DECIZIE nr. 665/2010

Acsinte Gaspar - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent-șef Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, art. 264 alin. 3 și 4, art. 343 alin. 1 și 2 și art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Lucian Nicu Caraiman în Dosarul nr. 9.188/30/2007 al Tribunalului Timiș - Secția penală. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, avocatul Florin Kovacs, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea excepției pentru motivele invocate în fața instanței de judecată. Luând cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 6 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 9.188/30/2007, Tribunalul Timiș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, art. 264 alin. 3 și 4, art. 343 alin. 1 și 2 și art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție. Excepția a fost ridicată de Lucian Nicu Caraiman într-o cauză penală. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale menționate contravin prevederilor constituționale, după cum urmează: Dispozițiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 înfrâng prevederile constituționale ale art. 11, 20, 23 și 73, precum și ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece reglementează infracțiunea de luare de mită în cadrul infracțiunilor de corupție, urmând atât o procedură specială de urmărire și judecată, precum și un regim sancționator special, agravat în raport cu infracțiunea de drept comun prevăzută de art. 254 din Codul penal, lege specială care însă nu definește conținutul și domeniul sancționator, dar care permite aplicarea, prin analogie, a pedepsei prevăzute în această normă. Dispozițiile art. 264 alin. 3 și 4 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituționale ale art. 20, 21, 23, 124 și 132, precum și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât reprezintă o formă de limitare a independenței procurorului. De asemenea, se impune instituirea unei proceduri preliminare de verificare a actului de sesizare a instanței de judecată, în consens cu exigențele constituționale, care să asigure verificarea legalității probelor obținute și legalitatea actelor efectuate în faza preliminară. Dispozițiile art. 343 alin. 1 și 2 și ale art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 20, 23, 73 alin. (3) și art. 124, deoarece nesocotesc principiul preeminenței dreptului, cu precădere legalitatea mijloacelor de probă prin raportare la modalitatea de obținere a acestor probe. Dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție contravin prevederilor constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. l), art. 115, 116, 117 și 131, deoarece ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domenii care intră sub incidența art. 73 din Constituție și nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului. Tribunalul Timiș - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 264 alin. 3 și 4, art. 343 alin. 1 și 2 și art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În ceea ce privește dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005, instanța de judecată apreciază că acestea sunt neconstituționale, deoarece reglementează "în domenii care intră sub incidența art. 73 din Constituție, cum este și cel care privește organizarea și funcționarea Ministerului Public, ca instituție fundamentală în stat [

]. Înființarea unei Direcții Naționale Anticorupție vizează modificarea și funcționarea Ministerului Public, iar potrivit art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție, acest domeniu poate fi reglementat doar prin lege organică." Totodată, instanța de judecată arată că, potrivit art. 115 alin. (6) din Constituție, ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, precum și ale art. 264 alin. 3 și 4, cu denumirea marginală Actul de sesizare a instanței, art. 343 alin. 1 și 2, cu denumirea marginală Obiectul deliberării, și art. 356 alin. 1 lit. c), cu denumirea marginală Conținutul expunerii, din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: - Art. 6 din Legea nr. 78/2000: "Art. 6. - Infracțiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită - prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din Codul penal și de trafic de influență - prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege."; - Art. 264 alin. 3 și 4 din Codul de procedură penală: "Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când urmărirea penală este făcută de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, rechizitoriul este verificat de procurorul-șef de secție, iar când urmărirea penală este efectuată de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestați, verificarea se face de urgență și înainte de expirarea duratei arestării preventive. Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea fi înaintează instanței competente, împreună cu dosarul cauzei și cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaților aflați în stare de deținere."; - Art. 343 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală: "Completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt și apoi asupra chestiunilor de drept. Deliberarea poartă asupra existenței faptei și vinovăției făptuitorului, asupra stabilirii pedepsei, asupra măsurii educative ori măsurii de siguranță când este cazul să fie luată, precum și asupra computării reținerii și arestării preventive."; - Art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală: "Expunerea trebuie să cuprindă: [

]

c) analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză.

În caz de condamnare, expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare faptă reținută de instanță în sarcina inculpatului, forma și gradul de vinovăție, circumstanțele agravante sau atenuante, starea de recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunțată și actele din care rezultă durata acesteia. Dacă instanța reține în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formează obiectul învinuirii, se va arăta în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronunțat condamnarea și pentru care încetarea procesului penal sau achitarea;". De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 54/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006. Autorul excepției susține că aceste dispoziții de lege contravin prevederilor constituționale ale art. 11, 20, 21, 23, 73, 115, 116, 117, 124, 131 și 132, precum și art. 6 paragraful 1 și art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 și ale art. 264 alin. 3 și 4, art. 343 alin. 1 și 2 și art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași prevederi constituționale și convenționale invocate și în prezenta cauză și cu motivare similară. În acest sens este Decizia nr. 679 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iulie 2008. Cu acel prilej, Curtea Constituțională a statuat că reglementarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu constituie o incriminare prin analogie, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Constituție și nici prevederile art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea a mai constatat că nu poate primi nici susținerea potrivit căreia dispozițiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 încalcă celelalte principii constituționale invocate, deoarece din textul legii nu rezultă vreo contradicție în sensul reclamat de autorul excepției. Privitor la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea a statuat că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată. Cuprinderea expunerii privitoare la analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, precum și a celor care au fost înlăturate, motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză în conținutul hotărârii judecătorești garantează tocmai dreptul la un proces echitabil și asigură exercitarea dreptului la apărare. În continuare, Curtea a constatat că, în ceea ce privește dispozițiile art. 264 alin. 3 și 4 din Codul de procedură penală referitoare la verificarea de către procurorul ierarhic superior a actului de sesizare sub aspectul legalității și temeiniciei, întreaga argumentație în susținerea neconstituționalității acestor dispoziții pornește de la ipoteza potrivit căreia poate fi pus semnul egalității între cele două faze ale procesului penal, sens în care controlul rechizitoriului este încorporat în atribuția fundamentală a instanțelor penale, aceea de judecată, adică de examinare pe fond sub toate aspectele. Or, textul legal contestat se referă la o altă etapă procesuală, specifică fazei de urmărire penală, la verificări prealabile trimiterii în judecată. De altfel, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul, ca un plus de garanție pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, a instituit, potrivit art. 300 din Codul de procedură penală, obligativitatea instanțelor de judecată de a verifica din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare, judecătorul restituind dosarul organului emitent atunci când constată încălcări ale legii care nu pot fi înlăturate de îndată și nici prin acordarea unui nou termen în acest scop. În plus, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituție, "Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic[

]". În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor referitoare la obiectul deliberării, este de observat că autorul excepției nu a arătat în mod concret în ce constă viciul de neconstituționalitate invocat, limitându-se la a face aprecieri de oportunitate referitoare la necesitatea unei reglementări de lege ferenda care să instituie o distincție între probele care decurg din mijloace de probă obținute în mod legal și cele care decurg din mijloace de probă obținute prin încălcarea legii. Așa fiind, această critică adusă pentru neprevederea în sistemul judiciar român a unor noi instituții nu este întemeiată, având în vedere că soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate privește numai texte de lege în vigoare, nu și norme și instituții care nu există încă și cu privire la care nici Constituția și nici Codul de procedură penală nu cuprind nicio referire. Controlul de neconstituționalitate nu poate privi omisiuni, deoarece, altminteri, dintr-un legislator negativ, care este de natura rolului și funcției Curții Constituționale în asigurarea supremației Constituției, aceasta s-ar transforma într-un legislator pozitiv, care este de natura rolului și funcției exclusive a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare a țării. De altfel, potrivit art. 2 din Codul de procedură penală, procesul penal este guvernat de principiul legalității, iar potrivit art. 64 alin. 2 din același cod, "mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal". Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, Curtea a statuat că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 nu contravin prevederilor art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție pentru considerentele acolo reținute. Atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile de mai sus își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce privește dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, art. 264 alin. 3 și 4, art. 343 alin. 1 și 2 și art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Lucian Nicu Caraiman în Dosarul nr. 9.188/30/2007 al Tribunalului Timiș - Secția penală. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 18 mai 2010. PREȘEDINTE,

ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent-șef, Doina Suliman