DECIZIE nr. 887/2011

DECIZIE nr. 887 din 30 iunie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , raportate la art. 13 din același act normativ

Intrare în vigoare 30 august 2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, raportate la art. 13 din același act normativ, excepție ridicată de Vasile Zisu și Despina Zisu în Dosarul nr. 858/212/2009 al Tribunalului Constanța - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.655D/2010. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, deoarece aspectele invocate de autorii acesteia privesc, de fapt, modalitatea de interpretare și aplicare a legii de către instanța de judecată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 16 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 858/212/2009, Tribunalul Constanța - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, raportate la art. 13 din același act normativ, excepție ridicată de Vasile Zisu și Despina Zisu într-o cauză civilă având ca obiect anularea unui act în materia fondului funciar. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile art. 8 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 sunt neconstituționale, prin raportare la art. 13 alin. (2) din același act normativ, care prevăd că, dacă "terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, moștenitorii sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor". Ca atare, apreciază că textul de lege criticat, așa cum este redactat și aplicat, încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16, 44, 46 și 53. Tribunalul Constanța - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât pot beneficia de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii doar moștenitorii care nu au acceptat-o în termenul și condițiile prevăzute de art. 700 din Codul civil, iar nu și cei care au renunțat la succesiune în condițiile art. 696 din Codul civil, deoarece, prin efectul renunțării, moștenitorul este socotit că nu a fost niciodată moștenitor, iar vocația sa succesorală este retroactiv desființată. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 8 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, raportate la art. 13 din același act normativ, lege republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, prevederi care au următorul conținut: - Art. 8: "(1) Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept.

(2) De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite.

(3) Stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate în limita unei suprafețe minime de 0,5 ha pentru fiecare persoană îndreptățită, potrivit prezentei legi, și de maximum 10 ha de familie, în echivalent arabil.

(4) Prin familie se înțelege soții și copiii necăsătoriți, dacă gospodăresc împreună cu părinții lor.";

- Art. 13: "(1) Calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii.

(2) Moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor. Ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei.

(3) Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinată pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun."

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 44 privind dreptul la proprietate privată, art. 46 privind dreptul la moștenire, și celor ale art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aspectele invocate de autorii acesteia vizează probleme de interpretare și aplicare a reglementării criticate în litigiul concret dedus judecății, precum și modificarea textului de lege considerat a fi neconstituțional, ceea ce excedează competenței instanței de contencios constituțional. De altfel, neconstituționalitatea prevederilor art. 8 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 este apreciată prin raportare la prevederile art. 13 din același act normativ, or, Curtea a statuat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele, astfel încât critica autorilor excepției nu poate fi primită. În sfârșit, Curtea observă că reglementarea criticată a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, în acest sens fiind, de exemplu, Decizia nr. 876 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 31 iulie 2008, sau Decizia nr. 1.136 din 15 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 octombrie 2009, prin care s-a statuat că art. 8 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 nu contravine Legii fundamentale. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, raportate la art. 13 din același act normativ, excepție ridicată de Vasile Zisu și Despina Zisu în Dosarul nr. 858/212/2009 al Tribunalului Constanța - Secția civilă. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 30 iunie 2011. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 30 august 2011