Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Jurisprudența relevantă pentru „sporuri sentinta”


Am găsit 1250 spețe relevante pentru „sporuri sentinta”.

Functionari publici. Reducerea salariului cu 25% in perioada 1.07 - 31.12.2010. Legalitatea masurii

Decizie nr. 2922 din data de 08.09.2011, pronunțată de Curtea de Apel Suceava
Domeniu: Salarizare
…azut reducerea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, de la 01.07.2010 pana la 31.12.2010. Masura a fost justificata, pe fondul cresterii deficitului bugetar in contextul crizei financiare mondiale, ca avand un caracter temporar. In cadrul controlului de constitutionalitate exercitat a p…

aplicarea legii 330/2009 in invatamant

Sentinta civila nr. 9630 din data de 14.09.2011, pronunțată de Tribunalul Dolj
Domeniu: Invatamant
…unare de incadrare, ca principal element al castigului salarial, prin includerea in acestea, dupa caz, a unor sporuri, majorari sau indemnizatii cu caracter general; realizarea ierarhiei salariilor functiilor de baza, a soldelor si a indemnizatiilor lunare de incadrare, atat intre domeniile de activitate, cat si in cadrul aceluiasi domeniu, in functie de complexitatea si importanta activitatii desfasurate, pe criteriile enuntate in art.…

Contencios administrativ si fiscal - litigiu privind functionarii publici (Legea Nr.188/1999) - revocare masura diminuare salariu

Sentinta civila nr. 272 din data de 27.01.2011, pronunțată de Tribunalul Tulcea
Domeniu: Revocare
…directorul institutiei parate, s-a stabilit ca, incepand cu 4.07.2010, cuantumul brut al salariilor, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale se diminueaza cu 25%, dispozitia fiind emisa in aplicarea Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar. In cauza, reclamanta nu a dovedit ca a urmat procedura plangerii prealabile in raport cu dispozitia nr.161/2010 prin care s-a ap…

Litigii de munca-recalculare pensie

Sentinta civila nr. 3908 din data de 11.10.2011, pronunțată de Tribunalul Tulcea
Domeniu: Cereri
…contestator, ca venituri suplimentare celor realizate din salariul inregistrat in carnetul de munca, nu sunt sporuri cu caracter permanent. Totodata, a mentionat ca faptul ca respectivele venituri nu au facut parte din retributia tarifara, rezulta si din prevederile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 2/1983, apreciind de asemenea ca drepturile banesti obtinute in acord global erau venituri suplimentare, ca parte variabila a retributiei si nu…

raspundere patrimoniala - restituirea unor sporuri incasate necuvenit

Sentinta civila nr. 10155 din data de 07.10.2011, pronunțată de Tribunalul Dolj
2. raspundere patrimoniala - restituirea unor sporuri incasate necuvenit Prin actiune inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 16525/63/2011, reclamanta ANIF RA SUCURSALA DUNARE - OLT a solicitat in contradictoriu cu paratul M.D. obligarea acestuia la plata sumei de 4104 lei, contravaloarea sporului pentru complexitatea muncii acordat nelegal in perioada aprilie-decembrie 2010. In motivare a aratat in esenta ca recuperarea acestor…

Fond litigii munca. Actiune privind restituirea diminuarii de 25% din salariu aplicata potrivit Legii nr. 118/2010.

Sentinta civila nr. 209 F/ 25.01.2011 din data de 21.02.2011, pronunțată de Tribunalul Ialomita
…i platite angajatilor sai din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, facand modificarile legislative necesare. Totusi, daca printr-o dispozitie legala in vigoare se stabileste plata unor sporuri si conditiile pentru acestea au fost indeplinite, autoritatile nu pot in mod deliberat sa amane plata lor, atata vreme cat dispozitiile legale sunt in vigoare. Rezulta, asadar, din multitudinea s…

Calitate procesuala pasiva - emitentul actului administrativ contestat de reclamant. Reincadrarea functionarilor publici

Sentinta civila nr. 988 din data de 19.09.2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinti
Domeniu: Salarizare
…9/02.07.2010 privind diminuarea cuantumului brut al salariilor, indemnizatiilor lunare de incadrare ,inclusiv sporuri,indemnizatii si alte drepturi salariale ale personalului din cadrul Primariei mun. O . Reclamantul a contestat aceasta dispozitie considerand ca a fost emisa cu nerespectarea dispozitiilor legale in vigoare si a deciziilor Curtii Constitutionale. Sustinerile reclamantului nu pot fi retinute de catre instanta pentru urmat…

Dispozitii emise in martie 2011 prin care s-au stabilit salariile de baza brute, cu ocazia reincadrarii personalului incepand cu 01.01.2011 in conformitate cu prevederile Legii nr. 284/2010

Hotarare nr. 1525/CA/2011 din data de 15.06.2011, pronunțată de Tribunalul Bihor
…atiei publice locale. Potrivit art. 12 din Legea-cadru nr. 284/2010, salariul brut cuprinde salariul de baza, sporurile, indemnizatiile, compensatiile, precum si celelalte elemente ale sistemului de salarizare, corespunzatoare fiecarei categorii de personal din sectorul bugetar. In temeiul art. 1 alin. 5 din Legea - cadru nr. 285/2010, in salariul de baza, aferent lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizatiile, care potriv…

Functionari publici. Reincadrare in functie conform Legii nr. 330/2009. Neacordarea sporului de dispozitiv.

Decizie nr. 1747 din data de 28.09.2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia
…ud. Hunedoara sub nr. 462/3/2007, respectivele clauze sunt considerate legale, iar stabilirea salariilor si a sporurilor cuvenite reclamantei prin dispozitia atacata fara luarea in considerare a acestor drepturi de natura salariala, a fost nelegala si i s-a creat un prejudiciu; sa fie obligat Primarul orasului Petrila, in calitate de ordonator de credite si persoanele din subordinea acestuia cu atributii de serviciu in calcularea salari…

Conflict de drepturi. Pretentii banesti. Baza legala de salarizare in lipsa contractului colectiv de munca la nivelul angajatorului

Decizie nr. 95/R/2010 din data de 18.01.2010, pronunțată de Curtea de Apel Cluj
…itatea de salariata si si-a indeplinit sarcinile prevazute in contractul individual de munca. S-a apreciat ca sporurile si adaosurile la salariu formeaza partea variabila a salariului intrucat se platesc numai daca salariatul presteaza munca in conditii deosebite sau speciale, iar ele nu constituie drepturi fundamentale consacrate de Constitutie si ca atare, pot fi modificate sau chiar anulate. Sporul de vechime nu se mai acorda obligat…

1250 rezultate pentru „sporuri sentinta”

« 1 ... 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 ... 125 »