DECIZIE nr. 232/2010

DECIZIE nr. 232 din 9 martie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 304^1 și art. 305 din Codul de procedură civilă și ale art. 96 alin. (2) pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului

Intrare în vigoare 15 aprilie 2010

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Simona Ricu - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 304^1 și art. 305 din Codul de procedură civilă și ale art. 96 alin. (2) pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Continental Automotive Products" - S.R.L. în Dosarul nr. 2896.1/325/2007 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza se află în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 12 august 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2896.1/325/2007, Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 304^1 și art. 305 din Codul de procedură civilă și ale art. 96 alin. (2) pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Continental Automotive Products" - S.R.L. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 sunt neconstituționale, deoarece deschid calea aplicării lor abuzive de către autoritățile competente, iar dispozițiile din Codul de procedură civilă criticate contravin Legii fundamentale, întrucât, pe de o parte, restrâng posibilitatea părților de a administra în recurs alte probe decât înscrisurile, iar pe de altă parte, în cazul hotărârilor care nu pot fi atacate cu apel se dă posibilitatea instanței de recurs să examineze cauza sub toate aspectele - încălcând în felul acesta regula caracterului "nedevolutiv" al recursului. Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ nu și-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepției de neconstituționalitate. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 304^1 și art. 305 din Codul de procedură civilă și art. 96 alin. (2) pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 6 iulie 2006. Textele de lege criticate au următoarea redactare: - Art. 304^1 din Codul de procedură civilă: "Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele."; - Art. 305 din Codul de procedură civilă: "În instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor."; - Art. 96 alin. (2) pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005, modificat prin art. I pct. 46 din Legea nr. 265/2006 pentru aprobarea acestei ordonanțe: "(2) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 30.000 lei (RON) la 60.000 lei (RON), pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale: 1. obligația persoanelor fizice și juridice de solicitare și obținere a actelor de reglementare conform prevederilor legale, precum și a acordului de import/export și a autorizațiilor privind organismele modificate genetic, conform prevederilor legale, în termenele stabilite de autoritate; [

]". Dispozițiile constituționale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 35 privind dreptul la un mediu sănătos, art. 44 referitor la dreptul de proprietate, art. 124 - Înfăptuirea justiției și art. 135 - Economia. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele: Prevederile art. 304^1 din Codul de procedură civilă au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Spre exemplu, prin Decizia nr. 1.004 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 7 noiembrie 2008, și Decizia nr. 1.643 din 10 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2010, Curtea a statuat că "recursul constituie în această ipoteză o cale de atac cu caracter devolutiv, în care, ca și în cazul apelului, instanța de recurs judecă însăși cauza, atât sub aspectul legalității, cât și sub acela al temeiniciei, nelimitându-se să examineze doar hotărârea pronunțată de prima instanță, exclusiv pentru motivele de casare prevăzute în art. 304 din Codul de procedură civilă, ceea ce este în deplină concordanță cu prevederile Constituției". Referitor la constituționalitatea prevederilor art. 305 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunțat în mai multe cauze având o motivare similară. Astfel, prin Decizia nr. 1.409 din 16 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 23 martie 2009, și prin Decizia nr. 542 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 29 aprilie 2009, Curtea a reținut că, potrivit art. 304^1 din Codul de procedură civilă, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. De asemenea, Curtea a reținut că reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție, și nu încalcă drepturile fundamentale ale justițiabililor. De altfel, instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, nu este contrară principiului liberului acces la justiție, dreptului la un proces echitabil sau dreptății, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Atât în sistemul nostru procesual, cât și în alte țări, legea poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita posibilitatea folosirii anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părților, cum sunt probele, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale. Prevederile art. 96 alin. (2) pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 au mai fost, de asemenea, supuse controlului de constituționalitate, pentru motive similare celor din cauza de față. Astfel, prin Decizia nr. 1.550 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 25 ianuarie 2010, Curtea a statuat că acestea instituie contravenții și sancțiuni contravenționale corespunzătoare pentru nerespectarea unor prevederi legale referitoare la solicitarea și obținerea avizului de mediu, ceea ce nu este de natură a înfrânge accesul liber la justiție al persoanei interesate și nici dreptul la un proces echitabil, cu toate garanțiile sale. În cadrul soluționării plângerii contravenționale împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța de judecată va verifica legalitatea și temeinicia actului administrativ și va administra probe pentru a stabili adevărul, fără ca una dintre părți să fie privilegiată. Considerentele reținute de Curte în deciziile menționate sunt valabile și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței acesteia. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 304^1 și art. 305 din Codul de procedură civilă și ale art. 96 alin. (2) pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Continental Automotive Products" - S.R.L. în Dosarul nr. 2896.1/325/2007 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 9 martie 2010. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Maria Bratu ___________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 15 aprilie 2010

DECIZIE nr. 189 din 2 martie 2010

DECIZIE nr. 189 din 2 martie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (4) și ale art. 218 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală