DECIZIE nr. 716 din 1 iunie 2010
DECIZIE nr. 716 din 1 iunie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
DECIZIE nr. 718 din 1 iunie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale
Ion Predescu - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Augustin Zegrean - judecător Simona Ricu - procuror Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Maria Felicia Amitrioaiei în Dosarul nr. 4.080/117/2008 al Curții de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public, invocând cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 439/2007, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 30 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 4.080/117/2008, Curtea de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Excepția a fost ridicată de Maria Felicia Amitroaiei cu prilejul soluționării recursului formulat împotriva Sentinței nr. 53 din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 4.080/117/2008, având ca obiect asigurări sociale - recalcularea pensiei. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textul de lege criticat, prin faptul că prevede condiția depunerii contestației împotriva deciziei de pensionare la instanța judecătorească competentă, contravine dispozițiilor art. 21 alin. (1), art. 24, 51 și 52 din Constituție, precum și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, arată că art. 87 din Legea nr. 19/2000 ar trebui să prevadă și posibilitatea introducerii contestației la organul emitent, avându-se în vedere practica în domeniu, precum și faptul că unii dintre contestatori nu dețin cunoștințe juridice, astfel încât aceștia sunt privați de dreptul la apărare. De asemenea, mai arată că de esența formulării unei petiții în termen legal este ca aceasta să fie efectiv exercitată în interiorul acestui termen. Curtea de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 87 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările și completările ulterioare. În realitate, Curtea constată că susținerile autorului excepției vizează doar prevederile alin. (1) al art. 87, dispoziții potrivit cărora: "Decizia emisă în condițiile art. 86 alin. (1) poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 de zile de la comunicare." Autorul excepției consideră că acest text de lege contravine următoarelor dispoziții din Constituție: art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiție, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 51 referitor la dreptul la petiționare și art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. De asemenea, consideră că este încălcat și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un recurs efectiv. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai fost analizat de Curtea Constituțională prin prisma acelorași critici referitoare la asigurarea dreptului unei persoane interesate de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor sale legitime, ca și cele formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 439 din 10 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2007, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței sale constante, în consens și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, "accesul liber la justiție nu este un drept absolut, a cărui exercitare nu ar putea fi condiționată prin lege de îndeplinirea unor cerințe prealabile și de respectarea unor termene de prescripție sau de decădere. Important este ca persoana care se consideră lezată în drepturile, libertățile sau interesele sale legitime să aibă efectiv posibilitatea de a se adresa instanței judecătorești competente, iar în cadrul judecării cauzei sale să beneficieze de toate garanțiile și mijloacele procedurale prevăzute, care condiționează desfășurarea unui proces echitabil. Atacarea în justiție a oricărui act juridic de dispoziție poate fi făcută în termenele stabilite de lege. În acest sens, textul de lege criticat este în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Constituție, deoarece prevede posibilitatea titularului dreptului de asigurări sociale, deci și a pensionarului, de a ataca decizia casei teritoriale de pensii cu contestație introdusă la tribunal în termen de 45 de zile de la data comunicării. Acest termen este rezonabil pentru persoana interesată să se convingă asupra corectitudinii stabilirii drepturilor sale și, dacă este cazul, să conteste decizia de pensionare. De asemenea, în fața instanței de judecată, beneficiază de toate drepturile procesuale legale". În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 51 din Constituție, Curtea reține, în acord cu cele statuate și prin Decizia nr. 39 din 7 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993, că sesizarea instanțelor judecătorești pentru valorificarea unui drept subiectiv nesocotit ori încălcat sau pentru realizarea unui interes care se poate obține numai pe calea justiției nu este un aspect al dreptului de petiționare. Așa fiind, art. 51 din Constituție nu are incidență în cauză. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluțiile și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Cât privește art. 52 din Constituție, referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, Curtea constată că, în legătură cu acesta, autorul excepției critică în realitate o omisiune legislativă, respectiv lipsa posibilității celui interesat de a se adresa organului emitent pentru anularea deciziei de pensionare. Deși acest fapt nu ar fi fost de natură să atragă neconstituționalitatea textului de lege criticat, Curtea reține totuși că legiuitorul a adăugat, prin articolul unic pct. 3 din Legea nr. 209/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 9 iunie 2009, un nou alineat la art. 87 din Legea nr. 19/2000, respectiv alineatul (2) prin care se prevede că "Decizia emisă în condițiile art. 86 alin. (1) poate fi anulată, la cererea titularului, în termen de 45 de zile de la comunicare". În atari condiții, susținerile autorului excepției rămân lipsite de temei. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Maria Felicia Amitrioaiei în Dosarul nr. 4.080/117/2008 al Curții de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 1 iunie 2010. PREȘEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea __________
DECIZIE nr. 716 din 1 iunie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale
DECIZIE nr. 717 din 1 iunie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
DECIZIE nr. 719 din 1 iunie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (1), art. 45 și art. 48 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
DECIZIE nr. 726 din 1 iunie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar și a celor ale art. 2 d...
DECIZIE nr. 728 din 1 iunie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
DECIZIE nr. 748 din 1 iunie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
DECIZIE nr. 750 din 1 iunie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006
Acest site folosește cookie-uri. Detalii