DECIZIE nr. 844/2010

Augustin Zegrean - președinte Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ștefan Minea - judecător Iulia Antoanella Motoc - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Marinela Mincă - procuror Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250, art. 289, art. 291 din Codul penal, precum și ale art. 339 alin. 1 și art. 385^18 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marius Dîrgău, Liviu Ioan Pașca, Valentin Cuteanu, Attila Pap (Papp), Marius Pintea și Viorel Codrean în Dosarul nr. 8.517/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Autorii Attila Pap, Marius Pintea și Viorel Codrean au formulat fiecare câte o cerere de acordare a unui nou termen de judecată. Astfel, autorul Attila Pap a motivat că de la data primirii citației și până în prezent nu a avut timp suficient pentru a contacta apărătorul care să îi reprezinte interesele, autorul Marius Pintea a motivat că nu se poate prezenta în fața Curții fiind plecat în interese de serviciu, fără însă a face vreo dovadă în acest sens, iar autorul Viorel Codrean a motivat o lipsă de procedură cu unii dintre inculpați, fără a menționa în ce constă viciul. Reprezentantul Ministerului Public se opune cererilor formulate. Curtea, deliberând asupra cererilor formulate, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 și al art. 156 din Codul de procedură civilă, constată că Decizia de sesizare a fost emisă la 5 noiembrie 2009, iar de la acea dată și până în prezent s-a scurs un interval suficient pentru autor în vederea întreprinderii demersurilor necesare apărării. De asemenea, autorul Marius Pintea nu a depus dovezi în susținerea imposibilității sale de a se prezenta în fața Curții, iar procedura de citare a fost legal îndeplinită cu toți cei 6 autori. Așa fiind, Curtea respinge cererile formulate. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a acesteia ca nefondată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3.635 din 5 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 8.517/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 250, art. 289, art. 291 din Codul penal, precum și ale art. 339 alin. 1 și art. 385^18 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marius Dîrgău, Liviu Ioan Pașca, Valentin Cuteanu, Attila Pap (Papp), Marius Pintea și Viorel Codrean în dosarul de mai sus. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile art. 250 din Codul penal referitoare la infracțiunea de purtare abuzivă încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 și ale art. 53, precum și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece este nemulțumit de împrejurarea că angajatul din alte servicii publice ce vizează o funcție de demnitate publică sau alte funcții care implică autoritatea de stat (demnitari, consuli, secretari de stat, executori judecătorești) nu intră sub incidența textului criticat. Aceeași critică este arătată și în ceea ce privește dispozițiile art. 289 și art. 291 din Codul penal, întrucât mai există și ale categorii de persoane care întocmesc înscrisuri autentice (avocați), dar care nu au calitatea de funcționari. Or, prin reglementarea contestată se instituie o discriminare între funcționarii publici și celelalte persoane care sunt abilitate să întocmească un înscris autentic. Dispozițiile art. 339 alin. 1 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituționale ale art. 21 și ale art. 6 paragraful 3 lit. b) și c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece limitează dreptul părților de a formula cereri doar în legătură cu cercetarea judecătorească, lipsind prevederea de a formula excepții, acest drept fiind prevăzut doar la capitolul măsurilor premergătoare cercetării judecătorești de art. 320 alin. 2 și art. 301 alin. 1 din Codul de procedură penală. Dispozițiile art. 385^18 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituționale ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumția de nevinovăție și ale art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece instanța de recurs a stabilit vinovăția inculpaților în condițiile în care a admis existența unui probatoriu insuficient, iar instanța de fond căreia i s-a trimis cauza spre rejudecare este limitată exclusiv de administrarea de probe și nu poate pronunța o hotărâre contrară opiniei exprimate anterior de instanța de recurs. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, în calitate de instanță de recurs chemată să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei încheierii de respingere ca inadmisibilă a excepției, a opinat că excepția de neconstituționalitate, deși are legătură cu soluționarea cauzei, fiind deci admisibilă sub acest aspect, este neîntemeiată pe fond, prevederile criticate fiind constituționale. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 250 - Purtarea abuzivă, art. 289 - Falsul intelectual, art. 291 - Uzul de fals, toate din Codul penal, precum și ale art. 339 alin. 1 cu denumirea marginală Terminarea cercetării judecătorești și art. 385^18 cu denumirea marginală Limitele rejudecării, toate din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: - Art. 250 din Codul penal: "Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană, de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. Amenințarea săvârșită de către un funcționar public, în condițiile alin. 1, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Lovirea sau alte acte de violență săvârșite de către un funcționar public, în condițiile alin. 1, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Vătămarea corporală săvârșită de către un funcționar public, în condițiile alin. 1, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 6 ani. Vătămarea corporală gravă săvârșită de către un funcționar public, în condițiile alin. 1, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani."; - Art. 289 din Codul penal: "Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Tentativa se pedepsește."; - Art. 291 din Codul penal: "Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură privată."; - Art. 339 alin. 1 din Codul de procedură penală: "Înainte de a declara terminată cercetarea judecătorească, președintele întreabă pe procuror și pe părți dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești."; - Art. 385^18 din Codul de procedură penală: "Instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului. Când hotărârea este desființată numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce privește latura penală sau civilă, instanța de rejudecare se pronunță în limitele în care hotărârea a fost casată." Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250, art. 289 și art. 291 din Codul penal, Curtea constată că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, legiuitorul are deplina libertate de a stabili infracțiunile, ceea ce presupune nu numai incriminarea modalității de comitere a acestora, ci și, în anumite situații, circumstanțierea subiectului activ. Altfel spus, noțiunile de "funcționar public" și de "alți funcționari" nu sunt de rang constituțional, definirea și reglementarea statutului acestor categorii de salariați fiind de domeniul legii. În plus, modalitatea de încadrare juridică a faptelor penale în funcție de subiectul activ este o problemă ce ține de modul de interpretare și de aplicare a legii, atribut care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție se realizează de instanțele judecătorești de drept comun. În ceea ce privește critica prevederilor art. 339 alin. 1 și art. 385^18 din Codul de procedură penală referitoare la terminarea cercetării judecătorești și la limitele rejudecării în cazul casării hotărârii de către instanța de recurs, Curtea constată că instituția controlului judiciar își găsește reazemul constituțional în dispozițiile art. 129 din Legea fundamentală, iar prin art. 385^18 din Codul de procedură penală se dă eficiență acestuia, dat fiind că fără obligativitatea îndrumărilor date de instanța de control judiciar nu s-ar putea realiza finalitatea acestei cenzuri. Dacă judecătorii de la instanța de fond nu ar fi obligați să se supună îndrumărilor instanței de apel sau de recurs, s-ar putea reitera erorile comise prin soluția ce a fost desființată, ajungându-se la exercitarea repetată a căilor de atac și la prelungirea duratei soluționării cauzelor în mod nepermis, și astfel s-ar încălca cerința soluționării proceselor "într-un termen rezonabil". De asemenea, nu sunt încălcate nici dispozițiile referitoare la egalitatea de tratament în fața legii, întrucât normele criticate se aplică fără discriminare tuturor persoanelor vizate, fără a fi pusă în discuție de către instanța de recurs vinovăția sau nevinovăția persoanelor cercetate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250, art. 289, art. 291 din Codul penal, precum și ale art. 339 alin. 1 și art. 385^18 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marius Dîrgău, Liviu Ioan Pașca, Valentin Cuteanu, Attila Pap (Papp), Marius Pintea și Viorel Codrean în Dosarul nr. 8.517/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 24 iunie 2010. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru