DECIZIE nr. 948/2011

DECIZIE nr. 948 din 7 iulie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 581 din Codul de procedură civilă

Intrare în vigoare 6 septembrie 2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 581 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Eurorail" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 15.603/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 București. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 3 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 15.603/299/2010, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 581 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Eurorail" - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect suspendarea executării silite pe calea ordonanței președințiale. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că textul legal criticat este neconstituțional, întrucât nu impune obligativitatea plății cauțiunii, astfel încât se creează o procedură paralelă prin care sunt eludate normele legale care instituie obligativitatea plății cauțiunii, nefiind astfel respectat dreptul persoanei la un proces echitabil, care implică egalitatea de arme a părților. Dispozițiile criticate creează un dezechilibru procesual și împiedică creditorul să promoveze un recurs efectiv împotriva unui act procedural, în timp ce debitorul este favorizat prin lipsa obligației de plată a cauțiunii, legiuitorul reglementând o situație privilegiată pentru acesta din urmă. Judecătoria Sectorului 1 București consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât ordonanța președințială reprezintă o procedură specială, iar legiuitorul este în drept să edicteze astfel de norme. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 581 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "Instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului. Ordonanța va putea fi dată și fără citarea părților și chiar atunci când există judecată asupra fondului. Judecata se face de urgență și cu precădere. Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanței se face în cel mult 48 de ore de la pronunțare. Ordonanța este vremelnică și executorie. Instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen." Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 care consacră egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 124 privind înfăptuirea justiției din Constituție, precum și ale art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 privind dreptul la o cale efectivă de atac, ale art. 14 referitoare la interzicerea discriminării și ale art. 18 privind limitarea aplicării restrângerii drepturilor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 2 privind drepturile și libertățile omului, ale art. 7 referitoare la egalitatea oamenilor în fața legii și ale art. 11 care consacră prezumția de nevinovăție din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție privitor la interdicția generală a oricărei forme de discriminare, ale art. 14 pct. 1 privind egalitatea oamenilor în fața legii din Pactul internațional privind drepturile civile și politice. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a pronunțat în numeroase cazuri asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 581 din Codul de procedură civilă, statuând că acestea sunt constituționale. Astfel, prin Decizia nr. 167 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 3 mai 2011, Decizia nr. 244 din 4 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, și Decizia nr. 426 din 10 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 11 iunie 2007, Curtea a reținut, în esență, că textul de lege criticat instituie o procedură specială potrivit căreia instanța de judecată poate dispune, prin ordonanță președințială, luarea unor măsuri cu caracter vremelnic a căror urgență este justificată de necesitatea evitării prejudicierii unor drepturi sau interese legitime. Ca atare, nu se poate reține contrarietatea dintre aceste dispoziții și cele ale art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece acestea nu sunt aplicabile doar unei categorii de persoane, ci oricărei persoane aflate în situațiile menționate în ipoteza normei. De asemenea, Curtea a arătat că prin textul de lege criticat nu numai că nu se aduce vreo îngrădire dreptului persoanei la apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, ci, dimpotrivă, se creează posibilitatea pentru cel vătămat într-un drept legitim de a se adresa justiției în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie, soluția adoptată în precedent, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 581 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Eurorail" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 15.603/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 București. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 7 iulie 2011. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Andreea Costin

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 6 septembrie 2011

DECIZIE nr. 836 din 23 iunie 2011

DECIZIE nr. 836 din 23 iunie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (6) lit. e), art. 10 lit. h^1) și art. 11 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economi...