DECIZIE nr. 504/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Mihaela-Carmen Munteanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 151 alin. (4) și ale art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România "Diamantul" din București în Dosarul nr. 8.707/3/2020/a1 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 93D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că, potrivit dispozițiilor constituționale, legiuitorul este cel care poate stabili procedura de judecată, iar în această etapă procesuală a regularizării fiind la latitudinea judecătorului să aprecieze dacă este sau nu necesară citarea. Mai mult, cu privire la dispozițiile art. 151 alin. (4), se critică faptul că judecătorul nu a oferit reclamantului o alternativă prin care să facă dovada calității de reprezentant.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 19 octombrie 2020, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 12 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 8.707/3/2020/a1, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 151 alin. (4) și ale art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România "Diamantul" din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de reexaminare a unei încheieri prin care s-a dispus anularea unei cereri de chemare în judecată.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, în ceea ce privește art. 151 alin. (4) din Codul de procedură civilă, autorul acesteia susține, în esență, că, deși în virtutea acestui text legal reprezentanții persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menționată împuternicirea lor, în cauza dedusă judecății instanței a quo acest aspect este imposibil de realizat, întrucât nu există un ordin al ministrului justiției prin care să fie stabilite cerințele de formă și conținut ale registrului public (modelul, modul de completare și operare), astfel cum prevede art. 220 din Legea dialogului social nr. 62/2011. Se arată că instanța nu a oferit sindicatului o alternativă prin care să facă dovada calității reprezentantului său legal, aspect ce conduce la încălcarea accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

6. De asemenea, în ceea ce privește art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă, se susține, în esență, că acesta contravine principiului legalității, în componenta privind calitatea legii, motivat de faptul că nu menționează dacă încheierea prin care se dispune anularea cererii de chemare în judecată se pronunță cu citarea părților, în ședință publică, sau fără citarea părților, în ședință nepublică.

7. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt clare și nu afectează principiul supremației Constituției sau dreptul la un proces echitabil, fiind aplicabile, în completare, dispozițiile art. 532 alin. (1) din același cod referitoare la judecata în camera de consiliu a cererilor necontencioase, iar textele legale criticate nu conțin reglementări de natură să încalce dispozițiile constituționale invocate. Lipsa mențiunii privind citarea părților din art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă face aplicabilă regula generală din materia procedurii necontencioase prevăzute de art. 532 alin. (1) teza a doua din același cod, în sensul că judecătorul apreciază dacă este sau nu este necesară citarea reclamantului. De asemenea, se arată că lipsa ordinului ministrului justiției pentru reglementarea modelului, modului de completare și operare a registrelor speciale ale sindicatelor nu conduce la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 151 alin. (4) din Codul de procedură civilă, având în vedere că respectarea acestora se poate face prin depunerea unor dovezi similare, respectiv a unui extras din registrul special al sindicatelor ținut de judecătorie conform art. 17 din Legea dialogului social nr. 62/2011 sau a copiei de pe hotărârea judecătorească prin care s-a luat act de modificarea componenței organelor de conducere ale sindicatului.

8. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, conform cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege, judecătorul fiind cel care decide modul de soluționare a unui litigiu, dar numai în formele și condițiile procedurale instituite de lege. Prin art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în forma criticată, legiuitorul a dorit eliminarea de la sancțiunea anulării cererii a neîndeplinirii de către reclamant a obligațiilor prevăzute de art. 194 lit. d) și e) din Codul de procedură civilă, fără să aibă vreo intenție să modifice regulile de judecată ale procedurii de regularizare; nu a existat niciun argument logic pentru ca regularizarea să fie scindată, pe de o parte, aplicarea sancțiunii anulării cererii să se facă în ședință publică, iar, pe de altă parte, soluționarea cererii de reexaminare să se facă în cameră de consiliu, astfel cum se dispune la art. 200 alin. (7) din Codul de procedură civilă. Se menționează jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 151 alin. (4) și ale art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut: – Art. 151. - Cererea formulată prin reprezentant

(4) Reprezentanții persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menționată împuternicirea lor.

– Art. 200. - Verificarea cererii și regularizarea acesteia

(4) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii prevăzute la art. 194 lit. a)-c), d) numai în cazul motivării în fapt și f), precum și art. 195-197 nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere se dispune anularea cererii.

13. În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, în componenta privind calitatea legii, și în art. 21 - Accesul liber la justiție, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 din Constituție, și prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 151 alin. (4) din Codul de procedură civilă, că acestea reglementează obligația reprezentantului unei persoane juridice de drept privat de a dovedi calitatea sa, respectiv dreptul său de a reprezenta partea care stă în proces, printr-o copie a extrasului din registrul public în care este menționată împuternicirea. În critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 151 alin. (4) din Codul de procedură civilă se susține că reclamantul a fost pus în fața unei sarcini imposibile față de neemiterea ordinului prevăzut de art. 220 din Legea nr. 62/2011, precum și față de faptul că instanța nu a oferit sindicatului o alternativă prin care să facă dovada calității reprezentantului său legal.

15. Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Curtea observă că autorul excepției a înțeles să depună copia hotărârii judecătorești pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București privind modificarea organelor de conducere ale sindicatului doar în momentul formulării cererii de reexaminare, după împlinirea termenului de 10 zile de la comunicarea, de către instanța de fond, a obligațiilor ce îi reveneau în cadrul procedurii regularizării cererii și după pronunțarea încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată. Anterior, autorului excepției i s-a pus în vedere de către instanța de fond să se conformeze dispozițiilor legale. Or, modalitatea de îndeplinire, respectiv de neîndeplinire a obligațiilor ce îi reveneau acestuia, conform dispozițiilor art. 151 alin. (4) din Codul de procedură civilă, a fost analizată de către instanța de judecată, atât de completul învestit cu soluționarea cererii de chemare în judecată, cât și de cel învestit cu soluționarea cererii de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată.

16. Față de aspectele mai sus relevate, Curtea constată că autorul excepției este, în realitate, nemulțumit de soluția dată de instanța judecătorească în aplicarea art. 151 alin. (4) din Codul de procedură civilă și proiectează propria sa culpă procesuală într-un pretins viciu de neconstituționalitate al acestui text. În acest context, Curtea nu poate atribui relevanță constituțională criticilor formulate de autorul excepției în argumentarea acesteia, aspectele invocate reprezentând, în realitate, chestiuni de interpretare și aplicare a legii de către instanțele judecătorești și neintrând în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea reprezentând, conform prevederilor art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție, atributul exclusiv al instanței de judecată.

17. Față de argumentele de mai sus, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 151 alin. (4) din Codul de procedură civilă este inadmisibilă, întrucât critica vizează, în realitate, un control al aplicării legii, iar nu conformitatea cu dispoziții sau principii cuprinse în Legea fundamentală.

18. În acest sens, s-a mai pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 698 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 28 decembrie 2015.

19. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (4) din Codul procedură civilă, Curtea observă că acestea fac parte din art. 200 din Codul de procedură civilă, ce are denumirea marginală "Verificarea cererii și regularizarea acesteia". Procedura prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă, conform jurisprudenței constante a Curții Constituționale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 579 din 22 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 15 martie 2023, paragrafele 13 și 14, Decizia nr. 22 din 16 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 7 iunie 2023, paragraful 18), are drept scop remedierea unor lipsuri ale acțiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă, legiuitorul dorind disciplinarea părților din proces și, în acest fel, respectarea principiului celerității și a dreptului la un proces echitabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăși esența dreptului protejat, având în vedere că este însoțită și de garanția conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (5) din Codul de procedură civilă. Așadar, procedura regularizării cererii introductive are rolul de a degreva instanțele de judecată de cereri incomplete, fiind de natură să pregătească judecata sub toate aspectele sale, iar principiul accesului liber la justiție implică și adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale.

20. Curtea observă că întreaga procedură a regularizării cererii de chemare în judecată, până la fixarea primului termen de judecată, nu are caracter public, scopul acestei etape fiind tocmai acela de a asigura legala sesizare a instanței, etapă finalizată prin comunicarea către pârât a cererii de chemare în judecată, conform dispozițiilor art. 201 din Codul de procedură civilă. Doar din momentul fixării primului termen de judecată devin aplicabile dispozițiile art. 17 din Codul de procedură civilă, care dispun că ședințele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege.

21. Prin urmare, dispozițiile art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, norma fiind suficient de clară încât să permită o interpretare și o aplicare unitară a acesteia de către instanțele de judecată. Mai mult, posibilitatea citării părților în cadrul procedurii de regularizare, despre care vorbește autorul în motivarea excepției, nu rezultă nici din textul normativ criticat, nici din textul întregului articol din care acesta face parte.

22. Dispozițiile art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta prevăzut de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, interpretate și prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin Decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Lefter împotriva României, paragraful 18, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă nu se substituie unei cereri judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba despre o etapă obligatorie, care urmărește să impună reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii; prin urmare, o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește o bună administrare a justiției. Anularea cererii reclamantului nu constituie o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță, deoarece partea este informată atât asupra omisiunii sale, cât și cu privire la sancțiunea susceptibilă de a-i fi aplicată. Prin urmare, cât timp procedura criticată nu privește însăși judecarea pe fond a cererii introductive, dispozițiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenție, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părților. De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și de art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 446 din 15 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 26 iunie 2025, paragrafele 38 și 42, Decizia nr. 579 din 22 noiembrie 2022, antemenționată). De asemenea, în asigurarea principiilor constituționale ale accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil prevăzute de art. 21, este instituită, prin art. 200 alin. (5) din Codul de procedură civilă, posibilitatea formulării cererii de reexaminare a încheierii prin care se dispune anularea cererii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014, Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 14 februarie 2014).

23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale cu privire la analiza textului art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă din perspectiva încălcării art. 1 alin. (5) și art. 21 din Constituție, atât soluțiile, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în cauza de față.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor dispozițiilor art. 151 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România "Diamantul" din București în Dosarul nr. 8.707/3/2020/a1 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 octombrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela-Carmen Munteanu