIE nr. 446 din 31 martie 2009
DECIZIE nr. 446 din 31 martie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
DECIZIE nr. 453 din 31 martie 2009
DECIZIE nr. 453 din 31 martie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantu...
HOTĂRÂRE nr. 550 din 6 mai 2009
HOTĂRÂRE nr. 550 din 6 mai 2009 privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a unei suprafețe totale de teren de 624 mp, trecută în domeniul public al statului, în vederea realizării activităților de interes național de către...
DECIZIE nr. 389 din 19 martie 2009
DECIZIE nr. 389 din 19 martie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului
DECIZIE nr. 404 din 24 martie 2009
DECIZIE nr. 404 din 24 martie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă
DECIZIE nr. 441 din 31 martie 2009
DECIZIE nr. 441 din 31 martie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare
DECRET nr. 791 din 7 mai 2009
DECRET nr. 791 din 7 mai 2009 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 206/2008 privind măsurile de sprijin financiar acordat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului operatorilor economici din portofoliu,...