DECIZIE nr. 426/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Dumitru Atănăsoaie în Dosarul nr. 264/33/2010 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Prim-magistratul-asistent învederează că autorul excepției a depus la dosarul cauzei un memoriu prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate invocate. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 3 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 264/33/2010, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Dumitru Atănăsoaie. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că, prin aplicarea dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, autorul excepției, care are calitatea de ofițer de poliție judiciară, este, în considerarea acestei calități, victima unei inegalități de tratament juridic care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă. Se arată în acest sens că orice persoană care a comis, în aceleași împrejurări, o faptă similară, însă nu avea calitatea de ofițer de poliție judiciară la data săvârșirii acesteia, va fi supus regulilor de judecată obișnuite, beneficiind, printre altele, de trei grade de jurisdicție. Privarea de o cale de atac, cea a apelului, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, într-o societate democratică, este contrară dreptului la un proces echitabil și liberului acces la justiție. În ceea ce privește dispozițiile din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005 criticate, se susține că acestea "suprimă o componentă foarte importantă a Ministerului Public, și anume Parchetul Național Anticorupție, ca instituție de sine stătătoare". În același timp, se modifică în mod fundamental modul de organizare, funcționare și competența celei mai importante componente a acestui minister (Parchetul Național Anticorupție), prin crearea în structura acestuia a unei entități autonome, cu personalitate juridică, având o componentă proprie foarte importantă. Se mai arată că aceleași dispoziții legale contravin și prevederilor constituționale referitoare la efectele deciziilor Curții Constituționale, întrucât, "deși se dă satisfacție art. 72 alin. (2) din Constituție și Deciziei Curții Constituționale nr. 235/2005, în realitate nu este vorba decât despre o fraudă la lege, care, în mod formal, permite înființarea unui parchet distinct, mascat sub forma unei structuri interne a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție". În sfârșit, se mai susține și că nu sunt întrunite condițiile constituționale care justifică adoptarea unei ordonanțe de urgență de către executiv, respectiv situația extraordinară, imposibilitatea de amânare a reglementării și motivarea urgenței. Guvernul ar fi avut și alte posibilități de reglementare în acest domeniu, având în vedere că și-ar fi putut angaja răspunderea în fața Parlamentului. Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Curtea de Apel: 1. judecă în primă instanță: [

] b) infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe, precum și de avocați, notari publici, executori judecătorești și de controlorii financiari ai Curții de Conturi.", precum și ale art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, modificat prin articolul unic pct. 1 al Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006, potrivit căruia "Prin prezenta ordonanță de urgență se înființează Direcția Națională Anticorupție, ca structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea Parchetului Național Anticorupție." Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 16, art. 21 și art. 124 din Constituție, referitoare la egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție și înfăptuirea justiției, iar cele ale art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005 încalcă prevederile art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, ale art. 115 din Constituție privind delegarea legislativă și ale art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curții Constituționale. Se invocă, de asemenea, dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea generală a discriminării. Examinând excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea constată următoarele: I. Dispozițiile art. 28^1 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală nu aduc atingere prevederilor art. 16 din Legea fundamentală, respectiv celor ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât, așa cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională în jurisprudența sa, nu este contrară principiului egalității în drepturi a cetățenilor instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, câtă vreme ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. De asemenea, textul de lege criticat nu contravine liberului acces la justiție, dreptului la un proces echitabil sau regulilor care guvernează înfăptuirea justiției. Aceasta, întrucât instituirea unor reguli de competență după calitatea persoanei nu îngrădește dreptul persoanelor de a se adresa instanțelor judecătorești și de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiții care sunt asigurate și în situația judecării cauzelor în primă instanță de către curțile de apel. Totodată, acest text de lege asigură dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În același sens Curtea s-a mai pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 138 din 21 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 19 martie 2008, și prin Decizia nr. 637 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, prin care a respins excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții legale, criticate în raport cu aceleași prevederi constituționale, cu argumente similare. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. II. Dispozițiile art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție au fost, de asemenea, supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași prevederi din Constituție, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005, reținând că actuala Direcție Națională Anticorupție a fost înființată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, și care a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 503/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002, așadar sub auspiciile Constituției din anul 1991, care nu condiționa emiterea unei ordonanțe de urgență de îndeplinirea exigențelor prevăzute în prezent în alin. (4) și (6) din art. 115, astfel încât Guvernul a adoptat, în temeiul art. 114 alin. (4) din Legea fundamentală, nerevizuită, actul de înființare a instituției în cauză. Având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 235 din 5 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 31 mai 2005, prin care s-au declarat neconstituționale prevederile prin care Parchetul Național Anticorupție era competent cu investigarea infracțiunilor comise de către deputați și senatori, segmentându-se astfel major investigarea corupției la nivel înalt și influențându-se negativ eficiența activității de luptă împotriva acestui fenomen, cu implicații majore asupra procesului de integrare a României în Uniunea Europeană, datorită neadaptării la cerințele europene referitoare la justiție și combaterea corupției și având în vedere cerința restrângerii competenței organismului specializat în combaterea corupției la cazurile de mare corupție definite prin calitatea făptuitorului și prin valoarea prejudiciilor, precum și a eficientizării acestuia, Guvernul a emis Ordonanța de urgență nr. 134/2005. Or, ținând seama de rațiunea edictării actului normativ, așa cum a fost arătată în preambulul său, Curtea, prin mai sus menționată Decizie nr. 297 din 23 martie 2010, a constatat că nu sunt încălcate dispozițiile constituționale ale art. 115 alin. (4) din Constituție, legiuitorul delegat fiind pe deplin legitimat în acest sens. Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6), prin aceeași decizie anterior menționată, Curtea a reținut că, potrivit acestora, "ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică". Cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea Constituțională a statuat că din interpretarea textului constituțional se poate deduce că interdicția adoptării de ordonanțe de urgență este totală și necondiționată atunci când menționează că nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale și că nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. În celelalte domenii prevăzute de text, ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă "afectează", dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin. Prin urmare, a afecta presupune "a suprima", "a aduce atingere", "a prejudicia", "a vătăma", "a leza", "a antrena consecințe negative". Ca urmare, referitor la interdicția Guvernului de a adopta o ordonanță de urgență în domeniul instituțiilor fundamentale ale statului, în speță, Ministerul Public, Curtea, prin aceeași Decizie nr. 297 din 23 martie 2010, a reținut că fondul reglementării constituit de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 nu afectează, în sensul arătat mai sus, instituția Ministerului Public. Transformarea Parchetului Național Anticorupție în Direcția Națională Anticorupție a fost un imperativ desprins, pe de o parte, din rațiuni de conformitate cu Legea fundamentală, impuse la rândul lor de Decizia Curții Constituționale nr. 235 din 5 mai 2005, definitivă și general obligatorie și, pe de altă parte, din necesitatea îmbunătățirii activității acestei structuri specializate. Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce privește art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005,

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Dumitru Atănăsoaie în Dosarul nr. 264/33/2010 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 7 aprilie 2011. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta