DECIZIE nr. 1637/2009

DECIZIE nr. 1.637 din 10 decembrie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (1), ale art. 91 alin. (1) și (2), precum și ale art. 98 alin. (1) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

Intrare în vigoare 20 ianuarie 2010

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Antonia Constantin - procuror Benke Karoly - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23, 91 și 98 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Flavia Cristina Anastasiu Teodosiu în Dosarul nr. 36.197/3/CA/2008 al Tribunalului București - Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător. Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii formulate. Curtea, având în vedere că încheierea de sesizare este din data de 7 aprilie 2009, că autorul excepției a primit citația încă din data de 20 noiembrie 2009 și că însuși autorul excepției este avocat, respinge cererea formulată. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției ridicate. Se arată că textele legale criticate sunt clare, precise și neechivoce, iar eventualele probleme ce pot apărea în aplicarea lor sunt supuse cenzurii instanțelor de judecată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 7 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 36.197/3/CA/2008, Tribunalul București - Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23, art. 91 și art. 98 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Flavia Cristina Anastasiu Teodosiu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ fiscal. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că art. 91 din Codul de procedură fiscală este neconstituțional, întrucât conferă în mod abuziv și discriminatoriu organelor fiscale dreptul de a stabili obligații fiscale în termen de 5 ani de la nașterea acestora și nu în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile Decretului nr. 167/1958. Totodată, se arată că art. 95 alin. (3) din cod, stabilind un termen în care organul fiscal poate determina perioada supusă inspecției fiscale pe baza unor indicii, și nu a unor certitudini, reprezintă o discriminare evidentă. Se mai apreciază că dreptul de creanță al statului asupra contribuabilului nu trebuie să beneficieze de un regim juridic distinct de cel general, întrucât atât statul, cât și ceilalți potențiali creditori sunt subiecte de drept egale în drepturi. În final, se consideră că art. 23 din Cod este neconstituțional, întrucât baza de impunere reprezintă un act unilateral al organului fiscal ce nu poate determina în mod singular nașterea creanțelor și a obligațiilor fiscale. Tribunalul București - Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este întemeiată. Se arată că textele legale criticate sunt neconstituționale, în măsura în care acordă un tratament privilegiat însuși statului. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 23, ale art. 91 și ale art. 98 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. În realitate, astfel cum rezultă din motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia critică numai constituționalitatea art. 23 alin. (1), art. 91 alin. (1) și (2), precum și ale art. 98 alin. (1) și (3) din Cod, texte asupra cărora, potrivit jurisprudenței sale, Curtea urmează să se pronunțe. Aceste dispoziții legale au următorul cuprins: - Art. 23 alin. (1): "(1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează."; - Art. 91 alin. (1) și (2): "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.

(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.";

- Art. 98 alin. (1) și (3): "(1) Inspecția fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale. [

]

(3) La celelalte categorii de contribuabili inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligația depunerii declarațiilor fiscale. Inspecția fiscală se poate extinde pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, dacă este identificată cel puțin una dintre următoarele situații:

a) există indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat;

b) nu au fost depuse declarații fiscale în interiorul termenului de prescripție;

c) nu au fost îndeplinite obligațiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului. Totodată, se consideră că sunt încălcate prevederile art. 14 și ale art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea discriminării, respectiv interzicerea abuzului de drept. Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele: I. Critica de neconstituționalitate care privește art. 23 alin. (1) din Codul de procedură fiscală este inadmisibilă, întrucât nu este motivată în conformitate cu exigențele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Astfel, autorul excepției nu indică în susținerea acestei critici nici o prevedere constituțională, motivarea sa vizând mai degrabă o inconsistență legislativă la nivelul textului criticat. Curtea, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu are competența de a modifica textul de lege criticat, o atare competență aparținând legiuitorului originar sau delegat. II. Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a stabilit că principiul egalității privește egalitatea cetățenilor în fața legilor și a autorităților publice, iar nu egalitatea de tratament juridic între cetățeni și autoritățile publice (de exemplu, Decizia nr. 77/1997 și Decizia nr. 322/1997 ). În speță, critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) și (2), precum și ale art. 98 alin. (1) din Codul de procedură fiscală vizează dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale, respectiv termenul în care se pot stabili asemenea obligații; deci, este vorba de o autoritate publică, parte a raportului de drept fiscal. Curtea reține că în dreptul fiscal întotdeauna o parte este statul (prin organul fiscal), iar raporturile juridice care se constituie în sfera dreptului fiscal țin de dreptul public, astfel încât situația juridică a statului nu se poate compara cu cea a altor creditori de drept privat. Rezultă, în mod evident, că nu se poate face o comparație bazată pe principiul egalității între competențele unei autorități publice și drepturile unei persoane de drept privat. Așadar, art. 16 din Constituție nu este incident în cauză. Curtea reține că art. 14 din Convenție nu are o existență independentă, acesta trebuie să fie coroborat cu drepturile și libertățile fundamentale pe care Convenția le reglementează. De asemenea, art. 17 din Convenție nu reglementează un drept sau o libertate fundamentală și, precum art. 14 din Convenție, nu are o existență independentă. Or, în cauza de față, autorul excepției nu indică dreptul sau libertatea pretins încălcată prin textul legal criticat, astfel încât critica acestuia, în raport cu cele două dispoziții convenționale, nu se constituie într-o veritabilă motivare a excepției de neconstituționalitate. În raport cu dispozițiile art. 98 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, Curtea observă că acestea consacră principiul potrivit căruia inspecția fiscală ce vizează contribuabilii mici și mijlocii se efectuează asupra creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligația depunerii declarațiilor fiscale. Art. 98 alin. (3) lit. a-c) din cod cuprinde prevederi derogatorii de la acest principiu, legiuitorul fiind legitimat din punct de vedere constituțional să adopte soluții legislative corespunzătoare situațiilor de fapt cu care se confruntă. Desigur, pentru a adopta astfel de măsuri, legiuitorul trebuie să respecte două condiții esențiale: - exceptarea să fie justificată în mod temeinic, obiectiv și rațional; - prevederea legală prin care se realizează exceptarea să îndeplinească cerințele de predictibilitate a normei juridice. În cazul de față, Curtea constată că exceptările realizate prin efectul art. 98 alin. (3) lit. a)-c) din Codul de procedură fiscală sunt justificate de conduita contribuabilului, și anume acesta, prin anumite mijloace, încearcă să se sustragă plății la bugetul de stat a obligațiilor sale fiscale. Conduita contribuabilului care se abate de la reglementarea legală strictă în domeniul fiscal este un motiv suficient pentru a fi supus unui control mai temeinic, mai strict, ceea ce presupune extinderea acestuia pe o perioadă mai mare de timp. Prin urmare, se constată că rațiunea exceptării în toate cele trei cazuri este justificată în mod temeinic, obiectiv și rațional prin comportamentul contribuabilului care se abate de la legalitate. Cu privire la predictibilitatea reglementării, Curtea reține că prevederile art. 98 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură fiscală conțin garanții împotriva atingerilor arbitrare ale puterii publice. Astfel, Curtea observă că un contribuabil mic sau mijlociu va putea invoca în apărarea sa faptul că inspecția fiscală a vizat perioade mai mari de trei ani bazându-se pe faptul că organul fiscal a invocat existența unor indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Hotărârea organului fiscal nu este discreționară cu privire la acest aspect, ea trebuie motivată și, de asemenea, poate fi supusă cenzurii instanțelor judecătorești. Prin urmare, formularea redacțională a textului criticat impune obligația organului fiscal de a dovedi existența acestor indicii, aspect ce va putea fi analizat de instanța de judecată care se va putea pronunța pe temeinicia sau netemeinicia aspectelor invocate de organul fiscal. În fine, se reține că prevederile art. 98 alin. (1) și (3) lit. b) și c) din același Cod sunt suficient de predictibile și clare, conținutul lor normativ fiind legat de elemente obiective și neputând eo ipso da naștere la abuzuri în procesul de aplicare a legii. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

1. Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Flavia Cristina Anastasiu Teodosiu în Dosarul nr. 36.197/3/CA/2008 al Tribunalului București - Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal. 2. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) și (2), precum și ale art. 98 alin. (1) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 10 decembrie 2009. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Benke Karoly ________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 20 ianuarie 2010